Somnul bifazic

 

Standardul medical și social actual, care impune un somn neîntrerupt de șapte până la opt ore, este o anomalie istorică relativ recentă. O analiză a comportamentului uman pe durata a mii de ani, susținută de cercetări istorice și studii clinice, demonstrează că ritmul natural al speciei umane este, de fapt, unul segmentat, cunoscut sub denumirea de „somn bifazic”. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, noaptea nu era un interval continuu de inconștiență, ci era divizată în două acte distincte, separate de un intermezzo activ și conștient.

Istoricul Roger Ekirch, profesor la Virginia Tech, a documentat acest fenomen în lucrarea sa monumentală „At Day’s Close: Night in Times Past”. După ce a analizat peste 500 de documente istorice – de la jurnale personale, rapoarte medicale și documente judecătorești, până la opere literare precum „Povestirile din Canterbury” sau scrierile lui Charles Dickens – Ekirch a descoperit referințe omniprezente la „primul somn” (first sleep sau dead sleep) și „al doilea somn” (second sleep sau morning sleep). Tiparul era dictat de absența luminii artificiale. Oamenii se culcau la aproximativ două ore după apusul soarelui (în jurul orei 21:00-22:00). Dormeau profund timp de aproximativ patru ore, după care se trezeau spontan, de regulă puțin după miezul nopții.

Această perioadă de veghe, numită în franceza veche „dorveille” (o combinație între „dormir” și „veiller” – a veghea), dura între una și două ore și nu era privită ca o patologie sau o insomnie. Era un timp extrem de valoros și activ. Documentele vremii arată că țăranii foloseau acest timp pentru a verifica animalele sau focul, în timp ce clasele educate citeau la lumina lumânării, scriau sau se rugau. Cărțile de rugăciuni din secolul al XV-lea includeau secțiuni speciale pentru acest interval nocturn. Mai mult, manualele medicale din Franța secolului al XVI-lea recomandau acest interval ca fiind ideal pentru procreare, argumentând că, după primul somn, corpul este odihnit, iar mintea eliberată de stresul zilei precedente, crescând șansele de concepție. Socializarea era, de asemenea, comună; vecini care se vizitau în miez de noapte sau discuții liniștite în pat între soți.

Validarea biologică a acestui model istoric a venit în anii 1990, prin experimentul condus de psihiatrul Thomas Wehr de la Institutul Național de Sănătate Mintală din SUA. Wehr a supus un grup de voluntari unui regim strict de întuneric timp de 14 ore pe zi (simulând o noapte de iarnă pre-industrială) timp de o lună. Rezultatele au fost surprinzătoare: după ce au recuperat deficitul de somn cronic, subiecții au abandonat tiparul de 8 ore și au revenit natural la somnul bifazic. Aceștia dormeau patru ore, se trezeau pentru o perioadă de 1-3 ore de „veghe liniștită”, apoi dormeau alte patru ore. Analizele hormonale au arătat că, în timpul perioadei de veghe nocturnă, glanda pituitară secreta niveluri ridicate de prolactină – un hormon asociat cu relaxarea profundă și starea de calm de după orgasm. Astfel, starea de veghe dintre somnuri nu era una de anxietate (cum este insomnia modernă), ci una de meditație și luciditate cristalină.

Dispariția somnului bifazic a fost cauzată de două revoluții tehnologice și sociale: perfecționarea iluminatului artificial și Revoluția Industrială. Începând cu secolul al XVII-lea, introducerea iluminatului stradal în marile capitale europene (Paris, Londra) a făcut ca noaptea să devină sigură pentru activități sociale, împingând ora de culcare tot mai târziu. Ulterior, iluminatul cu gaz și invenția becului electric de către Edison au eliminat dependența de lumina solară. Simultan, Revoluția Industrială a impus un program de lucru rigid și extins. Oamenii nu își mai permiteau luxul a 14 ore de repaus nocturn (chiar dacă includeau veghea). Pentru a maximiza eficiența economică, somnul a fost comprimat într-un singur bloc, iar trezirea în timpul nopții a început să fie etichetată medical ca „insomnie de menținere”.

Până în anii 1920, referințele la „primul” și „al doilea” somn dispăruseră complet din conștiința publică și din limbajul curent. Astăzi, milioane de oameni care se trezesc noapte de noapte în jurul orei 3:00 și nu pot readormi imediat sunt tratați pentru tulburări de somn. În realitate, mulți specialiști în somnologie sugerează că aceștia experimentează un ecou biologic puternic al ritmului ancestral. Corpul lor funcționează corect după standarde pre-industriale, încercând să intre în starea de dorveille, dar mintea modernă, condiționată să creadă că trebuie să doarmă neîntrerupt, reacționează cu anxietate și stres, blocând relaxarea necesară și transformând un moment natural de veghe într-o sursă de frustrare.