Știai că noi, oamenii, nu credem mereu ceea ce este ADEVĂRAT ci credem ceea ce ne este FAMILIAR?

Nu credem neapărat ce este adevărat, credem ce am auzit des, ce am trăit des, ce am simțit de atâtea ori încât mintea a început să spună: „asta este lumea”.

Un copil care a auzit des „nu ești suficient” poate ajunge adult și să creadă că trebuie să demonstreze mereu ceva. O femeie care a fost rănită într-o relație poate ajunge să creadă că apropierea înseamnă pericol. Un bărbat crescut într-un mediu rigid poate ajunge să simtă că tot ce nu se aliniază cu regulile lui este automat greșit.

Nu pentru că asta este adevărul, ci pentru că așa i s-a părut minții lui că este SIGUR.

Creierul nu recepționează realitatea ca o cameră video, filmând în timp real.. Creierul nostru RECONSTRUIEȘTE pornind de la experiențele trecute, de la emoții și de la așteptări. De aceea, o convingere nu se formează doar din logică, ci prin repetiție, emoție și din felul în care ceva ajunge să pară tot mai cunoscut, mai familiar.

Și de aici se poate duce apoi în obsesia. Obsesia se naște dintr-o convingere care s-a strâns prea tare în jurul fricii. Astfel convingerea nu mai este doar un gând, devine un cerc in care mintea se învârte in gol. Devine verificare, control, îndoială, reluare. Mintea nu mai caută adevărul, ci liniștea pe care crede că o va obține dacă are dreptate (acesta este și un mecanusm pentru fanatismul religios, de exemplu).

Și atunci se întâmplă ceea ce se numește efectul de tunel al mintii.

Când intri în tunel, vezi doar un singur drum, un singur sens, o singură explicație. Tot restul pare amenințător, inutil sau fals.

*******

Cum îți dai seama că o convingere se transformă în obsesie?

Ai format o obsesie atunci când nu mai poți sta cu îndoiala, când simți nevoia să verifici, să repeți sau să cauți confirmare iar și iar.

Când tema aceea îți ocupă prea mult spațiu mental și nu te mai lasă să te odihnești.

Când vezi totul prin ea, chiar și lucrurile care nu au legătură directă.

Când începi să simți că, dacă nu crezi perfect acel lucru, ești în pericol.

Ce poți face?

Primul pas este să nu te cerți cu gândul, ci să-l observi. Să spui simplu: „am intrat în tunel”. Asta nu rezolvă tot, dar rupe automatismul și te ajută mult să lărgești intenționat câmpul: ce alte explicații există? cine ar vedea diferit situația? ce ai ignora dacă ai rămâne doar în povestea asta?

Și încă ceva important: dacă o idee îți cere să te strângi, să te închizi, să devii tot mai rigid, merită privită cu grijă. Nu orice convingere puternică este obsesie, dar orice obsesie începe cu o convingere care a devenit prea îngustă pentru realitate.

Poate că adevărul nu este întotdeauna ce ni se pare cel mai familiar, poate că uneori, ce ni se pare familiar este doar ce ne-a fost repetat/ne-am repetat suficient de mult.

Iar primul pas spre libertate este să vezi când mintea a început să confunde familiarul cu adevărul.

Datorită tuturor acestor mecanisme de mai sus, cel mai greu pentru un om este schimbarea convingerilor proprii.

Nimic nu trezește în om o reacție mai violenta decât ceva care-i pune la îndoiala propriile convingeri. Asta înseamna ca, de multe ori, cele mai puternice convingeri ale noastre vin din FRICĂ.

Te-ai gândit vreodata să faci un "inventar" al cele mai puternici convingeri pe care le ai și să vezi câte din ele vin din frică? Dar câte din ele au devenit identitatea ta? Câte sunt ale tale și câte sunt împrumutate de la alții? Câte te limitează și te trag în jos? Cine ai fi fără acea convingere limitativa de care nu reușești să scapi? Și cine ai fi dacă nu ți-ar fi frică?

Ca să lucrezi cu convingerile tale îți trebuie foarte mult curaj. Să ți le pui la îndoială se poate simți ca un pericol de moarte.

Nu - orice certitudine este claritate; uneori este doar frică bine organizată.

Și ne vine atât de greu să ne schimbăm o convingere pentru că de fapt înseamna să

renunțăm la cine am devenit din cauza ei