Copilăria și deficitul de natură

Termenul „tulburare de deficit de natură” a fost propus de Richard Louv în 2005, în cartea sa, „Ultimul copil în pădure”. Autorul american a creat expresia ca o metaforă pentru a descrie costurile alienării crescânde de lumea naturală, în special pentru copii, mai degrabă decât ca un diagnostic clinic.

Lipsa contactului copiilor cu natura poate determina, printre altele, rate mai mari de obezitate (din cauza creșterii timpului petrecut în fața ecranelor și a înmulțirii opțiunilor de divertisment în interior) și diminuarea creativității și a capacității de rezolvare a problemelor (din cauza lipsei jocului nestructurat în aer liber).

Pe de altă parte, beneficiile reconectării cu natura sunt multiple: o mai bună reglare emoțională, sănătate fizică întărită, îmbunătățirea abilităților sociale prin joc cooperativ în exterior, creșterea conștientizării problemelor de mediu etc.

Ideea deficitului de natură a debutat ca o metaforă menită să provoace îngrijorare cu privire la pierderea contactului copiilor cu lumea naturală dar, în ultimele două decenii, a căpătat amploare și profunzime și a devenit parte a dezbaterilor contemporane despre sănătate, educație și design urban.