Creierul nostru este programat genetic să se agațe de negativitate.

Dacă primești 10 complimente și o singură critică, te vei gândi toată ziua la acea singură critică.

Nu este vina ta, este Negativity Bias (părtinirea negativă). Strămoșii noștri trebuiau să țină minte pericolele (leul, fructul otrăvitor) pentru a supraviețui, nu peisajele frumoase. Creierul tău se gândește obsesiv la evenimentele neplăcute încercând să te „protejeze” de viitoare greșeli, chiar dacă în lumea modernă acest lucru îți face mai mult rău decât bine.

Această asimetrie în modul în care procesăm informația este rezultatul a milioane de ani de evoluție în medii extrem de ostile. Pentru omul cavernelor, costul de a ignora o informație pozitivă (cum ar fi un copac cu fructe) era regretabil, dar nu fatal; putea găsi mâncare și mâine. În schimb, costul de a ignora o informație negativă (un foșnet suspect în iarbă) era adesea moartea. Cei care au fost prea relaxați sau optimiști nu au supraviețuit suficient pentru a-și transmite genele, așa că noi suntem urmașii celor hiper-vigilenți.

Neuropsihologul Rick Hanson descrie acest fenomen printr-o metaforă extrem de sugestivă: Evenimentele neplăcute se lipesc de memoria noastră instantaneu și fără efort, în timp ce momentele de bucurie, recunoștință sau succes tind să alunece pe lângă noi, necesitând un efort conștient și prelungit pentru a fi „stocate” în memoria pe termen lung.

Din punct de vedere neurologic, această reacție implică amigdala, o structură cerebrală responsabilă cu detectarea amenințărilor. Amigdala folosește aproximativ două treimi din neuronii săi pentru a scana mediul după vești proaste și pericole. Când detectează ceva negativ, declanșează instantaneu eliberarea hormonilor de stres, precum cortizolul, punând întregul corp în stare de alertă, un proces mult mai rapid și mai intens decât activarea circuitelor de recompensă.

În lumea modernă, acest mecanism de supraviețuire a devenit o sursă constantă de anxietate și stres inutil. „Leii” de astăzi nu mai sunt prădători fizici, ci sunt reprezentați de email-uri furioase de la șefi, facturi neplătite, blocaje în trafic sau comentarii pe rețelele de socializare. Creierul nostru primitiv nu face diferența între o amenințare socială și una fizică și reacționează la jena publică cu aceeași intensitate chimică ca atunci când se confruntă cu un pericol real pentru corp.

Impactul părtinirii negative este vizibil și în dinamicile relaționale. Cercetările arată că este nevoie de un raport de 5 la 1 – cinci interacțiuni pozitive pentru a contrabalansa una singură negativă – pentru a menține o relație sănătoasă. O singură ceartă sau o trădare cântărește în balanța emoțională mult mai greu decât zeci de gesturi mici de afecțiune, tocmai din cauza modului disproporționat în care creierul nostru ține „scorul”.

Acest bias explică, de asemenea, de ce știrile negative domină mass-media și de ce suntem atrași de titluri alarmiste. Jurnaliștii și creatorii de conținut știu instinctiv că „ceea ce uimește în mod negativ, conduce” deoarece atenția umană este captată automat de pericol. Suntem programați să acordăm prioritate informațiilor despre dezastre sau crize, considerându-le esențiale pentru siguranța noastră, chiar dacă ele se întâmplă la mii de kilometri distanță.

Un alt efect secundar al acestui mecanism este tendința de a ne subestima propriile capacități și de a supraestima dificultățile. Când ne gândim la trecut, ne amintim mai ușor eșecurile decât reușitele, ceea ce poate duce la o imagine de sine distorsionată și la sindromul impostorului. Creierul construiește o „bibliotecă” de erori pentru a le evita pe viitor, dar uită să construiască o bibliotecă similară a succeselor pentru a ne da încredere.

Cu toate acestea, neuroplasticitatea ne oferă o cale de ieșire din această capcană evolutivă. Deși prima reacție a creierului va fi întotdeauna orientată spre negativ, putem antrena mintea să observe și să valorifice pozitivul. Prin practici precum recunoștința zilnică sau savurarea conștientă a momentelor bune timp de cel puțin 20 de secunde, putem începe să „re-cablăm” circuitele neuronale pentru a deveni mai receptivi la fericire.

În concluzie, a înțelege Negativity Bias înseamnă a înțelege că nu ești defect, ci doar uman. Gândurile negative automate nu sunt o sentință, ci doar un sistem de alarmă învechit care are nevoie de actualizare. Prin conștientizare și efort voluntar, putem învăța să contracarăm această tendință, echilibrând balanța interioară și permițând binelui să aibă aceeași greutate ca și răul în viața noastră.