Manifestarea sindromului Stockholm în relații

 Sindromul Stockholm se referă la o serie de răspunsuri atitudinale și comportamentale care apar în situația în care o persoană este ținută în captivitate, precum în cazul răpirilor ori luării de ostatici, și începe să dezvolte sentimente pozitive față de agresorul său, în condițiile în care dobândește credința că o evadare ar fi imposibilă și trăiește izolată de restul lumii. De ce se întâmplă asta?

Viața victimei este pusă în pericol, apare conștientizarea unei morți iminente și a faptului că supraviețuirea și integritatea sa fizică depind de agresor. În asemenea condiții terifiante, atunci când agresorul cruță victima, când strecoară printre abuzuri comportamente mai puțin abuzive, pe care victima ajunge să le perceapă ca fiind „miloase”, începe să dezvolte anumite sentimente de recunoștință față de acesta. Oricât de ciudat ar părea, într-un asemenea context, când persoana depinde în totalitate de agresor și trăiește în teroare, când nu mai poate deține controlul asupra propriei vieți, folosește ca strategie de supraviețuire crearea unei legături emoționale cu agresorul unde nu îl percepe pe acesta ca pe cel care a creat toată această situație periculoasă, ci mai degrabă ca pe cel care îi oferă șansa la viață.

Sindromul Stockholm nu apare numai în astfel de situații, ci și în cazul  relațiilor interpersonale, de cuplu și familiale, copiilor abuzați ori victimelor incestului.

În cazul relațiilor de cuplu vorbim despre acele situații în care victima, deși este abuzată fizic, emoțional, psihic ori sexual nu reușește să se rupă de abuzator și chiar îl apără în fața persoanelor din exterior, ori are ea însăși reacții agresive față de cei care încearcă să o salveze de și din mijlocul abuzurilor. În marea majoritate a cazurilor este vorba despre femei care se atașează de partenerul abuziv, căruia îi găsesc scuze și justificări pentru comportamentele sale, pe care îl susțin și îl apără  și de care nu se pot despărți. Unele dintre ele nici măcar nu își dau seama că sunt abuzate, deoarece încă există credința că abuz este doar cel fizic, sau pentru că, din cauza influențelor sociale, au ajuns să creadă că este normal.

Dacă cei apropiați încearcă să intervină, abuzatorul va face tot posibilul să limiteze interacțiunea cu ei și să izoleze victima. Va spune că aceștia încearcă să îi despartă, că se bagă în relația lor, că sunt rău intenționați. Va reacționa cu furie, va reproșa, va șantaja emoțional, va face scandal. Pentru a evita asemenea reacții și alte conflicte, victima se va distanța de prieteni și familie.

Izolarea victimei este una dintre strategiile abuzatorului pentru a putea deține control absolut asupra ei. Victima oricum simte că nu are cum să iasă din acea relație, că nu există posibilitatea unei despărțiri. Pentru a-i îngreuna și mai mult situația, abuzatorul poate să-i restricționeze accesul la bani, la bunurile comune; dacă există copii va amenința că îi va lua copiii și nu îi va mai vedea niciodată; va amenința de asemenea că va avea grijă să îi distrugă viața, că va divulga secrete ori că se va sinucide dacă îl va părăsi.

Chiar dacă la început există „doar” niște cuvinte urâte, mici crize de gelozie ori interdicții pe care persoana în cauză le poate trece cu vederea considerându-le scăpări, cu timpul abuzurile devin din ce în ce mai grave și mai frecvente. După fiecare abuz urmează scuzele, regretele, promisiunile că nu se va mai întâmpla sau bombardarea cu „dovezi de iubire” (cadouri, gesturi atente, vorbe dulci) menite să inducă victimei confuzie și ideea că totuși  situația nu este chiar atât de gravă. Dar este.

Există aceleași certuri ca de fiecare dată, în ciuda promisiunilor nimic nu se schimbă, chiar dacă în perioadele mai liniștite ești convins că în sfârșit schimbarea s-a produs numai pentru a o lua de la capăt în scurt timp, există strădania de „a nu greși” (adică o hipervigilență și calcularea cu atenție a  acțiunilor din teama de a nu provoca o altă reacție agresivă ori un nou scandal). Există senzația că nu ai putea trăi fără partenerul tău și reîntoarcerea la acesta ori de câte ori se produc despărțiri sau conflicte majore. Există un blocaj care te împiedică să te detașezi în ciuda suferințelor tale.

În cazul sindromului Stockholm legătura de atașament se formează în urma abuzurilor, însă de cele mai multe ori un partener începe să se atașeze de un altul la începutul relației, atunci când totul pare a fi numai lapte și miere. Atunci când Făt-Frumos se transformă în Zmeul cel rău, există o fază de șoc și negare din partea victimei. Pot apărea:

- sentimentele de vinovăție și rușine - victima crede că din vina ei a avut loc această transformare, că dacă își va da seama unde a greșit, se va putea îndrepta și, astfel, partenerul său se va schimba la loc;

- găsirea de scuze și justificări partenerului - persoana nu poate accepta că relația ei s-a transformat într-una toxică. Pentru că realitatea se află în contradicție cu viziunea sa asupra propriei relații, persoana caută strategii prin care să elimine acest disconfort cauzat de contradicția dintre ce gândește și ce experimentează;