Știai că noi, oamenii, nu credem mereu ceea ce este ADEVĂRAT ci credem ceea ce ne este FAMILIAR?
Nu credem neapărat ce este adevărat, credem ce am auzit des, ce am trăit des, ce am simțit de atâtea ori încât mintea a început să spună: „asta este lumea”. Un copil care a auzit des „nu ești suficient” poate ajunge adult și să creadă că trebuie să demonstreze mereu ceva. O femeie care a fost rănită într-o relație poate ajunge să creadă că apropierea înseamnă pericol. Un bărbat crescut într-un mediu rigid poate ajunge să simtă că tot ce nu se aliniază cu regulile lui este automat greșit. Nu pentru că asta este adevărul, ci pentru că așa i s-a părut minții lui că este SIGUR. Creierul nu recepționează realitatea ca o cameră video, filmând în timp real.. Creierul nostru RECONSTRUIEȘTE pornind de la experiențele trecute, de la emoții și de la așteptări. De aceea, o convingere nu se formează doar din logică, ci prin repetiție, emoție și din felul în care ceva ajunge să pară tot mai cunoscut, mai familiar. Și de aici se poate duce apoi în obsesia. Obsesia se naște dintr-o convingere ...