Intervenție sistemică în școală: ghid scurt pentru practicieni

 

Un limbaj comun, simplu, între clasă–familie–terapie reduce escaladările și întărește învățarea.

Începeți cu trei pași ieftini: o rutină clară în clasă, un scurt check-in de siguranță/apartenenență și o coordonare săptămânală scurtă pe e-mail.

Terapia individuală rămâne importantă — dar este integrată într-o logică sistemică gradată (RTI), nu o înlocuiește.

Când un elev are dificultăți sociale sau academice, reflexul este adesea trimiterea directă la terapie individuală — de parcă problema ar „sta în copil”. În practică, multă schimbare apare când reglăm contextul: climatul clasei, rutinele, cerințele calibrate și tranzițiile sprijinite. Când punem climatul înaintea învățării — siguranță, apartenență, predictibilitate — și aliniem un limbaj comun între clasă–familie–terapie, comportamentele simptomatice tind să slăbească, iar munca individuală își găsește locul potrivit într-un parcurs mai precis, pe niveluri.

Principii directoare (pe scurt)

Elevul este o ființă ecologică, cu potențial intrinsec. Încadrarea corectă reduce nevoia de intervenții individuale „grele”.

Climat înainte de disciplină. Siguranța și apartenența stabilizează învățarea în timp.

Parteneriat transparent cu părinții. Coordonarea scurtă și regulată bate „stingerea incendiilor” în ultimul moment.

Competențe de bază + SEL. Fără citire/scriere/matematică, munca emoțională se susține greu în clasă.

Folosim ce avem. Pornim mic, măsurăm, adaptăm.

Axe ale intervenției (narațiune + subtitluri cu un singur enunț de rațiune)

Axa A: De la nivel instituțional la nivel individual — un flux continuu

Școala setează limbajul și cadrul; clasele implementează consecvent; intervenția individuală este coordonată și sprijinită de ambele — iar învățămintele de la nivel individual se întorc în sus. Nu trei proiecte — un singur sistem care gândește împreună.

Nivel instituțional

Echipă de coordonare a școlii (Steering Team): Conducerea împreună cu reprezentanți ai părinților — creează un limbaj comun ce leagă nevoile comunității de standardele sistemului.

Climat și reziliență la nivel de școală: Viziune, obiective și politică pentru sprijinirea elevilor cu dificultăți academice/sociale — din care decurg programele și intervențiile.

Fond școlar flexibil: Buget alocat școlii, prin care pot fi achiziționate programe externe aprobate (educaționale, sociale, emoționale) — oferă autonomie și agilitate în implementarea climatului educațional; gestionat transparent, cu supraveghere din partea nivelului superior.

Echipă multidisciplinară coordonată: Profesioniști interni care agregă resurse pentru un plan integrat al stării de bine academice și psihologice a elevilor.

Continuitatea datelor: Măsurare și monitorizare constantă la nivel de clase/ani, cu bucle de feedback pentru învățare și ajustare la timp.

Nivelul clasei

Piramida nevoilor elevului: O ierarhie (inspirată de Maslow) care ordonează prioritățile pentru a direcționa sprijin precis și pentru a activa potențialul în școală.

Mediul de învățare: „Ancoră” de bază în întâlnirea elev–sistem; adaptat la vârstă/clasă și la nevoile elevului pentru învățare optimă.

Competențe de bază + SEL: Un fir educațional–emoțional continuu — identificarea nevoilor și introducerea dialogului emoțional ca bază a unei comunicări deschise și sănătoase, alături de literație și numeracy.

Relații și motivație: Relația profesor–elev–părinți și un limbaj motivațional consecvent care traduce obiectivele în pași mici, concreți.

Rezistență non-violentă (NVR): Prezență calmă și limite clare care previn escaladarea și angajează adulți semnificativi în jurul elevului.

Nivel individual

PEI / Plan personal de învățare: Plan scurt, măsurabil (2–3 obiective realizabile) care conectează familia–clasa–terapia.

RTI (Response to Intervention / Răspuns la intervenție): Cadru gradat care calibrează intensitatea sprijinului după răspunsul real al elevului — crește sau reduce suportul pe baza datelor curente de progres, astfel încât evaluarea și intervenția se reglează în timp real.

Triunghiul terapeutic: Coordonare regulată părinte–profesor–terapeut pentru implementare consecventă și feedback sistemic.

Axa B: Dezvoltare–pedagogie

La fiecare vârstă combinăm nevoi emoționale cu sarcini de învățare. Întrebarea este: ce e necesar acum pentru a permite următorul pas — emoțional și academic — astfel încât cele două dimensiuni să se potențeze reciproc?

Preșcolar / primar mic: Siguranță și autoreglare + literație și numeracy timpurii — biletul de intrare în învățare.

Primar mare: Funcții executive și relații între egali + înțelegerea textului și raționament matematic — pentru tranziții line.

Gimnaziu / liceu: Identitate, responsabilitate și alfabetizare digitală + învățare autonomă și scriere argumentativă — pregătire pentru lumea reală.

Măsurare — scurtă narațiune

Aici măsurarea este o busolă, nu birocrație: colectăm câțiva indicatori repetați (climat, conduită, competențe de bază), îi revizuim într-un ritm constant și ajustăm cursul cu finețe. Scopul nu este „să demonstrăm succesul”, ci să învățăm în timp real — îmbunătățind acolo unde e nevoie, fără a vâna mereu noi instrumente.

Practicianul/psihologul școlar — rol și limite

Practicianul face punte între sistem–clasă–familie: inițiază coordonarea, traduce datele într-un limbaj util și construiește un plan personal legat de predare. Limitele sunt clare — transparență, consimțământ informat, confidențialitate și fără „conducerea școlii”. Valoarea adăugată: privire clinică în contextul clasei și al instituției, care previne fragmentarea și plasează terapia acolo unde poate deveni obicei de creștere.

Rezumat integrativ și privire spre viitor

Conectarea dintre climat înaintea învățării, fluxul instituțional–clasă–individual și perspectiva dezvoltare–pedagogie creează un sistem care învață și în care copiii pot prospera — iar terapia individuală sosește cu momentul și doza potrivite. Într-o lume modelată tot mai mult de medii saturate cu inteligență artificială, busola critică rămâne umană: competențe de bază solide, alfabetizare digitală responsabilă, identitate de învățăcel și colaborare. Cadrul de față nu „adună programe”; instalează un mod flexibil de lucru, susținut de un fond școlar flexibil și de revizuire continuă.

Plan de 90 de zile (simplu, stabil, realizabil)

Săptămânile 1–2

Agreați cu dirigintele o rutină în clasă și un canal scurt, fix, de coordonare (poate fi și asincron).

Alegeți 2–3 indicatori repetați: siguranță/apartenență/predictibilitate; absențe/escaladări; un indicator simplu de literație.

Elaborați un PEI/plan personal pentru un elev (2–3 obiective realizabile).

Săptămânile 3–6

Rulați rutina la fiecare oră; colectați indicatorii bilunar.

Întâlnire de coordonare de 20 de minute la două săptămâni: revizuirea datelor și reglarea intensității prin RTI.

Consolidați comunicarea părinte–profesor cu actualizări scurte și consecvente.

Săptămânile 7–12

Adăugați o ajustare mică la nivel de clasă sau elev (conform datelor).

Comparați indicatorii cu linia de bază; actualizați PEI/planul personal.

Închideți cu un scurt review în echipa de coordonare: ce păstrăm, ce schimbăm și ce extindem în ciclul următor.

Pentru solicitări de materiale sau consultanță suplimentară — vă invit să-mi scrieți în mesaj privat (DM).

—

Yoav Geva

Psiholog educațional (expert) · CBT & Schema Therapy (EABCT/ISST)

Director, Centrul Municipal de Psihologie Școlară, Israel