Etichetele medicale și consecințele lor...

 În anul 1973, psihologul american David Rosenhan de la Universitatea Stanford a organizat un experiment secret care avea să devină un coșmar pentru lumea medicală.

Rosenhan a recrutat opt prieteni (trei psihologi, un medic pediatru, un pictor, o casnică și un psihiatru) pe care i-a numit „pseudopacienți”. Aceștia trebuiau să se prezinte la 12 spitale de psihiatrie diferite din SUA, unele de lux, altele sărace și supraaglomerate. Planul era să spună o singură minciună la internare: „Aud o voce în capul meu care spune cuvintele gol, vid sau buf”. În rest, trebuiau să își spună povestea reală a vieții lor, fără să inventeze traume.

Rezultatul a fost șocant. Toți cei opt au fost internați imediat. Majoritatea au primit diagnosticul de „schizofrenie paranoică”.

Odată ajunși în spital, conform planului, „pacienții” au încetat imediat să mai simuleze orice simptom. S-au comportat perfect normal, au vorbit politicos cu personalul și le-au spus medicilor că vocile au dispărut și că se simt bine, cerând să fie externați. Aici a intervenit partea înfricoșătoare: nimeni nu i-a crezut.

Medicii și asistentele au început să interpreteze comportamentul lor normal prin prisma diagnosticului de nebunie. De exemplu, Rosenhan le-a cerut voluntarilor să țină jurnale detaliate despre experiența lor. Când asistentele îi vedeau scriind, notau în fișele medicale: „Pacientul prezintă comportament obsesiv de a scrie”, considerând asta un simptom al bolii, nu o activitate intelectuală.

Voluntarii au fost ignorați sistematic. Contactul mediu cu un medic era de sub 7 minute pe zi. Au fost obligați să ia medicamente puternice. Ei nu le înghițeau, ci le ascundeau sub limbă și le aruncau la toaletă, unde au găsit sute de alte pastile aruncate de pacienții reali. Au stat internați între 7 și 52 de zile. Pentru a fi eliberați, au fost obligați să recunoască faptul că sunt bolnavi mintal și să promită că își vor lua tratamentul. La externare, pe fișele lor nu scria „sănătos”, ci „schizofrenie în remisie”, o etichetă care le rămânea pe viață.

Când Rosenhan a publicat studiul intitulat „Despre a fi sănătos în locuri nebune”, lumea psihiatriei a explodat de furie. Un spital universitar renumit l-a provocat pe Rosenhan, spunând că la ei așa ceva nu se poate întâmpla. I-au lansat o provocare: „Trimite-ne actori în următoarele 3 luni și noi îi vom depista pe toți”.

Rosenhan a acceptat. În următoarele luni, personalul spitalului a fost extrem de vigilent. La finalul perioadei, spitalul a anunțat mândru că a identificat 41 de impostori din 193 de noi pacienți și i-a trimis acasă sau i-a tratat cu suspiciune.

Atunci, David Rosenhan a dat lovitura de grație. A dezvăluit public adevărul: „În ultimele trei luni, nu v-am trimis niciun om”. Spitalul respinsese sau tratase drept actori 41 de oameni care erau cu adevărat bolnavi și aveau nevoie de ajutor. Experimentul a demonstrat cât de periculoase pot fi etichetele medicale și a dus la schimbarea totală a manualului de diagnostic psihiatric.