Singurătatea ca alegere....

 Carl Jung, unul dintre cei mai influenți psihologi ai secolului XX, credea că oamenii care aleg singurătatea nu sunt neapărat nefericiți sau defectuoși.

Din contră, el considera că mulți dintre ei dezvoltă o independență psihologică rară.

În timp ce majoritatea oamenilor caută aprobarea grupului și își adaptează comportamentul pentru a fi acceptați, omul singuratic învață să se bazeze pe propria judecată.

Jung observa că singuraticii petrec mult timp analizând oamenii și comportamentele lor. Din această poziție de observator, ei pot vedea contradicții și adevăruri pe care alții le ignoră.

Dar cea mai mare putere a singurătății apare atunci când omul începe să se confrunte cu propria „umbră” – acele defecte, frici și slăbiciuni pe care majoritatea încearcă să le ascundă.

Potrivit lui Jung, cine își acceptă atât lumina, cât și întunericul devine mai puternic psihologic și mai greu de manipulat.

De aceea, el făcea o diferență clară între izolare și singurătate.

Izolarea este dureroasă și nedorită.

Singurătatea aleasă poate deveni o sursă de claritate, libertate și autocunoaștere.

Pentru Jung, adevărata maturitate nu înseamnă să fii acceptat de toată lumea, ci să ai curajul să fii tu însuți, chiar și atunci când mergi pe un drum diferit de restul oamenilor