Există o oboseală care nu trece cu somn și nici cu vitamine, nici cu suplimente.
Există o oboseală care vine din interior, dintr-un sistem nervos care a fost prea mult timp în alertă.
Aceasta este ”epuizarea psihosomatică”: momentul în care corpul începe să cedeze sub presiunea emoțiilor nerezolvate, a stresului prelungit sau a relațiilor solicitante.
Semnele apar treptat, dar sunt consistente:
- dificultatea de a te trezi chiar și după multe ore de somn,
- senzația de „ceață mentală”,
- corp greu, rigid, lipsit de vitalitate,
- scăderea toleranței la stres,
- anxietate difuză,
- infecții frecvente,
- lipsă de plăcere sau interes,
- hipersensibilitate emoțională,
- luctuații ale poftei de mâncare,
- dureri apărute „fără motiv”,
Nu sunt semne ale „lenei”, ci ”ale unei suprasolicitări cronice a sistemului nervos”.
Când corpul obosește psihosomatic, încearcă să ne oprească acolo unde mintea nu a reușit. În psihosomatică, se spune:
„Epuizarea apare atunci când corpul începe să spună nu în locul nostru.”
Această realitate modernă este în acord cu înțelepciunea veche: „Când inima este apăsată, slăbesc și puterile trupului.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Și, la fel de adevărat, inversul este valabil: „Dă odihnă inimii tale și trupul tău se va vindeca.” (Sfântul Isaac Sirul)
Epuizarea psihosomatică nu este un final de drum, ci un ”semnal de alarmă blând”. Nu ne spune că suntem neputincioși, nu este despre asta. Această epuizare vine și ne spune că am depășit limita umană și avem nevoie de recalibrare, de ritm, de odihnă și .. sens.
A te opri nu este un lux sau o renunțare, cum aud mereu… A te opri și a te privi, a te întreba cum ești și ce simți, de ce simți, toate acestea sunt precum o intervenție terapeutică personală. Noi toți avem nevoie!
Comentarii
Trimiteți un comentariu