Cum să nu mai judeci pe ceilalți?
În primul rând, nu încerca să te oprești cu forța. Cu cât te chinui mai tare să nu judeci, cu atât mai tare pui presiune pe tine – și exact presiunea asta hrănește tiparul. Judecata nu dispare când o alungi, ci când o observi cu sinceritate.
Când apare, spune-ți în gând: „Asta e doar un gând, nu sunt eu.” Mintea judecă, nu tu.
Este o mare diferență între „eu judec” și „mintea mea judecă acum”.
Când faci această distanțare, dispare și rușinea, dispare și apărarea, și în locul lor poate apărea compasiunea.
Judecata nu este un monstru, este o protecție. Un fel de scut pe care îl ridicăm automat ca să nu simțim ceva ce, cândva, n-am putut duce. Poate te protejează de durerea unei dorințe neîmplinite, poate de o parte din tine pe care ai fost nevoită să o ascunzi. Poate judeci pe cineva care trăiește liber tocmai pentru că tu n-ai avut curajul să faci același lucru.
Încearcă, data viitoare când judeci, să te întorci spre tine și să te întrebi: ce simte corpul meu acum? Ce vrea să-mi spună? În multe cazuri, corpul este încordat, strâns, amorțit. Iar asta este un semn că ai ieșit din prezență, din tine.
Când revii în corp, când te ancorezi în respirație, începi să simți mai clar adevărul tău.
Judecata este oglindă. Și dacă ai curajul să te uiți în ea fără să fugi, s-ar putea să descoperi exact ce ai nevoie să îmbrățișezi. Adevărul este că nu ești un om rău pentru că ai judecat. Ești un om care începe să-și vindece inima. Și asta este cel mai bun început
Comentarii
Trimiteți un comentariu