BĂTRÂNUL ȘI STÂNCA

Se spune că un pustnic trăia într-un loc retras, iar într-o zi Dumnezeu i-a dat o ascultare neobișnuită:

– În fiecare zi, mergi și împinge stânca cea mare de lângă chilia ta.

Fără să întrebe de ce și fără să cârtească, bătrânul a început să împlinească porunca. Din zori și până la apus, zi după zi, an după an, își sprijinea umerii de piatră și o împingea cu toată puterea. Dar stânca nu se mișca nici măcar un deget.

După mulți ani de osteneală, diavolul i-a șoptit în inimă:

– Vezi? Toată munca ta este zadarnică. Ai pierdut ani întregi și n-ai reușit nimic.

Tulburat de aceste gânduri, pustnicul s-a rugat cu lacrimi și L-a întrebat pe Dumnezeu:

– Doamne, unde am greșit? De ce nu s-a clintit stânca, deși am ascultat porunca Ta?

Atunci Domnul i-a răspuns cu blândețe:

– Eu nu ți-am cerut să muți stânca, ci doar să o împingi. Ascultarea ta nu a fost niciodată în zadar. În tot acest timp, trupul tău s-a întărit, voința ta s-a călit, iar sufletul tău a învățat răbdarea și credincioșia. Tu ai făcut ceea ce ți-am cerut. De acum, Eu voi face ceea ce numai Eu pot face.

În clipa aceea, prin puterea lui Dumnezeu, stânca s-a desprins și a pornit la vale.

Așa este și în viața noastră. De multe ori ne rugăm, ne străduim și ni se pare că nimic nu se schimbă. Însă Dumnezeu nu privește doar rezultatul, ci și credincioșia cu care ne împlinim datoria. El lucrează în taină, chiar și atunci când noi nu vedem.

Noi suntem chemați să rămânem statornici în credință, în rugăciune și în bine. Iar la vremea potrivită, Dumnezeu este Cel care mută stâncile pe care omul singur nu le poate clinti.

„La oameni aceasta este cu neputință, dar la Dumnezeu toate sunt cu putință.”