Psihologia situațiilor de urgență: de la viața de zi cu zi la criză acută

 

un „semafor al rezilienței” pentru profesioniști și autorități locale din România

În Europa – și foarte clar și în România – trăim o combinație tensionată de crize externe (războiul din apropiere, instabilitate regională) și crize interne: polarizare socială, presiune economică, oboseală post-pandemie, neîncredere în instituții. În psihologie vorbim adesea despre sănătate mintală „în vremuri normale”, dar pentru multe comunități realitatea seamănă mai mult cu treceri repetate între verde–galben–roșu. Scopul acestui text este să ofere o hartă simplă a intervenției psihologice în diferite faze ale crizei, să ajute profesioniștii și autoritățile locale să-și organizeze serviciile și să propună câteva instrumente concrete, ușor de folosit în teren.

---

 Verde – Psihologia vieții de zi cu zi

(prevenție, bunăstare și construire de reziliență)

„Verdele” este perioada în care nu avem breaking news – dar aici se construiește totul. În școli, servicii sociale, ONG-uri, parohii, cabinete private, lucrăm pentru a întări bunăstarea psihologică de bază: relații, sănătate, sens, apartenență. Asta înseamnă dezvoltarea competențelor emoționale la copii, întărirea rețelelor naturale de sprijin (familie, vecini, comunitate), acces la consiliere psihologică și supervizare pentru profesioniști, dar și rutine sănătoase la nivel de instituție: comunicare clară, roluri definite, colaborare.

În această fază, psihoterapia și consultanța „clasice” – intervenții individuale sau de familie, sprijin pentru cadre didactice, programe de prevenție în școli – sunt coloana vertebrală. Ele creează rezerve de reziliență pentru momentele când vom trece inevitabil în galben sau roșu.

---

 Galben – Psihologia „stării de urgență cronice”

(tensiune continuă, fără dezastru imediat)

„Galbenul” este perioada pe care România o cunoaște bine: război la graniță, crize energetice, discurs agresiv în spațiul public, polarizare, cutremure repetate de intensitate mică, efectele târzii ale pandemiei. Sistemul funcționează, dar pe fond de oboseală, anxietate și cinism.

Aici lucrăm pe două direcții:

reducerea stresului cronic,

pregătire psihologică graduală pentru un posibil roșu.

În Israel folosim adesea modelul BASIC Ph al lui Mooli Lahad (în ebraică GASHR ME’ACHAD) – șase canale naturale de reziliență: credințe, emoții, relații sociale, imaginație, cogniție și canalul fizic. Acest cadru se potrivește foarte bine și contextului românesc: putem forma „gardieni ai rezilienței” în comunitate (profesori, asistenți sociali, lideri religioși, voluntari) care învață să recunoască și să activeze aceste resurse în familie, școală, cartier.

Pandemia de COVID-19 a arătat clar cum stresul prelungit erodează aceste rezerve: contact social redus, confuzie informațională, nesiguranță economică. De aceea, în galben este esențial să re-aprindem rețelele de sprijin, să normalizăm reacțiile de stres („e o reacție firească la o situație nefirescă”) și să oferim micro-intervenții accesibile: grupuri de suport online sau față în față, formare scurtă în prim ajutor psihologic, spații sigure în școli și comunități.

---

 Roșu – Psihologia intervenției în urgență acută

(dezastru, atentat, accident colectiv, catastrofă naturală)

Roșul este momentul evenimentului: explozie, incendiu major, accident rutier cu mulți răniți, inundații, cutremur, atac armat. În primele ore și zile, intervenția psihologică trebuie să fie integrată în reacția generală de urgență – alături de ISU, SMURD, Poliție, Jandarmerie, DSU, autoritățile locale.

Ne ghidăm după principiile PIE:

Proximity – ajutorul este oferit aproape de oamenii afectați, nu „deportăm” imediat reacțiile emoționale în psihiatrie;

Immediacy – intervenim cât mai devreme;

Expectancy – transmitem clar că majoritatea reacțiilor sunt normale și se vor reduce treptat.

În practică, asta înseamnă:

Punct de comandă / comitet local pentru situații de urgență care adună informațiile, coordonează serviciile și reduce haosul;

centre de primire/evacuare pentru persoanele rămase temporar fără locuință;

centre pentru familii unde rudele primesc informații, sunt însoțite și primesc sprijin emoțional structurat;

puncte de sprijin psihologic la fața locului, deservite de psihologi, asistenți sociali și voluntari instruiți.

Imediat după eveniment folosim modele de prim ajutor psihologic precum Six C’s Model (în ebraică modelul MASHEH): Contact, Calm, Care, Containment, Connection, Coping. Scopul nu e să „facem terapie de traumă” pe asfalt, ci să stabilizăm: siguranță, informație clară, conectare cu persoane de încredere, limitarea expunerii la imagini traumatice inutile.

---

Între roșu și galben: revenirea la o nouă rutină

După ce sirenele se opresc și camerele de filmat pleacă, psihologia situațiilor de urgență nu se încheie – doar își schimbă forma. Aici revin în prim-plan modelele pentru stres prelungit, precum BASIC Ph, și programele de dezvoltare a rezilienței în școli, la locul de muncă și în comunitate. O parte dintre oameni vor avea nevoie de intervenții specializate (ex. pentru PTSD), dar munca de bază se face prin:

reactivarea rețelelor naturale de sprijin,

reintroducerea treptată a rutinei (școală, muncă, ritualuri comunitare),

spații sigure pentru povestire și sens,

supervizare și sprijin pentru „helpers” – profesioniști și voluntari.

---

Ce poate face o municipalitate în România?

Experiența mea din serviciile municipale din Israel arată că improvizația nu este strategie. Orașele care gestionează mai bine crizele au, dinainte, un grup de lucru pentru situații de urgență care include: reprezentanți ai primăriei, ai învățământului, ai serviciilor sociale, ai sănătății, cultelor, poliției locale și ai societății civile. Acest grup cartografiază:

resursele umane și logistice disponibile,

punctele vulnerabile (școli, cartiere, instituții),

protocoalele de comunicare și decizie,

rolurile clare pentru verde–galben–roșu.

În România, un astfel de grup poate colabora cu inspectoratele școlare, direcțiile de asistență socială, ISU/DSU, ONG-uri locale și colegiile psihologilor. Scopul nu este copierea mecanică a modelului israelian, ci traducerea lui în realitatea locală: ce funcționează deja aici, ce lipsește și ce poate fi construit gradual.

---

Dacă doriți materiale suplimentare – de exemplu, prezentări despre BASIC Ph, Six C’s, exemple de protocoale municipale sau idei de formare pentru „gardieni ai rezilienței” în școli și comunități – scrieți-mi în privat sau în comentarii, și voi încerca, în măsura posibilităților, să ajut cu resurse și exemple.

—

Yoav Geva

Psiholog școlar (Israel)

CBT, Schema Therapy, PE (ITA/EABCT)

Director al Serviciului Municipal de Psihologie Școlară, Israel