Petrecerile și distracțiile la tătari

Publicat de Aurel Băjenaru, 21 Ianuarie 2026

Timp de citire: 6 minute

Din mărturii mai vechi din Dobrogea devenită românească publicate în presa vremii, reiese clar separarea pe criterii de sex la petrecerile tătărești din Dobrogea. La nunți, de pildă, femeile petreceau separat de bărbați.

Însă, în jurul anului 1920, potrivit unei mărturii a învățătorului Dumitrescu din Pervelia, sat tătăresc aflat la 16 km distanță de Techirghiol, situația începea să se schimbe: femeile, probabil cele tinere, necăsătorite, dansau deja în fața bărbaților, însă fără a se atinge. Redau mai jos o mărturie deosebit de interesantă despre viața și cultura tătărească din zonă.

°°°

DANSURI ȘI JOCURI

La nuntă, la circumciziune, precum și cu alte ocaziuni, atât bărbații, cât și flăcăii, femeile sau fetele joacă. Întotdeauna când joacă tătarii – fie bărbați, fie femei – se așază câte doi, față în față. Aceste dansuri femeile le execută singure, de o parte, iar bărbații de alta, uneori chiar în case diferite; pot însă bărbații privi la femei, după cum și femeile la bărbați.

Din întregul dans – mai ales la femei – se desprinde o vrajă liniștită, care predispune la visare și dragoste. Cea mai bună dansatoare este aceea care știe mai bine să-și mlădie mijlocul, să-și tremure șoldurile și pieptul și să țină tactul cu mișcările soldurilor. Nu pot ști dacă, prin aceste tremurături furtunoase ale corpului, tătăroaica vrea să redea fiorul dragostei sau niște dorințe sexuale lascive. În orice caz, la femei, ritmul dansului se împletește minunat cu viața lor închisă, care dă naștere la atâtea visări și dorințe pătimașe.

Jocul bărbaților este alcătuit din mișcări mai repezi, dar nu cu atâta farmec.

În timpul jocului celor doi dansatori sau a celor două dansatoare, este obiceiul ca ceilalți privitori să le ofere bani. Suma dată în dar jucătorului se numește „șappaz”. Când moneda este de hârtie, se pune la fes sau la basmaua din cap, iar când este metalică, în gură. Cu cât cineva este mai meșter în arta sa coregrafică, cu atât capătă mai mulți bani; însă aceștia nu rămân jucătorilor, ci, după terminarea dansului, sunt dați cântăreților, „daulgii” (daula = tobă mare specifică muzicii tătărești – n.r.).

I. Dumitrescu

învățător în Pervelia (Moșneni, Constanța), 1921

°°°

Mai departe, Temungin Ismail, în epistola sa, ne lasă o mărturie la fel de pitorească despre petrecerile și viața tătarilor din Techirghiol, de la sfârșitul anilor ’60.

°°°

Stassfurt

Era toamna lui 1967.

Niat fusese și anul acesta fruntaș la muncă, iar banii erau pe măsură.

Toamna trecută făcuse și sunnetul lui Mufit — Allaha șükür, slavă lui Allah, ieșise bine: musafiri mulți, îndestulați, distracție ca la un adevărat sunnet toy. Au fost două incidente, dar s-au rezolvat repede, fără să strice petrecerea,iată ce s-a intimplat. La un moment dat, neamurile din Valu’ Traian au început să insiste la muzicanți să le cânte șlagărul momentului, „Du-mă acasă, măi tramvai”, al lui Gică Petrescu. Nu ieșea nicicum. Cu tot talentul extraordinar al lăutarilor, melodia o lua mereu spre „Ayva çiçek açmış”, spre marea nemulțumire a valurenilor.Cum sa scoti cintecul asta rapid,cu un acordeon,daulă,dairea si zurna?

A fost limita la care a intervenit Niat. Avea o ținută atletică, un trup de oțel, format din manipularea miilor de saci la CAP. Rudele, deja încinse de puțin „ișkî” (băutură), știind acest lucru, au renunțat să mai spargă daula și daireaua muzicanților. S-au mulțumit, până la urmă, cu „Au înflorit gutuii”.

Al doilea eveniment a fost întrecerea căruțașilor pe câmp, care s-a lăsat cu o bătaie cruntă între stăpânii cailor. Era o cursă a căruțelor pe câmp (noi ne învecinam cu el), iar la final nu s-a ajuns la o hotărâre clară privind învingătorul. Atunci am văzut pe viu o bătaie sălbatică, cu ulucile căruțelor. Îmi amintesc cum l-am văzut pe nea Sabai, vecinul nostru, cu sângele șiroind din cap — am crezut că i se crăpase capul. A doua zi, nea Sabai avea capul bandajat cu niște cârpe albe și se dregea la noi în curte, cu alți prieteni, la o țuică.

Cu banii din toamna asta, Niat își pusese în gând să-și cumpere o motocicletă cu ataș. Nejmie era total împotrivă, dar Niat se încăpățâna: voia neapărat vehiculul. Își pregătise banii și plecase spre centru, să ia autobuzul. Era nerăbdător, emoționat, se imagina deja pe motor. Urcă în autobuz și porni spre Constanța. În apropiere de intersecția cu Cumpăna, văzu călătorii înghesuindu-se la geamuri: avusese loc un accident. Autobuzul se opri — era Miliția în zonă și circulația fusese oprită. Călătorii coborâră, la fel și Niat.

Era un accident între un autoturism și o motocicletă. Motociclistul zăcea întins pe jos, inconștient, iar autoturismul era răsturnat pe o parte. Un accident spectaculos. Acela a fost momentul care l-a răzgândit pe Niat.

S-a întors cu următoarea cursă la Techirghiol și s-a oprit la Metalo-Chimice, la nea Bîlă, unde a cumpărat un televizor. În Techirghiol mai erau atunci doar două-trei televizoare. Televizorul era Stassfurt.

În anii ’60, era un televizor pe lămpi, produs și importat din RDG (Republica Democrată Germană), cu difuzorul sub ecran. Nejmie s-a bucurat și i-a mulțumit lui Allah că i-a ascultat rugăciunile. Bucuria a ținut… câteva zile.

Vecinii aflaseră de televizor și, fiind o mare noutate, seară de seară umpleau camera în care era aparatul. Niat și Nejmie rămâneau pe dinafară și se uitau la televizor din picioare, iar Temoi stătea sub masă — nici el nu vedea prea bine. Atunci Nejmie se întreba, în sinea ei:

„Oare nu era mai bine cu motocicleta?”