miercuri, 17 ianuarie 2018

Cum comunicăm cu un preadolescent?

Preadolescența

Este o perioadă de înflorire magică, dar, la fel ca toate tranzițiile uriașe din viața copiilor noștri, sunt pline de suișuri și coborâșuri.
Prin definiție, copiii la această vârstă prezintă comportamente inconsistente, inconsecvente. Acum sunt fericiți, iar în următorul moment, plâng.
Acum, sunt afectuoși și iubitori, pe urmă, îți resping părinții. Deodată se simt invincibili, ca ulterior să se simtă invizibili.
Părinții preadolescenților trebuie să se pregătească pentru această perioadă cu multă răbdare, empatie și susținere continuă, în ciuda tuturor comportamentelor preadolescentului.
Ca și în cazul părinților de copii mai mici, părinții (preadolescenților) care nu își acceptă și negociază mereu independența înfloritoare a copilului lor, îl invită pe acesta la răzvrătire sau, chiar mai rău, la înșelăciune.

Pericole

Cel mai mare pericol pentru preadolescenți este pierderea conexiunii cu părinții, în timp ce se zbat să-și găsească locul și să se integreze în anturaje de vârsta lor.
Cel mai mare pericol pentru părinți este încercarea dominării copiilor prin putere; nu prin conectare, erodându-și astfel legătura și pierzându-și influența asupra copilului în timp ce aceștia devin adolescenți.
De obicei, între vârstele de 9 și 12 ani, copiii noștri drăguți odată dispuși să stea la noi în brațe și să-și împărtășească secretele. Doresc brusc să aibă cât mai puțin de-a face cu noi sau deloc.
Un copil în preadolescență nu este aceeași persoană care a fost acum un an sau doi. S-a schimbat: fizic, cognitiv, emoțional și social.
El dezvoltă o nouă independență și poate chiar vrea să vadă cât de departe poate împinge limitele stabilite de părinți.
Ceea ce poate să nu știe este că are nevoie de tine la fel de mult ca oricând. Pentru că relația puternică dintre părinți și copii poate să creeze o scenă benefică pentru o adolescență mai puțin turbulentă.
Dar nu va fi ușor, pentru că tu, ca părinte, trebuie să respecți nevoia copilului de a avea o autonomie mai mare. Pentru a crea o relație de succes cu această versiune “actualizată” a copilului tău.

Iată câteva idei care te vor ajuta să comunici eficient cu al tău preadolescent:

1.Nu te simți respins de noua lui independență

Este normal pentru copii ca la această vârstă să înceapă să se detașeze câte puțin de părinți. Și să petreacă din când în când timp cu prieteni de vârsta lor.
Părinții consideră de multe ori retragerea pre-adolescentului ca pe o respingere și iau totul prea personal.
Evită să controlezi totul, să știi totul, pentru că aceste lucruri îl vor îndepărta și mai mult pe preadolescentul tău.

2. Petreceți timp special împreună

Este adesea dificil să îi faci pe pre-adolescenți să se deschidă și să vorbească despre emoțiile lor sau despre lucrurile cu care se confruntă.
Ar fi ideal ca o dată sau de două ori pe săptămână să îți faci timp să ieși undeva cu preadolescentul tău. Iar în acest timp pe care îl veți petrece împreună, să îi oferi o atenție nelimitată, să nu lucrezi sau să trimiți mesaje.
În acest sens, nu vă îmbunătățiți doar relația, ci și învățați abilitățile interpersonale care vor fi cruciale în viitor.
Poți găsi multe idei interesante în cartea ”Copilul tău este un geniu”, scrisă de colegul nostru Florin împreună cu domnul profesor Florian Colceag (numit și ”antrenorul de genii”).
3. Încearcă o abordarea indirectă
Când au fost mai mici, puteai să îi adresezi întrebări directe.
  • Cum a fost la școală?
  • Cum a fost la test?
  • Cum te simți?
Acum, abordarea directă – bombardarea cu întrebări despre școală și ziua lor – nu funcționează. Deodată simte aceste întrebări copleșitoare și intruzive.
Încearcă abordarea indirectă și poziționează-te ca un ascultător. Dacă stai jos, fără să pui întrebări și doar ascultați, este mai probabil să obții informațiile pe care dorești să le afli.
Această abordare le transmite copiilor mesajul ca” acesta este un loc unde pot veni și vorbi și am permisiunea de a spune ceea ce gândesc sau simt “.
Uneori îi vei putea ajuta sau le vei putea oferi sfaturi – dar nu încerca să îi presezi sau să le rezolvi toate problemele.
Alteori vei fi acolo doar pentru a empatiza la greutatea care o întâmpină în acele momente.

4. Nu îl judeca

La această vârstă, copilul tău te urmărește foarte atent pentru a auzi cât de rațional sau critic ești.
Din modul în care vorbești despre copiii altor persoane; în special, copiii care intră în necazuri – cum se îmbracă acea fată sau dacă băiatul are bune maniere sau obiceiuri proaste; de aici își ia indiciile despre ce să împărtășească sau ce să ascundă de tine. De aici el decide dacă ești sever sau critic.

5. Urmăriți împreună emisiuni televizate, video-uri pe youtube sau orice altceva care îi place

O posibilitate foarte bună de a te conecta cu preadolescentul tău este să vizionezi împreună cu el ceea ce îi place; să râdeți împreună; să vorbiți despre ce ați văzut.

6. Nu îți fie teamă să începi conversații despre sex și droguri

Realitatea nefericită este că mulți dintre copii încep să experimenteze drogurile și alcoolul începând cu vârsta chiar de 9-10 ani.
La această vârstă se dezvoltă și sexualitatea, de aceea este important să construim împreună cu preadolescentul nostru o bază solidă și să îi oferim informații adecvate dezvoltării sale.

7. Nu reacționa exagerat

Nu face o tragedie din ce i se întâmplă copilului tău, ajută-l să găsească soluții sau fii alături de el până depășește momentul care i-a provocat suferința.

8. Nu fii surprins dacă fiica sau fiul tău/ta dezvoltă un anumit grad de anxietate sau dependență

Nu este deloc neobișnuit ca preadolescenții să se teamă de toate schimbările din corpul lor, presiunile de la egal la egal sau de teama de a se separa de mama și tata.
Acest lucru este cel mai adesea exprimat ca separare sau anxietate de separare, și dacă îi lași spațiul de care are nevoie, dacă empatizezi cu el, probabil că nu va dura mult timp.
Schimbările de dispoziție și iritabilitatea sunt frecvente în anii preadolescenței, în special în cadrul familiei.
Presiunile sporite la școală și în cadrul grupurilor de vârstă, împreună cu confuzia și anxietatea asupra pubertății, sunt adesea motive pentru creșterea emoționalității preadolescenților.
Menținerea limitelor privind modalitățile acceptabile de a interacționa și de a-și exprima emoțiile; inclusiv prin acordarea timpului copiilor singuri, cu muzică, cărți sau sport; pentru a vă liniști și pentru a obține o perspectivă; îți va ajuta copilul să învețe să-și dirijeze și să-și gestioneze emoțiile. Permiterea unor ieșiri adecvate este importantă. La această vârstă, expresiile fizice sau creative sunt încurajate.

9. Comunicați cu bunătate și respect

Preadolescenții pot spune sau pot face lucruri care sunt scandaloase sau înspăimântătoare sau ambele.
Oricât de tare copilul îți apasă butoanele, este mai bine să răspunzi calm.
Respectul și controlul de sine pe care îl afișezi în discuțiile cu copilul tău se pot reflecta într-o bună zi în conversațiile lui cu ceilalți.
Comunicarea cu respect, de asemenea, înseamnă să eviți să le vorbești de sus preadolescenților. Ei devin din ce în ce mai conștienți de societate și conștienți de evenimentele din lume și apreciază conversațiile atent.
Este ceva natural pentru părinti să-și dorească să-și salveze copiii din calea greșelilor. Dar, pe termen lung, lăsându-i să greșească din când în când, le vor face o favoare.
Copiii văd pe pielea lor ce înseamnă să te porți inadecvat și probabil că nu vor repeta curând aceeași greșeală.
Așadar îți doresc, dragă părinte, să ai o comunicare cât mai eficientă cu al tău preadolescent.

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Semne care arata ca esti indragostita

Știința își bagă nasul peste tot, iar această listă cu cele mai importante semne care arată că ești îndrăgostită a fost realizată de specialiști (medici psihiatri, antopologi și psihologi). Specialiștii au descoperit și au argumente care le susțin afirmațiile, care arată că dacă ești îndrăgostit creierul se comportă într-un mod special, unic, iar perioada de îndrăgostire este una specială unică și bine definită în timp, pentru care exită semne certe care arată că ești îndrăgostită.
1. „Este special!”. Când ești îndrăgostit, te gândești la iubitul/a ta ca la o ființă unică. Sentimentul te face incapabil să simți pasiune romantică pentru nimeni altcineva. Cauza o reprezintă nivelul ridicat de dopamină  – o substanță chimică implicată în a provoca la nivel cerebrial concentrarea și atenția.
2. „E perfect!”. Oamenii care sunt îndrăgostiți tind să se concentreze pe calitățile pozitive ale iubitului lor, în timp ce trec cu vederea trăsăturile sale negative. De asemenea, ei se concentrează pe evenimentele banale și obiecte care le amintesc de iubitul lor, iar aceștia au momente de amintire-visare cu ochii deschiși. zi. Aceasta este efectul dintre combinația de dopamină și un nivel crescut de noradrenalină, un compus chimic  asociat cu stimulerea memoriei la anumiți stimului. Stimulii sunt reprezentați, pentru cei îndrăgostiți de tot ceea ce ține de iubitul lor.
3. „Sunt o epavă!”. Aceasta este declarația pe care o fac doar cei care sunt îndrăgostiți și care trec prin dese momente de instabilitate emoțională și fizică. Un om îndrăgostit va sări de la bucurie, euforie, energie la  insomnie, pierderea poftei de mâncare, tremur, palpitații și respirație accelerată, de la anxietate, panică și sentimente de disperare atunci când relația suferă chiar mai mic regres, la maximă euforie. Aceste modificări ale dispozitiei sunt tipice persoanelor dependente de droguri, iar dragostea în prima sa fază este, medical vorbind, un drog. În plus sentimentele senzațiile și stările speciale produc dependență.
  • Poti iubi doi barbati odata?
4. „Sunt obsedată de el”. Simpla recunoștere a faptului că o persoana a devenit o obsesie este dovada că ești cu adevărat îndrăgostită.  Oamenii care sunt îndrăgostiți unul de altul petrec, în medie, mai mult de 85 la suta din timpul lor meditând la relația în care sunt implicați.  Gândirea intruzivă, cum este numit acest tip de comportament obsesiv, rezultă din nivelul scăzut de serotonină centrală din creier, o afecțiune care a fost asociat cu un comportament obsesiv.
5. „Aș vrea să putem fi împreună tot timpul”. Oamenii îndrăgostiți sunt extrem de egoiști, iar una din manifestările dragostei fulminante care este la începutul unei relații este dependența emoțională asupra relației lor, inclusiv posesivitate, gelozie, teama de respingere și anxietate de separare.

vineri, 5 ianuarie 2018

Atacul de panică: cauzele ce îi determină apariţia, cum poate fi depăşit

Atacul de panică reprezintă anticiparea greşită a viitorului, a lucrurilor spuse sau nespuse. A rezultatelor pe termen lung sau scurt. Subiectul simte greşit tot ceea ce ţine de anticiparea rezultatelor personale şi se pregăteşte de un război ce nu mai are loc.

Motivele care duc la apariţia atacului de panică

  • Lipsa de importanţă.
  • Lipsa de interacţiune la nivel de grup 3.
  • Lipsa vieţii sexuale.
  • Lipsa cuplului.
  • Imaginea de sine scăzută.
"Subiectul ce este diagnosticat cu tulburare de panică are multiple frici ce înlocuiesc frecvent locurile 1,2 şi 3 din interiorul sistemului de valori.
Emoţional, subiectul călătoreşte în viitor, anticipând, de foarte multe ori greşit, un rezultat negativ ce îl poate pune în pericol. Dar când nu are ce te pune în pericol, ce faci? Nimic! Pacientul crede în continuare că o să se întample ceva rău, consideră că are dreptate şi se consumă emoţional intens’’, precizează psihologul Radu Leca pentru CSID.
Avem două exemple:
  • Femeie, 35 de ani, divorţată, copil de 8 ani. În fiecare dimineaţă, imediat după trezire, subiectul simte intens atacul de panică. După 8 săptămâni de consiliere psihologică, la puţin timp după ce a înţeles că se teme de eşec şi de moarte, atât pentru ea, cât şi pentru copil, atacurile de panică se opresc. Acest caz este unul fericit. Pacienta a conştientizat friciile.
     
  • Bărbat, 30 de ani, unic copil la părinţi, crescut cu grijă de o mama hiperprotectivă, are atacuri de panică (ciclice) de fiecare dată când la job cineva îl întreabă ceva sau înaintea sedinţelor din departament. Chiar şi în urma şedinţelor de consiliere spihologică, specialistul explicându-i în nenumarate rânduri că atacurile de panică au dublă sursa, una dintre ele fiind Mama, pacientul refuză să accepte existenţa acestui fapt. Acesta rămâne să lupte aproape singur cu atacurile de panică.

Cauzele ce îi determina apariţia?

''Oficial, răspunsul acceptat la nivel mondial este dezechilibrul între substanţele chimice ale creierelui. Noi putem îmbunătăţii acest răspuns, adaugând următoarele puncte: 
  • Tot ceea ce simţim şi nu putem spune.
  • Tot ceea ce gândim şi nu vrem să discutăm.
  • Tot ceea ce auzim spunându-se despre noi şi nu putem combate.
  • Tot ceea ce face negativ partenerul de cuplu sau copilul şi ne afectează în mod direct'', adaugă specialistul.
De asemenea, atacurile de panică pot fi determinate în mod direct de: 
  • fumatul excesiv
  • ingestia băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină
  • întreruperea bruscă a consumului ciclic de alcool,
  • întreruperea folosirii unor medicamente, evident folosirea drogurilor de mare risc (cocaină, heroină, marijuana),
  • o operaţie realizată cu anestezie generală, un eveniment ce la prima audiţie poate părea fericit (naştere, botez, divorţ).
''În mod obişnuit, atacurile de panică pot fi asociate de către medici şi psihologi cu anumite disfuncţii medicale, cum ar fi: hipertiroidismul, epilepsia, astmul bronşic, stresul posttraumatic. Sunt anumite persoane mai predispuse să dobândească această afecţiune? Sigur. Primul răspuns contează, aşa că punctez următorul fapt:
Un minor ce a fost crescut de către părinţii care au dobândit în timpul vieţii tulburarea de panică, poate copia modelul , replicându-l identic sau îmbunătăţit. Exemplu: Dacă părintele are în timpul atacului de panică hiperventilaţie cu puls crescut, minorul poate avea atât hiperventilaţie şi puls crescut, cât şi dureri de cap sau de inimă’’, mai spune psihologul Radu Leca.

Cum se manifestă?

''Subiectul simte pregnant senzaţia de sufocare, durerea în piept (denumită popular angina pectorală), ameţeli şi nesiguranţă. De asemenea, acesta transpiră mult, îi ţiuie urechile, are frisoane sau valuri de căldură, Uneori simt că e total nenatural pentru noi toţi, dar natural pentru el, cum se detaşează de realitate sau de propria persoană’’, adaugă psihologul Radu Leca.

Ce cu se confruntă omul care traversează un atac de panică?

''Cu frica. O imensă frică neînţeleasă, despre care pacientul spune oricând îl intrebi că a apărut brusc şi că îi dă viaţa peste cap. Din momentul apariţiei fricii, pacientul se raportează altfel la realitate. Exemplu: Înainte mă simţeam puternic, acum mă simt inutil şi înspăimântat’’, susţine psihologul Radu Leca.
Pacienţii diagnosticati cu tulburare de panică au multe argumente ce vin să sprijine logica propriilor frici. De ce? Evident, tot din teamă.

Ce poate face subiectul ca să depăşească această stare?

,,Un singur lucru grozav, atât pentru el, cât şi pentru familie: să meargă la psiholog. Relaţia psiholog- pacient să funcţioneze minim trei ani. În acest timp, pacientul să se poată regăsi aşa cum crede el de cuviinţă. Psihologul nu îl poate influenţa pe pacient în direcţia anumitor credinţe, dar se poate erija într-o voce interioară ce adresează, doar atunci când trebuie, întrebări logice.
Un subiect atins de atacurile de panică poate reveni la normal, asta dacă găseşte un psiholog alături de care să simtă că reuşeşte să se facă bine, iar aici avem o completare extrem de importană, niciodată să nu piardă timpul vorbind cu alţi pacienţi despre tulburarea sa.

marți, 2 ianuarie 2018

Ghid de Igienă Mintală şi Interacţiune Socială pentru Politicieni (şi pentru alţii interesaţi…) - Prof. Daniel David

Motto: „Viaţa noastră este ceea ce gândurile noastre fac din ea.” (Marcus Aurelius) / Omul nu este afectat de lucruri, ci de modul în care interpretează lucrurile.” (Epictetus)
I. Introducere
Ca psiholog (şi preşedinte al Asociaţiei Psihologilor din România/APR – deşi nu vorbesc aici în numele APR), la început de an m-am gândit să propun ceva important şi constructiv, care, dacă ar fi implementat, ne-ar face tuturor nu doar viaţa mai frumoasă, ci şi societatea mai sănătoasă şi prosperă!
Tema este una generoasă, care se adresează tuturor oamenilor, dar m-aş bucura dacă unii politicieni responsabili ar găsi Ghidul propus aici dacă nu interesant, măcar util şi dacă ar fi dispuşi să-l testeze în activitatea lor curentă. Cred sincer că multe probleme de interacţiune socială pe care le vedem şi pe care le criticăm la politicienii noştri nu apar adesea cu rea intenţie, ci din lipsa unei psihoeducaţii în acest sens. Ghidul de faţă îşi propune să ofere o astfel de psihoeducaţie. De ce specific politicienii? Iata în continuare de ce…(şi ca să fiu complet transparent, trebuie să spun că sugestia/cerinţa a venit chiar de la unii fosti/actuali politicieni, din cam tot spectrul politic).
II. Problema/Contextul
Într-o societate modernă şi democratică, factorul politic (partide/politicieni) reprezintă motorul principal, care poate stimula sau bloca evoluţia civilizaţiei în societatea respectivă.
Din păcate, am asistat în ultimii ani în România la o creştere a agresivităţii verbale şi comportamentale între politicienii români – în formula „care pe care” -, anulându-se adesea cooperarea absolut necesară între aceştia şi punându-se astfel la risc până la urmă chiar evoluţia ţării. Oamenii nu mai ştiu să interacţioneze social purtând dezbateri – fie ele şi încinse – într-un cadru logic şi argumentativ, ci au paradigma „ceilalţi” trebuie/sunt damnaţi ca persoane, iar „ai noştrii” sunt buni, orice fac. Asta dincolo de faptul că aceste paternuri negative de interacţiune umană, bine mediatizate, servesc apoi şi ca modele care se generalizează în mai toate sferele societăţii româneşti. Românii ajung astfel să nu mai ştie să dezbată probleme şi să polemizeze elegant, ci transformă totul într-un scandal. În contextul Centenarului – care ar trebuie să unească toate energiile pentru un nou salt civilizaţional al ţării –, acest război între politicieni, care anulează încrederea şi cooperarea, devine cu atât mai grav.
Eu cred că unele cunoştinţe de psihologie pot contribui la o normalizare a arenei politice, mai ales a modului de comunicare şi interacţiune socială între politicieni. Sigur că aceste cunoştinţe sunt importante pentru interacţiunile umane în general, dar, dacă politicenii şi le-ar însuşi, asta ar normaliza arena politică şi ar servi apoi ca model prosocial mai general în societate. Evident că există multe ghiduri de interacţiune socială eficientă, elaborate de specialişti din diverse domenii (ex. comunicare, psihologie socială, sociologie, etc.), iar acestea trebuie studiate. Eu încerc însă aici, dintr-o perspectivă a ştiinţelor cognitive, să ajung la un mecanism psihologic raţional, bazal şi generativ, care fundamentează apoi mecanisme de suprafaţă, exprimate într-o mulţime de reguli de interacţiune socială mai specifice (ex. conversaţie/comunicare/argumentare, etc.). Cine va înţelege şi va aplica acest mecanism psihologic nu va avea nevoie să înveţe sau va învăţa uşor toate regulile specifice, deoarece acestea derivă chiar din mecanismul propus aici. Cine nu-l înţelege ar trebui atunci să facă efortul să înveţe regulile specifice. Adevărul este că nu strică ca astfel de reguli specifice să fie studiate de fapt de toţi, indiferent că îşi însuşesc sau nu mecanismul propus aici prin Pastila Psihologică.
Voi prezenta în cele ce urmează, succint, următoarele aspecte: (1) Fundamente cognitive ale interacţiunilor sociale (III); (2) Pastila Psihologică care implementează mecanismul raţional, bazal şi generativ, ce poate ghida interacţiunea între politicieni (IV); (3) Referinţe bibliografice şi Sugestii pentru aprofundarea temei (V).
III. Fundamente cognitive ale interacţiunilor sociale (după Beck, 1999; David, 2012; Ellis şi Harper, 1975)
În interacţiune cu situaţiile de viaţă, fiinţa umană/persoana generează o serie de răspunsuri subiectiv-emoţionale (ex. „mă simt fericit”), comportamentale (ex. „trec strada pentru a evita o altă persoană”), cognitive (ex. „mă gândesc că celălalt este nesimţit”) şi psihobiologice (ex. „îmi creşte ritmul cardiac/rata respiraţiei”).
Noi observăm la alte persoane şi în cazul nostru aceste răspunsuri specifice. Eroarea logică majoră pe care o facem se numeşte « generalizare excesivă », prin care, pornind de la astfel de răspunsuri specifice, ajungem la evaluări globale ale (esenţei) persoanei (worth), mai ales în termeni de „bun” (prosocial) sau „rău” (antisocial). Spre exemplu, dacă vedem mai multe comportamente etichetabile ca „nesimţite” prin raportare la standardele sociale, ajungem să etichetăm global persoana care face aceste comportamente ca „nesimţită”. Dar concluzia unui raţionament inductiv nu poate să fie generală decât dacă am epuizat toată clasa analizată. Altfel spus, un număr de comportamente „nesimţite” nu permite automat atribuirea etichetei de „nesimţit” ca o caracterizare generală/esenţială a persoanei, deoarece, în principiu, oricând este posibil ca următorul comportament al persoanei incriminate să nu fie „nesimţit”, ci cu bun-simţ. În plus, fiinţa umană care generează răspunsurile este atât de complexă şi de dinamică, încât a i se atribui etichete prin evaluări globale în logica identităţii este o eroare. Acest lucru nu înseamnă că nu putem atribui euristic etichete (1) care se referă la statusul social (ex. „politician”); (2) care epuizează clasa analizată (ex. diagnostice clinice; încadrări juridice) şi/sau (3) care nu sunt încărcate moral. Discuţia critică este aici asupra evaluării globale a esenţei personale, relevantă moral. Această paradigmă  trebuie aplicată şi comportamentelor prosociale, eroarea fiind de acelaşi tip, indiferent că duce la concluzii negative („nesimţit”) sau pozitive („generos”). Într-adevăr, având un astfel de patern irational de gândire, aşa cum la momentul t1/în contextul c1 vei ajunge la concluzia „generos”, la momentul t2/în contextul c2 vei ajunge la concluzia  „nesimţit”. Aşadar, „acceptarea” fiinţei umane aşa cum există aceasta, fără evaluări globale definitive, ci doar contextuale (focalizate pe răspunsurile persoanei), este nu doar un fapt susţinut de majoritatea religiilor lumi (ex. în cele mai multe variante de creştinism este vizat păcatul, nu păcătosul, care are mereu posibilitatea de îndreptare, dacă alege asta), ci unul cu suport ştiinţific. Mai simplu spus, nimeni nu este ca om superior altui om, ci diferenţele, atunci când apar, sunt contextuale şi se referă la răspunsurile noastre (ex. faptul că cineva ştie mai bine legislaţia nu-l face mai important ca om faţă de ceilalţi colegi, ci poate mai bun jurist).
Atunci când se confruntă cu situaţii negative de viaţă, care îi blochează dorinţele/interesele legitime şi/sau îi anulează munca/eforturile făcute, un om sănătos nu reacţionează cu emoţii pozitive sau cu stări de calm/relaxare/detaşare. Un om sănătos reacţionează cu emoţii negative! Dar aceste emoţii negative trebuie să fie funcţionale, care să-l ajute să treacă peste obstacole, nu disfuncţionale, care să-l blocheze şi/sau să-i genereze probleme în plus.
Emoţiile negative funcţionale sunt stările de îngrijorare, tristeţe, nemulţumire şi/sau regret/părere de rău. Acestea ne stimulează să confruntăm situaţiile problematice şi să găsim soluţii faţă de ele. Emoţiile negative disfuncţionale sunt anxietatea/panica (în loc de îngrijorare), depresia (în loc de tristeţe), furia/agresivitatea (în loc de nemulţumire) şi vinovăţia (în loc de regret/părere de rău). Acestea ne blochează în procesul de rezolvare (ex. panica/furia), nu ne stimulează să căutăm soluţii (ex. depresia/vinovăţia) şi/sau ne creează probleme suplimentare (ex. agresivitatea). Emoţiile negative disfuncţionale nu sunt emoţii negative funcţionale mai intense; altfel spus, panica nu este îngrijorare mai intensă. Între cele două categorii de emoţii (funcţionale vs. disfuncţionale) există diferenţe calitative, derivând din stiluri cognitive diferite (raţional vs. iraţional), ambele putând fi mai mult sau mai puţin intense. Altfel spus, în general, într-o situaţie negativă de viaţă un om sănătos nu este nici bucuros, nici calm, dar nici nervos, ci poate îngrijorat, nemulţumit, trist şi/sau cu regrete!
Trebuie să înţelegem că răspunsurile noastre subiectiv-emoţionale, comportamentale şi psihobiologice sunt adesea postcognitive, rezultând din modul în care interpretăm evenimentele de viaţă. Aşadar, nu suntem furioşi pentru că ceilalţi ne critică, ci suntem furioşi pentru că interpretăm într-un anumit mod faptul că ceilalţi ne critică. Acest lucru este de fapt o confirmare empirică/ştiinţifică a unor intuiţii filosofice vechi, exprimate şi în mottourile acestui articol.
În general, emoţiile funcţionale, fie acestea pozitive sau negative, derivă dintr-un stil de gândire caracterizat de flexibilitate psihologică (raţionalitate). Flexibilitatea psihologică implică faptul că dorinţele noastre sunt formulate preferenţial+motivaţional+flexibil:
  • „Îmi doresc să reuşesc şi fac tot ceea ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc.”
  • „Îmi doresc ca ceilalţi să mă respecte şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc să obţin acest lucru.”
  • „Îmi doresc ca viaţa să fie dreaptă/plăcută şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc să obţin acest lucru.”
În general, emoţiile disfuncţionale, fie acestea pozitive sau negative, derivă dintr-un stil de gândire caracterizat de rigiditate psihologică (iraţionalitate), în care dorinţele sunt formulate dogmatic/absolutist (cu semnificaţia de „trebuie cu necesitate„):
  • „Trebuie să reuşesc cu orice preţ şi nu pot accepta altfel.”
  • „Ceilalţi trebuie să mă respecte şi nu pot accepta altfel.”
  • „Viaţa trebuie să fie dreaptă/plăcută şi nu pot accepta altfel.”
IV. Pastila Psihologică
Pornind de la cele menţionate mai sus, mecanismul psihologic raţional, bazal şi generativ, care poate ameliora interacţiunile între oameni, presupune o serie de reguli (vezi şi David, 2012; David, 2014a; 2014b):
1. Să înţelegem că emoţiile şi comportamentele noastre sunt adesea postcognitive! Prin „cognitiv” înţelegem prelucrări conştiente şi prelucrări inconştiente de informative; dar chiar emoţiile generate iniţial de cogniţii inconştiente pot însă să fie ulterior modificate/influenţate de cogniţiile conştiente. Aşadar, schimbându-ne interpretările iraţionale (rigiditate psihologică) în interpretări rationale (flexibilitate psihologică), ne schimbăm emoţiile disfuncţionale în emoţii funcţionale şi comportamentele dezadaptative în comportamente adaptative.
  • Exemplu corect (flexibilitate psihologică: stil preferenţial+motivaţional+flexibil): „Îmi doresc ca ceilalţi să mă trateze corect şi fac tot ce depinde de mine în acest sens, dar accept faptul că în ciuda acestor eforturi sunt factori pe care nu-i controlez şi astfel aş putea să nu reuşesc să obţin acest lucru.”
  • Contraexemplu (rigiditate psihologică): „Ceilalţi trebuie să mă trateze corect şi nu pot accepta altfel.”
2. Evaluările pe care le facem valorii oamenilor (worth), inclusiv propriei persoane, este bine să vizeze doar răspunsurile persoanei într-un anumit context, nu persoana care generează răspunsurile!
  • Exemplu corect: „Comportamentul tău a fost neadecvat şi chiar nesimţit. Mă aştept să-l schimbi data viitoare.”
    • În această logică evaluăm comportamentul contextual, protejând persoana; mai mult, persoanei îi dăm în plus creditul că poate să-şi schimbe în viitor comportamentul. În fine, aici trebuie să înţelegem că este omenesc să facem greşeli; important este să le asumăm şi să căutăm să ne corectăm! Insistenţa unor politicieni de a-şi reformula trecutul şi de a-şi justifica prezentul pentru a nu accepta public că au greşit/pot greşi nu face decât să inspire neîncredere şi reacţii negative (ex. ură); cineva îi învaţă greşit aici: vrând să pară public perfecţi, ajung să se vadă defecţi!
  • Contraexemplu: „Esti nesimţit.”
    • În această logică evaluăm persoana şi o condamnăm; aşa cum credem că un crocodil va avea comportamente de tip crocodil şi unei persoane căreia îi atribuim eticheta de „nesimţit” îi comunicăm că nu-i dăm sansă/nu o credem capabilă de schimbare, ceea ce îi poate întări chiar comportamentele „nesimţite” (de ce/cum ne aşteptăm de la un „nesimţit” să se comporte cu bun-simţ?)
3. Evaluările pe care le facem valorii oamenilor (worth), inclusiv propriei persoane, ar fi bine să fie flexibile!
  • Exemplu corect: „Mi se pare că ai un comportament nesimţit.”
    • Adăugând formule precum „Eu cred că…”, Mie mi se pare că…” reflectăm mai acurat caracterul personal şi/sau construit al unor „realităţi” mai mult sau mai puţin sociale; altfel spus, prin astfel de formule refuzăm iniţial „realităţilor” noastre un caracter ontologic pozitivist, ceea ce lasă loc de o întâlnire mai puţin conflictuală cu „realităţile”altora. În această formulă chiar evaluarea globală îşi poate pierde din „forţa malefică”: spre exemplu, formula „Mie mi se pare că eşti un nesimţit” (o perspectivă asupra unei „realităţi” posibile) este mai tolerabilă psihologic decât formula „Eşti un nesimţit” (care implică o „realitate” deja stabilită).
  • Contraexemplu: „Cu siguranţă, eşti nesimţit.”
    • Acest contraexemplu aduce pe lângă eroarea identificată până acum – generalizarea excesivă într-un raţionament inductiv – şi eroarea legată de proiectarea fără o analiză critică a unei „realităţi” personale/construite, ca o „realitate” ontologic-pozitivistă.
4. Evaluările pe care le facem valorii oamenilor (worth), inclusiv propriei persoane, pot să fie formulate în limbajul R-prime!
Simplu spus, după modelul E-prime (E provine de la English – limba engleză), limbajul R-prime (R – limba română) îşi propune să elimine verbul „a fi” din limbaj, pentru a evita astfel evaluări globale şi a flexibiliza evaluările (pentru o discuţie mai aprofundată despre R-prime – avantajele, limitele şi exagerările sale – vezi David, 2014a). Altfel spus, limbajul R-prime poate face simultan lucrurile descrise anterior la punctele 2 şi 3.
Spre exemplu, dacă persona A crede/spune ca „Ana este frumoasă”, iar persoana B crede/spune că „Ana nu este frumoasă, ba este chiar urâtă”, evaluările lor intră pe traiectorie de coliziune, disputându-şi modul în care arată „realitatea”. Dacă am folosi limbajul R-prime, atunci persoana A ar spune „Mie îmi place Ana”, iar persoana B ar spune „Mie nu-mi place Ana”. Deşi se află încă pe poziţii diferite, conflictul este atenuat, deoarece fiecare înţelege că poziţia celuilalt este una cu pretenţie iniţial personală, nu ontologic-pozitivistă.
5. Conţinutul transmis în formele descrise mai sus (1-4) ar fi bine să fie prosocial, pentru a întări încrederea/cooperarea (vezi David şi colab., 2017)
  • Dacă prin conţinut arătăm că valorizăm (şi suntem ce valorizăm) atât competenţa cât şi preocuparea pentru oameni, atunci creşte probabilitatea să fim „admiraţi” (admiration) de ceilalţi.
  • Dacă prin conţinut arătăm că valorizăm (şi suntem ce valorizăm) doar competenţa, nu şi preocuparea pentru oameni, atunci creşte probabilitatea să fim „invidiaţi” (envy) de ceilalţi.
  • Dacă prin conţinut arătăm că valorizăm (şi suntem ce valorizăm) doar preocuparea pentru oameni, nu şi competenţa, atunci creşte probabilitatea să fim cel mult „simpatizaţi”(sympathy) de ceilalţi.
  • Dacă prin conţinut arătăm că nu valorizăm (şi suntem ce valorizăm) nici competenţa şi nici preocuparea pentru oameni, atunci creşte probabilitatea să fim percepuţi foarte „negativ” (disgust) de către ceilalţi.
Aşadar, sintetizând lucrurile, Pastila Psihologică, care implementează mecanismul psihologic rational, bazal şi generativ, ce poate ghida interacţiunea între oameni (cu accent aici pe politicieni), presupune următoarele:
  1. Înţelege şi acceptă că interpretările tale asupra evenimentelor de viaţă, nu evenimentele de viaţă în sine, îţi generează emoţiile şi comportamentele.
  2. Pentru a-ţi genera emoţii funcţionale şi comportamente adaptative dezvoltă-ţi flexibilitatea psihologică (raţionalitatea), ca antidot la rigiditatea psihologică (iraţionalitatea) care îţi susţine emoţiile disfuncţionale şi comportamentele dezadaptative.
  3. Evaluează răspunsul persoanei, nu persoana (lasă-i acesteia umanitatea/valoarea umană pe care o are exact ca tine).
  4. Fă evaluări flexibile, după formule de genul „Eu cred…”, „Mie mi se pare…”, etc.
  5. Utilizează limbajul R-prime (cât de des sau măcar când contextul o cere).
  6. Recunoaşte-ţi greşelile, acceptă critici raţionale (care îţi vizează răspunsurile eronate, nu persoana) şi asumă-ţi responsabilitatea pentru corectarea greşelilor şi/sau a consecinţelor acestora.
  7. Transmite mesaje prosociale, reunind competenţa şi preocuparea pentru oameni.
Persoana care îşi va administra această Pastilă Psihologică atunci când se confruntă cu situaţii negative de viaţă nu va experienţia nici emoţii pozitive (ar fi absurd – acestea apar în situaţii pozitive de viaţă!), nici calm/relaxare (ar fi ineficient – acestea nefixându-ne în zona optimului motivational) şi nici emoţii negative disfuncţionale (ex. furie/agresivitate – ar fi ineficient!), ci va experienţia emoţii negative funcţionale (ex. nemulţumire) care o vor ajuta să abordeze eficient, uman şi carismatic situaţiile problematice.
V. Referinţe selective şi Sugestii pentru aprofundarea temei
Referinţe selective
  • Beck, A. T. (1999). Prisoners of hate: The cognitive basis of anger, hostility, and violence. New York: Harper Collins (Bestseller).
  • David, D. (2012). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale. Editura Polirom: Iaşi.
  • David, D. (2014a). Despre limbajul R-prime. În David, D. (2014a). Dezvoltare personală şi socială. Editura Polirom: Iaşi. Varianta online: https://danieldavidubb.wordpress.com/2010/11/10/despre-limbajul-r-prime/
  • David, D, (2014b). Despre raţionalitate şi sănătate psihică. Decalogul raţionalităţii şi pastile psihologice pentru sănătatea mintală. În David, D. (2014b). Dezvoltare personală şi socială. Editura Polirom: Iaşi. Varianta online: https://danieldavidubb.wordpress.com/2012/06/06/despre-rationalitate-si-sanatate-psihica-decalogul-rationalitatii-si-pastile-psihologice-pentru-sanatatea-mintala/
  • David, D. şi colab. (2017). The effect of research method type on stereotypes’ content: A brief research report. Journal of Social Psychology, Aug 7:1-14. doi: 10.1080/00224545.2017.1361375. [Epub ahead of print].
  • Ellis, A şi Harper, R. (1975). A guide to rational living. Wilshire Book Co; 3rd edition (Bestseller).
Sugestii pentru aprofundarea temei
  • Beck, A. T. (1999). Prisoners of hate: The cognitive basis of anger, hostility, and violence. New York: Harper Collins (Bestseller).
  • Ellis, A şi Harper, R. (1975). A guide to rational living. Wilshire Book Co; 3rd edition (Bestseller).
  • David, D. (2012). Tratat de psihoterapii cognitive şi comportamentale. Editura Polirom: Iaşi.
  • David, D. (2014). Dezvoltare personală şi socială. Editura Polirom: Iaşi.
  • Pentru detalii şi suport ştiinţific vezi şi Albert Ellis Institute, New York, USA (http://www.albertellis.org)

vineri, 29 decembrie 2017

4 MOTIVE PENTRU CARE LEGEA ATRACTIEI FUNCTIONEAZA!

Zilele trecute am cunoscut un om de stiinta care mi-a vorbit cu entuziasm despre legea atractiei. Cu doar un an in urma si-a creat un vision board si deja jumatate dintre lucrurile notate pe acesta, s-au materializat. Legea atractiei este una dintre cele 7 legi universale care ne guverneaza viata. Fie ca suntem constiente de ea, fie ca nu, ea va functiona intotdeauna. Iata de ce.

Cum functioneaza legea atractiei?

legea atractieiFoto: Amanda Carden, Shutterstock

1. Universul este energie

Desi la scoala si in familie ni se vorbeste despre granite si diferente culturale, la nivel de suflet suntem similari si interconectati. Universul este un imens camp de energie in care microcosmosul se reflecta in macrocosmos. Fiecare lucru, gand, vorba are un impact nu doar asupra ta si a celor din jurul tau, dar asupra a tot ceea ce exista.

2. Avem un corp energetic

Nu mai este un secret pentru nimeni ca suntem mai mult decat ceea ce vedem. Corpul nostru fizic este sustinut de un corp energetic, vizibil pentru cei care au ochiul antrenat. Acesta din urma se extinde la cativa metri in jurul nostru ceea ce explica senzatiile de simpatie sau antipatie pe care le simtim fata de anumite persoane pe care abia le-am cunoscut.

3. Gandurile si emotiile au putere de creatie

Ai auzit de efectul placebo, nu-i asa? Si ti s-a intamplat sa incepi ziua cu ganduri negre pentru ca pana seara totul sa mearga din rau in rau? Sau invers, sa incepi ziua cu recunostinta si armonie si apoi totul sa mearga ca pe roate. Ai experimentat, de fapt, puterea gandurilor si a emotiilor tale. Mentine-le curate si frumoase, pe vibratia iubirii, a generozitatii si a compasiunii si vei fi uimita de rezultate.

4. Suntem vibratie. Intreg Universul vibreaza pe diferite nivele de vibratie



Unele mai joase, altele mai inalte. Spre deosebire de magneti, in cazul carora polii opusi se atrag, in vietile noastre se atrag doar polii similari. Cu alte cuvinte, suntem ca niste aparate de radio setate pe o anumita frecventa. Reusim sa prindem doar ceea ce se emite pe frecventa respectiva. Pentru a prinde un alt post si a atrage in viata ceea ce ne dorim, este necesar sa schimbam frecventa.

luni, 6 noiembrie 2017

17 Curiozități din psihologie

1. Creierul uman uita 80% din ceea ce a invatat timp de o zi.
2. Un om trist ne influenteaza negativ, un om vesel ne face si pe noi sa ne simtim optimisti.
3. Daca ai scapat ceva din maini, uita-te in ochii unui om, si el cu siguranta va ridica ceea ce a cazut.
4. Fericirea, supararea, tristetea, frica, repulsia si uimirea sunt singurele sase emotii care se pot exprima universal, peste tot in lume.
5. O imbratisare scurta, de numai 25 de secunde, elibereaza in corp substante chimice care sporesc increderea in persoana pe care o iei in brate.
6. Cand ne amintim un eveniment din trecut, ne amintim de fapt ultima oara cand ne-am amintit de el. Nu ne amintim evenimentul in sine, ci amintirea lui.
7. In procesul comunicarii, 55% ii revine fiziologiei (limbajul corpului), 37% vocii (ritm si ton), si numai 8% cuvintelor purtatoare de informatie.
8. Cand te infurii, sangele circula mai repede in maini si iti este mai usor sa insfaci o arma sau sa lovesti un dusman. Bataile inimii cresc si se degaja hormoni precum adrenalina, ceea ce genereaza un plus de energie suficient de puternic pentru o fapta in forta.
9. Tipul de muzica pe care il asculti afecteaza modul cum percepi lumea.
10. Dragostea este o reactie chimica la nivel de creier si cu inima nu are nici o legatura.
11. Dragostea romantica este, din punct de vedere psihologic, imperceptibil diferita de tulburarea obsesiv-compulsiva (o tulburare anxioasa caracterizata de obsesii si compulsii – comportamente repetitive sau acte mentale al caror scop este acela de a preveni sau reduce anxietatea si nu cel de obtinere a placerii).
12. Exista o gena a pesimistilor, care ii face pe acestia sa vada totul in negru aproape tot timpul.
13. Cheltuind bani pentru altii ai mai multe satisfactii decat cheltuind bani pentru tine insuti.
14. Comunicarea ne face mai inteligenti si potenteaza memoria.
15. Femeile se streseaza mai mult decat barbatii.
16. Conform ultimelor rezultate, zestrea genetica nu prea influenteaza IQ-ul
17. Oamenii care fac voluntariat sunt mai multumiti de viata lor.