Scenariul modern de viață a făcut nefericite multe femei. Nu te lăsa păcălită.
de Joy Pullmann
Femeile au nevoie de propriul lor traseu de viață, și merităm unul care să fie potrivit cu noi însene. Pentru a-l construi, trebuie să aflăm și să afirmăm adevărul despre ce le aduce femeilor fericirea.
Cultura noastră a devenit atât de saturată de feminism că până și conservatorii sau credincioșii devotați, cum eu însămi sunt, gândim tot în șabloanele lui. Asta n-ar fi o problemă dacă feminismul n-ar fi antitetic împlinirii umane, atât la nivel individual cât și de grup, prin faptul că are o viziune falsă asupra naturii umane.
Oricâte dovezi s-ar acumula – inimă frântă după inimă frântă, multe femei persistă în disonanța cognitivă. Toate vrem să credem că suntem excepționale, că tiparele comportamentului uman nu ni se aplică nouă. Că deși altele au ajuns rău făcând aceleași lucruri pe care le facem și noi, sau pe care intenționăm să le facem, nouă totuși nu ni se va întâmpla. Noi suntem speciale. Noi suntem altfel.
Refuzul de a învăța din istorie sau din experiență nu face decât să-i îndepărteze pe oameni de feedback-ul pe care îl trimite realitatea, acela care le permite să-și îmbunătățească viețile prin decizii mai bune. Dacă ne-am gândi că experiența și înțelepciunea oamenilor din trecut ar putea lăsa urme în comportamentul nostru din prezent, ne-am da seama că avem la îndemână o variantă de ieșire din necaz și de luare a deciziilor în baza a miliarde de observații statistice. Da, e nevoie de smerenie pentru a putea evalua dacă presupozițiile și comportamentul tău sunt greșite, dar ceea ce vei pierde la capitolul feminism vei câștiga înapoi însutit, sub forma unei vieți pline de fericire. De unde știu asta? Fiindcă mi s-a întâmplat chiar mie.
Ziua în care am început să uit feminismul este ziua în care am văzut un test de sarcină pozitiv
Am avut norocul unei sarcini neintenționate și nedorite. Eram căsătoriți, dar m-am simțit disperată, deoarece intenționam să urmez sfatul pe care mi-l dădeau toți și să mă axez pe carieră, la final de colegiu. Eu și soțul meu ne-am denumit copilul „prăjiturică”: un cadou pe care-l primești și despre care nimeni nu-ți poate spune la ce ți-ar folosi. Fiind un copil mofturos, și-a păstrat porecla timp de doi ani, și pe bună dreptate. Astăzi, nu i se mai potrivește.
Cu timpul, am înțeles că eu fusesem tulburată de acest miracol, când de fapt ar fi trebui să fiu – și am și ajuns în timp – extrem de recunoscătoare. Acest băiețel m-a salvat, în modalități care mi s-au revelat treptat, deschizându-se încetul cu încetul, ca o floare rară și prețioasă. O nouă petală s-a desfăcut săptămâna aceasta, când am citit două istorioare recente, provenind de la femei cu care aș fi semănat foarte mult, dacă aș fi fost mai pricepută de la început să-mi păstrez pântecul ferit de sarcini, așa cum planificasem inițial
Luna trecută, o femeie în vîrstă de 35 de ani a trimis o scrisoare plină de disperare la rubrica de consiliere din The Cut, generând unul dintre cele mai vizualizate texte din ultima vreme. Ea trăise o viață „creativă”, schimbându-și domiciliul și iubiții de-a lungul Coastei de Vest într-un stil ce ar putea părea fermecător, dar care astăzi, privind în urmă, îi pare că i-a irosit potențialul de a-și crea o familie.
„Nu am nicio familie alături, nicio relație de lungă durată care să fie construită prin ani de trai în comun și experiențe împărtășite, niciun copil al meu. Chiar dacă mi-e ușor să-mi fac prieteni, mi i-am lăsat pe cei mai mulți în urmă, în toate orașele din care m-am mutat, în timp ce ei au continuat să-și planteze rădăcinile cât mai adânc: căsătorii, case cumpărate, dezvoltare profesională, comunitate, familie, copii. Mai am câteva prietene apropiate, pentru care sunt recunoscătoare, dar timpul e din ce în ce mai ocupat și conversațiile dintre noi au loc la distanță de câteva luni. Îmi petrec cele mai multe nopți singură cu pisica (da, iată și clișeul)…
Apatia mea se manifestă ciudat. Beau prea mult, și atunci când totuși mă văd cu prietenii, mă îmbăt și devin furioasă sau tristă, sau ambele la un loc, forțându-i să se îndepărteze. Iar atunci când ies cu un bărbat, mă simt presată să investesc prea mult și prea repede în relație (să mă mut cu el, să mă căsătoresc cu el, „trebuie să fac copii în următorul an!” – o veselie!). Și-n tot acest timp, parcă tot aș vrea să rămân irezistibila de 25 de ani, femeia sexy care îmi pare c-am fost până acum câteva clipe.
Mi se părea că eu sunt cea care s-a prins cum stă treaba cu toate. Viață de aventuri în marile orașe! Turul lumii! Să-mi fac propriile amintiri! Acum, mă simt extrem de golită interior. Și de proastă.”
Consilierul de la rubrica de sfaturi și-a arătat empatia și a transmis cuvinte care pot reda stima de sine, dar nu a recunoscut, nici nu a validat, pierderea reală suferită de această femeie. La 35 de ani, fertilitatea feminină începe să o ia la vale, în drumul spre menopauză. La acea vârstă, doctorii văd femeia cu potențial de risc pentru sarcină, ceea ce înseamnă că probabilitatea complicațiilor crește, și crește încontinuu pe măsură ce înaintează în vârstă, împreună cu intevențiile medicale necesare în cursul sarcinii și al nașterii și care pun în pericol și mama, și copilul.
Așa se face că cel mai probabil femeia în cauză și-a pierdut oportunitatea de a avea mai mult de un copil – presupunând că va avea norocul de a face măcar unul – câtă vreme acest scenariu pare nerealizabil la acest moment. Aceasta deoarece e nevoie de cel puțin doi ani pentru a avea un copil, și pentru a te reface după sarcină. Dacă vrei doi copii, vei avea nevoie, în rincipiu, de cel puțin încă vreo patru ani fertili pentru a-i obține. Dacă vrei trei, vei avea nevoie de cel puțin șapte ani de fertilitate, sau ceva pe-acolo.
Scade asta din 35, și obții 28 de ani. 28 de ani fiind vârsta medie curentă pentru primul mariaj al unei femei – deși femeia tipică nu se va gândi să dea rapid naștere unui copil, mai ales că unele s-ar putea gândi la început că nu vor niciunul. Prin urmare, milioane de cupluri se pun singure în postura de a avea dificultăți în a procrea, prin simplul fapt că aleg momentul după criterii suboptime.
Îndepărtând femeile din visul nostru american
În ziua de azi, 86 la sută dintre americani își doresc cel puțin doi copii. Dar amânarea vârstei căsătoriei și plasarea prioritară a educației superioare sau a carierei le face pe femei să nu mai poată trăi la înălțimea visului lor despre familie. New York Times informa în februarie că „discrepanța dintre numărul mediu de copii pe care femeile spun c-ar vrea să-l aibă (2,7) și numărul de copii pe care cel mai probabil îl vor avea (1,8) a atins cel mai înalt nivel din ultimii 40 de ani.” Lucrul acesta duce la faptul că majoritatea femeilor sunt așteptate de o dezamăgire adâncă, ireparabilă, așa cum ne-o arată în aceeași săptămână nu doar autoarea scrisorii din The Cut, relatată mai sus, ci și o a doua femeie.
O femeie de carieră, în vârstă de 50 de ani, deținătoare a patru diplome de colegiu, a intrat recent în direct la emisiunea de radio a lui Dennis Prager pentru a sfătui tinerele femei să nu facă la fel ca ea. „Am fost programată să intru pe piața muncii, să intru în competiție cu bărbații, să fac bani”, susține persoana respectivă. „Se presupunea că asta ar fi fost o viață cu adeărat împlinită. Dar lucrurile astea mi le spusese o mamă feministă, divorțată, care-și ura soțul – pe tatăl meu.”
„Te simți singură când îți vezi prietenii că fac copii, că merg în vacanțe, că fac planuri pentru copiii lor, în timp ce tu nu faci nimic serile – te întorci numai la pisicile și câinii tăi…
Pe măsură ce îmbătrânești și locuiești singură, îți vin alte griji. Cine te va duce la controalele medicale? Dacă e să ți se-ntâmple ceva, nu mai există niciun alt venit la care să poți recurge. Astea sunt chestiuni la care nu te gândești când ai 20-și de ani, pentru că nu vezi cum ai putea ajunge bătrân, cu probleme de sănătate …
Aș vrea să le transmit femeilor: Găsiți-vă pe cineva când aveți 20-și de ani. Atunci sunteți încă foarte simpatice. Atunci sunteți încă dispuse să vă rezolvați problemele de acomodare cu o altă persoană. E mai greu la 50 de ani, după ce veți fi trăit singure, să ajungeți la compromis cu cineva în caz de neînțelegeri, să aveți pe cineva cu voi în casă și să vă deranjeze în fiecare detaliu doar pentru că v-ați obișnuit să trăiți de unele singure.”
Faimosul (și controversatul) Jordan Peterson, psiholog și guru al dezvoltării personale, primește mereu aceleași cuvinte de la pacientele lui femei, persoane foarte inteligente, axate pe carieră. Când au încă 20-30 de ani, au dorința unei cariere. Dar după 30, încep să-și dea seama că ar vrea și o familie, și că o familie este mai importantă pentru ele decât orice scrijelire în abstract pe vreun stâlp totemic al carierei. Dar la acest punct, date fiind capriciile sorții, ale dificultății de a-ți găsi partenerul, de a trece cu el peste linia de finiș a căsătoriei și sarcinii, devine mult mai dificil să mai obțină viața pe care și-au dorit-o.
Unul dintre clipurile virale ale lui Peterson, intitulat „Femei la 30 de ani”, repetă câteva din comentariile pe care le oferă și pe alte canale.
„Nu mi se pare că tinerele din societatea noastră mai sunt corect informate despre cum o să arate restul vieților lor”, spune Peterson. „Lor li se transmite, implicit și explicit deopotrivă, că interesul lor primordial este acela de a-și făuri o carieră cât mai dinamică – ceea ce ridică niște probleme reale … Din experiența mea, în imensa majoritate a cazurilor, odată ajunse la 30 de ani, femeile decid că cel mai important lucru din viață sunt relația cu partenerul și familia .”
Peterson susține că societatea nostră „le-a mințit pe femei”, și are dreptate. Ni se spune „să ne căutăm pe noi însene” și să căutăm fericirea oriunde, mai puțin în locurile în care istoria umanității ne-a demonstrat că o vom culege din plin. Ceea ce nu menționează el aici (și mai pe nicăieri, din ce-am văzut) este îngemănarea dintre minciunile respective și problemele de fertilitate, cele care le produc femeilor cea mai multă nefericire.
Nu-i mai deloc ușor să-ți găsești un soț, iar unul din zece cupluri sunt infertile. Problemele de fertilitate sporesc și sunt mai greu de rezolvat pe cât îmbătrânești. Iubitul pe care l-ai lăsat în urmă când aveai 25 de ani, când „nu eram încă pregătită de căsătorie”, nu va mai fi la îndemână când ai 30, sau 35, iar înlocuitorii lui se vor rări și ei la acea vârstă.
Atractivitatea feminină își atinge vârful pe la 20 de ani, la fel ca și fertilitatea – ceea ce nu e surprinzător (ca fapt biologic). Iată un grafic cu date de la OKCupid, privind vârsta la care bărbații găsesc că femeile sunt cele mai atractive:
Aaron Renn, care a postat graficul de mai sus în al său newsletter, Masculinist, pune la un loc un mare număr de informații conexe despre relațiile romantice și relațiile între sexe, astfel:
„Pentru femeia medie, atractivitatea generală va atinge apogeul până pe la 25 de ani, urmând ca apoi să alunece pentru mai tot restul vieții. Și aspectul fizic al bărbaților e în declin, pe aceleași coordonate. Dar puterea, statutul, banii acestora încep să crească cu timpul, ceea ce poate compensa, sau mai mult decât compensa, declinul fizic, pentru o perioadă … Cât sunt încă tinere, femeile sunt în vârful atractivității, în vreme ce bărbații sunt încă incomplet dezvoltați. Astfel, femeia medie are mult mai multă putere de atracție decât bărbatul mediu. Când însă ajungem la 30 de ani, situația începe să se răstoarne.”
De aici reiese că femeile au cea mai mare putere de negociere maritală pe la 20 de ani. Cea mai inteligentă mutare a unei femei, prin urmare, este să se căsătorească de tânără, să preia un bărbat înainte să trebuiască să intre în competiție cu alte femei, mai tinere și mai atractive. Adică exact opusul a ceea ce societatea nostră le spune femeilor să facă. Ea le transmite femeilor să facă ce fac și bărbații. Dar femeile nu sunt bărbați. Trupurile noastre sunt altfel, fertilitatea noastră e alta, prioritățile nostre sunt altele. Și astfel, în timp ce bărbații își pot reveni după o căsătorie tardivă, și pot chiar să aibă de câștigat de pe urma ei, femeile sunt extrem de prost satisfăcute de o asemenea opțiune, vorbind în termeni generali.
Femeile au nevoie de propriul lor scenariu de viață, și merităm unul care să fie potrivit cu noi însene. Pentru a-l construi, trebuie să aflăm și să afirmăm adevărul despre ce anume le aduce fericirea femeilor, despre ce-și doresc de la viață majoritatea covârșitoare a femeilor, despre care sunt constrângerile biologice în ce privește îndeplinirea visurilor noastre. Și mai apoi, trebuie să acționăm pornind de la această cunoaștere pentru a ne îndeplini visurile.
Poți avea noroc, așa cum am avut eu, și poți ajunge să dai naștere surprinzător de devreme unui copil care-ți va schimba toate planurile de viață în sens pozitiv. Dar să fiu în locul tău, n-aș aștepta după un miracol. Aș face pasul înainte și mi l-aș planifica.
Articol publicat și tradus din The Federalist;
Joy Pullmann e redactor executiv la The Federalist și autoarea volumului „Invazia în educație: cum sunt înfruntați părinții pentru controlul copiilor prin programa comună de învățământ”
Comentarii
Trimiteți un comentariu