Băieții și educația - preluat, prof Stefan Boncu



Dacă fotografia atașată acestui text ar fi reprezentativă, ne-am putea declara mai mult decât mulțumiți. Din păcate, lucrurile nu stau așa. Atitudinea băieților față de învățare este influențată, în bună măsură, de concepția lor despre cum trebuie să se poarte un bărbat. Și unii dintre ei adoptă mai degrabă versiuni rigide ale masculinității, care nu favorizează deloc efortul intelectual.
Asocierea învățării cu feminitatea (aceasta, echivalată cu slăbiciunea și vulnerabilitatea) poate avea un efect devastator asupra angajamentului băieților față de educație și de realizarea prin educație. Interesul pentru activitatea intelectuală, în special în literatură sau arte, a fost întotdeauna privit ca fiind „feminin”. Din acest punct de vedere, evitarea și ironizarea activităților intelectuale sunt generate de dorința de a se conforma așteptărilor masculine.
În multe contexte sociale (în grupurile sportive, de exemplu), băieții pot fi recompensați de colegii lor pentru că demonstrează dezinteres față de școală. Astfel de atitudini se află în concordanță cu regulile masculine toxice de rezistență la autoritatea școlară, privită ca arbitrară și inutilă.
Normele masculine — ce pun accent pe dominație, efort fizic și duritate — promovează, în mod cu totul regretabil, dezinteresul și disprețul față de performanța școlară. Din păcate, unii băieți pot ajunge să considere studiul și notele mari ca fiind feminine sau incompatibile cu idealul lor de masculinitate.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Dacă nu ne ocupăm noi de propria fericire, nimeni nu o va face - Interviu cu prof. doctor Aurora Szentágotai-Tătar

COMPEDIU. Chirurgia eterică și taierea cordoanelor. Simptome. Exemple. Sugestii. Invocări.

Trăsături de personalitate accentuate dupa Karl Leonhard