Jiddu Krishnamurti – Despre iubire si ceea ce tu numesti iubire

 Iubirea este bucurie, iubirea este delectare, nu ceea ce a făcut omul din ea. 

Mă întreb dacă ati cunoscut vreodată ce este iubirea? Am împărţit viaţa aşa cum am împărţit pământul. Vorbim de iubire ca fiind carnală sau spirituală şi am instituit o bătălie între sacru şi profan. Am împărţit iubirea între ceea ce este şi ceea ce ar trebui să fie, astfel încât niciodată nu cunoaştem ce este iubirea.

Noi vorbim foarte mult despre asta – iubirea lui Dumnezeu, iubirea pentru umanitate, iubirea de ţară, iubirea de familie – şi totuşi este ciudat faptul că odată cu această “iubire” vine şi ura. Il iubeşti pe Dumnezeul tău, dar urăşti un alt Dumnezeu, îţi iubeşti naţiunea, familia, dar eşti împotriva altei familii sau altui neam. Şi tot mai mult şi mai mult, în întreaga lume iubirea este asociată cu sexul. Nu condamnăm, nu judecăm, nu evaluăm, doar observăm ceea ce efectiv se petrece.

In această iubire există atât de multă furie, gelozie, invidie, posesivitate, dominaţie, conflict între mine şi tine; în aceasta există atât de multă plăcere, dorinţă, plăcere sexuală – toate acestea sunt iubire?

Deci, iubirea este plăcere? Plăcerea este un produs al gândirii; ai avut diferite tipuri de plăcere ieri, te gândeşti la asta, construieşti imagine după imagine şi acestea te stimulează şi toate acestea iţi oferă plăcere sexuală sau de altă natură – şi asta numeşti tu iubire. Şi este asta iubire? Deoarece în plăcere există frustrare, există durere, există agonie, există dependenţă. Nu depinzi tu, psihologic de un altul? Şi atunci când o faci, atunci când depinzi de soţia sau soţul tău şi spui “îl iubesc” – este aceasta iubire? Şi în această dependenţă nu există frică?

Evident, iubirea nu este sentiment. Sentimentalismul, emotivitatea este doar o formă de expansiune de sine. A fi copleşit de emoţie, evident nu este iubire deoarece o persoană sentimentală poate fi crudă atunci când sentimentele sale nu primesc răspuns, atunci când sentimentele sale nu au nicio finalitate. O persoană emoţională poate instiga la ură, la război, la măcel. Omul sentimental, copleşit de lacrimi pentru religia sa, cu siguranţă nu iubeşte.

Poate vezi un cerşetor pe stradă, îi dai o monedă şi îi adresezi un cuvânt de simpatie. Este asta iubire? Este simpatia iubire?

Deci, cineva urmăreşte să descopere ce este iubirea. Dacă aceasta are o cauză -”te iubesc pentru că”… Dumnezeule, atunci este comerţ!

Este atât de evident. Dacă ai iubire nu vei cere nimănui să te iubească. Vezi tu, noi înşine ne transformăm în cerşetori. Când vrem ca cineva să ne ajute, suntem cerşetori. Sau când depindem de cărţi, suntem cerşetori. Poate este bine să fii un cerşetor, dar vezi consecinţele: întotdeauna vei depinde de altcineva şi toţi oamenii care te vor ajuta îţi vor umple bolul cu gunoaiele lor.

Viaţa este atât de bogată, are atât de multe comori, dar noi mergem în ea cu inimile goale; noi nu ştim cum să ne umplem inimile cu această abundenţă a vieţii. Suntem săraci interior şi când aceste bogăţii ne sunt oferirte, le refuzăm. Iubirea este ceva periculos; ea ne aduce singura revoluţie care ne va oferi fericirea deplină. Atât de puţini dintre noi sunt capabili de iubire, atât de puţini doresc iubirea, iubim cu propriile noastre condiţii, facem din iubire ceva negociabil, avem o mentalitate de piaţă, dar iubirea nu este o marfa, o afacere, a da şi a primi. Ea este starea de a fi în care toate problemele oamenilor sunt rezolvate. Mergem spre ea protejaţi de o armură şi astfel viaţa devine o afacere stridentă, firavă, minusculă, lipsită de importanţă.

Iubirea nu este opusul a nimic. Aceasta nu este opusul urii sau a violenţei. Chiar dacă nu depind de nimeni şi duc o viaţă socială virtuoasă făcând muncă de voluntariat, participând la demonstraţii de stradă, dacă nu ai iubire, toate acestea nu au valoare. Dacă iubeşti, atunci poţi să faci ce vrei, pentru omul care iubeşte nu există nicio eroare, sau dacă există o eroare, el o corectează imediat Un om care iubeşte nu este gelos, nu are remuşcări, pentru el nu există iertare deoarece nu există niciun moment in care necesitatea iertării apare. Toate acestea necesită investigaţii profunde, o mare grijă şi atenţie.

Iubirea nu este conflict; iubirea nu cunoaşte gelozia, ura, furia, ambiţia, dorinţa pentru poziţie şi putere, nevoia exprimării de sine. Şi pentru a intra in iubire trebuie să ai libertatea de a observa ceea ce nu este iubirea – să o observi, să cunoşti întreaga sa structură psihologică, s-o observi efectiv, cu adevărat.
Iubirea, cu siguranţă este un sentiment total, care nu este deloc sentimental şi in care nu există niciun fel de separare. Ea este puritatea totală a senzaţiei fără calitatea separatoare, fragmentatoare a intelectului. A iubi înseamnă a muri.

Abandonul de sine este iubire, compasiune: pasiunea pentru toate lucrurile, pentru cei înfometaţi, pentru suferinţă, pentru cei fără adăpost, precum şi pentru materialist şi credincios.

Această realitate nu poate fi cumpărată, nu poate fi vândută sau reprodusă; ca nu poarte fi încătuşată in cărţi. Ea trebuie descoperită de la un moment la altul, în zâmbet, în lacrimă, sub frunzele moarte, în gândurile vagabonzilor, în plinătatea vieţii. Deoarece iubirea nu este diferita de adevăr. Şi unde există iubire, există transformare. Acolo unde există iubire, există revoluţie.

Citate extrase din discursurile lui Jiddu Krishnamurti