Ne face arta mai buni?


Tot mai multe descoperiri din psihologie și neuroștiințe pledează pentru un răspuns pozitiv la întrebarea aceasta. Arta nu este doar un refugiu estetic, ci un spațiu care ne modelează creierul, emoțiile și felul în care ne raportăm la ceilalți.
Arta activează rețele neuronale implicate în introspecție și creativitate, reducând stresul și crescând dopamina, substanța plăcerii și a recompensei (mai multă motivație, atenție crescută, stare de bine și capacitate mai mare de a învăța). Chiar și câteva minute petrecute în fața unei opere de artă pot scădea cortizolul (asta echivalând cu mai puțin stres, mai multă energie stabilă) și pot aduce o stare de calm și claritate.
În același timp, arta ne antrenează empatia. Când privim un tablou, de exemplu, încercăm, conștient sau nu, să înțelegem perspectiva pictorului. Asta ne deschide, ne flexibilizează și ne ajută să vedem lumea dincolo de propriile limite.
Experiențele artistice împărtășite creează comunitate: vizitele la muzee, spectacolele de teatru sau operă, participarea la diverse ateliere potrivit hobby-urilor proprii ne apropie unii de alții și reduc izolarea. Iar implicarea constantă în activități artistice crește reziliența, stimulează gândirea critică și ne ajută să găsim sens în viață.
Arta are și efecte terapeutice reale: încetinește declinul cognitiv la vârstnici și chiar îmbunătățește sănătatea fizică prin reducerea tensiunii arteriale și a ritmului cardiac. În mod specific, terapia prin artă înseamnă intervenții artistice structurate care facilitează procesarea traumelor, în special în cazul persoanelor care nu își pot verbaliza experiențele. Dovezile clinice indică ameliorări în ceea ce privește depresia, anxietatea și funcția cognitivă.
În fond, arta este o oglindă (căci ne arată cine suntem) și, totodată, o fereastră (ne deschide către ceilalți). Iar în acest proces, ne face, într-adevăr, mai buni, mai lucizi, mai empatici și mai conectați cu lumea. Publicat de prof Stefan Boncu.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

COMPEDIU. Chirurgia eterică și taierea cordoanelor. Simptome. Exemple. Sugestii. Invocări.

Limbajele iubirii- un instrument de screening și intervenție terapeutica în cuplu și familie

Dacă nu ne ocupăm noi de propria fericire, nimeni nu o va face - Interviu cu prof. doctor Aurora Szentágotai-Tătar