"Sistemul uman de ataşament este un proces înnăscut, biologic și natural, care e legat de tot ce facem de-a lungul vieții, mai ales când e vorba despre relaţile noastre cu ceilalţi.

Este important să facem mențiunea că, indiferent

de stilul de ataşament cu care trăim, acesta a evoluat pentru a ne menţine în siguranță. Chiar și tiparele de atașament insecurizant sau nesigur sunt menite să ne ajute să supraviețuim unor situații periculoase, iar niciunul dintre aceste stiluri nu este bătut în cuie.

Atașamentul sigur.

Acesta este tipul de atașament din situația ideală descrisă mai devreme. De obicei, oamenii cu stil de

atașament sigur au crescut înconjurați de iubire și sprijin din partea unor îngrijitori care au răspuns constant nevoilor lor, iar ca adulţi sunt interdependenți, conectându-se cu ceilalți în moduri sănătoase, reciproc avantajoase. Sunt în regulă și

când sunt conectați cu ceilalți și când sunt pe cont propriu; au o gândire flexibilă, pot percepe o gamă de posibilități, nu îi deranjează dezacordurile relaționale și rezolvă conflictele fără mari probleme. Pot internaliza dragostea pe care o simt din partea celorlalți și iartă cu ușurință.

Atașamentul evitant.

Oamenii cu acest stil de atașament au tendința de a ţine intimitatea la distanţă sau de a subestima importanţa relaţiilor. Adesea au fost neglijaţi: lăsați singuri prea mult timp când erau copii, au fost respinși de persoanele de îngrijire sau părinţii nu au fost suficient de prezenți (sau prezenţi doar când îi învăţau anumite sarcini). Persoanele care evită și-au deconectat - au frânat - sistemul de ataşament, astfel că să se reconecteze cu ceilalţi în moduri sigure și sănătoase este extrem de important.

Ataşamentul ambivalent.

Oamenii cu adaptarea ambivalentă se confruntă cu multă anxietate privitor la îndeplinirea nevoilor lor sau când e vorba să se simtă în siguranță în starea de a fi iubiți sau demni de a fi iubiţi. Poate că părinţii le-au

arătat iubire, dar când erau copii, nu știau niciodată când părinţii puteau deveni distrați și îi lăsau fără niciun sprijin. Îngrijirea primită era imprevizibilă sau intermitentă. Pot fi hipervigilenți în ceea ce privește problemele relaţionale sau orice semnal de abandon care le hiperactivează sistemul de ataşament. Anticipând inevitabilitatea abandonului, despre

care sunt convinși că va urma, adesea se simt triști, dezamăgiți sau furioși înainte să se întâmple într-adevăr ceva fn relaţiile lor adulte. Pentru persoanele ambivalente, constanța și reasigurările sunt vitale.

Ataşamentul dezorganizat.

Acest stil de atașament este caracterizat de un exces de teamă, iar sistemul de ataşament este în dezacord cu instinctul de a supravieţui unei ameninţări. Când

este stresat, bolnav sau speriat, copilul, în mod firesc, vrea să caute confort şi protecţie din partea unui părinte iubitor, dar ce face când acelaşi părinte este sursa de teamă sau de suferinţă? Oamenii cu acest stil pot rămâne blocați într-o reacţie la amenințare și/sau pot pendula între evitare și ambivalenţă, fără un tipar clar identificabil. Adesea suferă de confuzie psihică și fizică. Părinții dezorganizați se pot teme de propriii copii. Când erau copii, și-au perceput părinţii drept o ameninţare sau părinţii le creau pur și simplu o atmosferă de teamă sau groază din cauza propriei traume nerezolvate. Oamenii dezorganizați sunt adesea dezechilibraţi din punct de vedere emoțional,

confruntându-se cu schimbări bruște în stimulare sau pot fi disociaţi și absenți. Fiindcă sunt predispuși la cea mai serioasă tulburare, restabilirea unui sentiment fundamental de reglare și relativă siguranță sunt cele mai importante lucruri pentru

persoanele cu acest stil de atașament.

De reținut că aceste stiluri de atașament nu sunt categorii fixe. O persoană poate prezenta amestec de stiluri de atașament. Poate rezonezi cu materialul despre ataşamentul sigur, dar o parte din tine preferă să evite, pe când altă parte pare ambivalentă. Sau poate că ești dezorganizat situațional, devenind foarte temător în cazul unui anumit tip de stres.

Relații diferite scot la lumină diferite calităţi, sentimente și reacții în tine. Sunt o mulțime de variabile de luat în calcul. Scopul nu este să te forțezi pe tine și pe alții să intraţi în categorii care nu întotdeauna se potrivesc. Ideea este să înţelegi că tiparele tale dominante pot deveni mai fluide şi mai ușor de gestionat.

Cu cât te înţelegi mai bine pe tine însuți/însăți și cu cât înțelegi mai bine aceste adaptări, cu atât vei renunța la orice tipar persistent de autocritică și de judecată. Cu compasiune, începem din orice punct ne-am afla, depunem eforturi să ne vindecăm rănile cât de bine putem și pe parcurs ne dezvoltăm aptitudinile privind ataşamentul sigur."

Diane Poole Heller ▪︎ "Puterea atașamentului"