Data nașterii unui copil este fixată în ziua în care apare gândul mamei de a avea un copil.

 Cel mai frumos ritual despre care am auzit, este al femeilor din Tribul HIMBA din Namibia, în Africa de Sud.

Aici data nașterii unui copil nu este fixată în momentul nașterii, nici în momentul conceperii sale, ci mult mai devreme, în ziua în care apare gândul mamei de a avea un copil.
Conform tradiției, atunci când o femeie din trib își dorește să aibă un copil, ea se retrage natură, într-un loc liniștit și sacru, unde meditează și ascultă până când cântecul copilului i se revelează.
Acest cântec este considerat un dar divin și se spune că vine din sufletul copilului nenăscut.
După ce primește cântecul, femeia se întoarce la comunitate și îl împărtășește cu barbatul său.
În timpul actului de concepție, ei cântă împreună acest cântec pentru a invita spiritul copilului în lume.
Pe parcursul sarcinii, mama continuă să cânte acest cântec, stabilind astfel o legătură spirituală și emoțională puternică cu copilul. Tot acum mama însărcinată, învață moașele și femeile mai mari cântarea acestui copil iar la naștere, femeile cântă acest cântec, întâmpinând astfel copilul în comunitate.
Cântecul copilului este cântat în momente importante din viața acestuia, cum ar fi inițierile, căsătoria și chiar în momentele de criză sau boală.
Cântecul îi amintește copilului de identitatea sa unică și de legătura sa cu familia și comunitatea.
În trib, există o altă oportunitate în care sătenii cântă pentru copil. Dacă, în orice moment al vieții sale, persoana comite o crimă aberantă sau un act antisocial, individul este chemat în centrul satului și oamenii comunității formează un cerc în jurul său. Apoi îi cântă cântecul.
Corectarea comportamentului antisocial în acest trib nu este prin pedeapsă, ci prin dragoste și amintirea identității.
Și, când îmbătrânește, acest om stă întins în patul său, gata să moară iar toți sătenii îi cântă, pentru ultima oară, cântecul său.
Acest ritual reflectă concepția holistică asupra vieții și a identității individuale, care este văzută ca fiind profund interconectată cu comunitatea și natura.
PRELUAT
Via Osman Ervin

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Trăsături de personalitate accentuate dupa Karl Leonhard

COMPEDIU. Chirurgia eterică și taierea cordoanelor. Simptome. Exemple. Sugestii. Invocări.

ÎMBRĂȚIȘAREA...