duminică, 11 noiembrie 2018

Simdromul Gandirii Accelerate (SGA)

Educaţia trece printr-o criză fără precedent în istorie. Elevii se simt daţi la o parte, nu se concentrează, nu au plăcerea de a învăţa şi sunt agitaţi. A cui este vina? A elevilor sau a părinţilor? Nici a unora, nici a celorlalţi. Cauzele sunt mai profunde.
Principalele cauze sunt produsul sistemului social care a stimulat, într-un mod înspăimântător, fenomenele care construiesc gândurile. Mintea tinerilor de astăzi este diferită de cea a tinerilor din trecut. Fenomenele care se află în culisele minţii lor şi care generează gândurile sunt aceleaşi, dar actorii de pe scenă sunt diferiţi. Calitatea şi viteza gândirii s-au schimbat.
Prima deprindere a unui profesor este aceea de a înţelege mintea elevului şi de a găsi răspunsuri deosebite, diferite de cele cu care elevul este obişnuit. Ultimul secol este caracterizat de sociologi ca fiind un secol al hedonismului, a omului căzut sub robia simţurilor. Consecinţele pervertirii simţurilor sunt obezitatea, bolile metabolice etc. Un caz particular îl reprezintă efectul imagisticii asupra dezvoltării intelecuale şi psihice a copilului. Mai concret, efectul imagisticii TV.
Virgiliu Gheorghe în cartea sa - Efectele televiziunii asupra minţii umane dezbate magistral acest subiect. Privitul îndelung la televizor excită şi dezvoltă activitatea emisferului cerebral drept răspunzător de activitatea şi atitudinea pur emoţională –adică reacţie fără gândire prea multă. În acelaşi timp emisferul cerebral stâng – cel răspunzător de gândirea critică – este inhibat; astfel analiza, comparaţia, sinteza, decizia devin procese psihice şterse, ineficiente.
Pe masură ce imaginea ocupă tot mai mult loc în viaţa omului, capacitatea de pricepere şi folosire a informaţiei sonore şi scrise scade. Rezultatele inconştiente ale acestui fapt sunt grave.
Profesorii pierd capacitatea de a influenţa lumea psihică e elevilor. Gesturile şi cuvintele lor nu au impact emoţional şi, în consecinţă, nu sunt arhivate în mod privilegiat, astfel încât să producă mii de alte emoţii care să stimuleze dezvoltarea inteligenţei. Cea mai mare consecinţă a excesului de stimuli de le televizor este contribuţia la apariţia sindromului gândirii accelerate, S.G.A. Viteza gândurilor nu poate fi crescută în mod permanent. Dacă am face-o, s-ar produce o diminuare a concentrării şi o creştere a anxietăţii. Este exact ceea ce se întâmplă cu elevii nostri. Anxietatea din sindromul S.G.A. generează nevoia de noi stimuli. Principiul este acelaşi cu cel din cazul dependenţei de droguri. Dependenţii de droguri folosesc mereu alte doze încercând să diminueze anxietatea generată de dependență. Cu cât doza e mai mare, cu atât devin mai dependenţi. În agenda Consiliului Naţional al profesorilor de matematică şi a asociaţiei de supervizare și dezvoltare curriculară din America, incapacitatea concentrării elevilor pe o durată minimă necesară rezolvării unei probleme, a ajuns să ocupe un loc central. Problema este tratată cu foarte multă seriozitate, pentru că aproape nici o activitate nu poate fi desfăşurată fără o anumită concentrare a minţii şi urmărirea cu atenţie a procesului respectiv. Elevii care suferă de sindromul S.G.A. prezintă următoarele comportamente :
1) Neputinţa de a duce la bun sfârşit activitatea începută.
2) Incapacitatea de a asculta şi urmări.
3) Dificultatea de a sta concentrat sau conectat la o activitate.
5) Tendinţa de a acţiona înainte de a gândi.
6) Alternarea rapidă a unei activităţi cu alta.
7) Dificultatea organizării şi planificării acţiunilor.
8) Dificultatea de a-şi aştepta rândul.
9) Pasivitatea –până la inactivitate, la lene.
10) Tulburări de comunicare, vorbire incoerentă.
11) Insomnie şi somnolenţă.
12) Dificultate de a-şi exprima ideile în scris.
13) Dependenţa de TV.
S.G.A. face ca teorii educaţionale şi psihologice ale trecutului să nu mai funcţioneze –pentru că, în timp ce profesorii vorbesc, elevii sunt agitaţi, neliniştiţi, nu se concentrează şi, pe deasupra, sunt furaţi de gânduri. Profesorii sunt prezenţi in sala de clasă şi elevii sunt în alte lumi.
Profesorul Augusto Curry identifică trei cauze ale S.G.A.
1) Excesul de stimuli vizuali produşi de TV care atacă teritoriul emoţiei.
2) Excesul de informaţie.
3) Excesul de culori.
O pesoană cu S.G.A. nu reuşeşte să-şi administreze gândurile in totalitate şi să-şi liniştească mintea. Ameninţarea cea mai mare pentru calitatea vieţii omului moden este excesul de gândire.
S.G.A compromite sănătatea psihică sub trei forme:
- amintirea excesivă a ceea ce a fost în trecut ,ceea ce dezvoltă sentimente de vinovăţie
- preocupări şi griji legate de probleme existenţiale
- suferinţa prin anticipaţie
Ca să fii un profesor bun , trebuie să cunoşti sufletul copilului pentru a descoperi instrumentele pedagogice capabile să transforme sala de clasă într-o oază , şi nu intr-o sursă de stress.Este o chestiune supravieţuire. Profesorul Augusto Curry în excelenta carte” Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi” propune câteva tehnici care implică schimbări în ambientul social psihic al profesorilor şi elevilor.
1) Muzica ambientală în sala de curs: are ca scop dezaccelerarea gândirii, calmarea neliniştii, îmbunătăţirea concentrării, dezvoltarea plăcerii de a învăţa,educarea emoţiei.
2) Asezarea în cerc: are ca scop dezvoltarea siguranţei, promovarea educaţiei participative, îmbunătăţirea concentrării, diminuarea conflictelor în sala de clasă, reducerea conversaţiilor între elevi.
3) Expunerea interogativă: are ca scop amelorarea SGA, reaprinderea motivaţiei,dezvoltarea capacităţii de a-şi pune întrebări,îmbogăţirea interpretării de texte şi enunţuri,deschiderea ferestrelor inteligenţei.
4) Expunerea prin dialog are ca scop dezvoltarea conştiinţei critice, promovarea dezbaterii de idei, stimularea educaţiei participative, depăşirea nesiguranţei, învingerea timidităţii,îmbunătăţirea concentrării.
5) Umanizarea cunoaşterii are ca scop stimularea îndrăznelii, promovarea perspicacităţii, cultivarea creativităţii, stimularea înţelepciunii, creşterea capacităţii critice, formarea de persoane care găndesc.
6) Umanizarea profesorului are ca scop dezvoltarea socializării, stimularea afectivităţii, stimularea înţelepciunii.
7) Educarea respectului de sine are ca scop rezolvarea conflictelor din clasă, promovarea cooperării a solidarităţii.
Sarcina cea mai importantă a educaţiei este transformarea fiinţei umane în propriul ei lider-lider al gândurilor si emoţiei sale. Şcolile din toată lumea îi învaţă pe elevi să conducă firme şi aparate, dar nu-i pregătesc pentru a-şi controla şi să-şi ţină în frâu gândurile. Sunt nenumăraţi cei care au succes profesional, dar sunt sclavii propriilor gânduri. Viaţa lor emoţională este mizerabilă. Ei înfruntă lumea, dar nu ştiu să-şi înlăture din minte ceea ce este inutil. La ce le foloseşte tinerilor să inveţe să rezolve probleme de matematica dacă nu ştiu să rezolve probleme de viaţă? Tinerii au nevoie de o educaţie deosebită. Timpul trece, şi noi vom purta toată viaţa o frântură din fiinţa tinerilor pe care, cu atâta greutate, încercăm să-i educăm.
Prof.SUSCA DANIELA

sâmbătă, 10 noiembrie 2018

DESPRE INSOMNIE SI CUM PUTEM AVEA UN SOMN ODIHNITOR

DE CE AVEM NEVOIE DE SOMN?
In timpul somnului, ne „refacem bateriile”, ajutam corpul si creierul sa isi refaca energia si, in cazul copiilor, ajuta la secretia hormonilor necesari cresterii.
Somnul variaza ca durata, avand variatii individuale dar trecerea prin toate etapele de somn, atat cel profund cat si cel REM, este esentiala.
CE S-A INTAMPLAT IN ULTIMII 75 DE ANI?
1 din 2 americani au o durata a somnului sub 6 ore, fata de 8% in 1947. In ultimii 75 de ani, sedentarismul, televizorul, laptopul si mai nou smartphonul au scazut treptat durata si calitatea somnului. Noua ideologie, promovata cu mandrie, ca un adult de succes este un adult care face mereu lucruri importante si prin urmare este mereu intr-o continua lipsa a somnului, mareste numarul de probleme de somn.
TIPURI DE INSOMNIE
Cea mai frecventa cauza este una psihologic-psihiatrica.
1.Insomnia de adormire- este preponderent asociata cu tulburari de anxietate. Tratamentul este preponderent unul legat de cresterea unei bune igiene a somnului si o abordare mixta a cauzei anxietatii, prin colaborarea psihiatru si psiholog
2.Treziri frecvente pe parcursul noptii- stress sever, cu adormire dificila si relaxare imposibila, tulburari depresive si depresiv-anxios.
3.Insomnia de trezire-cel mai frecvent este asociata cu un episod depresiv, practic mai grava decat insomnia de adormire. Tratamentul psihologic si psihiatric al depresiei este in acest caz esentiala.
CE PUTEM FACE?
-un stil de viata sanatos
-renuntarea la device electronic cu cel putin 30 minute inainte de inducerea somnului
-relaxare, fara consum de energie psihica, anterior somnului
-un ritual repetitiv de inducere a somnului
-oxigenarea camerei
-30 minute de somn in timpul zilei, care scade TA, creste productivitatea
Exista multiple cauze de boli somatice care pot duce la probleme de somn, de la astm si apnee in somn la tulburari de prostata, varstnici etc.
LA CE ORA NE CULCAM?
Somnul anterior orei 12, preferabil la ora 10 pm, este ideal.
CRESTEREA CALITATII SOMNULUI- PROGRAMUL SLEEP WATCHERS
Evaluarea obiectiva a calitatii somnului, prin ceasuri profesionale, cu analizarea unor parametrii multiplii (durata somnului, faza somnului, temperatura in timpul somnului) aduce informatii importante medicului psihiatru pentru a putea ajuta pacientul cu probleme de somn.
Pacientul isi va evalua calitatea somnului inainte si dupa introducerea tratamentului medicamentos.

duminică, 21 octombrie 2018

„Metoda asociaţiilor libere”

Recent, în timpul unui curs de instruire psihologică numit „Puterea mea interioară”, am găsit o tehnică excelentă, care m-a ajutat extrem de mult la depăşirea oricărui impas spiritual.
Tehnica se numeşte Metoda asociaţiilor libere şi este orientată spre obţinerea voluntară a informaţiei din subconştientul nostru.
Şi totuşi, ce facem atunci când simţim că există un anume „ceva”, care ne lipseşte? Sau atunci când neînţelegerea şi incertitudinea ne iau o cantitate enormă de energie şi vitalitate?
Pentru început, trebuie să stabilim care condiţii, relaţii şi direcţii trebuiesc clarificate, în cadrul mecanismului nostru psihologic.
De exemplu, nu îţi dai seama de ce îţi place sau nu îţi place o anumită persoană, de ce nu poţi duce la capăt un proiect aparent simplu, sau de ce nu te poţi concentra nicidecum asupra studiilor.
Acum, odată ce am stabilit problema, trebuie să fixăm şi obiectivele operaţionale ale scopului-bază. Acestea pot fi: sportul, căsătoria, un proiect nou, învățarea limbii engleze, sănătatea, etc.
Ulterior, urmează un alt pas important. Alege unul dintre obiectivele operaţionale pre-stabilite mai sus, sau înscrie unul propriu. După care scrie 16 cuvinte asociate conceptului ales, organizându-le într-o coloană. Contează ca acestea să fie propriile tale asociaţii, nu unele inspirate de altundeva. Ele trebuie să compună, într-un fel sau altul, problema ta lăuntrică.
Pentru a ajunge la efectul psihologic dorit, împărţim lista obţinută în perechi. Adică adăugăm la fiecare pereche de cuvinte câte un cuvânt nou, aşa încât să acumulăm asociaţii mai complexe şi mai sugestive. Atenţie! Al doilea grup de cuvinte trebuie raportat după sens celor 16 asociaţii anterioare, nu problemei de bază pe care ai ales-o. Apoi repetăm sistemul dat de două ori şi obţinem un câmp organizat ierarhic, la capătul căruia va fi un cuvânt de bază.
Ce conotaţie are cuvântul de bază?
Cuvântul de bază reprezintă finalitatea tuturor contemplaţiilor, ipotezelor şi ideilor tale. Gândește-te la această asociație şi analizeaz-o din diferite perspective. Care a fost cauza acestui rezultat? Bucură-te de asociaţiile pozitive, care ţi-au făcut o anumită regulă în cadrul unelor probleme psihologice şi încearcă să le modifici pe cele negative.
Ce conotaţie comportă celelalte perechi?
– Primele 16 cuvinte au apărut în mod conştient, ca produs al experienţei, convingerilor şi viziunilor tale personale, care s-au dezvoltat pe tot parcursul vieții;
– Celelalte 8 cuvinte caracterizeză mult mai profund situaţia ta spirituală. Ele sunt întruchiparea gândurilor tale din subconștient, cu referire la problema abordată;
– Următoarele 4 cuvinte reprezintă răspunsul tău emoțional-afectiv faţă de obiectivul ales;
– Ultimele 2 cuvinte, precum şi cuvântul de bază compun Triunghiul Deciziilor. Prin el se explică relația ta cu tine însuţi, dar şi decizia pe care a-i făcut-o de sine stătător prin intermediul acestei tehnici.
Universul a învestit în tine tot ce este necesar pentru dezvoltarea și progresul tău spiritual. Fii tu însuți! Valorifică-ţi toate aptitudinile psihologice care se ascund în adâncul sufletului tău.

vineri, 7 septembrie 2018

Adaptarea la grădiniță. 25 de metode și trucuri verificate, de la părinți și educatori

A cam trecut vacanța și se apropie repede de tot începutul grădiniței. Probabil că de-acum ați făcut deja înscrierea (dacă ai optat pentru o grădiniță de stat, cu siguranță ai trecut de mult de această etapă) și vă gândiți cu emoție la primele zile și la adaptarea copilului la colectivitate, la program și la toate noutățile.
Pentru mine, începutul grădiniței a fost dificil, cu plânsete de despărțire care, pe de o parte, îmi urcau barometrul vinovăției până-n tavan iar pe de alta mă enervau la culme și îmi stricau toată dispoziția de dimineață. E tare fain când tu trebuie să ajungi la ședința de la ora 9.00 cu capul limpede și un pitic ți se agață de picioare și îți spune, printre lacrimi de crocodil, că ”O să-mi fie tare dor de familia mea!” (da, nici eu nu știu de unde le scoate câteodată)
Drept urmare, am încercat cam tot arsenalul de tehnici și trucuri, pe care vi le spun și vouă, poate vă ajută. Țineți lista pe-aproape, s-ar putea să aveți nevoie de ea și după absențe mai lungi.

Pregătiți  din timp intrarea în grădiniță

1. Vorbiți muult, muult despre cât de frumos va fi la grădiniță, despre toate lucrurile minunate pe care le va găsi acolo, despre copii și, mai ales, despre educatoare. E important să știți cum o cheamă și cum i se vor adresa copiii (la noi i se spune pe nume), pentru a folosi aceeași introducere.
2. Începeți devreme, chiar și cu o lună înainte de a începe efectiv anul școlar. Dacă se poate, rugați și alți membri ai familiei (de exemplu bunici), să vorbească despre grădiniță și să o promoveze (marketingul chiar funcționează!)
3. Mergeți până la grădiniță împreună. Fie că mergeți cu mașina, cu mijloacere de transport în comun sau pe joc, refaceți ruta până la grădi și înapoi. Asta ajută la stabilirea unei rutine și elimină necunoscutul.
4. Vizitați grădinița. Dacă se poate, vizitați împreună grădinița, explorați spațiul de joacă, vedeți sala de clasă unde se va desfășura activitatea, precum și celelalte spații (de exemplu sala de mese, spațiul de dormit)
5. Ar fi ideal să îi faceți cunoștință cu educatoarea, cu cel puțin o săptămână înainte. E important să vă raportați la ea ca la o prietenă, cu care cel mic va sta atunci când părinții sunt la serviciu și, mai ales, se vor distra extraordinar împreună. Vorbiți despre ea și acasă, după aceea.
6. Citiți povești pe tema acomodării la grădi. Nouă ne-a plăcut foarte mult Llama llama misses mama și a fost foarte utilă pentru că a ajutat-o pe fetița mea să își înțeleagă și să-și exprime emoțiile, văzând că și altcineva e în situația ei.
7. Faceți jocuri de rol pe tema despărțirii de dimineață. De cele mai multe ori, acesta este momentul critic și, odată depășit, copilul participă cu plăcere la activități. Așa a fost și cazul nostru iar jocurile de rol chiar au ajutat. Ne prefăceam seara că mergem la grădi și ne luăm la revedere, unul dintre noi juca rolul educatoarei. De multe ori, ne lăsam pe fetița mea să fie ”adultul” iar eu aveam rolul copilului lăsat la grădi. Alteori, ne foloseam și de plușuri (care erau ceilalți copii).
Foarte important! Discutați neapărat cu educatoarea despre politica grădiniței în privința despărțirii de dimineață și despre cum să gestionați momentul împreună!
8. Tot legat de jocuri de rol, am folosit și păpuși de mână, ca acestea, care purtau discuții cu ea despre grădi și despre experiența de acolo. Evident, păpușile mergeau deja la grădiniță și aveau numai lucruri interesante de povestit!
9. Exersați rutina de dimineață. Trezitul la oră fixă, spălat, mâncat, îmbrăcat. Pregătiți din timp trezitul mai devreme, pentru a nu avea probleme chiar de la început.
10. Cumpărați împreună cele necesare pentru grădiniță și încurajați copilul să se implice și să aleagă papucii de interior, ghiozdănelul etc. Așa va fi atașat de ele și le va asocia cu momente plăcute.
11. Folosiți-vă de plușul preferat! Dacă are un pluș sau o jucărie de care e foarte atașat, vă puteți considera norocoși. De obicei, adaptarea e mult mai ușoară în cazul acesta iar aducerea lui la grădi este chiar încurajată.
12. Căutați prieteni. Vedeți dacă nu cumva merg la grădiniță și copii pe care îi cunoaște deja. Eventual vorbiți cu ceilalți părinți (cu ajutorul educatoarei) și faceți o întâlnire ”de cunoaștere” în parc sau la un loc de joacă. Fețele cunoscute îi pot ajuta foarte mult pe cei mici la acomodare.

Cu o seară înainte de ziua cea mare

13. Pregătiți împreună, de cu seară, îmbrăcămintea pentru a doua zi, rucsacul și toate cele necesare. Arătați-i ce îi puneți în rucsac și la pachet (dacă e cazul), astfel încât să fie familiarizat cu lucrurile proprii și să le recunoască. Dacă doriți, puteți să îi și scrieți numele pe obiecte.
14. Asigurați-vă că cel mic doarme suficient. La noi e groaznic dacă mai intervine și oboseala!
Prima zi și zilele imediat următoare
Gestionați cu răbdare și calm adaptareaSe poate aplica și pentru întoarcerea de după vacanță sau perioade de absență mai lungi.
15. Nu întârziați. Plecați cu suficient timp înainte încât să ajungeți relaxați, să prindeți toate momentele planificate de educatoare. Asigurați-vă că știți programul dinante.
16. E preferabil ca introducerea în grădiniță să se facă treptat. Dacă puteți, începeți cu o oră în prima zi, ceva mai mult a doua zi și creșteți treptat, astfel încât la finalul săptămânii să ajungeți la program complet. La fel, dacă se poate, e recomandabil să începeți cu program scurt. Paranteze: aici părerile sunt împărțite, am primit sfaturi și că ar trebui de la început la program lung. Noi am optat oricum pentru program scurt, deci aspectul acesta nu l-am testat.
17. În prima zi, cel puțin, stați pe-aproape, în caz că cel mic vă caută și educatoarele nu îl pot liniști. E bine și pentru copil și, credeți-mă, educatoarele vă vor fi recunoscătoare.
18. La despărțire, faceți exact aceleași lucruri pe care le-ați exersat acasa. La noi sunt: pus papuci, pupic și îmbrățișare și gata. Cu cât despărțirea e mai scurtă, cu atât e mai bine!
19. Nu plecați pe ascuns. Luați-vă întotdeauna la revedere de la copil! Tentația e mare să pleci tiptil când nu te vede, dar și dezamăgirea lui e pe măsură. Chiar dacă e greu la început, pe parcurs va căpăta încredere că dispari fără să îl anunți.
20. Lucrați împreună cu educatoarea și personalul din grădiniță. Chiar dacă e dificil și sunt mulți copii, vor fi de acord să ajute în momentul despărțirii. Educatoarea fetiței mele o aștepta în fiecare dimineață cu câte o mică surpriză: o jucărie interesantă, o carte etc. iar asta a ajutat enorm! După vreo săptămână de surprize deja nu mai plângea! La fel de important este ca, cel puțin în primele zile, copilul să fie întâmpinat de către aceeași persoană.
21. Pregătiți împreună surprize pentru a doua zi: noi pregăteam împreună o felicitare pentru educatoare, îi duceam o carte sau ceva interesant (nu jucării sau mâncare, pentru că nu era permis). Ideea asta o entuziasma foarte tare și uita de supărarea de dimineață.
22. Nu întârziați la ora de preluare. Pe de o parte, crește anxietatea copilului când vede că din ce în ce mai mulți colegi sunt luați acasă de părinții lor. Pe de altă parte, au și educatoarele un program și vă vor fi recunoscătoare dacă îl respectați. Dacă totuși se întâmplă, anunțați, astfel încât și ele să poată discuta cu copilul!

La finalul zilei

23. Sărbătoriți revederea! Când luați copilul de la grădiniță, lăudați-l, îmbrățișați-l și încurajați-l!
24. Fiți foarte atenți la toate reacțiile copilului, la ce vă povestește (dacă o face) și, dacă e cazul, încercați să detectați ce anume îl deranjează la grădi. După mai multă vreme, am descoperit că pe fetița mea o deranja o colegă mai bătăușă. Am discutat cu educatoarea și ea a avut grijă să faciliteze interacțiunea dintre ele, astfel încât fetița mea nu a mai considerat asta un factor negativ.
25. Nu în ultimul rând, nu uitați că teama de separare este normală și tratați copilul cu blândețe. Nu îl certați, nu îl faceți de rușine în fața celorlalți (de exemplu cu replici precum ”Ești un bebeluș, numai bebelușii plâng!” și nu îl amenințați ”Dacă mai plângi, aici te las!”.

vineri, 31 august 2018

10 reguli de aur ale relațiilor fericite!

Imaginează-ți că douăzeci de pași despart o femeie și un bărbat. Dacă ești femeie, ar trebui să faci doar zece pași și să te oprești. Pentru că acolo te va aștepta omul tău, care la fel a făcut zece pași. Dacă nu ești întâlnită acolo, nu îl face pe al unsprezecelea, pentru că o să fii nevoită, apoi, să-l faci pe al douăsprezecelea, al treisprezecelea și așa mai departe. Fiecare trebuie să parcurgă ai săi zece pași.
Până la urmă, o relație are regulile ei. Regulile astea sunt create și respectate de doi oameni, el și ea, care într-o zi au decis să fie împreună, care au început să iubească și au promis că vor rămâne alături, indiferent de orice.
Aceste reguli sunt rezultatul unui sondaj realizat printre sute de cupluri, cărora li s-a adresat o întrebare: „ce faceți ca relația voastră să meargă?”
1. Suntem un magnet pentru persoanele care seamănă cu noi. Dacă nu-ți place omul de alături, vezi ce se ascunde în sufletul tău. Dacă nu-ți merge să dai de un om potrivit, asta poate pentru că tu nu ești potrivit pentru el. Dacă vrei să atragi un om demn în viața ta, devii unul.
2. Ce oferim, asta și primim. Poartă-te cu partenerul tău așa cum ai vrea ca el să se poarte cu tine.
3. Toți avem nevoie de dragoste. Dragostea semnifică acceptare, sinceritate, gingășie, grijă, disponibilitate, responsabilitate, încredere și generozitate. Și cu cât mai mult manifestăm aceste calități, cu atât mai mult primim înapoi. Așa stări ca frica, gelozia, dependența, manipularea distrug relațiile și nu au nici o legătură cu dragostea adevărată.
4. Toate cuvintele au putere. Poți vindeca, dar și ucide cu un cuvânt. Fii atent la ce spui. Glumele usturătoare și reproșurile crează în suflet răni ce sunt greu de uitat. Cuvintele nu pot fi luate înapoi, iar în sufletul fiecăruia trăiește un copil căruia îi e frică să fie respins. Folosește puterea cuvintelor doar pentru complimente, susțineri și vorbe calde.
5. Încrederea e un element vital pentru relații. Fără încredere oamenii devin suspicioși și plini de neliniște, iar partenerii se simt ca într-o capcană. Gelozia este frica de singurătate, efectul respectului scăzut față de sine și lipsa dragostei față de propria persoană. Încrederea este un element indispensabil pentru o dragoste adevorată.
6. Fii sincer. Dragostea nu e de piatră. Ea seamănă mai degrabă cu o plantă, care fie crește și înflorește, fie moare. Totul depinde de acțiunile noastre. Sinceritatea e ca apa: fără ea, planta nu poate crește. Discutați dorințele, temerile și relația voastră. Arată-i partenerului tău că-l iubești și-l prețuiești. Niciodată să nu-ți fie frică să zici ”te iubesc”. Nu-ți fie frică să-ți complimentezi partenerul. Lauda care apare din dragoste, ca și soarele pentru plantă, ajută relației să înflorească.
7. Să iubești înseamnă să dăruiești o parte din tine fără a cere ceva la schimb.Dacă vrei să primești dragostea, trebuie doar s-o dăruiești. Și cu cât mai mult dăruiești, cu atât mai mult primești. Dragostea este ca un bumerang: mereu se întoarce înapoi. Poate nu mereu de la persoana căreia i-ai oferit-o, dar se va întoarce. Și trebuie să ții minte că dragostea e nelimitată. Nu o pierdem când o dăruim. Unul dintre motivele de bază pentru care oamenii rar simt dragostea adevărată este pentru că ei așteaptă ca, mai întâi, cineva să-i iubească pe ei. Dar asta e ca și muzicianul care a zis că va începe să cânte doar atunci când oamenii vor începe să danseze. Dragostea adevărată este necondiționată: ea nu cere nimic în schimb. Formula secretă a relațiilor fericire constă în a atrage atenția nu la ceea ce poți lua, ci la ceea ce poți oferi.
8. Atingerile sunt una dintre cele mai puternice manifestări ale dragostei ce întăresc reciprocitatea. Să atingi o persoană înseamnă să-i atingi sufletul. Poate din acest motiv, când suntem supărați pe cineva, strigăm ”nu mă atinge!”. Îmbrățișează-ți partenerul cât mai des, fără vreun motiv anumit. Crează momente fericite.
9. Dacă iubești pe cineva, trebuie să-i oferi libertate. Să-l lăsăm să ia propriile decizii și să trăiască așa cum vrea el, nu cum vrem noi. Fiecare din noi are nevoie de spațiu intim. Oamenii trebuie să fie liberi în relații, pentru că altfel se simt ca în capcană. Dacă iubești pe cineva cu adevărat, trebuie să-i respecți dorințele și nevoile. Nu e mereu liber să lași pe cineva pe care îl iubești să fie liber, dar nu există altă opțiune.
10. Nu înceta să crești într-o relație. Crești emoțional, crești spiritual, schimbi lucruri, te corectezi pe tine, evoluezi și asta o face și omul de alături. Atunci după ani buni vei putea spune că nimic nu a fost în zadar. Că ești un om împlinit. Că sunteți un cuplu fericit.

duminică, 5 august 2018

Etnobotanicele pot cauza dependenţă de la prima doză!

Dependenţa de etnobotanice, o adicţie care la un moment părea să nu mai afecteze decât un număr foarte mic de tineri, a revenit în forţă, făcând ravagii mai ales în rândul adolescenţilor care nu realizează la ce pericol uriaş se expun consumând etnobotanice. Dar cum îi putem ajuta să reziste tentaţiei şi presiunii sociale? Sau ce putem face când un adolescent se confruntă cu o astfel de problemă? Cum ştim cui să ne adresăm? Că am ajuns la un specialist cu experienţă? Ne oferă acesta soluţii minune? Despre toate acestea vorbeşte în articolul următor dr. Ovidiu Alexinschi, medic psihiatru la Institutul de Psihiatrie ”Socola”, cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul adicţiilor.
Aceaşi doză azi te relaxează, mâine te poate ucide!
Reporter.: Etnobotanicele nu sunt cocaină sau heroină. Deci, nu sunt chiar atât de periculoase. Aceasta este percepţia în rândul tinerilor. Care e totuşi adevărul?
Dr. Ovidiu Alexinschi, specialist în adicţii, Institutul de Psihiatrie Socola Iaşi:
”Da, nu sunt nici heroină, nici cocaină, dar sunt cel puţin la fel de periculoase dacă nu chiar mai periculoase. Etnobotanicile au o componentă vegetală şi sunt stropite cu tot felul de substanţe extrem de toxice care nu sunt nici măcar pentru uz uman, ci pentru îngrăşământ, de exemplu. De reîinur acest aspect: foarte toxice şi variate - în prezent sunt decelate peste 200 de substanţe utilizate la stropirea etnobotanicelor. Toxicitatea fiecărei doze depinde de concentraţia substanţei cu care a fost stropit acel lot şi de câte ori a fost stropit. Avem deci foarte mulţi factori care nu pot fi controlaţi: ce substanţă a fost utilizată pentru stropit, concentraţia acesteia, numărul de stropiri etc. Nu este un proces controlat şi constant de producţie; astfel se întâmplă ca doza pe care o iei astăzi şi obţii un anumit efect  de relaxare sau euforizant, mâine să fie fatală chiar dacă o cumperi de la acelaşi dealer şi arată aproape la fel. Nu trebuie să ne mai mire că la începutul anului au fost decese în rândul tinerilor care au consumat etnobotanice. Dacă în cazul drogurilor clasice se cunoaşte  măcar în linii mari cum variază concentraţia, se cunosc efectele în funcţie de cum se diluează substanţele, în cazul etnobotanicelor nu există această posibilitate. Din acest motiv vorbesc de pericolele chiar mai mari decât cele ale drogurilor clasice. Discutăm de noi substanţe psihoactive care prin mutarea unei anumite grupări într-o moleculă chimică, pot duce la milioane de combinaţii cu efecte variate, necunoscute şi foarte periculoase. Şi care pot da dependenţă încă de la prima utilizare. Sunt substanţe produse artificial în laboratoare artizanale de către pseudochimişti, ”bucătari de droguri” care cu asta se ocupă: crează substanţe cu efecte cât mai puternice, combinate, de halucinogene, de excitanţi, sau dimpotrivă sedative deosebit de puternice. Există  combinaţii pentru toate cerinţele: un tip de drog pentru cei care merg în club, un alt tip de drog pentru cei care vor să se relaxeze etc.
Cum pot fi ajutaţi adolescenţii să evite pericolul etnobotanicelor?
Rep.: Întrebarea firească este cum ajutăm adolescenţii să conştientizeze pericolul etnobotanicelor?
Dr. Ovidiu Alexinschi: Prin educaţie. În cazul drogurilor educaţia trebuie  începută de la un nivel cât mai fraged, iar cei mai expuşi sunt copii din clasele a VIII-a şi a IX-a. Etnobotanicele costă puţin, sunt mai uşor de găsit decât drogurile clasice, adolescenţii se iau unul cu altul, (”Hai să vedem cum e!”), sunt uşor de convins că ”Acestea  nu-s droguri, e doar o chestie de relaxare, putem să ne simţim şi noi adulţi...”, etc. De fapt, sunt  substanţe extrem  de periculoase şi tinerii nu conştientizează la ce riscuri se expun. Vorbeam de vârstele cele mai expuse ( casele a VIII-a şi a IX-a). Pentru a reduce riscul la aceste vârste,  o educaţie eficientă ar trebui să înceapă undeva în ciclu gimnazial. O oră de educaţie săptămânal, pe această temă,  ar salva foarte mulţi tineri din ghearele dealerilor de droguri, inclusiv de etnobotanice. Care asta aşi doresc: să recruteze clienţi  de la vârste cât mai fragede.
Cum pot părinţii să le vorbească tinerilor despre pericolele reale ale etnobotanicelor
Rep.: Astfel de ore de educaţie predate constant în şcoli nu există, din păcate. Şi, atunci, ce putem face noi ca părinţi? Ce le spunem pentru a-i determina să reziste unei astfel de tentaţii?
Dr. Ovidiu Alexinschi: Să le explicăm ce înseamnă droguri. Că nu există efectul de relaxare şi că acesta este cât se poate de fals. Că chiar dacă este vorba de etnobotanice, la multe dintre ele apare efectul de dependenţă chiar la prima doză. Au senzaţia falsă că ”e doar pentru relaxare şi doar pentru recreere”. Că sunt ”doar droguri recreaţionale care ”merg” la o petrecere. ”Fumez” ceva şi nu e nici o problemă,  pot să mă las oricând”. Fals. Lucrurile nu stau aşa. Sunt substanţe sintetice produse special pentru a crea  adicţie începând de la prima doză. Practic eşti legat, îţi pierzi libertatea de mişcare, libertatea după prima doză. Cred că aceasta este sintagma cheie care ar trebuie folosită în discuţie: îţi pierzi libertatea de a alege, de a decide chiar de la prima doză. Riscul de a deveni dependent chiar de la prima doză pe care o iei doar pentru relaxare, este foarte mare. Bineînţeles, trebuie să le vorbim şi despre efectele asupra sănătăţii, creierului şi asupra dezvoltării lor viitoare. Drogurile sunt o fundătură, o cale închisă, un drum care nu duce nicăieri. Îţi îngustează foarte mult posibilitatea de a alege, de a creşte şi de a ajunge unde îți doreşti. Să nu uităm că tinerii sunt foarte susceptibili la schimbările din perioada adolescenţei. De ce sunt seducătoare pentru ei aceste droguri? Pentru că îţi oferă plăcerea şi relaxarea aici şi acum. Pe când o satisfacţie academică sau sportivă presupun un efort care îţi va oferi cel puţin  aceeaşi satisfacţie, dar nu se întâmplă aici şi acum. Adolescenţii spun: ”Vreau să mă simt bine aici şi acum”. Rolul părinţilor este să le explice costul şi riscurile pe care le implică acest tip de satisfacţie. Vorbim deschis, de la egal la egal, fără a-l acuza că ar putea lua droguri. Doar avem o discuţie în care întrebăm ce ştie despre etnobotanice şi noi îi povestim ce ştim noi, exemplificăm cu cazuri.
Cum şi când bănuim că adolescentul consumă etnobotanice
Reporter: Cum ne dăm seama că poate exista o astfel de problemă?
Dr. Ovidiu Alexinschi: Sunt semne subtile pentru a bănui că se întâmplă ceva. Modificări ale comportamentului, a felului de  a face lucrurile, poate se ascunde, poate nu mai e atât deschis în conversaţie, poate începe să mintă, începe să ceară mai mulţi bani. Sau lipsesc nişte bani din casă, începe să-şi piardă întâmplător nişte obiecte. O parte dintre ei ajung să-şi amaneteze telefonul sau alte obiecte mai de valoare şi spun că le-au pierdut tocmai pentru aşi procura banii pentru drogul respectiv. Dar cred că mai importantă decât partea financiară este partea de viitor şi de sănătate. Cu cât mai repede este sesizată problema şi cu cât mai repede vin să poarte o discuţie cu un specialist, cu atât cresc mai mult şansele de a găsi soluţii la problemă. La orice semne de întrebare, de bănuială este bine ca părintele să caute un specialist pentru a discuta problema dacă nu ştie cum să abordeze copilul.
Ce facem şi cum reacţionăm când copiii au o astfel de problemă
Rep.:De ce ajută să cerem sfatul unui specialist în adicţie? Nu ne ajută doar informaţiile generale despre cum să vorbim cu copilul în astfel de situaţii?
Dr. Ovidiu Alexinschi: De cele mai multe ori  la noi ajung mai întâi părinţii care sunt disperaţi pentru că nu ştiu cum să pună problema şi nu ştiu cum să discute sau ce să facă. Iar sfaturile pe care le primesc sunt de cele mai multe ori  individualizate. Bineînţeles, poţi aplica nişte reguli general valabile. În sensul în care părintele trebuie să ofere copilului un cadru suportiv: să nu respingi copilul pentru că va simţi asta şi îl vei îndepărta. Se produce o ruptură dacă îl acuzi, dacă îl cerţi. Nu acesta e scopul. Ci să-l atragi,  să-l ajuţi, să-l convingi că are o problemă reală şi că există soluţii.
Există într-adevăr soluţii? Poate fi ajutat un copil cu o astfel de adicţie?
”O întrebare frecventă iar răspunsul corect este - da, cu siguranţă. Tinerii au o plasticitate extraordinară deoarece personalitatea nu este încă complet articulată. De foarte multe ori poate ajuta mult calitatea informaţiei, structurarea ei şi prezentarea într-o ordine logică a ceea ce se întâmplă. E foarte important să reuşim să-i determinăm să înţeleagă adevărul. Mulţi cred că e doar ”o chestie de moment, să se distreze, să se relaxeze, că pot oricând să se lase dacă doresc”. Doar că lucrurile nu stau deloc aşa. Odată prins în lanţul adicţiei, este foarte greu să te rupi. Nu imposibil, dar foarte greu. Şi cu cât abordarea problemei este mai aproape de momentul  T0 -  prima doză, cu atât este mai  mare şansa de a renunţa.  Să nu uităm că tinerii, dar nu numai, cedează la un moment dat din cauză că nu au dezvoltate acele instrumente de adaptare la stres, la anumite necazuri, la probleme de orice natură . Inputul de informaţii  este uriaş şi este dificil să discearnă ce e corect şi ce nu. De aici şi necesitatea de a le prezenta informaţii reale, într-o manieră care să-i captiveze. Deci, pe  de o parte este presiunea informaţională, covârşitoare. Pe de altă parte există presiunea mediului lor social. În momentul în care eşti într-un grup de prieteni care e poate prea puţin deschis către muncă, rezultate, performanţă,  educaţie, poţi să devii atras către altceva de partea negativă a forţei. Dacă grupul tău de prieteni e prea puţin interesat de educaţie, performanţă, de sport, de lucrurile frumoase care te dezvoltă ca persoană pe termen lung, există riscul să faci altceva: vei bea, vei fuma, vei consuma droguri şi vei avea un cu totul alt parcurs. De aceea, repet: cu cât mai precoce se depistează  astfel de probleme şi se caută soluţii, cu atât este mai bine. Majoritatea sunt copii buni, inteligenţi dar care într-un anumit context au cedat presiunii sociale. Niciodată nu e corect să emitem judecăţi de valoare negativă: e un derbedeu, un golan sau un copil care nu mai poate de bine şi a ajuns să consume droguri. Sunt doar tineri  care într-un anumit context de grup au cedat presiunii, mulţi dintre ei neavând o imagine corectă asupra efectelor etnobotanicelor chiar de la prima doză.
Cum îi învăţăm să nu cedeze presiunii sociale?
În primul rând noi trebui să învăţăm foarte multe de la ei şi despre ei. Trebuie să le aflăm problemele, să învăţăm modul în care gestionează problemele. Una este să gestionezi de tip adult o problemă: o analizezi, o discuţi cu familia, cu prietenii să-i găseşti cele mai bune rezolvări. Şi alta e să rezolvi această problemă abordând-o infantil, mai ales o problemă cum este adicţia de droguri, şi sperând să se rezolve de la sine. Nimic nu se rezolvă de la sine. Important e să reuşim să discutăm cu tinerii, întotdeauna  de la egal la egal, să încercăm să aflăm cu ce probleme se confruntă fără a-i acuza, învinovăţi.
Mulţi părinţi se plâng că nu mai pot comunica cu copiii. Unii spun că la adolescenţă parcă se închid toate căile de comunicare. Ce putem face?
E foarte important  pentru copii să nu fii absent. Chiar şi 5 minute de calitate cu copilul tău, contează enorm de mult. Trebuie să ne gândim că cel mai mult timp ei stau la şcoală cu prietenii ( 6-8 ore pe zi). Cu părinţii cât stau? O jumătate de oră seara, asta dacă reuşesc şi dacă nu sunt frânţi de oboseală, dacă nu se pregătesc pentru a doua zi. Dar, chiar şi un sfert de oră dacă ne facem timp să discutăm, să-i întrebăm şi să-i ascultăm cu atenţie, contează foarte mult pentru a construi căi de comunicare. Un sfert de oră în care să nu-i acuzăm, învinovăţim. Ci să-i  ascultăm, şi să-i înţelegem. Trebuie să fim deschişi oricând şi la orice problemă. Copilul trebuie să discute fără frică şi fără gândul la repercusiuni. Marea majoritate a tragediilor sunt din cauza uşilor închise şi a lipsei de comunicare: copilul îşi imaginează,  are o proiecţie falsă asupra reacţiei părinţilor. Ori dacă ştii că ai acasă un părinte care te ajută, te înţelege chiar dacă nu te aprobă, care te tratează ca un adult în devenire, vei avea curajul să îţi spui problemele, să ceri ajutor, sfaturi”, completează dr. Ovidiu Alexinschi.
Cum ne ajută un specialist în adicţie? Ne oferă soluţii minune?
”Un specialist în adicţie este cea mai în măsură persoană care să ştie cum să îndrume familia. Să ofere un sfat la momentul oportun: cum să te comporţi, cum să conduci o discuţie cu copilul, să-ţi arăţi disponibilitatea, să nu acuzi, să nu învinovăţeşti, să fii ”aici şi acum”. Un specialist în adicţie poate fi un psiholog, un psihiatru sau chiar un asistent social cu experienţă în astfel de situaţii. Una este să citeşti şi una e să ai experienţa a sute sau mii de cazuri. Prin prisma experienţei acumulate te orientezi spre cel mai bun set de soluţii pe care nu le oferi direct. Eu cred că doar împreună se pot găsi soluţii. Persona îşi povesteşte problema, iar specialistul prin experienţa lui  o va ”prezenta” altfel, structurată într-un alt mod care poate ajuta la găsirea celei mai bune soluţii. Nu sunt adeptul soluţiilor ”împachetate în fundiţă  roşie” care îţi spun ”Fă aşa, eu sunt expertul şi ştiu că vei fi bine”. Sunt  false astfel de soluţii. Cine dă astfel de sfaturi, ori nu a înţeles fenomenul, ori nu are experienţă. Din punct de vedere profesionist, rezolvările vin atunci când se analizează şi se înţelege împreună problema şi se caută soluţii individualizate pentru a ajunge la schimbări de comportament, de mod de a gândi vis-a-vis de droguri, de anturaj. Pe unii îi ajută de exemplu partea spirituală foarte mult. Eu aş putea să le explic în detaliu ce se întâmplă în creierul unei persoane cu adicţie, dar persona ar rămâne insensibilă la acest mod de abordare. Pe când abordând latura spirituală sau religioasă, poate găsim o ancoră care să ajute. Pentru fiecare persoană există o ancoră.  Şi cu cât găseşti mai multe astfel de puncte de sprijin cu atât mai bine, pentru că viitorul cu siguranţă te va confrunta cu noi situaţii în care va trebui să rezişti tentaţiei”, încheia dr. Ovidiu Alexinschi.