Într-o noapte, pe când se ruga, fratele Bruno a fost tulburat de orăcăitul broaștelor de pe lac. Încercările lui de a ignora sunetele s-au dovedit inutile, aşa că, exasperat, a sfârşit prin a striga pe fereastră: - Tăcere! Îmi fac rugăciunile! Fratele Bruno era un sfânt, aşa că porunca lui a fost imediat ascultată. Toate creaturile vii din preajmă au tăcut, pentru ca sfântul să se poată ruga în pace. În mintea lui Bruno a apărut însă o îndoială, care i s-a părut chiar mai tulburătoare: - Dar dacă Dumnezeu ascultă cu aceeaşi plăcere orăcăitul broaştei ca şi psalmii tăi? - Ce plăcere i-ar putea face lui Dumnezeu orăcăitul unei broaşte? nu s-a lăsat mai prejos Bruno. Dar vocea interioară a insistat: - De ce crezi că a inventat Dumnezeu sunetul? Bruno nu ştia, aşa că s-a decis să afle de ce. El a ieşit la fereastră şi a strigat: - Cântați! Orăcăitul broscuțelor s-a auzit imediat. Bruno a ascultat cu atenţie şi şi-a dat seama că dacă nu le mai opune rezistenţă, ele nu...