Cabinet Individual de Psihologie Popovici Mircea Petru

  Tulburările mintale sunt afecțiuni reale, comune și debilitante. Acestea se manifestă sub formă de gânduri, emoții, reacții fiziologice și comportamente care provoacă suferință psihică și afectare funcțională în plan personal, profesional și relațional. Ele determină costuri financiare directe (de exemplu, medicație) și indirecte (de exemplu, zile nelucrate), predispun la complicații medicale (de exemplu, afecțiuni cardiovasculare) și favorizează decesul prematur (de exemplu, prin suicid). Însă, ca în cazul altor boli somatice, tratate corespunzător, tulburările mintale pot fi vindecate sau ameliorate, permițând și celor încă afectați, dar aflați sub tratament adecvat, să funcționeze adecvat în societate. Sigur, tot ca în cazul bolilor somatice, există și excepții care pot presupune supraveghere permanentă. Spre deosebire însă de bolile somatice, există însă în continuare accentuată în societate o serie de atitudini negative și comportamente toxice față de persoanele care se confrunt

  Dacă pe cineva îl doare măseaua, merge la dentist. Dacă alunecă pe gheață și își luxează piciorul consultă un medic. Dacă un copil se julește la mână, își pune un plasture care să-l apere de apariția unei infecții. Oricine se spală pe mâini, pe față și pe dinți în fiecare dimineață. Acestea sunt reguli de igienă fizică pe care fiecare dintre noi le-am interiorizat, le-am asimilat lucrurilor obișnuite și firești de care toată lumea ține cont, așa încât rareori mai reflectăm cu atenție asupra lor. Totuși, dacă aspectele care țin de igiena fizică au fost deja însușite de către majoritate, de ce igiena mintala rămâne încă un deziderat pe care prea puțini îl practică? Așa își începe pledoaria pentru igiena emoțională psihologul Guy Winch în interesanta sa prezentare ce poate fi urmărită pe  ted.com . De unde favoritismul acesta pentru ceea ce ține de corp și fizic și o diminuare a aspectelor ce țin de minte? De ce rezistența pentru igiena mintală încă persistă? Sigur, un posibil răspuns a

  Somatizarea, o formă de supraviețuire  Potrivit specialistului, la intersecția dintre factorii biologici si cei psihologici intervine  durerea  – starea de disconfort până la chin, fără să existe în mod neapărat o cauză exterioară clar definită. În cazul durerii psihosomatice,  componenta emoțională multiplică de multe ori efectele  până când aceasta devine de nesuportat sau, dimpotrivă, reușește să o calmeze până la dispariția completă. Oamenii de știință afirmă că durerea ar stimula individul să îndeplinească acte de „luptă sau fugi” pentru a se proteja. Cum se tratează bolile psihosomatice Persoana care suferă de o boală psihosomatică și merge în profunzimea ființei sale pentru a-i descoperi  cauzele , descoperă cum obiceiurile zilnice, modul de a gândi și de a acționa au o influență majoră asupra apariției acestor boli. Anxietatea  pe care o generează problemele de familie, stresul de la locul de muncă, educația copiilor, preocuparea pentru starea de sănătate și bunăstarea celor

  Depresia crește riscul de complicații mortale.  O nouă cercetare sugerează că persoanele care au prezentat simptome de depresie au avut cu 46% mai multe șanse de a avea un accident vascular cerebral. Depresia este mai frecventă decât am putea crede cu toții.  Noi cercetări au descoperit că persoanele care suferă de depresie ar putea avea mai multe șanse de a avea un accident vascular cerebral. Aceste persoane pot suferi, de asemenea, o recuperare mai proastă după aceea. „Rezultatele noastre arată că simptomele depresiei pot avea un impact asupra sănătății mintale, dar pot crește și riscul de accident vascular cerebral”, a spus dr. Robert P. Murphy, medic consultant și autorul studiului, publicat în revista  Neurology . Cercetătorii de la Universitatea din Galway au întrebat 26.877 de adulți din 32 de țări din Europa, Asia, America de Nord și de Sud, Orientul Mijlociu și Africa despre sănătatea lor cardiovasculară și dacă s-au simțit deprimați în ultimele 12 luni. Vârsta lor medie a f

  Dacă trebuinţele fiziologice şi cele de securitate sunt satisfăcute la un nivel bun, vor apărea trebuinţele de dragoste, afecţiune şi apartenenţă, şi întregul ciclu deja descris se va repeta, având acest nou centru. Trebuinţa de dragoste implică oferirea şi primirea afecţiunii. Când ea nu este satisfăcută, persoana va simţi în mod acut lipsa prietenilor, a partenerului sau a copiilor. O astfel de persoană va jindui să aibă relaţii cu oamenii în general – la un loc, în grup sau familie – şi va încerca din toate puterile să-şi atingă obiectivul. Obţinerea unui astfel de loc va conta mai mult decât orice pe lume, iar persoana ar putea chiar să uite că, mai demult, când prima foamea, iubirea părea ireală, inutilă şi lipsită de importanţă. Acum, suferinţele provocate de singurătate, ostracizare, respingere, lipsa prietenilor și a rădăcinilor sunt dominante. Avem foarte puține informații științifice despre trebuința de apartenență, deși ea constituie o temă frecvent întâlnită în romane, au