Cabinet Individual de Psihologie Popovici Mircea Petru

Profesorii nu sunt animatori, nici clovni. Credeți-mă, nu vreți entertaineri, vreți profesori buni. Copiii progresează doar provocați, cu rigoare, cu reguli, cu respect...cu dat de greu. Școala nu e locul unde copilul trebuie doar să râdă, să se distreze, să facă numai ce-i place, să dea pe "emisiunea" preferată. Observ un trend așa care îndeamnă, dictează chiar, să ne dăm peste cap noi adulții ca celor mici să le fie cald, ușor și bine. Să nu cumva să fie deranjați de vreo cerință care-i pune la treabă. Ba chiar indicat să le facem noi deja treaba pe jumătate și-apoi să continue ei ce mai e de continuat. Pe jumătate sau chiar pe de-a-ntregul, că, deh, se uită ei ca la spectacol și învăța. Că doar copiii din ziua de azi sunt muuult mai deștepți decât eram noi. Și, atenție, spectacolul trebuie să fie pe placul lor, musai pe placul lor. Deci dați-vă peste cap să găsiți mereu și mereu scene noi de spectacol. Că ei se plictisesc ușor, n-au răbdare. Și schimb...

  Descoperiți reflecția lui Albert Camus care ne provoacă percepția asupra vieții. În centrul filosofiei existențialiste se află o imagine puternică și descurajantă: cea a regelui Sisif, condamnat să împingă o piatră uriașă în sus, doar pentru a o vedea rostogolindu-se din nou în jos, repetând această sarcină inutilă pentru eternitate. Acest mit, preluat din mitologia greacă și revitalizat de filosoful francez Albert Camus în eseul său "Mitul lui Sisif", a devenit un simbol durabil al luptei omului împotriva inutilității și absurdității existenței. În mitologia greacă, Sisif a fost un rege viclean și sfidător care i-a înșelat pe zei în mai multe rânduri. Viclenia și aroganța sa i-au adus în cele din urmă o pedeapsă eternă impusă de Zeus: trebuia să împingă un bolovan uriaș până în vârful unui deal, pentru ca apoi bolovanul să se rostogolească înapoi în jos, forțându-l să o ia de la capăt, într-un ciclu nesfârșit de efort și eșec. Albert Camus preia acest mit în eseul său pent...

Descoperiți alegoria care ne provoacă percepția asupra lumii. În Cartea a VII-a din Republica, Platon prezintă una dintre cele mai faimoase și profunde alegorii ale filosofiei occidentale: Mitul Peșterii. Această poveste nu este doar o narațiune fascinantă, ci și un instrument puternic pentru înțelegerea teoriei cunoașterii și a percepției realității, concepte centrale în gândirea platoniciană. Imaginați-vă o peșteră întunecată în care un grup de prizonieri au fost înlănțuiți împreună încă de la naștere. Acești prizonieri sunt imobilizați în așa fel încât nu se pot uita decât la un perete din fața lor. În spatele prizonierilor se află un foc și, între foc și prizonieri, o potecă ridicată. Pe această potecă trec oameni care transportă obiecte și figuri de diferite forme, care aruncă umbre pe peretele pe care prizonierii îl pot vedea. Pentru acești prizonieri, aceste umbre sunt singura realitate pe care o cunosc. Umbrele din peșteră simbolizează ignoranța și percepția limitată a celor ca...

  În anii 1970, artista sârbă Marina Abramovich a realizat un experiment CIUDAT: Stătea nemișcată într-unul din centrele expoziționale, iar lângă ea se aflau diverse obiecte, de la un ciocan cu pistol până la vopsele în acuarelă. În același timp, oamenilor li s-a permis să ia oricare dintre aceste obiecte și să facă ce vor cu Marina. Ideea din spatele EXPERIMENTULUIa fost foarte simplă: Abramovich a trebuit să stea nemișcat șase ore, în timp ce oamenii care veneau să o vadă puteau face orice voiau cu ea folosind oricare dintre cele 72 de obiecte pe care le pusese pe masa de lângă ea. Abramovich stătea în mijlocul camerei cu un semn pe piept pe care scria: „Instrucțiuni: pe masă sunt 72 de obiecte care pot fi aplicate după bunul plac. ȘI EU SUNT UN OBIECT. În această perioadă de timp, sunt pe deplin responsabilă pentru ce mi se întâmplă. Durata: 6 ore (8 pm - 2 am)". Pe masă erau „obiecte pentru plăcere” și „obiecte pentru distrugere”. Printre obiectele inofensive se numărau floril...

  Primul spune: "Persoana care vine in viata noastra, este persoana potrivita"; adica nimeni nu vine in viata noastra din intamplare, toti oamenii din jurul nostru, care interactioneaza cu noi, sunt acolo pentru ceva, care sa ne faca sa invatam si sa mergem mai departe in orice situatie. A doua lege spune: "Ceea ce se întâmplă este singurul lucru care s-ar fi putut întâmpla. "Nimic, dar nimic, absolut nimic din ceea ce se întâmplă în viața noastră nu putea fi altfel. Nici măcar cel mai mic detaliu. Nu există "dacă aș fi făcut așa ceva, altceva s-ar fi întâmplat.. ". Nu. Ce s-a întâmplat a fost singurul lucru care se putea întâmpla și trebuia să fie așa pentru noi să învățăm lecția și să mergem mai departe. Fiecare situație care ni se întâmplă în viață este perfectă, chiar dacă mintea și ego-ul nostru rezistă și refuză să accepte asta. Al treilea spune: "Oricând începe este momentul potrivit. "Totul începe la momentul potrivit, nu mai devreme sau ...

  de  Joy Pullmann   Femeile au nevoie de propriul lor traseu de viață, și merităm unul care să fie potrivit cu noi însene. Pentru a-l construi, trebuie să aflăm și să afirmăm adevărul despre ce le aduce femeilor fericirea. Cultura noastră a devenit atât de saturată de feminism că până și conservatorii sau credincioșii devotați, cum eu însămi sunt, gândim tot în șabloanele lui. Asta n-ar fi o problemă dacă feminismul n-ar fi antitetic împlinirii umane, atât la nivel individual cât și de grup, prin faptul că are o viziune falsă asupra naturii umane. Oricâte dovezi s-ar acumula – inimă frântă după inimă frântă, multe femei persistă în disonanța cognitivă. Toate vrem să credem că suntem excepționale, că tiparele comportamentului uman nu ni se aplică  nouă . Că deși altele au ajuns rău făcând aceleași lucruri pe care le facem și noi, sau pe care intenționăm să le facem, nouă totuși nu ni se va întâmpla. Noi suntem speciale. Noi suntem altfel. Refuzul de a învăța din isto...

  Cel mai frumos ritual despre care am auzit, este al femeilor din Tribul HIMBA din Namibia, în Africa de Sud. Aici data nașterii unui copil nu este fixată în momentul nașterii, nici în momentul conceperii sale, ci mult mai devreme, în ziua în care apare gândul mamei de a avea un copil. Conform tradiției, atunci când o femeie din trib își dorește să aibă un copil, ea se retrage natură, într-un loc liniștit și sacru, unde meditează și ascultă până când cântecul copilului i se revelează. Acest cântec este considerat un dar divin și se spune că vine din sufletul copilului nenăscut. După ce primește cântecul, femeia se întoarce la comunitate și îl împărtășește cu barbatul său. În timpul actului de concepție, ei cântă împreună acest cântec pentru a invita spiritul copilului în lume. Pe parcursul sarcinii, mama continuă să cânte acest cântec, stabilind astfel o legătură spirituală și emoțională puternică cu copilul. Tot acum mama însărcinată, învață moașele și femeile mai mari cântarea a...