Despre comunicarile cu cei plecati in planul astral sau lumea cealaltă

 În ocultism se disting trei lumi: 1. Lumea fizică (cea în care trăim); 2. Lumea astrală (care corespunde purgatoriului); 3. Lumea spirituală sau, după termenul sanscrit, devakhanică (raiul creștin). Mai există și alte lumi dincolo sau dincoace de acestea, dar nu ne vom ocupa acum de ele pentru că se află, de fapt, deasupra înțelegerii omenești. Nu pot fi percepute decât în foarte mică măsură de marii inițiați. Nu ne vom ocupa aci decât de evoluția planetară în interiorul sistemului nostru solar.

Planul fizic ne cantonează în acest spațiu strâmt al existenței fizice care se scurge între viață și moarte. Între două încarnări, ne mișcăm în planul astral și în planul devakhanic. Dar, nucleul omului rămâne neclintit. Se reîncarnează, dar nu la nesfârșit. Căci ritmul încarnărilor are un început și trebuie să se termine. Omul vine de undeva și se duce undeva.

Lumea astrală nu este un loc, ci o stare. Ea se află în jurul nostru, ne scăldăm în ea veșnic pe acest pământ. Trăim în ea ca orbii din naștere care se orientează bâjbâind. Redați-le vederea printr-o operație: se vor afla tot în aceeași încăpere, dar vor vedea pentru prima oară formele și culorile.

Tot așa se deschide și lumea astrală prin clarviziune. Acesta este o altă stare de conștiință. În opera științifică a lui Goethe se găsește un pasaj remarcabil despre esența luminii considerată ca un limbaj al naturii:

„Încercăm în zadar, spune el, să exprimăm esența unei ființe. Percepem efecte și o istorie completă a acestora ar cuprinde poate esența ființei. Ne vom strădui în zadar, să descriem caracterul unui om, dar, dacă i-am aduna toate faptele la un loc, ne-ar apărea în fața ochilor imaginea caracterului său.

„Culorile sunt acțiuni ale luminii, acțiuni și pasiuni. În acest sens, ele ne revelază natura luminii. Culorile și lumina sunt fenomene care se află în strânsă legătură. Dar trebuie să ni le reprezentăm ca făcând parte integrantă din întreaga natură, care vrea să se manifeste pentru ochiul nostru prin lumină și culori.

„Natura se manifestă într-un mod analog și pentru un alt simț. Închideți ochii: deschideți și ciuliți urechea. De la adierea cea mai slabă până la cel mai asurzitor tumult, de la sunetul cel mai simplu până la armonia cea mai complicată, de la țipătul cel mai violent și mai pasional până la cel mai blând cuvânt al rațiunii, tot natura e cea care vorbește, revelându-și prezența, forța, viața și raporturile ei, în așa fel încât un orb care nu are acces la infinitul vizibil poate sesiza în ceea ce este audibil un infinit viu.

„Natura vorbește astfel de sus în jos tuturor simțurilor, celor cunoscute, celor neînțelese sau necunoscute, întreținându-se cu ea însăși și cu noi prin mii de fenomene. Pentru observatorul atent ea nu este nici moartă, nici mută; durității pământului i-a adăugat un confident, un metal ale cărui mici fărâme ne permit să remarcăm ceea ce se întâmplă în întreaga lui masă” (Teoria culorilor. Cuvânt înainte).

Să încercăm să descriem lumea astrală. Trebuie să ne obișnuim cu o manieră diferită de a vedea lucrurile. Mai întâi totul este confuz și haotic.

Primul lucru de care îti dai seama este acela că tot ceea ce există ni se arată ca într-o oglindă, că totul este răsturnat. În lumina astrală cifra 365 trebuie citită invers: 563. Dacă un eveniment se desfășoară în fața noastră, acesta se întâmplă în sensul invers față de direcția sa de pe pământ. În lumea astrală cauza vine după efect, pe când în lumea noastră efectul vine după cauză. În lumea astrală scopul apare ca fiind cauză. Ceea ce dovedește că scopul și cauza sunt lucruri identice, acționând în sens invers, în funcție de sfera de viață în care ne plasăm. Clarviziunea rezolvă deci experimental problema teologică pe care nici o metafizică n-a putut s-o rezolve prin gândire abstractă.

O altă explicație a acestei dedublări răsturnate a lucrurilor in plan astral constă în faptul că ea îl învață pe om să se cunoascâ pe sine însuși. Sentimentele și pasiunile se exprimă în acest plan prin forme vegetale, și animale. Când omul începe să-și perceapă pasiunile în plan astral, el le vede sub forme animale care ies din el și le vede în sens invers ca și cum ar năvăli peste el. Aceasta pentru că, în stare vizionară, el este deja exteriorizat: altfel nu s-ar putea vedea. De aceea, numai acolo, în planul astral, omul învață cu adevărat să se cunoascâ pe sine, contemplând imaginile animalelor care se aruncâ asupra lui. Un sentiment de ură pe care l-a nutrit pentru o ființă exterioară apare ca un demon care se năpustește spre el.

Această cunoaștere astrală de sine se produce în mod anormal la cei care suferă de boli psihice, aceștia văzându-se în continuu fugăriți de animale și ființe grotești. Ei nu bănuiesc că viziunile lor nu sunt decât reflexul emoțiilor și al pasiunilor lor.

Adevărata inițiere nu produce nici un fel de tulburare psihică. Dar irumpția prematură și neașteptată a lumii astrale în organismul uman poate duce la nebunie. Căci în starea de clarviziune, omul se desparte de corpul fizic. De aceea se pot ivi pericole pentru spiritul și creierul celui care se ocupă de astfel de exerciții, dacă este lipsit de echilibru.

Orice inițiere rosicruciană s-a bazat pe o disciplină care urmărea tocmai să-l facă pe om obiectiv cu sine însuși, să-i formeze un Eu obiectiv. Omul trebuie să înceapă prin a se vedea obiectiv pe sine. Acestă obiectivizare a sinelui face posibilă ieșirea corpului astral, în afara corpului fizic.

Ce se întâmplă în clipa morții? După moarte, corpul eteric, corpul astral și Eul omului se despart de corpul fizic. În lumea fizică nu rămâne decât cadavrul. Imediat după aceea, corpul eteric și corpul astral formează un tot, corpul eteric imprimând în corpul astral toată memoria vieții cuprinse în el, după care se risipește lent în elementul său, corpul astral intrând singur în lumea astrală.

Corpul astral poartă atunci în el toate dorințele pe care le naște viața, dar fără mijloacele de a le satisface, neavând corp fizic. Ceea ce-l face să simtă o sete mistuitoare. De aici s-a născut în mitologia greacă, imaginea chinurilor lui Tantal. Are, de asemenea, impresia că intră în foc. De aici s-a născut imaginea Gheenei a Purgatoriului. Ideea de foc, de Purgatoriu, de care-și bat joc materialiștii, exprimă cu adevărat starea subiectivă a omului după moarte. În schimb, setea de acțiune nesatisfăcută dă senzația de frig. Starea obiectivă se exprimă prin răceala pe care o exală sufletul, răceală născută dintr-o acțiune nerealizată pe pământ, resimțită de spirite în ședințele de spiritism. Sufletul legat de corpul astral trebuie să se dezvețe de organele sale fizice și să dobândească altele noi pentru a învăța să trăiască în lumea astrală. În acest scop, sufletul începe să deruleze viața de-a-ndoaselea, începând cu sfârșitul și mergând până la copilărie. Doar atunci, revenit astfel la momentul nașterii, după ce și-a retrăit viața trecând prin focul purificator, sufletul este pregătit pentru lumea spirituală: Devakhan. Acesta este sensul cuvintelor lui Christos care spune apostolilor săi: „Adevărat vă zic vouă, că, dacă nu veți deveni asemenea acestor copii, nu veți intra în Impărăția Cerurilor”.

Când omul coboară să se încarneze pe pământ o face împins de dorință, dar nostalgia pământului nu se naște în om fără un scop. Scopul este învățarea.

Învățăm prin toate experiențele noastre și ne îmbogățim fondul de cunoștințe. Dar, ca să poată învăța pe pământ omul trebuie să fie îndemnat, atras de plăceri.

Când, ajuns în lumea astrală, după moarte, sufletul retrăiește existența în sens invers, el trebuie să respingă plăcerile, păstrând doar experiența; trecerea lui în planul astral este deci o purificare prin care ajunge să se lepede de gustul satisfacțiilor fizice.

Aceasta este purificarea numită la hinduși kamoloka, care se face prin focul consumator. Omul trebuie să învețe să nu mai aibă corp. Moartea provoacă mai întâi senzația unui gol imens.

În cazul morții violente și în sinucidere, aceste impresii de vid, de sete și de arsură sunt și mai îngrozitoare. Corpul astral, nepregătit să trăiască în afara corpului fizic se smulge din el în dureri, în timp ce în moartea naturală, corpul astral, pregătit, se desparte mai ușor. În moartea violentă, care nu a fost provocată în mod voluntar, sfâșierea este totuși mai puțin dureroasă decât în cazul sinuciderii.

Se poate ajunge, încă din timpul vieții, la un fel de moarte spirituală cauzată de separarea înainte de vreme a spiritului de corp, printr-o confuzie între planul astral și cel fizic. Nietzsche este un exemplu în acest sens: În cartea sa Dincolo de Bine și de Rău, Nietzsche a transportat fără să știe astralul în planul fizic. A rezultat o tulburare și o răsturnare a tuturor noțiunilor, a rezultat greșeala, nebunia și moartea.

Viața crepusculară a unui mare număr de mediumuri este un fenomen analog. Mediumul se dezorientează oscilând între diversele lumi și nu mai poate distinge adevărul de ceea ce este fals.

Minciuna din planul fizic devine distrugere în planul astral. Minciuna este o crimă în plan astral. Acest fenomen se află la originea magiei negre. Porunca fizică: Nu ucide! se poate traduce când este vorba de lumea astrală prin: Nu minți! În plan fizic, minciuna nu este decât o vorbă, o invenție, o iluzie. În planul astral, toate sentimentele, toate ideile sunt forme vizibile, forțe vii. Minciuna astrală provoacă o coliziune între forma falsă și forma adevărată care ajung să se ucidă reciproc.

Cel care practică magia albă vrea să dea altor suflete viața spirituală pe care o poartă în el însuși. Dar adeptului magiei negre îi e sete să ucidă, să creeze vid în jurul lui, în lumea astrală, pentru că vidul astfel creat devine pentru el terenul în care își poate desfășura pasiunile lui egoiste; forța de care are nevoie pentru a împlini acestea și-o dobândește însușindu-și forța vitală a tot ceea ce are viață, adică ucigând.

Iată de ce prima sentință a tablei de calcul a magiei negre este: Viața trebuie înfrântă. Iată de ce, în anumite școli de magie neagră discipolii sunt învățați oribila și sălbatica practică de a lovi cu cuțitul animalele vii, cu indicația precisă a acelei părți din corpul animalului care dă naștere la cutare sau cutare forță necesară celui care sacrifică. Dintr-un punct de vedere exterior, se pot constata trăsături comune între magia neagră și vivisecție. Știința actuală, ca urmare a materialismului său, are nevoie de vivisecție. Curentul de opinie împotriva vivisecției se inspiră din rațiuni profund morale. Dar nu vom reuși să abolim vivisecția din domeniul științei decât atunci când vom înapoia medicinii clarviziunea. Numai pentru că și-a pierdut clarviziunea, medicina apelează la vivisecție. Când vom fi cucerit din nou lumea astrală care s-a retras din noi, clarviziunea va permite medicului să pătrundă prin spirit în interiorul organelor bolnave, iar vivisecția va fi abandonată ca inutilă.

Cunoașterea vieții astrale ne permite o concluzie capitală: lumea fizică este produsul lumii astrale.

Se poate cita un exemplu din miile de cazuri care reflectă întrepătrunderea reciprocă a păcatelor umane cu evenimentele lumii astrale și repercusiunea în astral a păcatelor comise în viața terestră: epidemiile care au bântuit mai ales în Evul Mediu. Lepra este rezultatul terorii provocate de invaziile hunilor și ale popoarelor asiatice asupra populațiilor Europei. Popoarele mongole, într-adevăr, descendente ale Atlanților, erau purtătoare ale unor germeni ai degenerescenței. Contactul cu ei a produs mai întâi boala morală a fricii în planul astral al omului. Substanța corpului astral se descompunea și acest teren de descompunere astrală devenea un fel de teren de cultură în care se dezvoltau bacteriile care au provocat pe pământ boli cum ar fi lepra.

Ceea ce respingem astăzi din noi către planul astral reapare mâine în plan fizic. Ceea ce semănăm în plan astral va fi recoltat pe pământ în vremurile viitoare. Recoltăm, deci, astăzi roadele mentalității materialiste înguste cu care strămoșii noștri au însămânțat planul astral.

Se poate deduce de aici importanța esențială pe care o are faptul de a ne hrăni cu adevăruri oculte. Dacă știința ar accepta, fie doar ca ipoteză, datele ocultismului, lumea s-ar schimba. Materialismul a cufundat omul într-un asemenea întuneric că e necesară acum o imensă concentrare de forțe pentru a-l scoate la lumină. Omul cade sub influența bolilor sistemului nervos care, sunt adevărate epidemii psihice.

Ceea ce numim sentiment revine pe pământ, trecând prin planul astral, sub formă de realitate, de evenimente, de fapte. Din planul astral vin tulburările nervoase care-i epuizează pe oameni.

Iată de ce fraternitatea ocultă a hotărât să se arate în prim-plan și să reveleze omenirii adevărurile ascunse. Omenirea trece printr-o criză și trebuie ajutată să-și recâștige echilibrul, sănătatea. Or, sănătatea, echilibrul, nu pot să revină decât prin spiritualitate.