SCHIMBAREA: CUM SĂ SCHIMBI LUCRURILE ATUNCI CÂND ESTE DIFICIL

 Schizofrenia noastră naturală este un lucru profund straniu, dar nu ne gândim prea serios la asta pentru că ne-am obișnuit foarte mult cu ea. Aruncăm dulciurile din bucătărie, fiindcă latura noastră rațională știe că autocontrolul nu are nicio șansă atunci când latura emoțională trebuie să înfrunte o poftă acerbă. Singura soluție este să înlăture complet tentația.

Concluzia care se impune este următoarea: creierul nostru nu cade la pace cu el însuși.

De fapt, în psihologie, concepția dominantă susține că în creier funcționează tot timpul două sisteme independente. Primul ar fi format din ceea ce noi am numit latura emoțională. Este partea aceea instinctivă din noi, cea care simte durerea și plăcerea. Al doilea este partea rațională, numită sistem reflexiv sau conștient. Este partea aceea din noi care deliberează, analizează și privește spre viitor.

În ultimele câteva decenii, psihologii au descoperit numeroase lucruri despre cele două sisteme, dar bineînțeles că omenirea a fost dintotdeauna conștientă de tensiunea dintre ele. Platon spunea că în capul nostru se găsește un vizitiu rațional care trebuie să strunească un cal nărăvaș care abia dacă „ascultă de bici și de răcnete”. Freud a scris despre egoul egoist și despre superegoul conștient (dar și despre un al treilea ego, care le mediază pe cele două). Mai recent, economiștii comportamentali au numit cele două sisteme Planificatorul și Realizatorul.

Dar, pentru noi, tensiunea duelului este surprinsă cel mai bine de o analogie folosită de psihologul Jonathan Haidt de la Universitatea din Virginia în minunata sa carte The Happiness Hypothesis (Ipoteza fericirii). Haidt spune că latura noastră emoțională este un Elefant și că latura noastră rațională este Călărețul acestuia. Cocoțat pe elefant, călărețul ține hățurile și pare să fie șeful. Dar controlul călărețului este înșelător, întrucât călărețul este mult mai mic în comparație cu elefantul. De fiecare dată când elefantul de șase tone și călărețul nu sunt de acord în privința direcției în care ar trebui să meargă, călărețul pierde. Este învins fără drept de apel.

Cei mai mulți dintre noi suntem foarte obișnuiți cu situațiile în care elefantul îl învinge pe călăreț. Ați trecut prin asta dacă v-ați trezit mai târziu decât ați vrut, dacă v-ați sunat fostul sau fosta la miezul nopții, dacă ați tras de timp, dacă v-ați înfuriat și ați spus lucruri pe care le regretați, dacă ați abandonat lecțiile de spaniolă sau de pian, dacă ați refuzat să vorbiți într-o ședință pentru că v-a fost teamă și așa mai departe. Ce noroc că nu contorizează nimeni lucrurile astea!

Slăbiciunea elefantului, latura noastră emoțională și instinctivă, este evidentă: este leneș și capricios, de multe ori urmărește câștigurile facile (cornetul de înghețată) în locul profitului pe termen lung (un corp suplu). Atunci când eforturile de a schimba ceva eșuează, vina îi aparține de obicei elefantului, pentru că tipurile de schimbări care ne interesează presupun de regulă sacrificii pe termen scurt pentru câștiguri pe termen lung. (Reducem cheltuielile de azi, ca să avem o situație financiară mai bună la anul. Evităm înghețata de azi, ca să fim mai supli anul viitor.) Schimbările eșuează de multe ori, deoarece călărețul pur și simplu nu-l poate face pe elefant să meargă suficient de mult ca să ajungă la destinație.

Dorința puternică a elefantului de a obține gratificare imediată este opusul punctului forte al călărețului, și anume, capacitatea de a gândi pe termen lung, de a planifica, de a gândi dincolo de momentul prezent (adică, toate lucrurile acelea pe care animalul dumneavoastră de companie nu poate să le facă).

Dar lucrul care ar putea să vă surprindă este că elefantul are atuuri enorme, în timp ce călărețul are slăbiciuni nimicitoare. Elefantul nu joacă mereu rolul personajului negativ. Emoția este fieful elefantului: dragostea, compasiunea, simpatia și loialitatea. Instinctul acela sălbatic de a ne apăra copiii de rău cu care suntem înzestrați, acela este elefantul. Doza aceea de curaj suplimentar pe care o simțiți atunci când trebuie să apărați lucrurile pe care le considerați importante, acela este elefantul.

Și chiar mai important decât toate astea, dacă vă gândiți să faceți schimbări, elefantul este cel care depune toată munca. Dacă vreți să vă apropiați de realizarea unui obiectiv, aveți nevoie de energia și ambiția elefantului. Și punctul acesta forte este imaginea în oglindă a celei mai importante slăbiciuni a călărețului: învârtitul în cerc. Călărețul are obiceiul să analizeze și să gândească excesiv lucrurile. Sunt șanse mari să cunoașteți o persoană al cărei călăreț are probleme: prietenul care se chinuie 20 de minute până se hotărăște ce să mănânce la cină, colegul care poate să facă brainstorming ore întregi căutând idei noi, dar care nu poate să ia vreodată o decizie.

Dacă vreți să schimbați lucrurile, trebuie să-i atrageți pe amândoi de partea voastră. Călărețul vine cu planificarea și direcția, în timp ce elefantul furnizează energia.