Desenul in dezvoltarea cognitiva a copilului......
Desenați împreună cu copiii voștri?
Desenul nu este doar artă. Vârsta grafică arată progresul în dezvoltarea cognitivă, a coordonării ochi-mână, a schemei corporale și a funcțiilor executive la o persoană.
În jurul vârstei de 2–3 ani, copilul trece de la simple mazgălituri la linii verticale, orizontale și primele cercuri. Între 4 și 5 ani, reușește să redea forme mai complexe (cruce, pătrat, X), ceea ce arată o mai bună coordonare vizual-motorie. Abia în jurul vârstei de 5 ani, copilul poate desena triunghiuri și forme cu mai multe laturi, ceea ce indică un nivel avansat de analiză vizuală și control motor fin.
Este important de știut totuși că fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare. Întârzierile mici nu indică neapărat o problemă, dar diferențele mari față de medie pot fi semnal de urmărit și trebuie discutat cu un psihopedagog.
Întrebarea este: cum arată acest traseu la copiii cu tulburări din spectrul autist? Pentru că vârsta grafică la copiii cu autism poate urma un traseu diferit față de dezvoltarea tipică.
Ce spun studiile și experiența practică?
1. Există o variabilitate mai mare decât în cazul copiilor neurotipici. Deci nu există un tipar unic. Unii copii cu TSA pot atinge reperele grafice la vârsta obișnuită sau chiar mai devreme (mai ales dacă au interes pentru desen sau o motricitate bună), în timp ce alții pot avea întârzieri semnificative.
2. Mulți copii cu TSA au probleme de coordonare motrică fină, probleme senzoriale, prindere incorectă a instrumentelor de scris, rigiditate sau hipotonie, ceea ce îngreunează trasarea formelor.
Copiii pot refuza uneori activitățile de desen din cauza senzațiilor neplăcute (textura creionului, zgomotul, atingerea hârtiei).
3. Unii copii pot desena obsesiv aceeași formă sau pot reproduce foarte exact elemente vizuale, dar fără progres natural spre forme mai complexe.
4. Pot exista probleme în ceea ce privește reprezentarea mentală a obiectelor sau a diferitelor figuri. Mai ales la copiii nonverbali. Așa că, s-ar putea să nu aibă nici o problemă motorie sau senzorială, dar să nu îți poată desena o casă pentru că nu are în mintea lui imaginea casei.
5. Unii copii au deficite în ceea ce privește imaginația. Iar dacă stilul de predare este doar unidirecțional, neîncurajând inițiativa și lucrând doar prin model și imitație, acest lucru accentuează semnificativ deficitul în ceea ceea ce privește abilitățile grafice ale copilului.
6. Achizițiile grafice se corelează cu limbajul copilului, capacitatea de imitare, atenția și înțelegerea instrucțiunilor. Dacă aceste arii sunt afectate, și dezvoltarea grafică poate fi întârziată.
Dar, ce este cel mai important e că atât la copiii neurotipici, cât și la copiii cu autism, vârsta grafică se poate dezvolta
Comentarii
Trimiteți un comentariu