Efectul Lady Macbeth



Ați observat vreodată cum, după o greșeală gravă, după un rău făcut altuia cu intenție, fără ca acesta să fi meritat, simțim nevoia să ne spălăm pe mâini, sau să facem un duș? Ei bine, nu e doar un reflex. Este un fenomen psihologic real și complex, numit „Efectul Lady Macbeth”.
În psihologia morală, acest efect descrie tendința noastră de a ne „purifica”, străduindu-ne să ștergem vinovăția morală prin gesturi fizice de curățare: spălatul mâinilor, schimbarea hainelor, curățenie compulsivă. Mintea folosește corpul ca pe un instrument de reglare morală, ca și cum murdăria emoțională ar putea fi „spălată” la propriu. Curățenia devine astfel un limbaj al conștiinței. Moralitatea nu constituie doar un proces abstract, cognitiv, ci este trăită prin corp, gesturi, senzații, ritualuri.
Numele efectului a fost inspirat de Lady Macbeth, personajul lui Shakespeare, care încearcă obsesiv să-și curețe mâinile de pete de sânge imaginare, după ce a instigat la o crimă. „Out, damned spot!”, strigă ea, încercând să îndepărteze ceea ce doar timpul, luciditatea și împăcarea cu sine ar fi putut îndepărta.
Știți ce e fascinant? Curățarea fizică chiar reduce, în multe cazuri și temporar, vinovăția, rușinea, disonanța cognitivă, tensiunea morală. Este o formă de reglare emoțională corporală: trupul purificat calmează mintea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

COMPEDIU. Chirurgia eterică și taierea cordoanelor. Simptome. Exemple. Sugestii. Invocări.

Limbajele iubirii- un instrument de screening și intervenție terapeutica în cuplu și familie

Dacă nu ne ocupăm noi de propria fericire, nimeni nu o va face - Interviu cu prof. doctor Aurora Szentágotai-Tătar