Albinele pot recunoaște fețe umane, deși au un creier minuscul.

 

Ele nu înțeleg „omul” ca noi, dar pot învăța tipare vizuale complexe și le pot distinge, lucru demonstrat experimental. Experimentele care au validat această teorie au fost realizate inițial folosind recompense zaharoase. Cercetătorii au asociat imagini cu fețe umane specifice cu picături de soluție dulce, în timp ce alte fețe sau imagini goale ofereau o soluție amară sau neutră. După o perioadă de antrenament, albinele au zburat corect către fețele „dulci” în proporție covârșitoare, chiar și atunci când recompensa a fost eliminată, demonstrând capacitatea de a lua decizii bazate pe memorie vizuală.

Ceea ce face această abilitate remarcabilă este dimensiunea redusă a sistemului lor nervos. Creierul unei albine conține aproximativ un milion de neuroni, o fracțiune infimă comparativ cu cele 86 de miliarde ale creierului uman. Acest fapt sugerează că recunoașterea facială nu necesită neapărat o putere de procesare colosală sau o regiune corticală specializată, ci poate fi realizată prin circuite neurale eficiente și bine optimizate, capabile să analizeze rapid informația esențială.

Explicația evolutivă nu este legată de o relație străveche cu oamenii, ci de necesitatea de a supraviețui identificând sursele de hrană. Florile sunt structuri biologice complexe, cu forme, simetrii și modele complicate, similare din punct de vedere geometric cu o față. Albinele au evoluat să fie experte în recunoașterea acestor tipare florale, iar creierul lor aplică pur și simplu aceeași grilă de decodare asupra trăsăturilor faciale umane, tratându-le ca pe niște „flori stranii”.

Modul în care procesează imaginea este numit „procesare configurală”, o strategie similară cu cea umană. Asta înseamnă că ele nu memorează doar elemente izolate, cum ar fi un nas sau o gură, ci învață configurația spațială a acestora, adică distanța și poziția relativă dintre ochi, nas și gură. Acest tip de integrare a informației le permite să identifice o față specifică dintr-un grup, nu doar să recunoască conceptul generic de față.

O dovadă suplimentară a acestei similarități de procesare este dificultatea lor de a recunoaște fețele inversate. La fel ca oamenii, albinele întâmpină probleme majore în a identifica o față cunoscută dacă imaginea este întoarsă cu susul în jos. Acest fenomen indică faptul că algoritmul lor mental depinde de orientarea corectă a elementelor constitutive pentru a forma o imagine coerentă și a o compara cu amintirea stocată.

Acuitatea vizuală a albinelor este foarte diferită de a noastră, având o rezoluție mult mai slabă din cauza ochilor compuși. Ele văd lumea ca un mozaic de puncte, aproximativ de 100 de ori mai puțin detaliat decât vederea umană. Totuși, ele compensează această lipsă de claritate prin detectarea contrastelor puternice și a liniilor structurale, reușind să extragă esențialul dintr-o imagine pentru a o cataloga corect în ciuda „pixelării”.

Memoria lor vizuală s-a dovedit a fi surprinzător de durabilă în cadrul testelor de laborator. Albinele au putut recunoaște fețele învățate chiar și după două zile de la ultima expunere, o perioadă semnificativă având în vedere durata lor scurtă de viață. Această retenție pe termen lung indică existența unor mecanisme neurale stabile care stochează informația vizuală importantă, permițându-le să navigheze eficient în mediul lor complex.

Studiile au arătat, de asemenea, că albinele pot distinge fețele chiar și atunci când acestea sunt prezentate din unghiuri ușor diferite, deși performanța scade dacă rotația este prea mare. Aceasta sugerează o anumită capacitate de a extrapola informația tridimensională dintr-o imagine bidimensională. Totuși, limitele creierului lor devin evidente atunci când fețele sunt prea similare sau lipsite de contrast puternic.

Descoperirile despre modul în care albinele procesează informația au inspirat domeniul inteligenței artificiale. Inginerii studiază algoritmii simpli, dar robuști, ai acestor insecte pentru a dezvolta softuri de recunoaștere facială care necesită mai puțină putere de calcul și memorie. Înțelegerea modului în care un creier atât de mic rezolvă o sarcină atât de complexă poate duce la roboți autonomi mai eficienți și mai ieftini.

În concluzie, albinele demonstrează o flexibilitate cognitivă care depășește cu mult așteptările pentru o nevertebrată. Abilitatea lor de a distinge indivizi dintr-o specie complet diferită, folosind mecanisme adaptate pentru floră, subliniază complexitatea lumii insectelor. Deși nu ne recunosc ca prieteni sau stăpâni în sens emoțional, faptul că ne pot deosebi chipurile rămâne o minune a neurobiologiei și a adaptării naturale.