Inteligenta Spirituala

 La sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI apare un nou concept, o altă formă de inteligenţă, inteligenţa spirituală. Inteligenţa spirituală este strâns legată de împlinirea unei nevoi profundea fiinţei umane – aceea de a simţi că totul are un rost, un sens. Este inteligenţa care ne face întregi, care ne dă integritatea noastră. Este inteligenţa sufletului, inteligenţa de sine profundă. Este inteligenţa cu care ne punem întrebări fundamentale, existenţiale (Vancea, 2012).

Termenul de inteligenţă spirituală (SQ), introdus de Danah Zohar şi Ian Marshall (1997), întregeşte inteligenţa emoţională şi cea logico-raţională şi oferă capacitatea de a înfrunta şi de a transcende suferinţa şi durerea şi de a crea valori; oferă abilităţi de a găsi semnificaţia şi sensul acţiunilor noastre. Persoanele care cultivă această formă de inteligenţă, cea mai evoluată formă de inteligenţă care a fost creată de-a lungul evoluţiei, sunt mai deschise spre diversitate, au o vădită tendinţă de a se intreba „de ce?” şi „pentru ce?” există lucrurile, caută răspunsuri fundamentale şi sunt capabile de a înfrunta greutăţile vieţii, dând dovadă de curaj. Persoanele inteligente din punct de vedere spiritual sunt în căutarea unei concepţii asupra lumii, tind să-şi evalueze acţiunile şi întregul lor traiect, precum şi opiniile lor de viaţă (Zohar şi Marshall, 2011).

Datorită inteligenţei sale spirituale, fiinţa umană este capabilă de a-şi pune întrebări referitoare la sensul existenţei sale, are puterea de a întreba ce anume înzestrează într-adevăr cu valoare şi semnificaţie existenţa ei în lume, de a se distanţa de realitatea care o înconjoară, dar şi de ea însăşi. A se distanţa este condiţia de posibilitate de singularitate a propriei conştiinţe şi de realizare a vieţii într-un cadru de libertate. Fără distanţă, rămânem prinşi în context, în mediul înconjurător, şi suntem, lipsiţi de capacitatea de a face din viaţa noastră un proiect singular.

Inteligenţa spirituală dezvoltă resursele interne ale unei persoane, bogăţia eului. Oferă conştiinţă internă, generează încredere, speranţă şi o mare capacitate de a înfrunta greutăţile vieţii. Are drept beneficiu întărirea interioară, ceea ce conduce la o mai accentuată bunăstare psihologică şi o bună sănătate mentală (Torralba, 2012).

Conceptul de inteligenţă spirituală, concept nou apărut in psihologie, începe să se impună pe plan mondial şi la noi în ţară, datorită numeroaselor cercetări neurobiologice care îl susţin (Vancea, 2012).

Integrarea spiritualităţii în procesul terapeutic

Definiţiile actuale ale spiritualităţii pot fi rezumate astfel:

(a) spiritualitatea implică cele mai înalte niveluri ale oricărei direcţii de dezvoltare, de exemplu cognitive, morale, emoţionale şi interpersonale;

(b) spiritualitatea este ea însăşi o direcţie de dezvoltare separată;

(c) spiritualitatea este o atitudine (cum ar fi deschiderea de a iubi), în orice stadiu şi

(d) spiritualitatea implică experienţe de vârf şi nu etape.

O perspectiva integrală ar include, probabil, toate aceste puncte de vedere diferite, precum şi altele (Vaughan, 2002).

Există câteva argumente privind integrarea spiritualităţii în psihoterapie:

(1) spiritualitatea poate fi o parte a solutiei problemelor psihologice;

(2) spiritualitatea în sine poate fi o sursă de probleme;

(3) oamenii doresc ajutor spiritual

(4) spiritualitatea nu poate fi separată de psihoterapie.

Psihoterapia ce integrează spiritualitatea trebuie să aibă câteva caracteristici definitorii:

~să fie bazată pe o teorie a spiritualităţii,

~să fie validată empiric,

~să fie ecumenică (aplicabilă clienţilor de diferite religii) şi

~să poată fi integrată în orice formă de psihoterapie: psihodinamică, cognitiv-comportamentală, sistemică de familie, umanistă, existenţială.