joi, 27 iulie 2017

Cum sa-i ajutam pe copii sa-si controleze furia?


Ciclurile de 7 ani ale vieții omului

DE LA 0 LA 7 ANI
Există o legătură puternică cu mama. Cunoașterea lumii are loc pe orizontală. Se creează simțurile. Mirosul mamei, laptele, vocea, căldura şi săruturile ei sunt primele senzații. Această perioadă se sfârșește de regulă, prin ieșirea din cochilia protectoare a mamei şi cunoașterea lumii exterioare.
DE LA 7 LA 14 ANI
Se creează o legătură puternică cu tata. Cunoașterea lumii are loc pe verticală. Se formează personalitatea. Tatăl devine cel mai fidel aliat pentru cunoașterea lumii din afara celulei familiei. Copilul o iubește pe mama, însă pe tata îl adoră.
DE LA 14 LA 21 DE ANI
Se începe revolta împotriva societății. Are loc cunoașterea materiei. Se formează intelectul. Începe este criza adolescentină. Apare dorința de a schimba lumea şi de a distruge structurile existente. Adolescentul atacă celula familiei şi societatea în general. Este pasionat de tot ce exprimă revolta: muzica tare, relațiile romantice, tendința spre independenţă, evadarea, legăturile cu grupurile sociale marginale, valorile anarhiste, negarea sistematică a vechilor valori. Perioada se încheie prin părăsirea celulei familiei.
DE LA 21 LA 28 DE ANI
Are loc integrarea în societate. Stabilizarea după revoltă. Suferind eşec în dorinţa de a schimba lumea, omul se integrează, dorind iniţial să fie mai bun decât predecesorii săi. Omul caută un loc de muncă mai bun decât al părinților. Caută un loc mai bun pentru viaţă. Are loc încercarea de a crea o familie mai fericită decât cea a părinților. Alegerea partenerului şi creerea căminului familial. Crearea propriei celule. Perioada se încheie de regulă cu căsătorie.
Din acest moment, omul şi-a îndeplinit misiunea şi a finisat legătura cu prima celulă protectoare – familia.
DE LA 28 LA 35 DE ANI
Crearea căminului familial. După căsătorie, locuință, mașină apar copiii. Se acumulează valori în interiorul celulei. Însă dacă primele 4 cicluri nu au trecut cu succes, căminul se distruge. Dacă relaţiile cu mama nu au fost cum trebuie, ea va fi o povară pentru ginere/noră. Dacă relația cu tata a eșuat, el se va implica în treburile interne ale tinerei familii, provocând conflicte. Dacă revolta împotriva societății nu a fost trăită, există riscul conflictelor la locul de muncă. 35 de ani – vârsta la care un cocon prost copt deseori explodează. Atunci se întâmplă divorțurile, concediere de la serviciu, depresie etc.
DE LA 35 LA 42 DE ANI
Totul se începe de la zero. După criză, omul îmbogățit de experiențe şi greșeli îşi reconstruiește a doua celulă. Este perioada când în viaţa persoanelor divorțate apar iubite/iubiți noi. Ei încearcă să perceapă ceea ce așteaptă deja – nu de la căsătorie, ci de la sexul opus.
Relația cu societatea, deasemenea, trebuie reevaluată. Locul de muncă deja este ales după criteriul cât este de interesant şi cât de mult timp liber oferă. După distrugerea primei celule omul întotdeauna simte necesitatea cât mai repede să-şi creeze a doua celulă. Căsătorie nouă, muncă nouă, relație nouă. Dacă omul a scăpat de elementele parazitare din trecut, el va construi o celulă mai bună. Dacă nu şi-a înțeles greșelile, atunci va creea o celulă asemănătoare şi va ajunge la aceleași eșecuri.
DE LA 42 LA 49 DE ANI
Se începe cucerirea societății. Imediat ce a doua celulă îmbunătățită a fost creeată, omul începe să simtă plinătatea vieții în căsnicie, în relaţia cu copiii, la serviciu etc. Această victorie generează două tipuri noi de comportament.
Dacă omul pune accent pe bunăstarea materială, atunci apar mai mulți bani, mai mult confort, mai multă putere. Dacă, însă, accentul se pune pe latura sufletească, atunci se începe făurirea autentică a personalității. Această perioada se sfârșește printr-o criză de autoidentificare şi întrebări existenţiale: de ce sunt aici, de ce exist, ce trebuie să fac pentru ca viaţa să fie plină de sens în afara bunurilor materiale?
DE LA 49 LA 56 DE ANI
Revoluția spirituală. Dacă omul a reușit să-şi creeze sau să-şi reconstruiască celula sa şi s-a realizat în familie, pe plan profesional, el desigur are dorința să caute înțelepciune. Dacă se face cu dedicație şi sinceritate, această căutare nu va avea limite şi va continua până la sfârșitul vieții.

Extras din cartea lui Bernard Werber “Împeriul Îngerilor”

luni, 24 iulie 2017

Dacă omul modern ar cunoaște aceste 7 etape ale relației, multe divorțuri ar putea fi evitate!

Fiecare din noi îşi alege partenerul de viaţă şi fiecare din noi crede că iubirea adevărată e cea de la începutul relației. Însă odată ce romantismul dispare şi ochelarii “roz” cad, partenerii se confruntă cu primele greutăți, primele încercări ale relației, iar cineva consideră că iubirea a trecut.
Fidelitatea şi răbdarea – sunt principalele calități ale iubirii. Iar dacă aţi decis că în relația voastră “iubirea s-a terminat”, fiţi siguri, ea nici nu a început.
Aceste 7 etape ale relației îţi vor demonstra că iubirea adevărată vine cu timpul:
1.Etapa florilor şi bomboanelor
Această etapă durează aproximativ 18 luni. Bărbații şi femeile se îndrăgostesc, hormonii “dansează” şi ei văd totul în “roz”. În această perioadă totul la partener ţi se pare perfect. Se simt de parcă sunt amețiți. În această perioadă nu ar trebui să te grăbești cu decizii serioase, deoarece mai devreme sau mai târziu amețeala trece şi totul revine la locul său.
2.Etapa suprasaturării
La această etapă începi să privești treaz şi partenerul şi relația, multe sentimente se potolesc, treptat vă deprindeți unul cu celălalt. În consecință comportamentul se schimbă – ambii parteneri se comportă mult mai relaxat şi firesc.
3.Etapa dezgustului
Etapa care nu poate fi evitată în orice relație pe termen lung. Certurile şi reproşurile sunt caracteristice acestei etape. Vi se pare că cel mai simplu mod de a evita toate acestea – este despărțirea sau divorțul. Despărțindu-vă, peste o perioadă de timp veţi intra în etapa bomboanelor cu o altă persoană, trecând din nou toate etapele, până veţi ajunge la aceasta.
4.Etapa răbdării
La această etapă partenerii dobândesc înţelepciune. Certurile nu mai sunt atât de dramatice, pentru că ambii parteneri înţeleg că cearta se termina, iar relaţia trebuie să continuie. Dacă ambii parteneri fac totul ca să-şi dezvolte răbdarea, cu timpul vine înțelepciunea.
5.Etapa respectului şi obligațiunilor
Aceasta este prima etapă a iubirii adevărate, deoarece până acum iubire încă nu a existat. Partenerii încep să-şi înţeleagă obligaţiunile, gândindu-se nu la ceea ce îi datorează partenerul, ci la ceea ce ar putea face şi ce ar putea să-i ofere iubitului său.
6.Etapa prieteniei
La această etapă partenerii devin foarte apropiați. Au încredere absolută unul în celălalt. Etapa prieteniei deschide calea către adevărata iubire.
7. Etapa iubirii adevărate
Spre iubirea adevărată oamenii fac o cale foarte lungă, trecând împreună prin situații şi etape complicate ale vieții. IUBIREA ADEVĂRATĂ – nu cade din cer, aşa cum consideră mulți oameni. Pentru iubirea adevărată, matură – omul trebuie să crească, să renunțe la prejudecăți şi egoism.


marți, 11 iulie 2017

Dezechilibrele din relații



Oare de ce par, și majoritatea și sunt, toate relațiile dezechilibrate? Oare numai acum există aceste dezechilibre? Întrebări care și le pun tot mai mulți oameni pentru că se pare că acea celulă de bază numită familie este serios amenințată de dezechilibrele din relații.

Aceste dezechilibre au existat și înainte, nu sunt ceva nou, doar că pur și simplu această problemă pare a fi explodat de parcă ar fi fost o bombă cu ceas. Și chiar este o bombă cu ceas. De ce? Pentru că aceste dezechilibre s-au născut în momentul în care a început să se manifeste dezechilibrul dintre energiile feminine și cele masculine. Iar programarea a fost ca explozia să aibă loc atunci când sosește momentul eliminării lui.

Aici nu mă refer la femei și bărbați, ci la energiile feminine și masculine care există în fiecare dintre noi. Dacă în noi înșine aceste energii nu sunt echilibrate, înseamnă că suntem o persoană dezechilibrată. În momentul în care intri într-o relație cu o persoană la fel de ”echilibrată” ca și tine, dezechilibrul din relație este și mai mare, și mai evident.

Multă vreme a existat ideea că femeia echilibrează bărbatul și bărbatul echilibrează femeia pentru că religia, și mai apoi societatea, au statutat că femeia este jumătatea bărbatului și gata, dezechilibrul dispare pentru că s-a format un întreg. Mare neadevăr. Când pui două entități dezechilibrate la un loc, cum ai vrea să obții echilibru? În anumite situații acest lucru este posibil, dar nu în domeniul relațiilor.

O relație între două persoane nu ar trebui privită ca un mijloc de echilibrare, pentru că nu acesta este rostul unei relații. Ce presupune o relație? În primul rând o împărtășire echilibrată de sentimente, idei, activități și tot ceea ce membrii acelei relații consimt prin liber arbitru și alegerea lor că doresc să împărtășească.

Ceea ce se omite însă este că nu poți manifesta în afara ta ceea ce nu există în tine. Dacă în tine nu există echilibru, cum ai vrea să-l manifești în afara ta? Dacă în tine nu există iubire de sine, acceptare de sine, înțelegere și sensibilitate, precum și multe altele, ce vrei să manifești în afara ta?

Atâta timp cât o persoană nu este echilibrată, ea nu va putea intra într-o relație echilibrată cu o altă persoană. Iubirea de sine nu înseamnă egoism sau narcisism. Înseamnă să te iubești pe tine însuți/însăți cu toate părțile tale, ”bune/rele” știind că ești pe Pământ într-o călătorie de descoperire de sine.

Dacă ai ajuns să te iubești pe tine însuți/însăți îl vei iubi în același mod și pe celălalt pentru că ȘTII că și el/ea se află în exact aceiași călătorie ca și tine. Nu vei mai căuta în alții ceea ce-ți ”lipsește” pentru că vei ști că nimeni nu-ți poate oferi ceea ce tu nu ai în tine, ci că este necesar ca tu însuți/însăți să dobândești acel ceva pentru tine.

Celălalt poate să-ți reflecte/arate ceea ce mai ai de obținut pentru tine însuți/însăți, dar nu-ți poate oferi mai mult de atât. Și, de fapt, acesta este singurul rol pe care îl jucăm unul față de celălalt într-o relație, de orice fel ar fi aceasta. Suntem unii oglinzile altora și acesta este motivul pentru care ne atragem reciproc chiar dacă acest lucru nu este evident la început.

Nu mai vorbesc de faptul că există și relațiile de tip karmic care sunt stabilite încă înainte de naștere de către cele două suflete, sau mai multe, implicate în acea relație. Prin relații ne oferim lecții de viață unii altora prin care sufletul să poată învăța ceea ce are de învățat pentru a se putea aduce pe el însuși în starea de echilibru.

Când nu-ți mai proiectezi așteptările, frustrările, neîmplinirile asupra celuilalt/celorlalți, ci le cauți cauza în tine însuți/însăți, nu mai există nici un motiv de dizarmonie în relație. Asta dacă toate părțile implicate în acea relație au ajuns la acest nivel de conștientizare. Dacă nu, în cele din urmă relația se va rupe.

Dezechilibrele din relații nu fac altceva decât să manifeste dezechilibrul din oameni. O relație echilibrată nu înseamnă că este liniară, plictisitoare, etc., dimpotrivă, poate fi de foarte multe ori una furtunoasă de-a dreptul, dar dacă membrii ei au înțeles scopul relației lor, vor fi recunoscători unul celuilalt pentru oportunitatea de creștere oferită.

Un alt factor care pune presiune pe relații, mai ales pe cele de cuplu, este ”Până când moartea vă va despărți.” Adică să suporți toate dezechilibrele manifestate de celălalt pentru că o dogmă/regulă exterioară ție îți spune că asta ”trebuie” să faci.

Pentru că nimic din ceea ce este iluzie, vechi, neadevărat nu mai poate exista în noile energii, va exista/există o explozie de divorțuri/separări pentru că această dogmă încalcă libera alegere a celor implicați într-o astfel de relație dezechilibrată. Sau pur și simplu pentru faptul că cele două suflete au ajuns la concluzia că și-au dat unul altuia ceea ce aveau de dat.

Pot exista și relații care se formează numai pentru punerea în evidență a unui dezechilibru fără a însemna că și trebuie să rezolve acel dezechilibru. Pot să-ți arăt care este problema, dar asta nu înseamnă că trebuie să ți-o și rezolv. Ceea ce încă nu se înțelege este că nimeni nu este răspunzător pentru propriile noastre dezechilibre.

Starea de acceptare, de recunoștință urmată de lucrul cu tine însuți/însăți este cea care va duce la rezolvarea propriului dezechilibru, nu schimbarea celuilalt astfel încât să corespundă așteptărilor și cerințelor tale. Asta chiar nu va rezolva nimic, ci va adânci dezechilibrul. Și din păcate, din toate părțile implicate în acea relație.

Exteriorul este manifestarea interiorului. Nu poți manifesta în exterior ceea ce nu ai în interior. Este o regulă atât de evidentă, dar oamenii nu vor să-i vadă aplicarea în absolut orice domeniu al vieții. Cum vrei să vinzi varză dacă tu nu ai varză? Cum vrei să fii sătul când n-ai mâncat? Indiferent de tipul de ”mâncare”. J

Da, relațiile explodează și vor exploda în continuare pentru simplul fapt că nu mai sunt tolerate dezechilibrele de nici un fel. Când oamenii vor înțelege acest lucru, și relațiile se vor schimba și vor deveni un instrument de creștere nu unul de stagnare sau, și mai rău, de tortură.

Când ești în echilibru în tine însuți/însăți, poți vedea procesul prin care trec cei din jurul tău și chiar persoana cu care te afli într-o relație și nu te vei mai lăsa agățat și scos din propriul tău echilibru, ci vei lua decizia care este cea mai potrivită pentru tine în acel moment. Și nu există decizie bună sau rea, există doar alegerea pe care TU alegi să o faci. Din care înveți, crești și atingi un nou nivel de echilibru. De ce? Pentru că nimic nu este static, iar viața își urmează propria sa dinamică. Și evoluția la fel.

Namaste!

miercuri, 5 iulie 2017

Sfaturi ca v-ar putea ajuta să scăpați de depresie!

Neurobiologul american Alex Korb ne împărtășește gândurile sale despre fericire:
1. Cea mai importantă întrebare
Dacă sunteți într-o perioadă mai dificilă, puneți-vă o întrebare: “Pentru ce pot să-i mulțumesc lui Dumnezeu?”
Probabil ați râs ironic citind asta și v-ați întrebat dacă sentimentul de mulțumire are vreun impact biologic asupra creierului. Chiar are!
Știți cum funcționează preparatul antidepresiv bupropion? El stimulează secreția neuromediatorului dopamina, precum și sentimentul de mulțumire.
Dar știți cum funcționează fluoxetina? Stimulează neuromediatorul serotonina, precum și sentimentul de mulțumire.
Unul din principalele efecte ale mulțumirii este creșterea nivelului de serotonină. Atunci când îi mulțumiți lui Dumnezeu, vă concentrați pe laturile pozitive ale vieții dvs., fapt ce crește secreția de serotonină.
2. Exprimați-vă sentimentele negative
Nu vă simțiți bine? Definiți cumva starea dvs. Ce este: tristețe, îngrijorare, supărare?
Acest mic exercițiu e suficient ca să vă simțiți mai bine! Credeți că e o glumă? Creierul dvs. crede altceva!
În unul din experimente participanților le erau arătate fotografiile oamenilor ce avea diferite expresii ale feței, iar reacțiile creierului lor erau înregistrate. Precum s-a și prevăzut, amigdalele reacționau la emoțiile reprezentate.
Dar când participanții au fost rugați să exprime aceste emoții, la ei se activiza cortexul cerebral prefrontal ventrolateral, iar activitatea amigdalelor scădea. Cu alte cuvinte, exprimarea emoțiilor reduce impactul lor asupra omului.
3. Luați o decizie
Vi s-a întâmplat vreodată să simțiți că după ce luați o decizie parcă vă simțiți mai ușurat? Această senzație nu e întâmplătoare.
Neurobiologia arată că luarea deciziilor reduce îngrijorarea și anxietatea. Asta pe lângă faptul că se rezolvă problemele…
În procesul de luare a deciziilor noi elaborăm anumite intenții și stabilim anumite obiective. Toate acestea au un impact pozitiv asupra cortexului prefrontal, reducând intensitatea tulburărilor și îngrijorărilor. În afară de aceasta luarea deciziilor ajută la reducerea activității striatumului, care de cele mai multe ori ne provoacă impulsuri și acțiuni negative.
În sfârșit luarea deciziilor transformă viziunea noastră asupra lumii, fapt ce iarăși ne ajută să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm.
4. Intrați în contact cu oamenii
În una din cercetări participanții se jucau într-un joc computerizat cu minge. Unul din jucători arunca mingea, celălalt i-o întorcea. Dar de fapt doar unul din aceștia era om, cel de-al doilea jucător fiind calculatorul.
Dar participanților li s-a spus că figura din ecran e condusă de un om viu. Cum credeți, ce se întâmpla atunci când colegul refuza să îi întoarcă mingea?
Creierul jucătorului avea o reacție similară ca și în cazul durerilor. Cu alte cuvinte creierul nostru percepe respingerea de către alt om în același fel în care ne-am fractura piciorul, de exemplu.
Excluderea socială activizează cortexul frontal și centrul durerii, exact ca și durerea fizică.

Altfel spus pentru creier sunt foarte importante relațiile cu alți oameni. Vreți să le ridicați la un alt nivel? Comunicați mai strâns cu prietenii și colegii, iar pe oamenii dragi îmbrățișați-i și sărutați-i mai des!

marți, 16 mai 2017

7 PAȘI CĂTRE SCHIMBARE Intervenția consilerului în adicții în motivarea schimbării comportamentului adictiv

 

Tratamentul dependențelor pornește de la prezumția că nu toți clienții au același nivel de motivație pentru a-și schimba comportamentul. Unii consumatori nu cred că drogul ar fi o problemă pentru ei; alții nu sunt siguri în ce măsură drogul este o problemă, iar alții sunt convinși că își doresc o schimbare dar nu știu ce să facă. Orice abordare, care nu ia în considerare stadiul motivațional al persoanei dependente, pare să ducă la rezistență și la un rezultat mediocru. În cadrul acestei abordări, motivația poate fi înțeleasă ca starea prezentă a unei persoane sau etapa de pregătire pentru schimbare.
Motivația nu trebuie înțeleasă ca o problemă de personalitate sau ca o trăsătură pe care o persoană începe să o arate când iese din cabinetul consilierului în adicții. Motivația este o stare de disponibilitate sau dorința de schimbare, care poate varia de la un moment la altul și de la o situație la alta. Această stare poate fi influențată de mulți factori. Un instrument excelent pentru evaluarea motivației și individualizarea intervențiilor consilierului în adicții la probleme specifice unei persoane, este modelul Stadiilor schimbării elaborat de Prochaska și Di Clemente în 1992. Autorii au încercat să înțeleagă cum și de ce se schimbă persoanele, fie singure, fie cu ajutorul consilierului în adicții. Ei au descris o serie de stadii pe care le parcurge o persoană în procesul de schimbare a unui comportament indezirabil. Acestea sunt: precontemplare, contemplare, pregătirea, acțiunea, menținerea, recăderea. Se pare că aceste etape sunt variabile atât pentru schimbarea pe care cineva o realizează singur, cât și pentru schimbarea realizată cu ajutorul consilierului în adicții.
     1. Precontemplarea – Nu am absolut nicio problemă reprezintă stadiul iniţial de la care poate porni schimbarea. Persoana îşi acceptă propriul comportament şi nu intenţionează să modifice ceva în această privinţă. În acest stadiu, pentru individ, nu există nici o problemă. Clientul nu are intenția schimbării comportamentului în viitorul apropiat, deoarece nu conștientizează gravitatea problemei: “Nu pot vedea soluția. Nu pot vedea problema” și în mod tipic, este complet nemotivat să se schimbe sau să caute tratament. Familia, prietenii, vecinii conștientizează că cel apropiat are o problemă.
Unii toxicodependenţi ajung în cabinetul de consiliere când sunt în precontemplare. Ei nu vin din proprie iniţiativă, ci la rugăminţile sau la presiunile unor persoane apropiate. Aceştia nu sunt motivaţi să se schimbe, ei se simt bine aşa cum sunt. Comportamentul lor prezintă o problemă pentru ceilalţi, nu pentru ei. 
Precontemplatorii sunt descrişi, în general, ca oameni nemotivaţi. Aceasta este o judecată morală, nu una obiectivă. Înseamnă de fapt că nu sunt motivaţi să facă ceea ce vor ceilalţi să facă. Dar precontemplatorii sunt foarte motivaţi, dar sunt motivaţi să continue comportamentul lor, nu să-l schimbe” (Gerald Bennet, 1989, p. 17, apud. Mitrofan I., 2003).
Rolul consilierului în adicții: poate să-i câştige încrederea clientului, respectându-i opţiunile și oferindu-i informaţii pertinente despre cum ar putea să limiteze, să ţină sub control posibilele efecte negative ale drogului. De exemplu, pentru drogurile injectabile, să insiste pe modalităţile de prevenire a diverselor boli (hepatită, HIV). Deşi aceste strategii s-ar putea să semene, la o primă vedere, cu o încurajare a consumului, ele nu fac decât să prevină neplăceri mai mari (contactarea unei boli sau săvârşirea unor acte penale, de exemplu). Oricum, în această etapă, persoana nu este deschisă schimbării. 
     2. Contemplarea - Vreau și nu prea vreau Clientul poate realiza posibilitatea existenței unei problemeși începe să se gândească serios să o rezolve, dar nu s-a angajat în iniţierea unei acţiuni, este ambivalent în ceea ce privește necesitatea schimbării, uneori menţinându-se în acest stadiu pe perioade lungi de timp, fiind conştient de existenţa unei probleme, dar fiind incapabil de a se pune în mişcare pentru a o rezolva.
Caracteristica acestei etape este ambivalenţa motivaţională. Clientul a conştientizat unele efecte negative ale drogului şi o parte din sine ar vrea să renunţe la consum, însă este încă foarte ataşat de beneficiile consumului. Un contemplator vrea şi nu prea vrea să renunţe la drog. Chiar dacă au apărut probleme de sănătate, familiale sau de serviciu, există celălalt taler al balanţei pe care pot fi aşezate avantajele, ca de exemplu faptul că se simte relaxat sau plin de energie, fără griji şi probleme, că este acceptat de un grup de prieteni sau că are o părere mai bună despre sine în momentele de „high
Contemplarea este stadiul în care mulţi clienţi aşteaptă o informaţie care să îi determine să facă schimbarea. Ei speră ca o anumită informaţie să decidă pentru ei. Oricum, indivizii şi nu informaţia iau decizia, aşa că persoana contemplatoare poate intra într-o aşteptare foarte neproductivă” (Carlo DiClemente în W. Miller, S. Rollnick, 1989, p. 195, apud. idem).
Rolul consilierului în adicțiipentru a interveni în această etapă există tehnici specifice interviului motivaţional care pot fi utilizate de către consilierul în adicții cu scopul creşterii conştientizării şi stimulării conflictului motivaţional până la ajungerea într-un punct decizional, ambivalenţa fiind o caracteristică foarte des întâlnită în cazul consumatorilor de droguri și un obstacol greu de depăşit de către aceștia. 
     3. Dezvoltarea unui plan şi pregătirea pentru acţiune. Clientul a decis deja că are o problemă și este pregătit să se schimbe în viitorul apropiat. Este pe punctul de a acţiona. E posibil ca în trecut să fi încercat şi să fi eşuat în schimbare. Totuşi, a învăţat lecţii preţioase din încercările de schimbare trecute. Clientul a petrecut ceva timp gândindu-se la rezolvarea problemei şi îşi propune iniţierea unei schimbări imediate.Această fază este descrisă ca o scurtă fereastră către șansă, care este deschisă pentru un timp, dar dacă accesul la consilierenu este posibil, se închide și procesul de schimbare se întrerupe.
Dacă persoana s-a decis să facă următorul pas către stoparea consumului, spunem că ne aflăm în etapa hotărârii, când este deja pregătită pentru acţiune. Dar, decizia pentru schimbare nu înseamnă că schimbarea se va realiza în mod automat. 
Rolul consilierului în adicții: prin strategii specifice, să întărească decizia luată şi să-l ajute pe client să găsească cele mai accesibile și eficiente modalităţi de punere în practică a deciziei luate.
În această etapă ambivalenţa nu este definitiv şi irevocabil rezolvată. Ea este și va rămâne, chiar dacă la o intensitate mai scăzută, o caracteristică a persoanei. De aceea, lucrul consilierului în adicții include și aici strategii de rezolvare a ambivalenţei.
     4. Acțiunea - Clientul alege o strategie pentru schimbare și se comportă ca atare. Este mai deschis și activ implicat spre modificarea comportamentului, a experienţelor şi mediului pentru a-şi rezolva problemele și deja se pot observa unele progrese.O dată ce decizia pentru schimbare a fost luată, trecem la etapa acţiunii. Clientul se angajează în diferite acţiuni care au ca scop realizarea schimbării. 
Rolul consilierului în adicțiide a monitoriza progresele făcute de client, de a-i oferi suport, de a-l ajuta să aibă încredere în sine și în capacitatea sa de a duce la capăt ceea ce şi-a propus. Ajuns în această etapă, clientul s-ar putea să simtă nevoia să întrerupă şedinţele de consiliere, pentru că are impresia că şi-a rezolvat problema. Dacă nu sunt dificultăţi în punerea în practică a planului de acţiune, şedinţele pot fi rărite, dar consilierea trebuie continuată, pentru că renunţarea la comportamentul adictiv presupune o asistenţă de specialitate mai îndelungată.
În mod normal stadiul acţiunii durează 3-6 luni pentru a fi complet, pentru că este nevoie de timp pentru a stabiliza un nou model comportamental. 
     5. Menținerea - Nimic mai ușor decât să te lași, eu am făcut-o de o mie de ori- constă în stabilizarea noului comportament. Este o fază dificilă pentru client și pentru a-l ajuta să-l parcurgă, consilierul în adicții va trebui să conceapă împerună cu clientul un plan individualizat de intervenție. Așa cum spunea Mark Twain despre țigări: “Nimic mai ușor decât să te lași, eu am făcut-o de o mie de ori”, tratamentul în această perioadă va trebui centrat pe ajutorul dat clientului de a rămâne abstinent.
Evaluarea bio – psiho - socială va trebui repetată frecvent, clientul conștientizând propria situație la începutul tratamentului, în momentul prezent și de ce situația s-a îmbunătățit. Reacțiile clientului la acest tip de discuție sunt de maximă importanță și ne ajută să determinăm nevoile lui unice în această fază a tratamentului. Consilierea trebuie să fie ajustată în funcție de aceste nevoi, în așa fel încât evaluările următoare să arate un progres continuu și aderența la tratament.
În acest stadiu, persoana încearcă să consolideze progresele realizate şi încearcă să evite posibilele regrese.
Rolul consilierului în adicții: va antrena clientul să găsească strategii eficiente de a preveni recăderile. Acestea constau fie în construcţia unor abilităţi necesare clientului (astfel încât el să nu se mai refugieze în consum în locul confruntării realităţii) și în realizarea unor modalităţi de a face faţă pulsiunii de a consuma drog. Toţi toxicodependenţii experimentează „pulsiuni/ pofte”, ce variază ca intensitate şi frecvenţă în timp (uneori sunt trecătoare, alteori pot persista ore). Mulţi clienţi susţin că aceste pulsiuni pot apărea chiar după ani de zile după ce adicţia a devenit controlabilă, însă cu timpul ele devin mai rare şi mai puţin intense. Pentru că sunt situaţii cu risc crescut pentru recădere, în cabinetul de psihoterapie este necesar să fie dezvoltate strategii de a rezista pulsiunii.
     6. Recăderea apare atunci când planul pus la punct pentru menținere eșuează și clientul se întoarce în stadii de consum al drogului premergătoare consilierii. Recăderea nu trebuie văzută ca un eșec al tratamentului ca un întreg, ci doar a unui plan specific al său. Din acest eveniment se poate învăța și se pot pune bazele unui plan mai bun și o întoarcere rapidă în stadiul de menținere. Se consideră că parcurgerea repetată a ciclului se face în formă de spirală, fiecare recădere constituindu-se într-o experiență ce va fi utilă ulterior.
Cercetătorii americani apreciază că pentru tinerii consumatori de heroină apare șansa maximă de menținere a abstinenței după opt astfel de parcurgeri ale ciclului. Modelul propus consideră recăderea o întâmplare normală sau o fază suplimentară. Atunci când avem prilejul, le spunem clienților noștri: “fiecare consum punctual sau recădere te apropie cu un pas de recuperare”. Aceasta nu înseamnă, bineînțeles, că stimulăm persoanele spre recădere, ci că le oferim o perspectivă realistă pentru a evita demotivarea, demoralizarea sau prăbușirea atunci când se produce o recădere.
După întreruperea consumului de droguri apare o provocare încă și mai complexă. Schimbarea temporară a unui comportament nedorit este relativ ușoară pentru mulți, dar menținerea acestei schimbări este mult mai dificilă. Adevăratul test al schimbării pentru un dependent este schimbarea pe termen lung, susținută de-a lungul câtorva luni. În acest stadiu de menținere, noul comportament se impune tot mai ferm și amenințarea întoarcerii la vechile modele devine din ce în ce mai puțin frecventă și din ce în ce mai puțin intensă. 
Rolul consilierului în adicțiiSă ajutăm clienții să-și crească sentimentul propriei eficiențe este poate cea mai importantă sarcină în acest stadiu (Di Clemente, 1991). Menținerea nu este absența schimbării, ci, dimpotrivă, continuarea schimbării (Prochaska și Di Clemente). Mulți dintre cei care întrerup consumul de droguri au o alunecare sau o recădere, cel mai adesea în primele 90 zile de la inițierea abstinenței. Alunecarea reprezintă orice violare a unor reguli auto-impuse pentru a menține un comportament de abstinență sau de reducere a paternului adictiv. Alunecarea este definită ca fiind priza inițială de drog, după ce individul și-a propus să se abțină de la acea substanță. De asemenea alunecarea poate fi o modalitate de a descoperi unele puncte vulnerabile ale planului schimbării, oferind oportunitatea revizuirii acestuia.
Testul schimbării comportamentale îl reprezintă menţinerea comportamentului timp de câţiva ani. Însă, atât în stadiul acţiunii, cât și al menţinerii, se poate ca persoana să se reîntoarcă la vechiul comportament de consum.
Recăderea poate apărea din motive variate: fie persoana a experimentat o dorință de consum foarte puternică, căreia nu i-a putut face faţă, fie în viaţa acesteia s-a întâmplat un eveniment cu rol de stressor, care a determinat recăderea. Persoana care a reluat consumul de droguri se întoarce la consilier demoralizat, fără încredere în sine și cu teama că vechiul său comportament s-ar putea să fie imposibil de depăşit. 
Rolul consilierului este de a-l ajuta pe acesta să-şi recapete încrederea în sine, în posibilitatea de a putea depăşi comportamentul adictiv. Vor fi necesare acum modalităţi de a-i creşte motivaţia pentru schimbare (care scade simţitor în urma recăderii), de a-i reîntări decizia pentru acţiune și menţinere. Căci ciclul reîncepe. O dată, de câteva ori, până când schimbarea se realizează. Aceasta este perspectiva optimistă. Din păcate, este posibil ca schimbarea să nu se producă și viaţa persoanei să fie o continuă pendulare între abstinenţă și consum.
     7. Terminarea procesului de schimbare a comportamentuluiProcesul de schimbare a fost completat și nu este necesară continuarea eforturilor pentru evitarea regreselor, astfel încât persoana simte o încredere totală în capacitatea sa de a înfrunta cu succes orice dificultate ulterioară.

marți, 2 mai 2017

Dezvoltarea socio-emotionala a copilului

Felul in care copilul isi exprima emotiile ne poate pune in dificultate. Plansetele disperate, furia care pare incontrolabila, dezamagirile de neconsolat sunt insa parte din dezvoltarea socio-emotionala a copilului.
Pentru a-l ajuta pe copilul tau sa fie echilibrat din punct de vedere emotional, este important sa stii cum se dezvolta din acest punct de vedere de-a lungul anilor. Iata, orientativ, cum arata dezvoltarea social emotionala a copiilor, de la nastere pana la adolescenta.
Primul an de viata
Pana la o luna:
  • Comunica nevoia de hrana sau ingrijire prin plansete puternice.
  • Manifesta mai putina tensiune si mai mult calm atunci cand se afla langa adultii pe care ii cunoaste.
  • Raspunde pozitiv la afectiunea primita din partea adultilor care il ingrijesc (se relaxeaza sau se linisteste).
Intre o luna si trei luni
  • Zambeste cand aude voci cunoscute.
  • Urmareste cu privirea persoane sau obiecte care se misca.
  • Continua sa foloseasca plansul pentru a-si exprima nevoile.
  • Zambeste cand vede fetele oamenilor, chiar si ale celor necunoscuti.
Intre trei si sase luni
  • Zambeste atunci cand alta persoana ii zambeste
  • Rade si scoate sunete pentru a atrage atentia adultilor sau altor copii.
  • Se linisteste singur sugand un deget sau concentrandu-si atentia asupra unei jucarii sau unui alt obiect.
  • Ii place sa se joace cu alte persoane si poate incepe sa planga atunci cand jocul se termina.
Intre sase luni si noua luni
  • Face diferenta intre persoanele apropiate si cele cunoscute
  • Ii place sa se joace cu alti oameni, in special cu parintii.
  • Reactioneaza diferentiat la emotiile si tonul vocii celor din jur.
Intre 9 luni si 12 luni
  • Poate aparea anxietatea de separare: plans sau agitatie atunci cand parintele pleaca de langa el.
  • Poate aparea anxietatea fata de straini: plans, ascunderea fetei sau imbratisarea parintelui atunci cand apare o persoana necunoscuta.
  • Initiaza joaca cu alti oameni sau copii.
  • Isi manifesta furia atunci cand nu obtine ce isi doreste, orientandu-si furia catre ceva sau cineva anume. Poate lovi cu mainile sau picioarele, arunca obiecte sau calca pe ele.
La un an:
  • Copilul poate manifesta in continuare anxietatea de separare sau fata de straini.
  • Are jucarii sau persoane preferate.
  • Manifesta frica in anumite situatii.
  • Repeta sunete sau aciuni pentru a atrage atentia.
  • Coopereaza cu adultul atunci cand il imbraca, intinzand mana sau piciorul, de exemplu.
  • Se joaca de-a v-ati ascunselea.
  • Intinde o carte sau o jucarie atunci cand doreste sa i se citeasca sau sa se joace.
La un an si jumatate
  • Ii place sa ofere oamenilor obiecte.
  • Poate avea crize de furie si plans.
  • Ii poate fi teama de straini.
  • Manifesta afectiune fata de oamenii cunoscuti.
  • Apare jocul simbolic, de exemplu hranirea unei papusi.
  • In situatii noi, poate obisnui sa se adaposteasca langa persoanele cunoscute.
  • Arata celor din jur cu degetul ce i se pare interesant.
  • Exploreaza mediul inconjurator independent, daca parintele se afla destul de aproape.
La 2 ani
  • Devine din ce in ce mai independent.
  • Incepe sa imite alti adulti si copii mai mari.
  • Incepe sa faca ceea ce si-a propus, chiar daca i s-a spus ca nu are voie.
  • Manifesta interes si entuziasm fata de alti copii, desi jocurile in mare parte sunt alaturi de ei, nu impreuna cu ei.
  • Apar si jocuri in care include alti copii, precum cele de urmarire.
La 3 ani
  • Imita adultii sau prietenii.
  • Intelege ideea de proprietate: “al meu” si “al tau”.
  • Exprima o gama larga de emotii.
  • Poate avea crize de furie sau plans atunci cand apar schimbari in rutina.
  • Se imbraca si se dezbraca singur.
  • Isi asteapta randul cand se joaca.
  • Isi exprima afectiunea fata de alte persoane fara sa ii fie cerut acest lucru sau fara sa aiba nevoie de incurajare.
  • Manifesta ingrijorare si tristete fata de copiii care plang.
  • Incepe sa se desparta mai usor de parinti.
La 4 ani
  • Prefera sa se joace cu alti copii decat singur, cooperand cu acestia.
  • Este posibil sa confunde lucrurile pe care si le imagineaza cu realitatea.
  • Jocurile simbolice devin mai creative.
  • Povesteste despre ce ii place sa faca si ce il preocupa.
La 5 ani
  • Incepe sa faca diferenta dintre real si imaginar.
  • Este mai probabil sa respecte regulile.
  • Devine preocupat de prieteni, dorind sa le faca pe plac si imitand comportamentele altor copii.
  • Ii place sa cante si sa danseze.
  • Este constient de propriul gen si poate prefera sa se joace cu copii de acelasi sex.
  • Devine mai independent.
Intre 6 si 7 ani
  • Constientizeaza si intelege mai bine atat propriile emotii, cat si pe cele ale celor din jur.
  • Intelege ca alti oameni au perspective diferite, putand anticipa felul in care va reactiona o anumita persoana intr-o anumita situatie.
  • Abilitatile de autocontrol se manifesta neregulat.
  • Imparte emotiile si experientele in pozitive si negative, mai rar vorbind despre sentimentele ambivalente.
  • Incepe sa exprime mai rar emotiile negative.
  • Face fata emotiilor negative cautand sprijin direct din partea parintilor (imbratisare si consolare) sau distragandu-si atentia (jocuri pe calculator sau privit la televizor.)
  • Cei mai buni prieteni sunt cei care sunt aproape si pe care ii vede des.
  • Prieteniile pot fi intrerupte, dar si create repede si usor la aceasta varsta.
  • Se descrie pe sine mentionand calitati exterioare (culoarea ochilor, varsta etc.)
Intre 7 si 8 ani
  • Depinde inca de adulti pentru a se simti in siguranta.
  • Se descrie folosind atat caracteristici exterioare, cat si interioare (preferinte, obiceiuri, interese).
  • Face diferenta intre materiile „dificile” si cele „usoare”
  • Are nevoie de incurajari, putand fi foarte critic fata de sine insusi.
  • Reactioneaza impulsiv daca este stresat, obosit sau se simte nesigur.
  • Se implica in jocuri cu reguli si ii place sa creeze reguli.
  • Prieteniile incep sa fie bazate pe timpul petrecut impreuna si pe interese comune. Poate spune cine este cel mai bun prieten.
Intre 8 si 9 ani
  • Inca are nevoie de sprijinul adultilor pentru a se simti in siguranta, dar cauta independenta si autonomia fata de acestia.
  • Poate sa isi exprime parerile si nevoile in modalitati asertive.
  • Intelege mai bine care sunt domeniile in care are competente si abilitati.
  • Poate avea comportamente irationale sau agresive cand nu obtine ce isi doreste, dar isi cere scuze apoi.
  • Invata sa isi mascheze emotiile sau sa nu le exprime atunci cand situatia sociala o cere.
  • Jocurile devin mai complexe.
  • In situatiile stresante, va cauta sprijinul adultului, dar poate nu intr-un mod la fel de direct ca inainte.
  • Este capabil sa rezolve conflictele cu alti copii.
Intre 9 si 11 ani
  • Prieteniile si relatiile sociale devin mai complexe si mai importante, mai ales cu copiii de acelasi sex.
  • Resimte mai puternic presiunea de a fi acceptati si integrati in grup.
  • Devine mai constient si mai preocupat de propriul corp, pe masura ce se apropie pubertatea.
  • Uneori problemele de alimentatie pot aparea in jurul acestei varste.
Intre 12 si 14 ani
  • Devin si mai preocupati de imaginea fizica, de imbracaminte si accesorii.
  • Influenta grupului creste.
  • Sunt concentrati asupra propriei persoane, putand alterna intre asteptari ridicate fata de ei insisi si lipsa de incredere in ei insisi.
  • Pot aparea stari emotionale de tristete care sa afecteze rezultatele scolare, dar care pot duce si la probleme de comportament (fumat, consum de alcool etc.)
  • In relatia cu parintii, pot deveni distanti sau chiar agresivi.
  • Riscul de a dezvolta probleme de alimentatie.
Intre 15 si 17 ani
  • Apare interesul fata de sexul opus, avand o capacitate emotionala crescuta pentru relatii apropiate.
  • Petrec mai putin timp cu parintii decat cu prietenii.
  • Sunt in continuare prezente starile de tristete.
  • Devin mai independenti de parinti, iar conflictele cu acestia pot scadea.