Contemplarea morții ne face mai buni

În „Colind de Crăciun” (A Christmas Carol), nuvela publicată în 1843 de Charles Dickens, Ebenezer Scrooge, personajul principal, este un bărbat în vârstă, foarte bogat, mizantrop, ce disprețuiește sărbătoarea Crăciunului și toate formele de generozitate. În noaptea de Ajun, el este vizitat de fantoma fostului său partener de afaceri și de spiritele Crăciunului Trecut, Prezent și Viitor. Cel din urmă spirit îi înfățișează o imagine foarte sumbră a unei morți solitare și a căderii în uitare. Profund afectat de aceste viziuni cutremurătoare, Scrooge se trezește în dimineața de Crăciun complet transformat. El adoptă o conduită generoasă, plină de bunătate și compasiune, străduindu-se să-și îndrepte relațiile tensionate cu cei din jur și ajutându-i pe cei aflați în nevoie.

În psihologie, efectul Scrooge (probat empiric pentru prima dată în 2002) se referă tocmai la o prefacere miraculoasă similară cu aceea a personajului dickensian: la faptul că indivizii devin mai empatici și mai altruiști atunci când se confruntă cu propria mortalitate. Ideea își are rădăcinile într-o teorie foarte importantă din psihologia ultimelor trei decenii: teoria managementului terorii (TMT). Potrivit acesteia, oamenii gestionează potențialul de anxietate care rezultă din cunoașterea inevitabilității morții prin apelul la surse de valoare derivând din viziunea lor culturală asupra lumii. Acțiunea prosocială reprezintă o astfel de sursă de valoare.

Există studii ce demonstrează un fapt demn de reținut: persoanele care găsesc o satisfacție mai mare în a-i ajuta pe alții sunt mai eficiente în reducerea neliniștii existențiale și în suprimarea gândurilor cu privire la propria moarte.