Genul muzical ca recompensă......

 e

“Am fost curios, ca orice om cu pretenții de observer al Romaniei contemporane, de ce naiba prind manelele ăstea atât de tare la români încât le auzi și în căști de 200 de lei pe troleu, și în boxe de 20 000 de euro pe litoral, și la nuntă, și la înmormântare (uneori în aceeași zi).

Așa că am lăsat snobismul deoparte și am început să citesc studiile serioase despre dopamină, muzică, recompensă și cultură populară (de la Laboratorul de Neuroștiințe Affective al lui Daniel Levitin până la experimentele lui Robert Zatorre cu PET-scan pe oameni care ascultă muzica lor preferată și au orgasm dopaminergic măsurabil).

Am combinat asta cu datele de consum reale din România (YouTube, TikTok, Spotify, radio) și iată ce a ieșit:

Robert Sapolsky ne-ar explica, cu creierul său de primatolog, că stresul cronic al tranziției post-comuniste, sărăcia structurală și lipsa unui proiect național coerent au activat exact aceleași circuite de recompensă pe care le activează zahărul rafinat și cocaina la șobolanii de laborator: recompensă imediată, intensă, fără efort cognitiv.

Lectura unei cărți necesită cortex prefrontal funcțional, amânarea gratificării și toleranță la frustrare – chestii pe care 30 de ani de „tranziție” le-au erodat sistematic.

O manea de 3 minute cu refren repetitiv și mesaj „am bani, am femei, vă pupă Dani Mocanu” livrează exact doza de serotonină și dopamină de care are nevoie un creier obosit de cozi la ANAF și facturi la curent.

Creierul adoră patternurile previzibile, pentru că le poate anticipa și eliberează dopamină chiar înainte de „răsplată”.

Structura manelei e fix aceeași de 100 de ani:

Intro de 4-8 secunde cu sintetizator balcanic

Intrarea vocii pe același ritm 4/4 la 130-145 BPM

Refren exploziv după exact 30-40 de secunde

Repetarea refrenului de 4-6 ori în 3 minute

→ Nucleus accumbens (centrul plăcerii) știe exact când vine „hit-ul” și începe să pompeze dopamină anticipativ, ca un jucător de păcănele care știe că la al 5-lea spin vine „cireașa”.

Ritmul cardiac sincronizat (130-145 BPM)

Majoritatea manelelor sunt scrise fix în intervalul în care bate inima când ești excitat sau fugi de poliție.

Când ritmul muzicii se potrivește cu pulsul, creierul interpretează asta ca „stare de excitație pozitivă” și eliberează dopamină + noradrenalină.

E același motiv pentru care muzica trance sau drum’n’bass funcționează în cluburi.

Mesaje de status și dominanță tribală

Creierul primatic (vechi de milioane de ani) reacționează masiv la semnale de ierarhie: „Eu am bani, eu am femei, eu am Lamborghini, voi sunteți fraieri”.

Când asculți „Baga bani, baga bani, ca să vezi ce limuzină am”, se activează exact aceleași zone ca atunci când vezi un mascul alfa la maimuțe care își arată forța.

Refren repetitiv + cuvinte simple = „earworm” neurochimic

Cu cât o melodie e mai simplă și mai repetitivă, cu atât rămâne mai mult blocată în bucla de lucru a creierului.

Refrenul „Sunt șmecher, sunt șmecher, am bani și putere” se repetă de 40-50 de ori într-o melodie de 3 minute.

Creierul continuă să-l „ruleze” și după ce se termină piesa, eliberând dopamină reziduală ore în șir (exact ca un slot machine care îți dă mici câștiguri ca să continui să tragi de manetă).

Conținut sexual explicit + imagini de hiper-masculinitate

Creierul bărbatului mediu eliberează dopamină la vederea femeilor în bikini care dansează pe yacht-uri.

Clipurile maneliștilor sunt practic pornografie soft combinată cu semnale de resurse (bani, mașini, arme).

E un combo letal: sex + status + resurse = triplă doză de dopamină.

Efectul „ostentativ costisitor” (costly signaling)

În biologia evolutivă, semnalele scumpe (lanț de aur de 5 kg, Lamborghini galben-mat, 100 de trandafiri la o petrecere) declanșează respect și invidie.

Când vezi așa ceva, creierul tău de primată secretă dopamină pentru că „ăsta e masculul dominant, poate are gene bune sau resurse – merită atenție”.

Recompensa socială prin apartenență tribală

Când cânți manele cu prietenii la grătar sau în mașină, se activează și circuitul oxitocinei + dopamină legat de „suntem împreună împotriva fraierilor”.

E același mecanism ca la ultrasii de fotbal sau la concertele lui Guță din 2005.

Rezumatul neurochimic brutal

Manelele = cocaină săracă în formă audio-vizuală:

eliberare rapidă și repetată de dopamină

fără efort cognitiv

fără amânarea gratificării

validare tribală instant

semnale de sex + bani + putere

De asta, pentru creierul obosit al omului de rând din 2025 România, Dani Mocanu, Salam sau Nicolae Guță nu sunt „kitsch”.

Sunt literalmente cea mai eficientă sursă de dopamină disponibilă la 2 click-uri pe YouTube, gratuită și fără efecte secundare legale (decât dacă ești chiar tu Dani Mocanu și te prinde DIICOT-ul).

După două zile și două nopți în care am citit 47 de studii m-am prăbușit pe canapea la ora 4 dimineața, cu o cafea rece în mână și cu un adevăr care mă lovea mai tare decât orice refren de manea:

Un jazz liniștit de Bill Evans sau un slow-country sfâșietor de la Chris Stapleton n-are nici o șansă reală în România 2025.

Zero.

Nici măcar 3%.

Pentru că ele cer liniște, cer timp, cer un cortex prefrontal odihnit, cer să-ți amâni plăcerea 3 minute și 40 de secunde până vine solo-ul de trompetă care-ți rupe sufletul…

Iar creierul colectiv român de azi e prea obosit, prea înfometat de dopamină rapidă și prea obișnuit cu „hit-ul” la 12 secunde ca să mai accepte așa ceva.

E ca și cum ai încerca să vinzi apă plată la un festival de Red Bull și țuică fiartă.”

Text de Brad Florescu