Iubirea ne schimba!

Fotografia postată de Alexandra Lupu.

Iubirea e cel mai bun mijloc de a obţine o schimbare la celălalt. Dacă vă îndreptaţi spre cineva reproşându-i ce a făcut, îl împingeţi să se apere, să se cramponeze pe poziţia lui şi să nu vă asculte argumentele. Simţindu-se respins, vă va respinge ideile. 
Dacă, din contră, mergeţi spre el fiind convins că, deşi ceea ce a făcut sau a spus e dezastruos, el este, în sufletul lui, un om bun şi că a avut o intenţie pozitivă, îl veţi face să se destindă şi să fie deschis la ceea ce vreţi să-i spuneţi. E singurul mod de a-i da o şansă să se schimbe.
Ca să puteţi iubi o asemenea persoană, faceţi deosebire între ea şi faptele sale. Spuneţi-vă că, în ciuda atitudinii sale detestabile, se află undeva, în fundul sufletului ei, şi poate nici măcar n-o ştie, ceva bun. Dacă reuşiţi să percepeţi acel ceva şi să-l iubiţi, veţi reuşi s-o faceţi să intre în contact cu acel ceva, acea luminiţă din ea însăşi.
OMUL CARE DOREA SĂ FIE FERICIT
De Laurent Gounelle

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

COMPEDIU. Chirurgia eterică și taierea cordoanelor. Simptome. Exemple. Sugestii. Invocări.

Trăsături de personalitate accentuate dupa Karl Leonhard

"SEXUL SI SCHIMBUL ENERGETIC CARE ARE LOC