Activitatea care dezvoltă „supermemoria”

Ce se întâmplă în creierul nostru atunci când ascultăm muzică clasică? Şi în ce măsură piesele din repertoriul clasic sunt benefice activităţilor cerebrale? Experţii în neuroştiinţe au demonstrat că lucrările lui Mozart sau ale compozitorilor de muzică barocă Bach, Haendel, Telemann sau Vivaldi influenţează în mod pozitiv procesele psihice precum atenţia, memoria sau capacitatea de învăţare.

În plus, muzica clasică este un extraordinar instrument de terapie în tratarea multor afecţiuini psihice, dar şi somatice.

„Eu chiar folosesc. Muzico-testul diagnostic pe care-l folosesc eu - pun o lucrare muzicală şi pun subiectul să spună ce îi sugerează şi unii vin cu adevărate scenarii cinematografice”, spune Ioan Bradu Iamandescu, medic, expert în muzicoterapie receptivă.

În lucrarea sa „Muzicofilia", reputatul medic şi profesor de neurologie şi psihiatrie Oliver Sacks a descris experienţele unor pacienţi care, cu ajutorul muzicoterapiei, au reuşit să amelioreze unele boli psihice grave, ba chiar să dezvolte anumite înclinaţii muzicale pentru un instrument, în timpul tratamentelor.

Efectul Mozart asupra activităţii cerebrale, fenomenul „supermemoriei" dobândit prin ascultarea muzicii baroce, terapia prin piese clasice în Fa minor de Chopin, Schubert sau Beehoven sunt doar câteva dintre studiile efectuate de specialiştii în neuroştiinţe pe domeniul muzicoterapiei.

Prinşi în gălăgia stradală de zi cu zi, o melodie clasică ar putea, cu uşurinţă, să fie cea mai bună metodă de destresare. Despre beneficiile muzicii discutăm cu Ana Iorga, expert în neuromarketing la Buyer Brain, Marcel Octav Costea, profesor universitar, interpret şi compozitor de muzică barocă, şi Ioan Bradu Iamandescu, medic, expert în muzicoterapie receptivă.

Maşini de tuns iarba, claxoane, pickhammere, freze, ambulanţe. Le auzim zilnic, în marile oraşe, în ambuteiajele din trafic, prin cartiere. Peste tot.

„Creierul nostru a dezvoltat nişte mecanisme foarte bune de a filtra acest noise, acest zgomot, care poate fi şi vizual pentru că suntem asaltaţi de foarte multe reclame, de mesaje publicitare, plus partea de zgomot. Iar pentru a putea să ne păstrăm echilibrul şi psihicul pentru a nu o lua razna, creierul pur şi simplu a filtrat tot ce înseamnă clutter, tot ce înseamnă informaţii în plus care nu sunt relevante pentru activitatea pe care o facem”, spune Ana Iorga, expert în neuromarketing, Buyer Brain.

Dumitru are 39 de ani şi este muncitor. Foloseşte zilnic o maşină de tuns iarba. Din punctul de vedere al zgomotului pe care îl produce, aparatul emite mai mult de 80 de decibeli. În comparaţie, organismul uman suportă fără probleme un nivel de 20-30 de decibeli, iar tot ce depăşeşte această măsură este perceput ca obositor şi stresant.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, limita sunetului considerată acceptabilă este de maximum 80 de decibeli şi face referinţă la poluarea fonică din oraşe, adică zgomotul străzii. Statisticile întocmite de aceeaşi organizaţie au arătat că expunerea pe termen lung la aceste niveluri ridicate de zgomot poate duce la creșterea tensiunii arteriale, apariţia depresiilor sau chiar a infarctului miocardic.

Studiile privind efectele terapeutice ale muzicii împotriva stresului au demonstrat că muzica clasică, în special cea în tempo lent, creşte activitatea alfa a creierului, adică aceea responsabilă cu relaxarea, starea de reverie şi evadarea din realitatea obişnuită.

Ideea terapiei prin muzică a apărut imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, ca urmare a numărului mare de soldaţi întorşi de pe front cu leziuni craniene şi traume cerebrale. Apoi, începând cu anii '70, muzicoterapia a început să ia amploare în întreaga lume, ca tratament eficient în cazul unor boli psihice sau al sindromului Parkinson.

În anii 90, a fost înfiinţat unul dintre cele mai recunoscute institute de terapie prin muzică din lume, Institute for Music and Neurologic Function, al cărui director onorific este artistul american Moby.

„Muzicoterapia este exercitată ca profesie de un muzicoterapeut care obligatoriu trebuie să aibă o pregătire muzicală, fie absolvent de Conservator, fie ştie să cânte la un instrument, asociat obligatoriu cu o pregătire de psiholog sau de medic. Când o considerăm ca o formă de psihoterapie ne gândim că este o terapie care acţionează prin intermediul psihicului. Şi foarte multe boli, în special psihice, dar din ce în ce mai mult se observă şi boli somatice şi fizice, beneficiază de efectele acestei terapii”, spune Ioan Bradu Iamandescu, medic, expert în muzicoterapie receptivă

Ioan Bradu Iamandescu este medic primar alergolog şi psiholog. Este autorul unui tratat de „Muzicoterapie receptivă", o tehnică terapeutică prin care muzica ascultată poate trata un pacient prin influenţa pe care aceasta o are asupra creierului. Mai mult, medicul Iamandescu a studiat efectele benefice ale muzicii clasice, în special ale lucrărilor din repertoriul baroc.

În urma tomografiilor cu emisie de pozitroni, s-a demonstrat că muzica barocă, în tempo lent, are o funcţie mnezică extraordinară, adică permite o îmbunătăţire considerabilă a memoriei.

„S-a pornit de la nişte cercetări făcute de un psiholog bulgar, Lozanov, care având nişte capacităţi deosebite pentru învăţarea limbilor străine a generat o metodă bazată şi pe utilizarea muzicii. Concepţia lui s-a răspândit, faptul că muzica îmbunătăţeşte memoria. Şi explicaţia acestui fenomen a fost dată de faptul că utilizând muzica barocă, cea mai potrivită pentru stimularea memoriei, s-a constatat că aceste efecte facilitare ale memorării diferitelor cuvinte, noţiuni, idei, este datorată acţiunii ei ca undă sonoră, având vibraţii de diferite amplitudini, muzica barocă are vibraţii care se înscriu într-o frecvenţă de 8 până la 12 cicli pe secundă, frecvenţă pe care omul atunci când o ascultă .Deci cu alte cuvinte, ascultând piesele de muzică barocă, creierul nostru lucrează într-o frecvenţă de 8 - 12 cicli pe secundă, care este prezentă la genii”, spune Ioan Bradu Iamandescu.

În studiile de specialitate, muzica barocă - Bach, Haendel, Telemann - este asociată cu fenomenul denumit „supramemorie", amplificarea capacităţii de memorare a unui subiect influenţat de un factor extern, în cazul de faţă, muzica. Experimentele pe grupuri mari de persoane au fost efectuate plecând, însă, şi de la lucrări ale lui Wagner sau Beethoven, capabile să aducă îmbunătăţiri ale randamentului învăţării.

„Când ascultăm muzică, se întâmplă anumite modificări şi la nivel cerebral, şi la nivel biometric să spun aşa, se dilată pupilele, suntem relaxaţi, pentru că suntem într-o situaţie plăcută, într-un setting care ne produce plăcere, iar la nivel cerebral, se descarcă dopamină. Dopamina, împreună cu endorfinele, sunt acei hormoni ai plăcerii, dar dopamina, este foarte interesant, dopamina este implicată într-un circuit diferit de endorfine, şi anume este implicată în circuitul motivaţional”, spune Ana Iorga.

Semir Zeki, neurolog britanic, a definit, la începutul anilor 2000, neuroestetica, disciplina care studiază activitatea la nivel neuronal atunci când ascultăm o piesă muzicală sau admirăm un tablou. Apoi, în Elveţia, un grup de cercetători au iniţiat proiectul „Geneva Emotional Music Scale”, singurul instrument standardizat care acoperă întregul spectru al emoţiilor generate de operele de artă, fie că sunt emoţii pozitive, fie negative.

Bucureşti, sediul Buyer Brain. Ana Iorga este fondatoarea primului laborator de neuromarketing din Europa de Est. Neuromarketingul analizează răspunsurile unui consumator la interacţiunea cu un stimul.

Unul dintre instrumentele pe care specialiştii de la Buyer Brain le folosesc pentru măsurarea activităţii neuronale în faţa unui stimul este electroencefalograful.

„Cu ajutorul EOG-ului şi prin softurile pe care le folosim noi putem să ne dăm seama dacă o persoană are o atitudine pozitivă sau o reacţie pozitivă sau de interes faţă de stimulul respectiv, prin stimul înţelegem fie o piesă muzicală, fie o operă de artă”, spune Ana Iorga.

Efectul Mozart a dus, atunci, la vânzări uriaşe de CD-uri ale lucrărilor marelui compozitor austriac. Motivul? Cercetătorii au susţinut că unele sonate de Mozart dezvoltă creierul unui copil sub 3 ani, fenomen denumit inteligenţă stimulată. Metoda a stârnit controverse în rândul experţilor. Faptul că expui un copil la muzica faimosului compozitor nu-l face mai deştept, au susţinut unii specialişti.

„Fenomenul Mozart trebuie să-l privim într-un mod oarecum critic în sensul că nu poţi... ştiţi cum e, „ex nihilo nihil" cum spun latinii, dacă nu ai o bază genetică cât de cât bună, nu poţi să scoţi un geniu matematic numai pentru că ascultă Mozart”, spune Ioan Bradu Iamandescu.

Şi totuşi, doctorul Alfred Tomatis, un cercetător francez, a descoperit că sunetele de înaltă frecvenţă energizează creierul uman şi deblochează problemele emoţionale şi incapacitatea de învăţare. Iar muzica lui Mozart este cea mai bogată în sunete de înaltă frecvenţă, a adăugat expertul.

„Pe baza tomografiei electronice cu pozitroni, care permite să se observe zonele din scoarţa cerebrală care sunt activate, apar ca nişte luminiţe în zona respectivă, s-a constatat că într-adevăr muzica lui Mozart activează 100% neuronii scoarţei cerebrale. A fost o furie dezlănţuită asupra magazinelor de muzică în care au dispărut toate discurile cu Mozart pentru că apăruse această idee - şi care este în foarte mare parte foarte adevărată - că muzica lui Mozart dezvoltă gândirea spaţială, gândirea matematică şi că e bine copiii chiar atunci când încă nu s-au născut, din luna a cincea, a şasea, mama să asculte muzică de Mozart pentru că prin intermediul vibraţiilor se transmit prin uter la făt şi acesta va căpăta o anumită abilitate de a gândi la nivel spaţial.

În multe grădiniţe şi şcoli din lume, profesorii de muzică îi încurajează pe cei mici să-şi folosească creativitatea, prin desen, în timp ce ascultă muzică de Mozart.

Pentru copii, însă, spun specialiştii, mult mai benefică este muzicoterapia activă, adică să înveţe să cânte la un instrument, spre deosebire de tehnicile receptive prin care micuţii sunt încurajaţi doar să asculte muzică clasică.

„Cei care studiază pianul îşi dezvoltă ambele emisfere cerebrale, îşi dezvoltă conexiunile interemisferice şi sunt studii care arată că inteligenţa este influenţată foarte mult de aceste legături interemisferice. Pianul în mod special, din cauză că trebuie să-ţi coordonezi ambele mâini în acelaşi timp, dezvoltă legăturile interemisferice, de aceea se spune că pianul te ajută să devii mai deştept”, spune Ana Iorga.

Maestrul Marcel Octav Costea a început să cânte la orgă când avea 10 ani, la o mănăstire franciscană din judeţul Hunedoara, unde a fost cooptat ca tânăr organist.

În prezent, este profesor universitar la Conservatorul din Bucureşti, unde predă jazz şi semiologie gregoriană, una dintre discipline fiind improvizaţia la orgă. Este şi unul dintre cei mai longevivi organişti ai Catedralei Sfântul Iosif din Bucureşti. Fascinaţia muzicii baroce l-a însoţit întreaga viaţă.

„În muzică, barocul înseamnă în primul rând o bucurie şi o mare dragoste de a improviza. De fapt, barocul este un fel de jazz, începând de la basul cifrat, în jazz există un cifraj, muzicianul de jazz are doar câteva acorduri notate, restul este la libera lui alegere ce face acolo. Improvizaţia e mult mai grea decât o muzică scrisă pe note. A improviza presupune multă ştiinţă. Revenind la baroc, sigur, şi barocul are această schemă, să zic improvizatorică, pe care se brodează toată muzica”, spune Marcel Octav Costea.

Orga din Catedrala Sfântul Iosif, spune profesorul Costea, este deosebită, iar registrul ei de harpă-vibrafon este extrem de rar în lume şi unic în România. După restaurarea din anul 2008, realizată de maestrul Ferdinand Stemmer, numărul registrelor de orchestraţie a crescut de la patru combinaţii într-o formă mecanică la peste 1000.

Mozart şi Bach erau compozitorii preferaţi ai lui Albert Einstein. Despre muzica lor, celebrul om de ştiinţă spunea că este venită mai degrabă din Cosmos, decât pusă pe note de mâna unui om. Pentru un interpret al muzicii lui Bach, însă, relaţia cu lucrările faimosului compozitor baroc este cu totul specială.

„Iubindu-l pe Bach, automat îl iubeşti pe Dumnezeu, iubeşti barocul, evident, şi te transformi. E un paradox. Am observat că în momentul în care interpretez Bach, mi-e cel mai greu, cu toate că-l iubesc cel mai tare. Da, e o ciudăţenie, îmi face atât de bine, încât mă pierd în această imensitate care înseamnă Bach. În primul rând, din punct de vedere religios este un om extrem de profund, pot să spun trans religios. Barocul şi Bach, Bach-ul ne influenţează sufletul, ne influenţează viaţa, relaţia cu toţi cei din jur, te face să treci, vorbesc din punctul meu de vedere, să treci mai uşor peste anumite momente dificile, să abordezi viaţa cotidiană cu un alt aer, cu un alt şvung, cu un alt elan. Da, eu ce să spun? Bach e totul pentru mine”, spune profesorul.

Un studiu efectuat la Universitatea de Arte şi Ştiinţe din Tokyo a demonstrat că lucrările de muzică clasică în Fa minor, adică percepute drept triste, nu îi trezesc neapărat sentimente neplăcute ascultătorului. Motivul, spun specialiştii în neuroştiinţe, este acela că există o diferenţă considerabilă între emoţia percepută muzical de către ascultător şi cea resimţită de acesta.

„De exemplu, o muzică tristă e Simfonia a opta în Si Minor de Schubert, celebra neterminată. Nu cred că e mai puţin tristă decât la minor. Ştiţi cum este? Raţionamentul inductiv, dacă porneşti de la un număr de observaţii şi tragi o concluzie. Păi numărul ăsta de observaţii trebuie să fie foarte mare pentru ca să ai un grad de valabilitate a concluziei. Creierul este o enigmă. Muzica are un rol extrardinar în comunicare, pentru că poţi să comunici prin muzică mai mult decât prin cuvinte”, spune Ioan Bradu Iamandescu.

Cele 10 legi simple ale iubirii în cuplu

Dr. Barton Goldsmith este un cunoscut psihoterapeut în SUA unde este adesea invitat în emisiuni TV sau scrie pentru publicații cunoscute ca The Chicago Tribune, The Washington Post sau Cosmopolitan. Dr. Barton Goldsmith are și un blog la Psychology Today, cel mai cunoscut portal dedicat psihologiei, practicienilor și publicului, din întreaga lume. Când am descoperit cele 10 legi ale iubirii romantice din perspectiva acestui specialist, am simțit o stare de ușurătate, pentru că Dr. Goldsmith pune la dispoziția noastră observații mai degrabă nepretențioase cu privire la stabilitatea unui cuplu.

Veți simți și voi la fel ca mine, poate, că aceste legi sunt mai degrabă de domeniul bunului-simț. Totuși, nu veți nega că avem nevoie să ni le reamintim mereu și mereu, pentru că avem tendința de a le îngropa în noianul de griji și tensiuni ale vieții de zi cu zi.

Cele 10 legi simple ale iubirii în cuplu

• 1.   Nu este niciodată prea târziu să avem o relație fericită, puternică și împlinită. Indiferent de toate prin câte ați trecut împreună, aveți mereu la îndemână posibilitatea să o luați de la început cu forțe proaspete.
• 2.   Când cineva pe care iubești te rănește, nu răni înapoi. Este mai bine să îi arăți partenerului tău în ce mod ți-a rănit sentimentele, să îi ceri să își ceară scuze, dar să nu îî plătești cu aceeași monedă. Viața ta amoroasă va fi mult mai bună așa.
• 3.   Diminuează drama din viața ta. Nu merită să ne supărăm chiar pentru fiecare lucru micuț care nu este la locul lui. Când îți pui fiecare fărâmă de energie în exteriorul tău, nu îți mai rămâne prea multă și pentru persoana pe care o iubești.
• 4.   Nu te agăța de greșeli. Cu toții spunem sau facem tâmpenii, este o parte a lui „a fi uman”. Acceptă că nici tu și nici partenerul tău nu veți fi perfecți vreodată. Atunci când nu luați greșelile personal, reușiți să micșorați volumul tensiunii în relația voastră.
• 5.   Dacă nivelul intensității sexuale dintre voi s-a mai stins, vorbiți și aflați cum se simte fiecare în această situație. Este bine dacă sunteți amândoi OK cu acest lucru, dar dacă unul dintre voi are nevoie de mai multă atenție fizică, ar trebui să adresați această problemă. Faptul că unul dintre voi se simte singur și neînțeles șubrezește conexiunea.
• 6.  Petreceți-vă o seară pe canapea alintându-vă. Puteți să puneți niște muzica pe fundal, dar nu vă uitați la film sau la televizor. Stați îmbrățișați și bucurați-vă de afecțiune. Pentru mulți oameni, alintul este la fel cu a face dragoste.
• 7.  Puneți preț pe momentele bune petrecute împreună. Când faceți acest lucru, este mult mai dificil ca micile neînțelegeri și greutățile vieții să vă pună în joc relația. Când aveți o legătură puternică, traficul aglomerat poate fi o sursă de amuzament și nu de stres între voi.
• 8.  Acceptă că fiecare își dă silința pentru relație. Când vezi și apreciezi modul cum celălalt contribuie la relație, fără a-i scoate în evidență numai imperfecțiunile, îi demonstrați acestei persoane că este valoroasă în ochii voștri. Să  vă simțiți amândoi acceptați unul în ochii celuilalt vă dă putere și reziliență în momentele dificile.
• 9.  Nu vă răstiți niciodată la partener. Nu îl jigniți. Când nu vă abțineți să îi spuneți ceva degradant persoanei cu care vă împărțiți viața, nu faceți decât să erodați legătura pe care o aveți unul cu celălat. Nu există absolut niciun motiv pentru care două persoane care se iubesc să nu reușească să treacă peste supărările normale și să găsesacă modalități pozitive și care nu rănesc, pentru a trece peste ele.
• 10. Ai încredere că partenerul tău îți este aproape. Da, poate că ai fost dezamăgit/ă în trecut, dar respectul și felul în care vă cunoașteți acum a crescut în timp. Dacă nu aveți încredere unul în celălalt 100% este momentul să începeți să o faceți.

Toate cuplurile trec prin suișuri și coborîșuri. Dar atâta vreme cât învățăm, ne oferim posibilitatea de a merge mai departe cu relațiile noastre, concluzionează Barton Goldsmith.

Simdromul Gandirii Accelerate (SGA)

• 

  1

Educaţia trece printr-o criză fără precedent în istorie. Elevii se simt daţi la o parte, nu se concentrează, nu au plăcerea de a învăţa şi sunt agitaţi. A cui este vina? A elevilor sau a părinţilor? Nici a unora, nici a celorlalţi. Cauzele sunt mai profunde.

Principalele cauze sunt produsul sistemului social care a stimulat, într-un mod înspăimântător, fenomenele care construiesc gândurile. Mintea tinerilor de astăzi este diferită de cea a tinerilor din trecut. Fenomenele care se află în culisele minţii lor şi care generează gândurile sunt aceleaşi, dar actorii de pe scenă sunt diferiţi. Calitatea şi viteza gândirii s-au schimbat.

Prima deprindere a unui profesor este aceea de a înţelege mintea elevului şi de a găsi răspunsuri deosebite, diferite de cele cu care elevul este obişnuit. Ultimul secol este caracterizat de sociologi ca fiind un secol al hedonismului, a omului căzut sub robia simţurilor. Consecinţele pervertirii simţurilor sunt obezitatea, bolile metabolice etc. Un caz particular îl reprezintă efectul imagisticii asupra dezvoltării intelecuale şi psihice a copilului. Mai concret, efectul imagisticii TV.

Virgiliu Gheorghe în cartea sa - Efectele televiziunii asupra minţii umane dezbate magistral acest subiect. Privitul îndelung la televizor excită şi dezvoltă activitatea emisferului cerebral drept răspunzător de activitatea şi atitudinea pur emoţională –adică reacţie fără gândire prea multă. În acelaşi timp emisferul cerebral stâng – cel răspunzător de gândirea critică – este inhibat; astfel analiza, comparaţia, sinteza, decizia devin procese psihice şterse, ineficiente.

Pe masură ce imaginea ocupă tot mai mult loc în viaţa omului, capacitatea de pricepere şi folosire a informaţiei sonore şi scrise scade. Rezultatele inconştiente ale acestui fapt sunt grave.

Profesorii pierd capacitatea de a influenţa lumea psihică e elevilor. Gesturile şi cuvintele lor nu au impact emoţional şi, în consecinţă, nu sunt arhivate în mod privilegiat, astfel încât să producă mii de alte emoţii care să stimuleze dezvoltarea inteligenţei. Cea mai mare consecinţă a excesului de stimuli de le televizor este contribuţia la apariţia sindromului gândirii accelerate, S.G.A. Viteza gândurilor nu poate fi crescută în mod permanent. Dacă am face-o, s-ar produce o diminuare a concentrării şi o creştere a anxietăţii. Este exact ceea ce se întâmplă cu elevii nostri. Anxietatea din sindromul S.G.A. generează nevoia de noi stimuli. Principiul este acelaşi cu cel din cazul dependenţei de droguri. Dependenţii de droguri folosesc mereu alte doze încercând să diminueze anxietatea generată de dependență. Cu cât doza e mai mare, cu atât devin mai dependenţi. În agenda Consiliului Naţional al profesorilor de matematică şi a asociaţiei de supervizare și dezvoltare curriculară din America, incapacitatea concentrării elevilor pe o durată minimă necesară rezolvării unei probleme, a ajuns să ocupe un loc central. Problema este tratată cu foarte multă seriozitate, pentru că aproape nici o activitate nu poate fi desfăşurată fără o anumită concentrare a minţii şi urmărirea cu atenţie a procesului respectiv. Elevii care suferă de sindromul S.G.A. prezintă următoarele comportamente :

1) Neputinţa de a duce la bun sfârşit activitatea începută.

2) Incapacitatea de a asculta şi urmări.

3) Dificultatea de a sta concentrat sau conectat la o activitate.

5) Tendinţa de a acţiona înainte de a gândi.

6) Alternarea rapidă a unei activităţi cu alta.

7) Dificultatea organizării şi planificării acţiunilor.

8) Dificultatea de a-şi aştepta rândul.

9) Pasivitatea –până la inactivitate, la lene.

10) Tulburări de comunicare, vorbire incoerentă.

11) Insomnie şi somnolenţă.

12) Dificultate de a-şi exprima ideile în scris.

13) Dependenţa de TV.

S.G.A. face ca teorii educaţionale şi psihologice ale trecutului să nu mai funcţioneze –pentru că, în timp ce profesorii vorbesc, elevii sunt agitaţi, neliniştiţi, nu se concentrează şi, pe deasupra, sunt furaţi de gânduri. Profesorii sunt prezenţi in sala de clasă şi elevii sunt în alte lumi.

Profesorul Augusto Curry identifică trei cauze ale S.G.A.

1) Excesul de stimuli vizuali produşi de TV care atacă teritoriul emoţiei.

2) Excesul de informaţie.

3) Excesul de culori.

O pesoană cu S.G.A. nu reuşeşte să-şi administreze gândurile in totalitate şi să-şi liniştească mintea. Ameninţarea cea mai mare pentru calitatea vieţii omului moden este excesul de gândire.

S.G.A compromite sănătatea psihică sub trei forme:

- amintirea excesivă a ceea ce a fost în trecut ,ceea ce dezvoltă sentimente de vinovăţie

- preocupări şi griji legate de probleme existenţiale

- suferinţa prin anticipaţie

Ca să fii un profesor bun , trebuie să cunoşti sufletul copilului pentru a descoperi instrumentele pedagogice capabile să transforme sala de clasă într-o oază , şi nu intr-o sursă de stress.Este o chestiune supravieţuire. Profesorul Augusto Curry în excelenta carte” Părinţi străluciţi, profesori fascinanţi” propune câteva tehnici care implică schimbări în ambientul social psihic al profesorilor şi elevilor.

1) Muzica ambientală în sala de curs: are ca scop dezaccelerarea gândirii, calmarea neliniştii, îmbunătăţirea concentrării, dezvoltarea plăcerii de a învăţa,educarea emoţiei.

2) Asezarea în cerc: are ca scop dezvoltarea siguranţei, promovarea educaţiei participative, îmbunătăţirea concentrării, diminuarea conflictelor în sala de clasă, reducerea conversaţiilor între elevi.

3) Expunerea interogativă: are ca scop amelorarea SGA, reaprinderea motivaţiei,dezvoltarea capacităţii de a-şi pune întrebări,îmbogăţirea interpretării de texte şi enunţuri,deschiderea ferestrelor inteligenţei.

4) Expunerea prin dialog are ca scop dezvoltarea conştiinţei critice, promovarea dezbaterii de idei, stimularea educaţiei participative, depăşirea nesiguranţei, învingerea timidităţii,îmbunătăţirea concentrării.

5) Umanizarea cunoaşterii are ca scop stimularea îndrăznelii, promovarea perspicacităţii, cultivarea creativităţii, stimularea înţelepciunii, creşterea capacităţii critice, formarea de persoane care găndesc.

6) Umanizarea profesorului are ca scop dezvoltarea socializării, stimularea afectivităţii, stimularea înţelepciunii.

7) Educarea respectului de sine are ca scop rezolvarea conflictelor din clasă, promovarea cooperării a solidarităţii.

Sarcina cea mai importantă a educaţiei este transformarea fiinţei umane în propriul ei lider-lider al gândurilor si emoţiei sale. Şcolile din toată lumea îi învaţă pe elevi să conducă firme şi aparate, dar nu-i pregătesc pentru a-şi controla şi să-şi ţină în frâu gândurile. Sunt nenumăraţi cei care au succes profesional, dar sunt sclavii propriilor gânduri. Viaţa lor emoţională este mizerabilă. Ei înfruntă lumea, dar nu ştiu să-şi înlăture din minte ceea ce este inutil. La ce le foloseşte tinerilor să inveţe să rezolve probleme de matematica dacă nu ştiu să rezolve probleme de viaţă? Tinerii au nevoie de o educaţie deosebită. Timpul trece, şi noi vom purta toată viaţa o frântură din fiinţa tinerilor pe care, cu atâta greutate, încercăm să-i educăm.

Prof.SUSCA DANIELA

DESPRE INSOMNIE SI CUM PUTEM AVEA UN SOMN ODIHNITOR

DE CE AVEM NEVOIE DE SOMN?

In timpul somnului, ne „refacem bateriile”, ajutam corpul si creierul sa isi refaca energia si, in cazul copiilor, ajuta la secretia hormonilor necesari cresterii.

Somnul variaza ca durata, avand variatii individuale dar trecerea prin toate etapele de somn, atat cel profund cat si cel REM, este esentiala.

CE S-A INTAMPLAT IN ULTIMII 75 DE ANI?

1 din 2 americani au o durata a somnului sub 6 ore, fata de 8% in 1947. In ultimii 75 de ani, sedentarismul, televizorul, laptopul si mai nou smartphonul au scazut treptat durata si calitatea somnului. Noua ideologie, promovata cu mandrie, ca un adult de succes este un adult care face mereu lucruri importante si prin urmare este mereu intr-o continua lipsa a somnului, mareste numarul de probleme de somn.

TIPURI DE INSOMNIE

Cea mai frecventa cauza este una psihologic-psihiatrica.

1.Insomnia de adormire- este preponderent asociata cu tulburari de anxietate. Tratamentul este preponderent unul legat de cresterea unei bune igiene a somnului si o abordare mixta a cauzei anxietatii, prin colaborarea psihiatru si psiholog

2.Treziri frecvente pe parcursul noptii- stress sever, cu adormire dificila si relaxare imposibila, tulburari depresive si depresiv-anxios.

3.Insomnia de trezire-cel mai frecvent este asociata cu un episod depresiv, practic mai grava decat insomnia de adormire. Tratamentul psihologic si psihiatric al depresiei este in acest caz esentiala.

CE PUTEM FACE?

-un stil de viata sanatos

-renuntarea la device electronic cu cel putin 30 minute inainte de inducerea somnului

-relaxare, fara consum de energie psihica, anterior somnului

-un ritual repetitiv de inducere a somnului

-oxigenarea camerei

-30 minute de somn in timpul zilei, care scade TA, creste productivitatea

Exista multiple cauze de boli somatice care pot duce la probleme de somn, de la astm si apnee in somn la tulburari de prostata, varstnici etc.

LA CE ORA NE CULCAM?

Somnul anterior orei 12, preferabil la ora 10 pm, este ideal.

CRESTEREA CALITATII SOMNULUI- PROGRAMUL SLEEP WATCHERS

Evaluarea obiectiva a calitatii somnului, prin ceasuri profesionale, cu analizarea unor parametrii multiplii (durata somnului, faza somnului, temperatura in timpul somnului) aduce informatii importante medicului psihiatru pentru a putea ajuta pacientul cu probleme de somn.

Pacientul isi va evalua calitatea somnului inainte si dupa introducerea tratamentului medicamentos.

„Metoda asociaţiilor libere”

Recent, în timpul unui curs de instruire psihologică numit „Puterea mea interioară”, am găsit o tehnică excelentă, care m-a ajutat extrem de mult la depăşirea oricărui impas spiritual.

Tehnica se numeşte „Metoda asociaţiilor libere” şi este orientată spre obţinerea voluntară a informaţiei din subconştientul nostru.

Şi totuşi, ce facem atunci când simţim că există un anume „ceva”, care ne lipseşte? Sau atunci când neînţelegerea şi incertitudinea ne iau o cantitate enormă de energie şi vitalitate?

Pentru început, trebuie să stabilim care condiţii, relaţii şi direcţii trebuiesc clarificate, în cadrul mecanismului nostru psihologic.

De exemplu, nu îţi dai seama de ce îţi place sau nu îţi place o anumită persoană, de ce nu poţi duce la capăt un proiect aparent simplu, sau de ce nu te poţi concentra nicidecum asupra studiilor.

Acum, odată ce am stabilit problema, trebuie să fixăm şi obiectivele operaţionale ale scopului-bază. Acestea pot fi: sportul, căsătoria, un proiect nou, învățarea limbii engleze, sănătatea, etc.

Ulterior, urmează un alt pas important. Alege unul dintre obiectivele operaţionale pre-stabilite mai sus, sau înscrie unul propriu. După care scrie 16 cuvinte asociate conceptului ales, organizându-le într-o coloană. Contează ca acestea să fie propriile tale asociaţii, nu unele inspirate de altundeva. Ele trebuie să compună, într-un fel sau altul, problema ta lăuntrică.

Pentru a ajunge la efectul psihologic dorit, împărţim lista obţinută în perechi. Adică adăugăm la fiecare pereche de cuvinte câte un cuvânt nou, aşa încât să acumulăm asociaţii mai complexe şi mai sugestive. Atenţie! Al doilea grup de cuvinte trebuie raportat după sens celor 16 asociaţii anterioare, nu problemei de bază pe care ai ales-o. Apoi repetăm sistemul dat de două ori şi obţinem un câmp organizat ierarhic, la capătul căruia va fi un cuvânt de bază.

Ce conotaţie are cuvântul de bază?

Cuvântul de bază reprezintă finalitatea tuturor contemplaţiilor, ipotezelor şi ideilor tale. Gândește-te la această asociație şi analizeaz-o din diferite perspective. Care a fost cauza acestui rezultat? Bucură-te de asociaţiile pozitive, care ţi-au făcut o anumită regulă în cadrul unelor probleme psihologice şi încearcă să le modifici pe cele negative.

Ce conotaţie comportă celelalte perechi?

– Primele 16 cuvinte au apărut în mod conştient, ca produs al experienţei, convingerilor şi viziunilor tale personale, care s-au dezvoltat pe tot parcursul vieții;

– Celelalte 8 cuvinte caracterizeză mult mai profund situaţia ta spirituală. Ele sunt întruchiparea gândurilor tale din subconștient, cu referire la problema abordată;

– Următoarele 4 cuvinte reprezintă răspunsul tău emoțional-afectiv faţă de obiectivul ales;

– Ultimele 2 cuvinte, precum şi cuvântul de bază compun Triunghiul Deciziilor. Prin el se explică relația ta cu tine însuţi, dar şi decizia pe care a-i făcut-o de sine stătător prin intermediul acestei tehnici.

Universul a învestit în tine tot ce este necesar pentru dezvoltarea și progresul tău spiritual. Fii tu însuți! Valorifică-ţi toate aptitudinile psihologice care se ascund în adâncul sufletului tău.

Adaptarea la grădiniță. 25 de metode și trucuri verificate, de la părinți și educatori

A cam trecut vacanța și se apropie repede de tot începutul grădiniței. Probabil că de-acum ați făcut deja înscrierea (dacă ai optat pentru o grădiniță de stat, cu siguranță ai trecut de mult de această etapă) și vă gândiți cu emoție la primele zile și la adaptarea copilului la colectivitate, la program și la toate noutățile.

Pentru mine, începutul grădiniței a fost dificil, cu plânsete de despărțire care, pe de o parte, îmi urcau barometrul vinovăției până-n tavan iar pe de alta mă enervau la culme și îmi stricau toată dispoziția de dimineață. E tare fain când tu trebuie să ajungi la ședința de la ora 9.00 cu capul limpede și un pitic ți se agață de picioare și îți spune, printre lacrimi de crocodil, că ”O să-mi fie tare dor de familia mea!” (da, nici eu nu știu de unde le scoate câteodată)

Drept urmare, am încercat cam tot arsenalul de tehnici și trucuri, pe care vi le spun și vouă, poate vă ajută. Țineți lista pe-aproape, s-ar putea să aveți nevoie de ea și după absențe mai lungi.

Pregătiți  din timp intrarea în grădiniță

1. Vorbiți muult, muult despre cât de frumos va fi la grădiniță, despre toate lucrurile minunate pe care le va găsi acolo, despre copii și, mai ales, despre educatoare. E important să știți cum o cheamă și cum i se vor adresa copiii (la noi i se spune pe nume), pentru a folosi aceeași introducere.

2. Începeți devreme, chiar și cu o lună înainte de a începe efectiv anul școlar. Dacă se poate, rugați și alți membri ai familiei (de exemplu bunici), să vorbească despre grădiniță și să o promoveze (marketingul chiar funcționează!)

3. Mergeți până la grădiniță împreună. Fie că mergeți cu mașina, cu mijloacere de transport în comun sau pe joc, refaceți ruta până la grădi și înapoi. Asta ajută la stabilirea unei rutine și elimină necunoscutul.

4. Vizitați grădinița. Dacă se poate, vizitați împreună grădinița, explorați spațiul de joacă, vedeți sala de clasă unde se va desfășura activitatea, precum și celelalte spații (de exemplu sala de mese, spațiul de dormit)

5. Ar fi ideal să îi faceți cunoștință cu educatoarea, cu cel puțin o săptămână înainte. E important să vă raportați la ea ca la o prietenă, cu care cel mic va sta atunci când părinții sunt la serviciu și, mai ales, se vor distra extraordinar împreună. Vorbiți despre ea și acasă, după aceea.

6. Citiți povești pe tema acomodării la grădi. Nouă ne-a plăcut foarte mult Llama llama misses mama și a fost foarte utilă pentru că a ajutat-o pe fetița mea să își înțeleagă și să-și exprime emoțiile, văzând că și altcineva e în situația ei.

7. Faceți jocuri de rol pe tema despărțirii de dimineață. De cele mai multe ori, acesta este momentul critic și, odată depășit, copilul participă cu plăcere la activități. Așa a fost și cazul nostru iar jocurile de rol chiar au ajutat. Ne prefăceam seara că mergem la grădi și ne luăm la revedere, unul dintre noi juca rolul educatoarei. De multe ori, ne lăsam pe fetița mea să fie ”adultul” iar eu aveam rolul copilului lăsat la grădi. Alteori, ne foloseam și de plușuri (care erau ceilalți copii).

Foarte important! Discutați neapărat cu educatoarea despre politica grădiniței în privința despărțirii de dimineață și despre cum să gestionați momentul împreună!

8. Tot legat de jocuri de rol, am folosit și păpuși de mână, ca acestea, care purtau discuții cu ea despre grădi și despre experiența de acolo. Evident, păpușile mergeau deja la grădiniță și aveau numai lucruri interesante de povestit!

9. Exersați rutina de dimineață. Trezitul la oră fixă, spălat, mâncat, îmbrăcat. Pregătiți din timp trezitul mai devreme, pentru a nu avea probleme chiar de la început.

10. Cumpărați împreună cele necesare pentru grădiniță și încurajați copilul să se implice și să aleagă papucii de interior, ghiozdănelul etc. Așa va fi atașat de ele și le va asocia cu momente plăcute.

11. Folosiți-vă de plușul preferat! Dacă are un pluș sau o jucărie de care e foarte atașat, vă puteți considera norocoși. De obicei, adaptarea e mult mai ușoară în cazul acesta iar aducerea lui la grădi este chiar încurajată.

12. Căutați prieteni. Vedeți dacă nu cumva merg la grădiniță și copii pe care îi cunoaște deja. Eventual vorbiți cu ceilalți părinți (cu ajutorul educatoarei) și faceți o întâlnire ”de cunoaștere” în parc sau la un loc de joacă. Fețele cunoscute îi pot ajuta foarte mult pe cei mici la acomodare.

Cu o seară înainte de ziua cea mare

13. Pregătiți împreună, de cu seară, îmbrăcămintea pentru a doua zi, rucsacul și toate cele necesare. Arătați-i ce îi puneți în rucsac și la pachet (dacă e cazul), astfel încât să fie familiarizat cu lucrurile proprii și să le recunoască. Dacă doriți, puteți să îi și scrieți numele pe obiecte.

14. Asigurați-vă că cel mic doarme suficient. La noi e groaznic dacă mai intervine și oboseala!

Prima zi și zilele imediat următoare

Gestionați cu răbdare și calm adaptarea. Se poate aplica și pentru întoarcerea de după vacanță sau perioade de absență mai lungi.

15. Nu întârziați. Plecați cu suficient timp înainte încât să ajungeți relaxați, să prindeți toate momentele planificate de educatoare. Asigurați-vă că știți programul dinante.

16. E preferabil ca introducerea în grădiniță să se facă treptat. Dacă puteți, începeți cu o oră în prima zi, ceva mai mult a doua zi și creșteți treptat, astfel încât la finalul săptămânii să ajungeți la program complet. La fel, dacă se poate, e recomandabil să începeți cu program scurt. Paranteze: aici părerile sunt împărțite, am primit sfaturi și că ar trebui de la început la program lung. Noi am optat oricum pentru program scurt, deci aspectul acesta nu l-am testat.

17. În prima zi, cel puțin, stați pe-aproape, în caz că cel mic vă caută și educatoarele nu îl pot liniști. E bine și pentru copil și, credeți-mă, educatoarele vă vor fi recunoscătoare.

18. La despărțire, faceți exact aceleași lucruri pe care le-ați exersat acasa. La noi sunt: pus papuci, pupic și îmbrățișare și gata. Cu cât despărțirea e mai scurtă, cu atât e mai bine!

19. Nu plecați pe ascuns. Luați-vă întotdeauna la revedere de la copil! Tentația e mare să pleci tiptil când nu te vede, dar și dezamăgirea lui e pe măsură. Chiar dacă e greu la început, pe parcurs va căpăta încredere că dispari fără să îl anunți.

20. Lucrați împreună cu educatoarea și personalul din grădiniță. Chiar dacă e dificil și sunt mulți copii, vor fi de acord să ajute în momentul despărțirii. Educatoarea fetiței mele o aștepta în fiecare dimineață cu câte o mică surpriză: o jucărie interesantă, o carte etc. iar asta a ajutat enorm! După vreo săptămână de surprize deja nu mai plângea! La fel de important este ca, cel puțin în primele zile, copilul să fie întâmpinat de către aceeași persoană.

21. Pregătiți împreună surprize pentru a doua zi: noi pregăteam împreună o felicitare pentru educatoare, îi duceam o carte sau ceva interesant (nu jucării sau mâncare, pentru că nu era permis). Ideea asta o entuziasma foarte tare și uita de supărarea de dimineață.

22. Nu întârziați la ora de preluare. Pe de o parte, crește anxietatea copilului când vede că din ce în ce mai mulți colegi sunt luați acasă de părinții lor. Pe de altă parte, au și educatoarele un program și vă vor fi recunoscătoare dacă îl respectați. Dacă totuși se întâmplă, anunțați, astfel încât și ele să poată discuta cu copilul!

La finalul zilei

23. Sărbătoriți revederea! Când luați copilul de la grădiniță, lăudați-l, îmbrățișați-l și încurajați-l!

24. Fiți foarte atenți la toate reacțiile copilului, la ce vă povestește (dacă o face) și, dacă e cazul, încercați să detectați ce anume îl deranjează la grădi. După mai multă vreme, am descoperit că pe fetița mea o deranja o colegă mai bătăușă. Am discutat cu educatoarea și ea a avut grijă să faciliteze interacțiunea dintre ele, astfel încât fetița mea nu a mai considerat asta un factor negativ.

25. Nu în ultimul rând, nu uitați că teama de separare este normală și tratați copilul cu blândețe. Nu îl certați, nu îl faceți de rușine în fața celorlalți (de exemplu cu replici precum ”Ești un bebeluș, numai bebelușii plâng!” și nu îl amenințați ”Dacă mai plângi, aici te las!”.

10 reguli de aur ale relațiilor fericite!

Imaginează-ți că douăzeci de pași despart o femeie și un bărbat. Dacă ești femeie, ar trebui să faci doar zece pași și să te oprești. Pentru că acolo te va aștepta omul tău, care la fel a făcut zece pași. Dacă nu ești întâlnită acolo, nu îl face pe al unsprezecelea, pentru că o să fii nevoită, apoi, să-l faci pe al douăsprezecelea, al treisprezecelea și așa mai departe. Fiecare trebuie să parcurgă ai săi zece pași.

Până la urmă, o relație are regulile ei. Regulile astea sunt create și respectate de doi oameni, el și ea, care într-o zi au decis să fie împreună, care au început să iubească și au promis că vor rămâne alături, indiferent de orice.

Aceste reguli sunt rezultatul unui sondaj realizat printre sute de cupluri, cărora li s-a adresat o întrebare: „ce faceți ca relația voastră să meargă?”

1. Suntem un magnet pentru persoanele care seamănă cu noi. Dacă nu-ți place omul de alături, vezi ce se ascunde în sufletul tău. Dacă nu-ți merge să dai de un om potrivit, asta poate pentru că tu nu ești potrivit pentru el. Dacă vrei să atragi un om demn în viața ta, devii unul.

2. Ce oferim, asta și primim. Poartă-te cu partenerul tău așa cum ai vrea ca el să se poarte cu tine.

3. Toți avem nevoie de dragoste. Dragostea semnifică acceptare, sinceritate, gingășie, grijă, disponibilitate, responsabilitate, încredere și generozitate. Și cu cât mai mult manifestăm aceste calități, cu atât mai mult primim înapoi. Așa stări ca frica, gelozia, dependența, manipularea distrug relațiile și nu au nici o legătură cu dragostea adevărată.

4. Toate cuvintele au putere. Poți vindeca, dar și ucide cu un cuvânt. Fii atent la ce spui. Glumele usturătoare și reproșurile crează în suflet răni ce sunt greu de uitat. Cuvintele nu pot fi luate înapoi, iar în sufletul fiecăruia trăiește un copil căruia îi e frică să fie respins. Folosește puterea cuvintelor doar pentru complimente, susțineri și vorbe calde.

5. Încrederea e un element vital pentru relații. Fără încredere oamenii devin suspicioși și plini de neliniște, iar partenerii se simt ca într-o capcană. Gelozia este frica de singurătate, efectul respectului scăzut față de sine și lipsa dragostei față de propria persoană. Încrederea este un element indispensabil pentru o dragoste adevorată.

6. Fii sincer. Dragostea nu e de piatră. Ea seamănă mai degrabă cu o plantă, care fie crește și înflorește, fie moare. Totul depinde de acțiunile noastre. Sinceritatea e ca apa: fără ea, planta nu poate crește. Discutați dorințele, temerile și relația voastră. Arată-i partenerului tău că-l iubești și-l prețuiești. Niciodată să nu-ți fie frică să zici ”te iubesc”. Nu-ți fie frică să-ți complimentezi partenerul. Lauda care apare din dragoste, ca și soarele pentru plantă, ajută relației să înflorească.

7. Să iubești înseamnă să dăruiești o parte din tine fără a cere ceva la schimb.Dacă vrei să primești dragostea, trebuie doar s-o dăruiești. Și cu cât mai mult dăruiești, cu atât mai mult primești. Dragostea este ca un bumerang: mereu se întoarce înapoi. Poate nu mereu de la persoana căreia i-ai oferit-o, dar se va întoarce. Și trebuie să ții minte că dragostea e nelimitată. Nu o pierdem când o dăruim. Unul dintre motivele de bază pentru care oamenii rar simt dragostea adevărată este pentru că ei așteaptă ca, mai întâi, cineva să-i iubească pe ei. Dar asta e ca și muzicianul care a zis că va începe să cânte doar atunci când oamenii vor începe să danseze. Dragostea adevărată este necondiționată: ea nu cere nimic în schimb. Formula secretă a relațiilor fericire constă în a atrage atenția nu la ceea ce poți lua, ci la ceea ce poți oferi.

8. Atingerile sunt una dintre cele mai puternice manifestări ale dragostei ce întăresc reciprocitatea. Să atingi o persoană înseamnă să-i atingi sufletul. Poate din acest motiv, când suntem supărați pe cineva, strigăm ”nu mă atinge!”. Îmbrățișează-ți partenerul cât mai des, fără vreun motiv anumit. Crează momente fericite.

9. Dacă iubești pe cineva, trebuie să-i oferi libertate. Să-l lăsăm să ia propriile decizii și să trăiască așa cum vrea el, nu cum vrem noi. Fiecare din noi are nevoie de spațiu intim. Oamenii trebuie să fie liberi în relații, pentru că altfel se simt ca în capcană. Dacă iubești pe cineva cu adevărat, trebuie să-i respecți dorințele și nevoile. Nu e mereu liber să lași pe cineva pe care îl iubești să fie liber, dar nu există altă opțiune.

10. Nu înceta să crești într-o relație. Crești emoțional, crești spiritual, schimbi lucruri, te corectezi pe tine, evoluezi și asta o face și omul de alături. Atunci după ani buni vei putea spune că nimic nu a fost în zadar. Că ești un om împlinit. Că sunteți un cuplu fericit.