Înțelegerea răspunsului la stres

Activarea cronică a acestui mecanism de supraviețuire afectează sănătatea.

Răspunsul la stres începe în creier. Când cineva se confruntă cu o mașină care se apropie sau cu un alt pericol, ochii sau urechile (sau ambele) trimit informația către amigdala, o zonă a creierului care contribuie la procesarea emoțională.

Amigdala interpretează imaginile și sunetele. Când percepe pericolul, trimite instantaneu un semnal de alarmă către hipotalamus.

Hipotalamusul este un fel de centru de comandă. Această zonă a creierului comunică cu restul corpului prin intermediul sistemului nervos autonom, care controlează funcțiile involuntare ale corpului, precum respirația, tensiunea arterială, bătăile inimii și dilatarea sau constricția vaselor de sânge importante și a căilor respiratorii mici din plămâni, numite bronhiole. Sistemul nervos autonom are două componente, sistemul nervos simpatic și sistemul nervos parasimpatic. Sistemul nervos simpatic funcționează ca pedala de accelerație a unei mașini. Acesta declanșează răspunsul de luptă sau fugă, furnizând organismului un plus de energie pentru a putea răspunde la pericolele percepute. Sistemul nervos parasimpatic acționează ca o frână. Acesta promovează răspunsul de „odihnă și digestie” care calmează organismul după ce pericolul a trecut.

După ce amigdala trimite un semnal de alarmă, hipotalamusul activează sistemul nervos simpatic prin trimiterea de semnale prin nervii autonomi către glandele suprarenale. Aceste glande răspund prin pomparea hormonului epinefrină (cunoscut și sub numele de adrenalină) în fluxul sanguin. Pe măsură ce epinefrina circulă prin organism, provoacă o serie de schimbări fiziologice. Inima bate mai repede decât în mod normal, împingând sângele către mușchi, inimă și alte organe vitale. Pulsul și tensiunea arterială cresc. Persoana care suferă aceste schimbări începe, de asemenea, să respire mai rapid. Căile respiratorii mici din plămâni se deschid larg. În acest fel, plămânii pot absorbi cât mai mult oxigen posibil cu fiecare respirație. Oxigenul suplimentar este trimis la creier, crescând vigilența. Vederea, auzul și alte simțuri devin mai ascuțite. Între timp, epinefrina declanșează eliberarea de zahăr din sânge (glucoză) și grăsimi din depozitele temporare din organism. Aceste substanțe nutritive inundă fluxul sanguin, furnizând energie tuturor părților corpului.

Toate aceste schimbări se produc atât de repede încât oamenii nu sunt conștienți de ele. De fapt, conexiunile sunt atât de eficiente încât amigdala și hipotalamusul declanșează această cascadă chiar înainte ca centrele vizuale ale creierului să aibă șansa de a procesa pe deplin ceea ce se întâmplă. De aceea, oamenii sunt capabili să sară din calea unei mașini care se apropie chiar înainte de a se gândi la ceea ce fac.

Pe măsură ce valul inițial de epinefrină se diminuează, hipotalamusul activează a doua componentă a sistemului de răspuns la stres — cunoscută sub numele de axa HPA. Această rețea este formată din hipotalamus, glanda pituitară și glandele suprarenale.

Axa HPA se bazează pe o serie de semnale hormonale pentru a menține sistemul nervos simpatic — „pedala de accelerație” — apăsată. Dacă creierul continuă să perceapă ceva ca fiind periculos, hipotalamusul eliberează hormonul de eliberare a corticotropinei (CRH), care se deplasează către glanda pituitară, declanșând eliberarea hormonului adrenocorticotrop (ACTH). Acest hormon ajunge la glandele suprarenale, determinându-le să elibereze cortizol. Astfel, organismul rămâne în stare de alertă maximă. Când amenințarea trece, nivelul de cortizol scade. Sistemul nervos parasimpatic — „frâna” — atenuează apoi răspunsul la stres.

Mulți oameni nu reușesc să găsească o modalitate de a reduce stresul. Stresul cronic de intensitate redusă menține axa HPA activată, asemenea unui motor care funcționează la turație prea mare pentru o perioadă prea lungă. După o vreme, acest lucru are un efect asupra organismului care contribuie la problemele de sănătate asociate stresului cronic.

Creșterile persistente ale nivelului de epinefrină pot afecta vasele de sânge și arterele, crescând tensiunea arterială și riscul de infarct miocardic sau accident vascular cerebral. Nivelurile ridicate de cortizol creează modificări fiziologice care ajută la refacerea rezervelor de energie ale organismului, epuizate în timpul răspunsului la stres. Dar acestea contribuie în mod involuntar la acumularea de țesut adipos și la creșterea în greutate. De exemplu, cortizolul crește apetitul, astfel încât oamenii vor dori să mănânce mai mult pentru a obține energie suplimentară. De asemenea, crește stocarea nutrienților neutilizati sub formă de grăsime.

Din fericire, oamenii pot învăța tehnici pentru a contracara răspunsul la stres.