Despre creierul reptilian si posibil adevarata natura umana

 Scopul fundamental al sistemului limbic este de a genera şi modula emoţii primare, cum ar fi teama, agresivitatea şi furia. Posedate de majoritatea animalelor cu sistem nervos central, structurile sistemului limbic sunt, în termeni evolutivi, învechite. Ceea ce separă sistemul nostru limbic de cel al animalelor şi al primilor noştri strămoşi sunt multele rafinamente pe care le-am dezvoltat. Gelozia, orgoliul, regretul, stânjeneala, exaltarea — toate sunt produsele unui sistem limbic foarte evoluat, mai ales când funcţia sa este combinată cu restul creierului. Deci, dacă primii noştri strămoşi au simţit, poate, numai o undă de dezamăgire pentru că nu au ajuns la concursul de aruncare a pietrei al fiului lor, acum noi simţim o vină pe deplin dezvoltată.

Structurile primare ale sistemului limbic sunt hipotalamusul, amigdala şi hipocampul. Toate sunt organe primitive, dar influenţa lor asupra minţii umane este considerabilă. Avantajul supravieţuirii sistemului limbic este clar: dă animalelor agresivitatea de care au nevoie ca să găsească mâncare, teama care le determină să evite prădătorii şi alte situaţii periculoase şi afecţiunea filială — „iubirea” primitivă, dacă vreţi — care îi determină să se împerecheze şi să îşi îngrijească puii. La fiinţele umane, sentimentele primare produse de activitatea limbică sunt îmbinate cu funcţii cognitive mai înalte din neo-cortex, care au ca rezultat experienţe emoţionale mai bogate şi mai variate.

Oamenii au buna impresie despre ei înșiși că sunt ființe raționale, gânditoare și ca sunt ”superiori” animalelor cu care împart viața pe planeta Pământ. Dar la cea mai mai mică provocare sau în situații dificile, 99% dintre ființele umane se comportă întocmai precum animalele. În sensul că predomină comportamentul instinctiv – și dispare complet ”umanitatea”. Constat acest lucru de ani de zile. Creierul ”rațional” sau neocortexul (sau partea din creier care ne face oameni) este partea din față, lobul frontal al creierului, considerat sediul gândirii, abstractului, rațiunii. Dezvoltarea lui de-a lungul evoluției a permis ca ființa umană să poată desluși concepte precum conștientizarea, compasiunea, iubirea. Datorită acestei părți din creier, o ființă umană se poate sacrifica pentru o altă ființă umană, depășind instinctul animalic de conservare al corpului fizic. Și tot datorită acestei părți din creier, există ființe umane care rezistă în condiții incredibile și realizează fapte greu de înțeles și mai ales greu de repetat. Creierul rațional se dezvoltă continuu de-a lungul copilăriei puiului de om, dar atinge o maturitate evidentă (biologică) în jurul vârstei de 21 ani. Aceasta este perioada când se iese, cronologic, din adolescență și se începe dezvoltarea tip adult pe pământ. Abia după această vârstă poți spune că discuți cu o ”ființă umană” formată, care înțelege concepte abstracte, dincolo de reacții instinctive.

Creierul ”instinctiv” sau creierul limbic, numit și ”creierul reptilian” – este partea cea mai veche din creierul nostru, este situat în spatele și către baza capului, și este acea parte din creier în care își au sediul comportamentele ”instinctive” sau animalice: foame, sete, sexualitate, supraviețuire. Aici au sediul gânduri care declanșează emoții precum teama, furia sau excitația.

Este partea tip ”animalic” din copil – care predomină în primii 2 ani de viață – ajutând la supraviețuirea puiului de om. Copilul mic linge orice, bagă orice în gură, miroase (adulmecă), pipăie, cercetează totul, se teme, respinge și urlă din tot sufletul refuzând ce nu vrea sau acceptă diferite experiențe cu un zâmbet larg. ”Reptilianul” din fiecare din noi se asigură că supraviețuim în corp fizic. Că mâncăm, suntem în siguranță și ne reproducem. Acestea sunt comportamentele pe care le guvernează.