duminică, 3 septembrie 2017

Analiza tranzactionala. Ce este si cum ne poate ajuta?

Bazele acestei metode au fost puse de catre Eric Berne, un medic psihiatru din Statele Unite.
Eric Berne, pe numele sau adevarat Eric Leonnard Bernstein – s-a nascut pe 10 Mai 1910 la Montreal; incepand cu anul 1936 se specializeaza in psihiatrie, iar in 1939 publica primul sau articol de specialitate in American Journal of Psychiatry.
Dintre lucrarile cele mai importante ale lui Eric Berne: Analiza Tranzactionala si psihoterapie, Jocuri pentru adulti, Ce spuneti dupa ce ati dat buna ziua?
Alaturi de celelalte abordari sau metode de cunoastere/dezvoltare personala – atat occidentale, cat si orientale – si de care difera prin limbaj, dar cu care are foarte multe aspecte in comun (psihanaliza, psihoterapie cognitiv-comportamentala, yoga, etc.), AT-ul ajuta persoana sa isi recapete autonomia si originalitatea, utilizand tehnici si limbaj specifice.

Cateva dintre intrebarile la care AT va poate ajuta sa gasiti raspunsuri:

· De ce comportamentul unei persoane ne provoaca frecvent aceeasi reactie?
· De ce una si aceeasi persoana, in anumite situatii, poate sa ne para absolut fascinanta, iar in altele “diabolica”?
· De ce uneori gasim solutii pentru problemele noastre, iar alteori simtim ca suntem “blocati”?
Eric Berne a prezentat diferitele “instante” ale personalitatii noastre intr-un aranjament original, numit “starile Eului” – in fiecare dintre noi exista trei parti, trei Stari diferite ale Eului nostru; luam decizii si reactionam pornind de la una dintre aceste trei Stari ale Eului; conform AT, ceea ce ni se intampla in viata, depinde de Starea Eului de la care pornesc actiunile noastre.
De exemplu, prin analogie cu psihanaliza, in cadrul careia Freud, parintele psihanalizei, concepe structura aparatului psihic conform modelului: superego, ego si id, Eric Berne aduce conceptul de Stari ale Eului si releva tot trei instante care guverneaza psihicul uman: Parinte, Adult si Copil, asemanatoare in mare parte celor freudiene si usor de identificat in practica.
Modul in care ne raportam la problemele noastre emotionale, sociale sau de mediu isi are radacinile in modul in care am gestionat trairi si situatii inca din primii ani de viata.
Cu ajutorul AT, putem lua decizii care tin de schimbari, putem face alegeri. Cu toate ca este foarte greu sa ne schimbam obiceiurile sau tiparele de gandire si de comportament, AT-ul ne invata cum sa ne observam aceste stari ale Eului pentru a le folosim in mod echilibrat, in scopul obtinerii autenticitatii si independentei noastre, facand propriie alegeri in viata si traind propria viata fara a apela la dependenta cu care am fost obisnuiti.
Oamenii tind sa evite situatiile din viata lor care le redesteapta traumele copilariei si le produc anxietate.
Cu ajutorul AT-ului mai putem intelege modul in care propriile actiuni au creat anumite situatii din viata noastra, descoperim cauzele acestor situatii si putem vedea blocajele/obstacolele fata de care am dezvoltat atasamente si toate sistemele de credinte negative despre realitate, precum si culpabilizarea altora pentru propriile probleme.

Cateva dintre conceptele de baza ale analizei tranzactionale sunt:

· Starile Eului
· Tranzactiile
· Contractele
· Jocul psihologic
· Triunghiul dramatic
· Pozitiile de baza in viata
· Sentimente Racket si “timbre”
· Drivers – sau mesaje conducatoare
· Scenarii
· Strokes
Voi incerca sa va formalizez cu primul concept, cel referitor la Starile Eului, urmand ca, intr-un alt articol, sa dezvolt conceptul de triunghi dramatic si cel de scenarii.

Modelul Starilor Eului, propus de Eric Berne, este urmatorul:

Aceasta schema reprezinta, conform lui Berne, structura personalitatii, fiecare stare avand aspecte pozitive si negative, propria dinamica si propriile elemente care o definesc, dupa cum urmeaza.
STAREA DE PARINTE A EULUI contine si reproduce “inregistrari” de valori si comportamente.
Parinte normativ (partea stanga): dicteaza, conduce, impune, emite principii, protejeaza, judeca, critica, devalorizeaza, agreseaza.
Parinte binevoitor (partea dreapta): ajuta, incurajeaza, felicita, apreciaza, isi asuma sarcini in locul cuiva pe care il supraprotejeaza.
Starea de Parinte a Eului este cea care functioneaza ca un “magnetofon” – inregistreaza o mare cantitate de informatii si apoi le reproduce: cuvinte, gesturi, mimica, intonatii, judecati, valori, moduri de comportament, de actiune ale persoanelor care domina in anumite momente, generand ulterior norme despre oameni sau lucruri.
Cea mai mare parte a acestor informatii se inregistreaza in copilarie si in adolescenta, apoi tinerii incep sa le reproduca, imitandu-i pe cei mari, iar mai tarziu Starea de Parinte va reproduce inregistrarile respective, cu o acuratete mai mare sau mai mica.
Parintele nostru inregistreaza in aceeasi masura comportamentele parintilor nostri, ale fratilor, surorilor, prietenilor, profesiorilor, sefilor, “eroilor” de orice fel.
Parintele Normativ contine regulile, opiniile, valorile, prejudecatile, modelele de comportament autoritare.
Aspect pozitiv al Parintelui Normativ: da instructiuni si dicteaza normele in relatiile de zi cu zi.
Aspect negativ al Parintelui Normativ: critica, devalorizeaza, persecuta.
Exemple de comportamente si prejudecati ale Parintelui Normativ:
· ii judeca pe cei din jur
· insulta, calomniaza
· vorbeste de rau
· depreciaza
· foloseste o voce autoritara in prezenta copiilor
· ameninta cu degetul spunand “este vina ta!”
· masoara pe cineva din cap pana in picioare pe cineva, cu mainile in sold
· “baietii nu plang”
· “femeile nu trebuie sa umble imbracate in pantaloni”
· “fetele nu se infurie”
Parintele Binevoitor contine modele de comportament si atitudini binevoitoare, protectoare, intelegatoare, aprobatoare.
Aspect pozitiv al Parintelui Binevoitor: incurajeaza, ajuta, protejeaza, previne.
Aspect negativ al Parintelui Binevoitor: daca persoana are tendita de a supraproteja, impiedicand persoana supraprotejata sa se dezvolte, sa evolueze si sa aiba propriile experiente de viata.
Mesajele tip Parinte ne pot fi folositoare, dar ne si pot dauna, intrucat le utilizam cand ne adresam celor din jur, dar si cand comunicam cu noi insine, prin intermediul vocii interioare: “Haide, vei reusi!”, “Nu te descuraja” dar si “Ce prost sunt”, “Nu esti in stare de nimic!”
STAREA DE COPIL A EULUI – trebuinte, impulsuri, sentimente, emotii.
Copil adaptat (partea stanga): supus, sta deoparte, se devalorizeaza, dar poate sustine in mod sistematic contrariul (rebel).
Copil liber (partea dreapta): isi exprima spontan trebuintele, sentimentele, emotiile, este intuitiv, spontan, creativ.
Starea de Copil a Eului apare prima in viata persoanei, si impreuna cu Starea de Parinte, sunt cele mai vechi parti ale Eului nostru.
Exemple de comportament ale Copilui adaptat:
· Respecta normele de protectie
· Se opreste la culoarea rosie a semaforului
· Respecta regulile de politete
· Poate fi supraadaptat
· Se indoieste de el
· Utilizeaza forma impersonala ’’se spune’’
Exemple de comportament ale Copilui rebel:
· Spune ‘’nu ai dreptul’’
· Spune in mod sistematic ‘’nu’’
· Incalca regulamentele
· Indeamna la revolta, la violenta
Exemple de comportament al Copilului Liber:
· spune “imi place mult … ciocolata, inghetata, sa merg la film, sa fiu mangaiat “ etc.
· Spune “nu-mi place … ciocolata… etc.”
· Se exprima prin gesturi, strigate, semne de bucurie, de satisfactie – sau opusul acestora
· Rade in hohote, din tot sufletul sau plange cu lacrimi amare
· Isi spune temerile, angoasele
· Isi exprima mania – sub forma de emotie sanatoasa, nu amenintatoare, informandu-i pe cei din jur de sentimentele pe care le are si e normal sa si le exprime cu o anumita intensitate
· Este impulsiv – isi exprima impulsurile fara sa se cenzureze
· Este senzual si curios
Aspectul pozitiv al Starii de Copil: aceasta stare este “inima” omului, centrul a ceea ce este “trait”, este exprimarea spontana a sentimentelor si permite evitarea neintelegerilor.
Un aspect negativ al starii de copil: cu o persoana care se manifesta intotdeauna cu Starea de Copil “va fi greu de trait” si va fi repede respinsa.
STAREA DE ADULT A EULUI compara, evalueaza, analizeaza, gandeste, inregistreaza, comunica informatii, cere, face deductii, asculta informatii.
Aspecte pozitive: permite culegerea de informatii din toate aspectele vietii, luarea de decizii gandite, rezolvarea problemelor, negocierea, etc.; integreaza armonios dorintele (Copil) si valorile (Parinte), punand persoana in acord cu sine insusi.
Aspect negativ: utilizata in exces, aceasta stare poate determina comportamente tip “robot”.
Exemple de comportament ale Starii de Adult:
· Pune intrebari pertinente
· Discuta cu altii, ii informeaza si se informeaza
· Consulta opiniile altora
· Isi asculta Parintele si Copilul, dar ia decizii impreuna cu Adultul
Tinand cont de aceste Stari ale Eului, sunt analizate “tranzactiile” la nivel de relatii interumane, tranzactia reprezentand unitatea de interactiune intre un nivel al unei persoane si un nivel al alteia; persoana devine constienta de inadaptarea la realitatea prezenta a scenariilor personale fixate din copilarie.
Aceste Stari ale Eului sunt prezente in orice persoana, iar influenta lor variaza si este vizibila pe parcursul intregii zile, al unei perioade de viata si de-a lungul intregii vieti. Conform lui Eric Berne, “nici o stare a Eului nu este mai buna decat alta – toate trei sunt importante (inclusiv subdiviziunile lor)”.

marți, 29 august 2017

Iubirea.......o posibilă definiție......????????


Fotografia postată de Dan Popa.



Iubirea, în realitate, nu este altruistă - aşa cum mulţi dintre noi ar fi înclinaţi să creadă - ci, dimpotrivă, e profund egocentrică. Atunci când ne îndrăgostim de cineva, de fapt, ne îndrăgostim de ceea ce acea persoană ne-ar putea oferi. Ne îndrăgostim de cineva pentru că ne place, să zicem, eleganţa sa, aspectul fizic, inteligenţa, simţul umorului etc. Toate astea, însă, le vedem acţionând în folosul nostru, pentru că noi am fi, de fapt, principalii beneficiari. Sigur că, în momentul în care suntem satisfăcuţi de o relaţie, dăruim la rândul nostru, dar este un schimb, nimic altceva. Un simplu troc nu poate avea nici o legătură cu altruismul, dar, atât timp cât el este unul echitabil, lucrurile merg bine. În momentul în care, însă, acest echilibru se strică, iubirea se termină şi poate începe ura, mai ales atunci când se consideră că cel care a plecat a luat cu el ceva care aparţinea celuilalt şi fără de care cel din urmă resimte un puternic disconfort. Din acest moment, jocul dragostei poate deveni unul periculos, pentru că, în cazuri extreme, povestea se poate termina cu o dramă sau chiar cu o tragedie.

miercuri, 23 august 2017

Azi aleg libertatea.....


Team-building & Team-coaching.

Team-building:
ü Este o formă de dezvoltare a echipei care a luat un avânt considerabil și în România mai ales începând cu anii 2000, ajungând să se dezvolte forme din ce în ce mai complexe de activități în cadrul unui team-building.
ü Are la bază jocul ca și formă de dezvoltare (o activitate structurată, cu reguli și scop, cu elemente distractive / ludice). Se pot organiza jocuri de la cele mai simple, până la foarte complexe (care pot dura zile) – cu scenarii și roluri, cu obiective și ținte de atins. De cele mai multe ori, aceste jocuri nu au subiect explicit organizațional (ex, paintball), însă, prin însăși natura lor, vor pune membrii unei echipe într-o situație de simulare destul de relevantă pentru modul cum reacționează oamenii.
ü Există situații când jocul efectiv este înlocuit cu activități outdoor, pornind de la principiul că activitatea fizică, uneori extremă, este distractivă, te ajută poate să depășești anumite frici, îi pune pe oameni în modul „adrenalinic” ceea ce poate contribui la coeziunea echipei.
ü De regulă, o echipă pleacă din organizație pentru 1-2-3 zile într-un loc ales special unde, cu sau fără îndrumarea unui facilitator (extern sau din aceeași organizație) participă la un program agreat.
ü Se mai practică și team-building-uri doar ca „ieșire de distracție” fără un program anume, fără activități planificate, ci doar pentru relaxare, distracție și cunoaștere reciprocă.
ü Așadar, utilitatea team-building-urilor este în special în sfera distracției, putând fi un bun element de motivare pentru echipă, de celebrare a unui succes. Cu ocazia unor astfel de ieșiri, membrii unei echipe au ocazia reală de a se cunoaște mai bine unii pe alții – un precursor important al acceptării reciproce ulterioare. De menționat că această cunoaștere dobândită în urma unui team-building este un factor necesar, dar nu neapărat suficient pentru ca relațiile dintre membrii unei echipe să devină cu adevărat mai constructive.
ü Anumite jocuri bine gândite în cadrul unui team-building pot ajuta la conștientizarea anumitor nevoi de dezvoltare din cadrul echipei, fără însă a repara ceva în cadrul jocului.
ü Un alt efect destul de des întâlnit în urma unui team-building este energizarea echipei – efect, care durează circa 2 săptămâni, atât cât poate durează și poveștile despre distracțiile din jurul focului de tabăra J.  
ü Având în vedere aceste beneficii ale team-building-ului, consider că este util în special pentru echipele aflate la începutul lucrului împreună, dar și pentru echipe în stadii mai avansate, atâta timp cât se asumă rolul principal de relaxare și distracție. Am întâlnit echipe aflate în stadii mai avansate de dezvoltare, care evaluau un team-building ca fiind inutil pentru ei în acel moment al evoluției lor, având nevoie de o intervenție mai profundă care să-i ajute să găsească soluții concrete pentru a crește coeziunea echipei sau a îmbunătăți anumite aspecte deficitare. Și astfel, ajungem la: …
Team-coaching:
ü O paralelă simplă care poate ajuta la înțelegerea intervenției de tip „team-coaching” este cea cu coaching-ul individual. Așadarcoaching-ul de echipă face pentru o echipă ceea ce face coaching-ul individual pentru o persoană. Adică ajută echipa să-și atingă o serie de obiective particulare de dezvoltare (analizate bine în prealabil), cu ținte măsurabile, de regulă din sfera relaționării interpersonale și a modului de lucru împreună.
ü Din experiența de până acum, obiectivele posibile ale unui program de team-coaching pot fi: creșterea încrederii și a acceptării reciproce; creșterea eficienței echipei – prin reorganizare, bune practici etc; stabilirea unor modalități constructive de lucru împreună; dezvoltarea unei comunicări eficiente; îmbunătățirea relațiilor și crearea unui spirit de echipă; rezolvarea unor eventuale conflicte sau tensiuni; îmbunătățirea colaborării între membrii echipei. În ultimii ani, eu personal, folosesc ca și punct de pornire pentru analiza și dezvoltarea de soluții pentru echipe, un model intens studiat și verificat de multe ori în practică, de eficiență a echipei.
ü Modalitatea de derulare a unei intervenții de tip team-coaching este foarte variabilă în funcție de problematica și disponibilitatea echipei. Se poate întâmpla ca o sesiune inițială să se deruleze tot pe parcursul a 1-2-3 zile, în afara sediului firmei – de unde și confuzia frecventă cu un team-building. Diferența este că pe parcursul acelor zile, nu jocul este principala activitate, ci se construiesc diverse activități de facilitare: analiză și generare de soluții concrete la problemele reale ale echipei, exerciții de dezvoltare a unor competențe punctuale, sesiuni de mediere etc. În acest fel, se pot produce schimbări reale în funcționarea echipei chiar din timpul sesiunii de team-coaching. O altă posibilitate generică de organizare a sesiunilor de team-coaching este: o succesiune de întâlniri, planificate la circa 2-3 săptămâni – similar cu coaching-ul individual, doar că necesită o durată mai mare (de circa 3-4 h / sesiune).
ü Un factor suplimentar care ajută la atingerea obiectivelor de dezvoltare este activitatea dintre sesiuni, echipa având anumite proiecte concrete / teme de implementat în context real de muncă, care să conducă la îndeplinirea obiectivelor.
ü Intervențiile de tip team-coaching au nevoie de un facilitator extern – aproape obligatoriu. Pot exista și intervenții coordonate de specialiști din interiorul organizației, însă adeseori rolul de membru în aceeași organizație poate să împiedice o deschidere reală a echipei și implicit atingerea obiectivelor.
ü Beneficiul principal al team-coaching-ului este faptul că facilitează schimbări reale, stabile, de durată în sfera relațiilor și a modalității de colaborare, comunicare, lucru din cadrul echipei. Este un proces complex de dezvoltare, destul de serios (chiar dacă poate avea și exerciții ludice pe parcursul lui…) și uneori obositor pentru membrii echipei. Exact ca și într-un proces de dezvoltare individuală. Dacă vrei să obții anumite rezultate în sfera abilităților sau atitudinilor personale, este nevoie să duci o oarecare muncă cu tine – care necesită atenție, concentrare și efort. NU cred în soluții rapide (de tipul „în 5, 7 pași”), sau în așteptări de genul că „va veni acel consultant din afară și ne va repara el…”. Așadar, echipa care se angajează într-un proces de team-coaching trebuie să fie conștientă că acest atingerea obiectivelor va presupune efort și dedicație din partea tuturor membrilor și a părților implicate.
ü Coaching-ul de echipă este recomandat pentru echipe care doresc astfel de îmbunătățiri reale, indiferent de stadiul în care se află – la început, sau mai înaintate în lucrul împreună. Presupune renunțarea la un set de așteptări inițiale – de regulă suprapuse cu imaginea standard a unui team-building (joacă, distracție) și formarea unui set nou de așteptări.
În concluzie, aș spune că în timp ce team-building-ul poate fi preferat pentru latura sa ludică, de energizare și motivare, team-coaching-ul are componente semnificativ mai serioase, fiind recomandat în situații în care se dorește îmbunătățirea reală, durabilă a unor aspecte relaționale sau ce țin de modalitatea de lucru împreună din cadrul unei echipe.

joi, 27 iulie 2017

Cum sa-i ajutam pe copii sa-si controleze furia?


Ciclurile de 7 ani ale vieții omului

DE LA 0 LA 7 ANI
Există o legătură puternică cu mama. Cunoașterea lumii are loc pe orizontală. Se creează simțurile. Mirosul mamei, laptele, vocea, căldura şi săruturile ei sunt primele senzații. Această perioadă se sfârșește de regulă, prin ieșirea din cochilia protectoare a mamei şi cunoașterea lumii exterioare.
DE LA 7 LA 14 ANI
Se creează o legătură puternică cu tata. Cunoașterea lumii are loc pe verticală. Se formează personalitatea. Tatăl devine cel mai fidel aliat pentru cunoașterea lumii din afara celulei familiei. Copilul o iubește pe mama, însă pe tata îl adoră.
DE LA 14 LA 21 DE ANI
Se începe revolta împotriva societății. Are loc cunoașterea materiei. Se formează intelectul. Începe este criza adolescentină. Apare dorința de a schimba lumea şi de a distruge structurile existente. Adolescentul atacă celula familiei şi societatea în general. Este pasionat de tot ce exprimă revolta: muzica tare, relațiile romantice, tendința spre independenţă, evadarea, legăturile cu grupurile sociale marginale, valorile anarhiste, negarea sistematică a vechilor valori. Perioada se încheie prin părăsirea celulei familiei.
DE LA 21 LA 28 DE ANI
Are loc integrarea în societate. Stabilizarea după revoltă. Suferind eşec în dorinţa de a schimba lumea, omul se integrează, dorind iniţial să fie mai bun decât predecesorii săi. Omul caută un loc de muncă mai bun decât al părinților. Caută un loc mai bun pentru viaţă. Are loc încercarea de a crea o familie mai fericită decât cea a părinților. Alegerea partenerului şi creerea căminului familial. Crearea propriei celule. Perioada se încheie de regulă cu căsătorie.
Din acest moment, omul şi-a îndeplinit misiunea şi a finisat legătura cu prima celulă protectoare – familia.
DE LA 28 LA 35 DE ANI
Crearea căminului familial. După căsătorie, locuință, mașină apar copiii. Se acumulează valori în interiorul celulei. Însă dacă primele 4 cicluri nu au trecut cu succes, căminul se distruge. Dacă relaţiile cu mama nu au fost cum trebuie, ea va fi o povară pentru ginere/noră. Dacă relația cu tata a eșuat, el se va implica în treburile interne ale tinerei familii, provocând conflicte. Dacă revolta împotriva societății nu a fost trăită, există riscul conflictelor la locul de muncă. 35 de ani – vârsta la care un cocon prost copt deseori explodează. Atunci se întâmplă divorțurile, concediere de la serviciu, depresie etc.
DE LA 35 LA 42 DE ANI
Totul se începe de la zero. După criză, omul îmbogățit de experiențe şi greșeli îşi reconstruiește a doua celulă. Este perioada când în viaţa persoanelor divorțate apar iubite/iubiți noi. Ei încearcă să perceapă ceea ce așteaptă deja – nu de la căsătorie, ci de la sexul opus.
Relația cu societatea, deasemenea, trebuie reevaluată. Locul de muncă deja este ales după criteriul cât este de interesant şi cât de mult timp liber oferă. După distrugerea primei celule omul întotdeauna simte necesitatea cât mai repede să-şi creeze a doua celulă. Căsătorie nouă, muncă nouă, relație nouă. Dacă omul a scăpat de elementele parazitare din trecut, el va construi o celulă mai bună. Dacă nu şi-a înțeles greșelile, atunci va creea o celulă asemănătoare şi va ajunge la aceleași eșecuri.
DE LA 42 LA 49 DE ANI
Se începe cucerirea societății. Imediat ce a doua celulă îmbunătățită a fost creeată, omul începe să simtă plinătatea vieții în căsnicie, în relaţia cu copiii, la serviciu etc. Această victorie generează două tipuri noi de comportament.
Dacă omul pune accent pe bunăstarea materială, atunci apar mai mulți bani, mai mult confort, mai multă putere. Dacă, însă, accentul se pune pe latura sufletească, atunci se începe făurirea autentică a personalității. Această perioada se sfârșește printr-o criză de autoidentificare şi întrebări existenţiale: de ce sunt aici, de ce exist, ce trebuie să fac pentru ca viaţa să fie plină de sens în afara bunurilor materiale?
DE LA 49 LA 56 DE ANI
Revoluția spirituală. Dacă omul a reușit să-şi creeze sau să-şi reconstruiască celula sa şi s-a realizat în familie, pe plan profesional, el desigur are dorința să caute înțelepciune. Dacă se face cu dedicație şi sinceritate, această căutare nu va avea limite şi va continua până la sfârșitul vieții.

Extras din cartea lui Bernard Werber “Împeriul Îngerilor”

luni, 24 iulie 2017

Dacă omul modern ar cunoaște aceste 7 etape ale relației, multe divorțuri ar putea fi evitate!

Fiecare din noi îşi alege partenerul de viaţă şi fiecare din noi crede că iubirea adevărată e cea de la începutul relației. Însă odată ce romantismul dispare şi ochelarii “roz” cad, partenerii se confruntă cu primele greutăți, primele încercări ale relației, iar cineva consideră că iubirea a trecut.
Fidelitatea şi răbdarea – sunt principalele calități ale iubirii. Iar dacă aţi decis că în relația voastră “iubirea s-a terminat”, fiţi siguri, ea nici nu a început.
Aceste 7 etape ale relației îţi vor demonstra că iubirea adevărată vine cu timpul:
1.Etapa florilor şi bomboanelor
Această etapă durează aproximativ 18 luni. Bărbații şi femeile se îndrăgostesc, hormonii “dansează” şi ei văd totul în “roz”. În această perioadă totul la partener ţi se pare perfect. Se simt de parcă sunt amețiți. În această perioadă nu ar trebui să te grăbești cu decizii serioase, deoarece mai devreme sau mai târziu amețeala trece şi totul revine la locul său.
2.Etapa suprasaturării
La această etapă începi să privești treaz şi partenerul şi relația, multe sentimente se potolesc, treptat vă deprindeți unul cu celălalt. În consecință comportamentul se schimbă – ambii parteneri se comportă mult mai relaxat şi firesc.
3.Etapa dezgustului
Etapa care nu poate fi evitată în orice relație pe termen lung. Certurile şi reproşurile sunt caracteristice acestei etape. Vi se pare că cel mai simplu mod de a evita toate acestea – este despărțirea sau divorțul. Despărțindu-vă, peste o perioadă de timp veţi intra în etapa bomboanelor cu o altă persoană, trecând din nou toate etapele, până veţi ajunge la aceasta.
4.Etapa răbdării
La această etapă partenerii dobândesc înţelepciune. Certurile nu mai sunt atât de dramatice, pentru că ambii parteneri înţeleg că cearta se termina, iar relaţia trebuie să continuie. Dacă ambii parteneri fac totul ca să-şi dezvolte răbdarea, cu timpul vine înțelepciunea.
5.Etapa respectului şi obligațiunilor
Aceasta este prima etapă a iubirii adevărate, deoarece până acum iubire încă nu a existat. Partenerii încep să-şi înţeleagă obligaţiunile, gândindu-se nu la ceea ce îi datorează partenerul, ci la ceea ce ar putea face şi ce ar putea să-i ofere iubitului său.
6.Etapa prieteniei
La această etapă partenerii devin foarte apropiați. Au încredere absolută unul în celălalt. Etapa prieteniei deschide calea către adevărata iubire.
7. Etapa iubirii adevărate
Spre iubirea adevărată oamenii fac o cale foarte lungă, trecând împreună prin situații şi etape complicate ale vieții. IUBIREA ADEVĂRATĂ – nu cade din cer, aşa cum consideră mulți oameni. Pentru iubirea adevărată, matură – omul trebuie să crească, să renunțe la prejudecăți şi egoism.


marți, 11 iulie 2017

Dezechilibrele din relații



Oare de ce par, și majoritatea și sunt, toate relațiile dezechilibrate? Oare numai acum există aceste dezechilibre? Întrebări care și le pun tot mai mulți oameni pentru că se pare că acea celulă de bază numită familie este serios amenințată de dezechilibrele din relații.

Aceste dezechilibre au existat și înainte, nu sunt ceva nou, doar că pur și simplu această problemă pare a fi explodat de parcă ar fi fost o bombă cu ceas. Și chiar este o bombă cu ceas. De ce? Pentru că aceste dezechilibre s-au născut în momentul în care a început să se manifeste dezechilibrul dintre energiile feminine și cele masculine. Iar programarea a fost ca explozia să aibă loc atunci când sosește momentul eliminării lui.

Aici nu mă refer la femei și bărbați, ci la energiile feminine și masculine care există în fiecare dintre noi. Dacă în noi înșine aceste energii nu sunt echilibrate, înseamnă că suntem o persoană dezechilibrată. În momentul în care intri într-o relație cu o persoană la fel de ”echilibrată” ca și tine, dezechilibrul din relație este și mai mare, și mai evident.

Multă vreme a existat ideea că femeia echilibrează bărbatul și bărbatul echilibrează femeia pentru că religia, și mai apoi societatea, au statutat că femeia este jumătatea bărbatului și gata, dezechilibrul dispare pentru că s-a format un întreg. Mare neadevăr. Când pui două entități dezechilibrate la un loc, cum ai vrea să obții echilibru? În anumite situații acest lucru este posibil, dar nu în domeniul relațiilor.

O relație între două persoane nu ar trebui privită ca un mijloc de echilibrare, pentru că nu acesta este rostul unei relații. Ce presupune o relație? În primul rând o împărtășire echilibrată de sentimente, idei, activități și tot ceea ce membrii acelei relații consimt prin liber arbitru și alegerea lor că doresc să împărtășească.

Ceea ce se omite însă este că nu poți manifesta în afara ta ceea ce nu există în tine. Dacă în tine nu există echilibru, cum ai vrea să-l manifești în afara ta? Dacă în tine nu există iubire de sine, acceptare de sine, înțelegere și sensibilitate, precum și multe altele, ce vrei să manifești în afara ta?

Atâta timp cât o persoană nu este echilibrată, ea nu va putea intra într-o relație echilibrată cu o altă persoană. Iubirea de sine nu înseamnă egoism sau narcisism. Înseamnă să te iubești pe tine însuți/însăți cu toate părțile tale, ”bune/rele” știind că ești pe Pământ într-o călătorie de descoperire de sine.

Dacă ai ajuns să te iubești pe tine însuți/însăți îl vei iubi în același mod și pe celălalt pentru că ȘTII că și el/ea se află în exact aceiași călătorie ca și tine. Nu vei mai căuta în alții ceea ce-ți ”lipsește” pentru că vei ști că nimeni nu-ți poate oferi ceea ce tu nu ai în tine, ci că este necesar ca tu însuți/însăți să dobândești acel ceva pentru tine.

Celălalt poate să-ți reflecte/arate ceea ce mai ai de obținut pentru tine însuți/însăți, dar nu-ți poate oferi mai mult de atât. Și, de fapt, acesta este singurul rol pe care îl jucăm unul față de celălalt într-o relație, de orice fel ar fi aceasta. Suntem unii oglinzile altora și acesta este motivul pentru care ne atragem reciproc chiar dacă acest lucru nu este evident la început.

Nu mai vorbesc de faptul că există și relațiile de tip karmic care sunt stabilite încă înainte de naștere de către cele două suflete, sau mai multe, implicate în acea relație. Prin relații ne oferim lecții de viață unii altora prin care sufletul să poată învăța ceea ce are de învățat pentru a se putea aduce pe el însuși în starea de echilibru.

Când nu-ți mai proiectezi așteptările, frustrările, neîmplinirile asupra celuilalt/celorlalți, ci le cauți cauza în tine însuți/însăți, nu mai există nici un motiv de dizarmonie în relație. Asta dacă toate părțile implicate în acea relație au ajuns la acest nivel de conștientizare. Dacă nu, în cele din urmă relația se va rupe.

Dezechilibrele din relații nu fac altceva decât să manifeste dezechilibrul din oameni. O relație echilibrată nu înseamnă că este liniară, plictisitoare, etc., dimpotrivă, poate fi de foarte multe ori una furtunoasă de-a dreptul, dar dacă membrii ei au înțeles scopul relației lor, vor fi recunoscători unul celuilalt pentru oportunitatea de creștere oferită.

Un alt factor care pune presiune pe relații, mai ales pe cele de cuplu, este ”Până când moartea vă va despărți.” Adică să suporți toate dezechilibrele manifestate de celălalt pentru că o dogmă/regulă exterioară ție îți spune că asta ”trebuie” să faci.

Pentru că nimic din ceea ce este iluzie, vechi, neadevărat nu mai poate exista în noile energii, va exista/există o explozie de divorțuri/separări pentru că această dogmă încalcă libera alegere a celor implicați într-o astfel de relație dezechilibrată. Sau pur și simplu pentru faptul că cele două suflete au ajuns la concluzia că și-au dat unul altuia ceea ce aveau de dat.

Pot exista și relații care se formează numai pentru punerea în evidență a unui dezechilibru fără a însemna că și trebuie să rezolve acel dezechilibru. Pot să-ți arăt care este problema, dar asta nu înseamnă că trebuie să ți-o și rezolv. Ceea ce încă nu se înțelege este că nimeni nu este răspunzător pentru propriile noastre dezechilibre.

Starea de acceptare, de recunoștință urmată de lucrul cu tine însuți/însăți este cea care va duce la rezolvarea propriului dezechilibru, nu schimbarea celuilalt astfel încât să corespundă așteptărilor și cerințelor tale. Asta chiar nu va rezolva nimic, ci va adânci dezechilibrul. Și din păcate, din toate părțile implicate în acea relație.

Exteriorul este manifestarea interiorului. Nu poți manifesta în exterior ceea ce nu ai în interior. Este o regulă atât de evidentă, dar oamenii nu vor să-i vadă aplicarea în absolut orice domeniu al vieții. Cum vrei să vinzi varză dacă tu nu ai varză? Cum vrei să fii sătul când n-ai mâncat? Indiferent de tipul de ”mâncare”. J

Da, relațiile explodează și vor exploda în continuare pentru simplul fapt că nu mai sunt tolerate dezechilibrele de nici un fel. Când oamenii vor înțelege acest lucru, și relațiile se vor schimba și vor deveni un instrument de creștere nu unul de stagnare sau, și mai rău, de tortură.

Când ești în echilibru în tine însuți/însăți, poți vedea procesul prin care trec cei din jurul tău și chiar persoana cu care te afli într-o relație și nu te vei mai lăsa agățat și scos din propriul tău echilibru, ci vei lua decizia care este cea mai potrivită pentru tine în acel moment. Și nu există decizie bună sau rea, există doar alegerea pe care TU alegi să o faci. Din care înveți, crești și atingi un nou nivel de echilibru. De ce? Pentru că nimic nu este static, iar viața își urmează propria sa dinamică. Și evoluția la fel.

Namaste!

miercuri, 5 iulie 2017

Sfaturi ca v-ar putea ajuta să scăpați de depresie!

Neurobiologul american Alex Korb ne împărtășește gândurile sale despre fericire:
1. Cea mai importantă întrebare
Dacă sunteți într-o perioadă mai dificilă, puneți-vă o întrebare: “Pentru ce pot să-i mulțumesc lui Dumnezeu?”
Probabil ați râs ironic citind asta și v-ați întrebat dacă sentimentul de mulțumire are vreun impact biologic asupra creierului. Chiar are!
Știți cum funcționează preparatul antidepresiv bupropion? El stimulează secreția neuromediatorului dopamina, precum și sentimentul de mulțumire.
Dar știți cum funcționează fluoxetina? Stimulează neuromediatorul serotonina, precum și sentimentul de mulțumire.
Unul din principalele efecte ale mulțumirii este creșterea nivelului de serotonină. Atunci când îi mulțumiți lui Dumnezeu, vă concentrați pe laturile pozitive ale vieții dvs., fapt ce crește secreția de serotonină.
2. Exprimați-vă sentimentele negative
Nu vă simțiți bine? Definiți cumva starea dvs. Ce este: tristețe, îngrijorare, supărare?
Acest mic exercițiu e suficient ca să vă simțiți mai bine! Credeți că e o glumă? Creierul dvs. crede altceva!
În unul din experimente participanților le erau arătate fotografiile oamenilor ce avea diferite expresii ale feței, iar reacțiile creierului lor erau înregistrate. Precum s-a și prevăzut, amigdalele reacționau la emoțiile reprezentate.
Dar când participanții au fost rugați să exprime aceste emoții, la ei se activiza cortexul cerebral prefrontal ventrolateral, iar activitatea amigdalelor scădea. Cu alte cuvinte, exprimarea emoțiilor reduce impactul lor asupra omului.
3. Luați o decizie
Vi s-a întâmplat vreodată să simțiți că după ce luați o decizie parcă vă simțiți mai ușurat? Această senzație nu e întâmplătoare.
Neurobiologia arată că luarea deciziilor reduce îngrijorarea și anxietatea. Asta pe lângă faptul că se rezolvă problemele…
În procesul de luare a deciziilor noi elaborăm anumite intenții și stabilim anumite obiective. Toate acestea au un impact pozitiv asupra cortexului prefrontal, reducând intensitatea tulburărilor și îngrijorărilor. În afară de aceasta luarea deciziilor ajută la reducerea activității striatumului, care de cele mai multe ori ne provoacă impulsuri și acțiuni negative.
În sfârșit luarea deciziilor transformă viziunea noastră asupra lumii, fapt ce iarăși ne ajută să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm.
4. Intrați în contact cu oamenii
În una din cercetări participanții se jucau într-un joc computerizat cu minge. Unul din jucători arunca mingea, celălalt i-o întorcea. Dar de fapt doar unul din aceștia era om, cel de-al doilea jucător fiind calculatorul.
Dar participanților li s-a spus că figura din ecran e condusă de un om viu. Cum credeți, ce se întâmpla atunci când colegul refuza să îi întoarcă mingea?
Creierul jucătorului avea o reacție similară ca și în cazul durerilor. Cu alte cuvinte creierul nostru percepe respingerea de către alt om în același fel în care ne-am fractura piciorul, de exemplu.
Excluderea socială activizează cortexul frontal și centrul durerii, exact ca și durerea fizică.

Altfel spus pentru creier sunt foarte importante relațiile cu alți oameni. Vreți să le ridicați la un alt nivel? Comunicați mai strâns cu prietenii și colegii, iar pe oamenii dragi îmbrățișați-i și sărutați-i mai des!

marți, 16 mai 2017

7 PAȘI CĂTRE SCHIMBARE Intervenția consilerului în adicții în motivarea schimbării comportamentului adictiv

 

Tratamentul dependențelor pornește de la prezumția că nu toți clienții au același nivel de motivație pentru a-și schimba comportamentul. Unii consumatori nu cred că drogul ar fi o problemă pentru ei; alții nu sunt siguri în ce măsură drogul este o problemă, iar alții sunt convinși că își doresc o schimbare dar nu știu ce să facă. Orice abordare, care nu ia în considerare stadiul motivațional al persoanei dependente, pare să ducă la rezistență și la un rezultat mediocru. În cadrul acestei abordări, motivația poate fi înțeleasă ca starea prezentă a unei persoane sau etapa de pregătire pentru schimbare.
Motivația nu trebuie înțeleasă ca o problemă de personalitate sau ca o trăsătură pe care o persoană începe să o arate când iese din cabinetul consilierului în adicții. Motivația este o stare de disponibilitate sau dorința de schimbare, care poate varia de la un moment la altul și de la o situație la alta. Această stare poate fi influențată de mulți factori. Un instrument excelent pentru evaluarea motivației și individualizarea intervențiilor consilierului în adicții la probleme specifice unei persoane, este modelul Stadiilor schimbării elaborat de Prochaska și Di Clemente în 1992. Autorii au încercat să înțeleagă cum și de ce se schimbă persoanele, fie singure, fie cu ajutorul consilierului în adicții. Ei au descris o serie de stadii pe care le parcurge o persoană în procesul de schimbare a unui comportament indezirabil. Acestea sunt: precontemplare, contemplare, pregătirea, acțiunea, menținerea, recăderea. Se pare că aceste etape sunt variabile atât pentru schimbarea pe care cineva o realizează singur, cât și pentru schimbarea realizată cu ajutorul consilierului în adicții.
     1. Precontemplarea – Nu am absolut nicio problemă reprezintă stadiul iniţial de la care poate porni schimbarea. Persoana îşi acceptă propriul comportament şi nu intenţionează să modifice ceva în această privinţă. În acest stadiu, pentru individ, nu există nici o problemă. Clientul nu are intenția schimbării comportamentului în viitorul apropiat, deoarece nu conștientizează gravitatea problemei: “Nu pot vedea soluția. Nu pot vedea problema” și în mod tipic, este complet nemotivat să se schimbe sau să caute tratament. Familia, prietenii, vecinii conștientizează că cel apropiat are o problemă.
Unii toxicodependenţi ajung în cabinetul de consiliere când sunt în precontemplare. Ei nu vin din proprie iniţiativă, ci la rugăminţile sau la presiunile unor persoane apropiate. Aceştia nu sunt motivaţi să se schimbe, ei se simt bine aşa cum sunt. Comportamentul lor prezintă o problemă pentru ceilalţi, nu pentru ei. 
Precontemplatorii sunt descrişi, în general, ca oameni nemotivaţi. Aceasta este o judecată morală, nu una obiectivă. Înseamnă de fapt că nu sunt motivaţi să facă ceea ce vor ceilalţi să facă. Dar precontemplatorii sunt foarte motivaţi, dar sunt motivaţi să continue comportamentul lor, nu să-l schimbe” (Gerald Bennet, 1989, p. 17, apud. Mitrofan I., 2003).
Rolul consilierului în adicții: poate să-i câştige încrederea clientului, respectându-i opţiunile și oferindu-i informaţii pertinente despre cum ar putea să limiteze, să ţină sub control posibilele efecte negative ale drogului. De exemplu, pentru drogurile injectabile, să insiste pe modalităţile de prevenire a diverselor boli (hepatită, HIV). Deşi aceste strategii s-ar putea să semene, la o primă vedere, cu o încurajare a consumului, ele nu fac decât să prevină neplăceri mai mari (contactarea unei boli sau săvârşirea unor acte penale, de exemplu). Oricum, în această etapă, persoana nu este deschisă schimbării. 
     2. Contemplarea - Vreau și nu prea vreau Clientul poate realiza posibilitatea existenței unei problemeși începe să se gândească serios să o rezolve, dar nu s-a angajat în iniţierea unei acţiuni, este ambivalent în ceea ce privește necesitatea schimbării, uneori menţinându-se în acest stadiu pe perioade lungi de timp, fiind conştient de existenţa unei probleme, dar fiind incapabil de a se pune în mişcare pentru a o rezolva.
Caracteristica acestei etape este ambivalenţa motivaţională. Clientul a conştientizat unele efecte negative ale drogului şi o parte din sine ar vrea să renunţe la consum, însă este încă foarte ataşat de beneficiile consumului. Un contemplator vrea şi nu prea vrea să renunţe la drog. Chiar dacă au apărut probleme de sănătate, familiale sau de serviciu, există celălalt taler al balanţei pe care pot fi aşezate avantajele, ca de exemplu faptul că se simte relaxat sau plin de energie, fără griji şi probleme, că este acceptat de un grup de prieteni sau că are o părere mai bună despre sine în momentele de „high
Contemplarea este stadiul în care mulţi clienţi aşteaptă o informaţie care să îi determine să facă schimbarea. Ei speră ca o anumită informaţie să decidă pentru ei. Oricum, indivizii şi nu informaţia iau decizia, aşa că persoana contemplatoare poate intra într-o aşteptare foarte neproductivă” (Carlo DiClemente în W. Miller, S. Rollnick, 1989, p. 195, apud. idem).
Rolul consilierului în adicțiipentru a interveni în această etapă există tehnici specifice interviului motivaţional care pot fi utilizate de către consilierul în adicții cu scopul creşterii conştientizării şi stimulării conflictului motivaţional până la ajungerea într-un punct decizional, ambivalenţa fiind o caracteristică foarte des întâlnită în cazul consumatorilor de droguri și un obstacol greu de depăşit de către aceștia. 
     3. Dezvoltarea unui plan şi pregătirea pentru acţiune. Clientul a decis deja că are o problemă și este pregătit să se schimbe în viitorul apropiat. Este pe punctul de a acţiona. E posibil ca în trecut să fi încercat şi să fi eşuat în schimbare. Totuşi, a învăţat lecţii preţioase din încercările de schimbare trecute. Clientul a petrecut ceva timp gândindu-se la rezolvarea problemei şi îşi propune iniţierea unei schimbări imediate.Această fază este descrisă ca o scurtă fereastră către șansă, care este deschisă pentru un timp, dar dacă accesul la consilierenu este posibil, se închide și procesul de schimbare se întrerupe.
Dacă persoana s-a decis să facă următorul pas către stoparea consumului, spunem că ne aflăm în etapa hotărârii, când este deja pregătită pentru acţiune. Dar, decizia pentru schimbare nu înseamnă că schimbarea se va realiza în mod automat. 
Rolul consilierului în adicții: prin strategii specifice, să întărească decizia luată şi să-l ajute pe client să găsească cele mai accesibile și eficiente modalităţi de punere în practică a deciziei luate.
În această etapă ambivalenţa nu este definitiv şi irevocabil rezolvată. Ea este și va rămâne, chiar dacă la o intensitate mai scăzută, o caracteristică a persoanei. De aceea, lucrul consilierului în adicții include și aici strategii de rezolvare a ambivalenţei.
     4. Acțiunea - Clientul alege o strategie pentru schimbare și se comportă ca atare. Este mai deschis și activ implicat spre modificarea comportamentului, a experienţelor şi mediului pentru a-şi rezolva problemele și deja se pot observa unele progrese.O dată ce decizia pentru schimbare a fost luată, trecem la etapa acţiunii. Clientul se angajează în diferite acţiuni care au ca scop realizarea schimbării. 
Rolul consilierului în adicțiide a monitoriza progresele făcute de client, de a-i oferi suport, de a-l ajuta să aibă încredere în sine și în capacitatea sa de a duce la capăt ceea ce şi-a propus. Ajuns în această etapă, clientul s-ar putea să simtă nevoia să întrerupă şedinţele de consiliere, pentru că are impresia că şi-a rezolvat problema. Dacă nu sunt dificultăţi în punerea în practică a planului de acţiune, şedinţele pot fi rărite, dar consilierea trebuie continuată, pentru că renunţarea la comportamentul adictiv presupune o asistenţă de specialitate mai îndelungată.
În mod normal stadiul acţiunii durează 3-6 luni pentru a fi complet, pentru că este nevoie de timp pentru a stabiliza un nou model comportamental. 
     5. Menținerea - Nimic mai ușor decât să te lași, eu am făcut-o de o mie de ori- constă în stabilizarea noului comportament. Este o fază dificilă pentru client și pentru a-l ajuta să-l parcurgă, consilierul în adicții va trebui să conceapă împerună cu clientul un plan individualizat de intervenție. Așa cum spunea Mark Twain despre țigări: “Nimic mai ușor decât să te lași, eu am făcut-o de o mie de ori”, tratamentul în această perioadă va trebui centrat pe ajutorul dat clientului de a rămâne abstinent.
Evaluarea bio – psiho - socială va trebui repetată frecvent, clientul conștientizând propria situație la începutul tratamentului, în momentul prezent și de ce situația s-a îmbunătățit. Reacțiile clientului la acest tip de discuție sunt de maximă importanță și ne ajută să determinăm nevoile lui unice în această fază a tratamentului. Consilierea trebuie să fie ajustată în funcție de aceste nevoi, în așa fel încât evaluările următoare să arate un progres continuu și aderența la tratament.
În acest stadiu, persoana încearcă să consolideze progresele realizate şi încearcă să evite posibilele regrese.
Rolul consilierului în adicții: va antrena clientul să găsească strategii eficiente de a preveni recăderile. Acestea constau fie în construcţia unor abilităţi necesare clientului (astfel încât el să nu se mai refugieze în consum în locul confruntării realităţii) și în realizarea unor modalităţi de a face faţă pulsiunii de a consuma drog. Toţi toxicodependenţii experimentează „pulsiuni/ pofte”, ce variază ca intensitate şi frecvenţă în timp (uneori sunt trecătoare, alteori pot persista ore). Mulţi clienţi susţin că aceste pulsiuni pot apărea chiar după ani de zile după ce adicţia a devenit controlabilă, însă cu timpul ele devin mai rare şi mai puţin intense. Pentru că sunt situaţii cu risc crescut pentru recădere, în cabinetul de psihoterapie este necesar să fie dezvoltate strategii de a rezista pulsiunii.
     6. Recăderea apare atunci când planul pus la punct pentru menținere eșuează și clientul se întoarce în stadii de consum al drogului premergătoare consilierii. Recăderea nu trebuie văzută ca un eșec al tratamentului ca un întreg, ci doar a unui plan specific al său. Din acest eveniment se poate învăța și se pot pune bazele unui plan mai bun și o întoarcere rapidă în stadiul de menținere. Se consideră că parcurgerea repetată a ciclului se face în formă de spirală, fiecare recădere constituindu-se într-o experiență ce va fi utilă ulterior.
Cercetătorii americani apreciază că pentru tinerii consumatori de heroină apare șansa maximă de menținere a abstinenței după opt astfel de parcurgeri ale ciclului. Modelul propus consideră recăderea o întâmplare normală sau o fază suplimentară. Atunci când avem prilejul, le spunem clienților noștri: “fiecare consum punctual sau recădere te apropie cu un pas de recuperare”. Aceasta nu înseamnă, bineînțeles, că stimulăm persoanele spre recădere, ci că le oferim o perspectivă realistă pentru a evita demotivarea, demoralizarea sau prăbușirea atunci când se produce o recădere.
După întreruperea consumului de droguri apare o provocare încă și mai complexă. Schimbarea temporară a unui comportament nedorit este relativ ușoară pentru mulți, dar menținerea acestei schimbări este mult mai dificilă. Adevăratul test al schimbării pentru un dependent este schimbarea pe termen lung, susținută de-a lungul câtorva luni. În acest stadiu de menținere, noul comportament se impune tot mai ferm și amenințarea întoarcerii la vechile modele devine din ce în ce mai puțin frecventă și din ce în ce mai puțin intensă. 
Rolul consilierului în adicțiiSă ajutăm clienții să-și crească sentimentul propriei eficiențe este poate cea mai importantă sarcină în acest stadiu (Di Clemente, 1991). Menținerea nu este absența schimbării, ci, dimpotrivă, continuarea schimbării (Prochaska și Di Clemente). Mulți dintre cei care întrerup consumul de droguri au o alunecare sau o recădere, cel mai adesea în primele 90 zile de la inițierea abstinenței. Alunecarea reprezintă orice violare a unor reguli auto-impuse pentru a menține un comportament de abstinență sau de reducere a paternului adictiv. Alunecarea este definită ca fiind priza inițială de drog, după ce individul și-a propus să se abțină de la acea substanță. De asemenea alunecarea poate fi o modalitate de a descoperi unele puncte vulnerabile ale planului schimbării, oferind oportunitatea revizuirii acestuia.
Testul schimbării comportamentale îl reprezintă menţinerea comportamentului timp de câţiva ani. Însă, atât în stadiul acţiunii, cât și al menţinerii, se poate ca persoana să se reîntoarcă la vechiul comportament de consum.
Recăderea poate apărea din motive variate: fie persoana a experimentat o dorință de consum foarte puternică, căreia nu i-a putut face faţă, fie în viaţa acesteia s-a întâmplat un eveniment cu rol de stressor, care a determinat recăderea. Persoana care a reluat consumul de droguri se întoarce la consilier demoralizat, fără încredere în sine și cu teama că vechiul său comportament s-ar putea să fie imposibil de depăşit. 
Rolul consilierului este de a-l ajuta pe acesta să-şi recapete încrederea în sine, în posibilitatea de a putea depăşi comportamentul adictiv. Vor fi necesare acum modalităţi de a-i creşte motivaţia pentru schimbare (care scade simţitor în urma recăderii), de a-i reîntări decizia pentru acţiune și menţinere. Căci ciclul reîncepe. O dată, de câteva ori, până când schimbarea se realizează. Aceasta este perspectiva optimistă. Din păcate, este posibil ca schimbarea să nu se producă și viaţa persoanei să fie o continuă pendulare între abstinenţă și consum.
     7. Terminarea procesului de schimbare a comportamentuluiProcesul de schimbare a fost completat și nu este necesară continuarea eforturilor pentru evitarea regreselor, astfel încât persoana simte o încredere totală în capacitatea sa de a înfrunta cu succes orice dificultate ulterioară.