Predica de pe munte: Fericirile......

  Predica de pe munte – Fericirile, cuvinte dumnezeiești care nu sunt doar o învățătură, ci însăși respirația Împărăției lui Dumnezeu în inimile noastre!

Hristos Se urcă pe munte și vorbește… Nu ca un simplu învățător, ci ca Dumnezeu Care cunoaște adâncul sufletului omenesc. Și ne arată ceva cutremurător: ceea ce lumea numește slăbiciune, Dumnezeu numește fericire!

„Fericiți cei săraci cu duhul” – adică aceia care s-au golit de mândrie, care nu se bizuie pe ei înșiși, ci își pun toată nădejdea în Dumnezeu. Aceasta este temelia vieții duhovnicești: smerenia.

„Fericiți cei ce plâng” – nu doar pentru suferințele lor, ci mai ales pentru păcatele lor. Lacrima pocăinței spală sufletul și îl face locaș al harului.

„Fericiți cei blânzi” – aceia care au biruit mânia, care nu răspund răului cu rău, ci poartă pacea în inimă. Blândețea este puterea celor care au învățat să se stăpânească pe sine.

„Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate” – cei care nu se mulțumesc cu puțin, ci caută neîncetat adevărul și voia lui Dumnezeu.

„Fericiți cei milostivi” – pentru că ei seamănă cu Dumnezeu. Milostenia nu este doar un gest, ci o stare a inimii care se deschide și se dăruiește.

„Fericiți cei curați cu inima” – cei care au alungat viclenia, răutatea și gândurile întinate. Inima curată este oglinda în care Se vede Dumnezeu.

„Fericiți făcătorii de pace” – cei care aduc liniște, împăcare și iubire acolo unde este dezbinare. Ei devin fii ai lui Dumnezeu prin lucrarea lor.

„Fericiți cei prigoniți pentru dreptate” și „cei ocărâți pentru Hristos” – aceștia sunt cei care nu se rușinează de credință, care rămân statornici chiar și în încercare. Lor le este făgăduită Împărăția Cerurilor.

Fraților, Fericirile nu sunt doar promisiuni pentru viitor, ci o chemare la o viață trăită altfel, aici și acum. Ele sunt o răstignire a omului vechi și o naștere a omului nou, în Hristos.

Evanghelia de astăzi ne arată că adevărata fericire nu vine din exterior, ci dintr-o inimă unită cu Dumnezeu. Nu din cât avem, ci din cât iubim. Nu din cât suntem văzuți, ci din cât suntem trăiți în taină înaintea lui Dumnezeu.

Fraților, ce trebuie să ținem minte din această dumnezeiască învățătură?

– fără smerenie nu există început duhovnicesc;

– fără pocăință nu există curățire;

– fără blândețe nu există pace;

– fără milostenie nu există asemănare cu Dumnezeu;

– fără curăție a inimii nu putem vedea pe Dumnezeu;

– fără răbdare în încercări nu putem ajunge la adevărata fericire.

Să ne cercetăm inimile și să vedem unde ne aflăm. Și, chiar dacă suntem departe, să nu deznădăjduim, ci să începem cu pași mici, dar sinceri, acest urcuș duhovnicesc.

Pentru că Fericirile nu sunt doar cuvinte, ci drumul sigur către Împărăția lui Dumnezeu.