Sexul, Iubirea și Rugăciunea
Osho spune că omul a fost învățat să trăiască într-o permanentă luptă cu sine. Religia i-a spus că sexul este păcat.
Societatea i-a spus că succesul este scopul vieții. Psihologia i-a spus că trebuie să-și controleze impulsurile. Astfel, omul a ajuns să fie împărțit în bucăți, trăind într-un conflict continuu între ceea ce simte și ceea ce crede că ar trebui să simtă.
Dar, spune Osho, existența nu creează nimic greșit.
Ea creează doar energie.
Această energie este una singură.
Nu există separat o energie sexuală, una a iubirii și alta a rugăciunii.
Există aceeași forță vitală, care poate îmbrăca forme diferite, în funcție de nivelul de conștiință al omului
De aceea, Osho spune:„Sexul este sămânța.
Iubirea este floarea.
Rugăciunea este parfumul.”
Aceasta nu este doar o metaforă frumoasă. Este descrierea unei transformări interioare.
- Imaginează-ți o sămânță. Dacă ai vedea-o pentru prima dată, nu ai putea bănui că în ea se ascunde un trandafir.
Și totuși, floarea este deja prezentă în sămânță, doar că într-o formă latentă.
- La fel este și sexualitatea.
În ea există deja iubirea.
Iar în iubire există deja -rugăciunea.
Totul depinde dacă energia este lăsată să evolueze.
Sexul - începutul, nu sfârșitulOsho spune că sexualitatea este începutul vieții.
Fără ea, niciun om nu ar exista.
Prin urmare, cum ar putea fi păcat tocmai sursa prin care existența creează viață 
Problema nu este sexualitatea.
Problema este inconștiența
Atunci când omul trăiește doar pentru satisfacerea impulsurilor, energia rămâne închisă în cercul repetitiv al dorinței. După fiecare satisfacție apare din nou golul, iar dorința se reaprinde.
Nu pentru că sexul este greșit, ci pentru că omul caută în el ceva ce sexul singur nu poate oferi!
- El caută unitatea.
- Caută iubirea.
- Caută dizolvarea singurătății.
În realitate, spune Osho, în clipa orgasmului există o scurtă dispariție a ego-ului. Pentru câteva secunde, omul încetează să mai fie preocupat de el însuși.
De aceea, acele clipe par atât de intense. Nu doar plăcerea îl atrage, ci gustul - foarte scurt - al unei stări fără ego.
Dar această stare trece repede, iar omul încearcă să o recupereze repetând experiența.
Astfel apare cercul nesfârșit al dorinței.
Iubirea - când energia începe să înfloreascăOsho spune că iubirea apare atunci când celălalt încetează să mai fie un obiect al dorinței.
În sexualitate, celălalt este adesea un mijloc pentru propria satisfacție!
În iubire, celălalt devine o prezență.
Diferența este uriașă.
În iubire nu mai apare întrebarea:
„Ce pot primi?”
Ci:
„Cum pot împărtăși ceea ce sunt?”
Osho spune că majoritatea oamenilor confundă iubirea cu atașamentul
Ei spun:
„Te iubesc.”
Dar, în adâncul lor, înseamnă:
„Am nevoie de tine!”
Iar nevoia creează frică.
Frica creează posesivitate.
Posesivitatea creează gelozie.
Și gelozia distruge tocmai iubirea pe care pretinde că o apără.
Iubirea autentică nu înlănțuie.
Ea oferă libertate.
Dacă iubirea ta îl face pe celălalt mai liber, atunci începe să fie iubire.
Dacă îl face mai dependent, este încă ego.
Compasiunea - iubirea fără preferințeLa un moment dat, spune Osho, iubirea depășește relația dintre două persoane.
Ea începe să curgă spontan spre orice ființă.
Nu mai este nevoie de motive.
Nu mai alegi pe cine să iubești.
Devii iubire.
Aceasta este compasiunea.
Soarele nu alege asupra cui să strălucească.
Floarea nu decide cine este vrednic de parfumul ei.
Ele pur și simplu sunt ceea ce sunt.
La fel și omul conștient.
Rugăciunea - iubirea fără obiectAici Osho se îndepărtează mult de imaginea obișnuită a rugăciunii.
Pentru el, rugăciunea nu înseamnă să-I ceri ceva lui Dumnezeu
Nu înseamnă să repeți formule.
Nu înseamnă nici măcar să vorbești.
Rugăciunea începe atunci când nu mai există nimic de cerut.
Când inima este atât de plină, încât devine recunoștință.
Nu te mai rogi către existență.
Trăiești în existență.
Întreaga ta ființă devine o rugăciune tăcută.
De aceea Osho spune că rugăciunea nu este o activitate.
Este o stare.
De ce foarte puțini oameni ajung aici?Pentru că, spune el, cei mai mulți rămân blocați în primul pas.
Unii reprimă sexualitatea și cred că sunt spirituali
Alții se pierd în ea și cred că aceasta este libertatea
Ambele extreme opresc transformarea.
Calea autentică este alta.
Nu reprimarea.
Nu abandonul inconștient.
Ci conștiența.
Conștiența transformă fără violență.
Ea nu taie rădăcinile copacului.
Le hrănește până când copacul înflorește.
ConcluzieSexul nu este un obstacol în calea spiritualității.
Este începutul ei.
Iubirea este maturizarea acestei energii.
Iar rugăciunea este înflorirea ei deplină.
Atunci nu mai există nici luptă, nici vinovăție, nici efort de a deveni spiritual.
Există doar o energie care, asemenea unui râu, curge firesc spre ocean.
Și poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase mesaje ale lui Osho: nu trebuie să devii altcineva pentru a ajunge la Divin. Trebuie doar să permiți energiei pe care o ai deja să înflorească în forma ei cea mai înaltă. 
Comentarii
Trimiteți un comentariu