Nu avem un creer reptilian.......

 

“Nu avem un creier reptilian. Evoluția creierului nu merge așa. Dovezile din paleontologie arată că reptilele și mamiferele au evoluat în paralel, deci, mamiferele nu aveau cum să ‘moștenească’ o parte a creierului de la reptile”, scrie Andrei Miu, profesor de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală la Universitatea Babeș-Bolyai, fondator și coordonator al Laboratorului de Neuroștiințe Cognitive de la UBB pe Facebook, citând pagina Podcastului de Neuroștiințe.

Andrei Miu semnalează un articol care clarifica o concepție greșită despre evoluția sistemului nervos foarte răspândită psihologie. Mulți psihologi cred că, pe măsură ce au apărut noi specii de vertebrate, structurile complexe mai noi din punct de vedere evolutiv ale creierului au fost așezate deasupra structurilor mai vechi și mai simple.

„Acest articol trece în reviste erorile din teoria creierului triunitar, cea în care Maclean a propus existența a trei părți diferite ale creierului, dintre care două (creierul reptilian și sistemul limbic) ar fi fost moștenite de la reptile și primele mamifere. Dar știm că nu e așa. Dovezile din paleontologie arată că reptilele și mamiferele au evoluat în paralel (și că, deci, mamiferele nu aveau cum să „moștenească” o parte a creierului de la reptile). 

Pe de altă parte, studiile de neuroanatomie comparativă au indicat că sunt foarte multe asemănări între creierul reptilelor și al mamiferelor. Creierul acestor specii ar include structuri nervoase similare, care, însă, variază ca organizare și funcții ca urmare a mediilor foarte diferite în care s-au adaptat. Vorba unei neuroanatomiste, Suzana Herculano-Houzel, <the triune brain is only a fantasy>”, scrie cercetătorul Andrei Miu.

De unde provine teoria creierului triunitar

Concepția eronată provine din lucrările lui Paul MacLean, care în anii 1940 a început să studieze regiunea creierului pe care a numit-o sistemul limbic. MacLean a propus mai târziu teoria creierului triunitar: creierul reptilian controlează funcţiile de bază, cum ar fi mişcarea şi respiraţia; în continuare, sistemul limbic controlează răspunsurile emoționale; și în cele din urmă, cortexul cerebral controlează limbajul și raționamentul. 

Ideile lui MacLean erau deja considerate incorecte de comunitatea științifică în momentul în care și-a publicat cartea din 1990, The Triune Brain in Evolution. 

Care sunt erorile teoriei creierului triunitar

„Prima problemă este că aceste idei reflectă o viziune scala naturae a evoluției în care animalele pot fi aranjate liniar de la organisme „simple” la cele mai „complexe”. Această viziune este nerealistă, deoarece complexitatea neuronală și anatomică a evoluat în mod repetat în cadrul multor linii independente”, conform articolului citat de Andrei Miu, care enumeră principalele erori ale teoriei lui MacLean. 

„Această viziune implică, de asemenea, că istoria evolutivă este o progresie liniară în care un organism a devenit altul și apoi altul. Odată cu această neînțelegere vine și credința incorectă că adăugarea de structuri neuronale complexe permite o complexitate comportamentală crescută, iar complexitatea structurală conferă complexitate funcțională.

Ultima – și cea mai importantă – problemă cu această viziune greșită este implicația că evoluția anatomică se desfășoară în același mod ca straturile geologice, cu noi straturi adăugate peste cele existente. Multe schimbări evolutive constau în transformarea părților existente. De exemplu, aripile liliecilor nu sunt anexe noi; membrele lor anterioare au fost transformate în aripi prin mai multe etape intermediare”, se precizează în articol. 

De ce este important? Contează dacă psihologii au o înțelegere incorectă a evoluției neuronale? 

„Un răspuns la această întrebare este simplu: suntem oameni de știință. Ar trebui să ne pese de adevăratele stări ale lumii, chiar și în absența unor consecințe practice. Dacă psihologii au o înțelegere incorectă a evoluției neuronale, ar trebui să fie motivați să corecteze concepția greșită, chiar dacă această credință incorectă nu afectează programele lor de cercetare”, conform articolului care trece în reviste erorile din teoria creierului triunitar, în care cercetătorii încearcă la final să explice persistența ideilor greșite. 

„Poate că ideile greșite despre evoluția creierului persistă pentru că se potrivesc cu experiența umană: uneori ne simțim copleșiți de emoții incontrolabile și chiar folosim termeni  referitori la animale pentru a descrie aceste stări. Aceste idei sunt, de asemenea, în concordanță cu viziuni tradiționale despre natura umană, cum ar fi raționalitatea care se luptă cu emoțiile, sufletul platonic tripartit, psihodinamica freudiană și abordările religioase ale umanității. Ele sunt, de asemenea, idei simple care pot fi distilate într-un singur paragraf dintr-un manual introductiv, ca o confirmare a rădăcinilor biologice ale comportamentului uman. Cu toate acestea, le lipsește orice fundament în înțelegerea neurobiologiei sau evoluției și ar trebui abandonate de oamenii de știință psihologi”.

Dacă teoria creierului triunitar este complet greșită, iar neurologii știu că este greșită de zeci de ani, de ce este atât de răspândită și crezută în continuare?

„Neuroștiința evoluționistă a abandonat teoria cu zeci de ani în urmă. Alți oameni de știință au dovedit că MacLean a greșit, de exemplu, Terrence Deacon în lucrarea sa Rethinking Mammalian Brain Evolution, însă dovezile că teoria lui MacLean conține erori nu au părut niciodată să iasă din lumea academică a neuroștiinței evoluționiste”, spune Daniel Toker, neurocercetător la UCLA, într-un articol din 2018.

În schimb, teoria creierului triunitar a stat la baza bestseller-ul lui Carl Sagan și câștigător al Premiului Pulitzer în 1978 Dragonii Edenului:

„Sagan s-a bazat pe teoria lui MacLean pentru a explica modul în care oamenii au evoluat pentru a produce știință, artă, matematică și tehnologie. Entuziasmul lui Sagan pentru teorie a fost clar atât în scrierile sale, cât și în programele de televiziune realizate, care au avut o audiență uriașă. Prin urmare, nu ar trebui să fie surprinzător faptul că, parțial prin elocvența și popularitatea lui Sagan, ideile greșite ale lui MacLean și-au făcut loc în curentul cultural mainstream”, spune Daniel Toker, oferind exemple de articole și chiar manuale în care este prezentată această teorie în prezent: „Avem articole cu titluri precum „Creierul reptilian” și „Nu asculta creierul reptilian” pe Psychology Today, o revistă ale cărei vânzări au urcat în top 10 din SUA. Teoria creierului triunitar a fost chiar prezentată într-un articol pe blog în Scientific American, o revistă de știință premiată și foarte populară. Această popularitate nu poate fi atribuită doar mass-media: teoria creierului triunitar a apărut în manuale de psihologie (de exemplu, acesta, acesta și acesta)”.

Teoria creierului triunitar, promovată în școlile din România printr-un proiect despre neuroștiință

În România, pe teoria creierului triunitar se bazează multe episoade din podcastul Mind Architect, care fac parte din programa proiectului Neuroștiința la Clasă. Cercetătorii Andrei Miu, Raul Mureșan și Dragoș Iliescu au avertizat într-o scrisoare deschisă că această idee este eronată și depășită, în octombrie 2021. 

O altă idee eronată, pe care se bazează multe episoade din podcastul Mind Architect – și pe care le analizăm pentru că fac parte din programa proiectului Neuroștiința la Clasă – este că creierul ar fi format din două părți, sistemul limbic (denumit de autor „Elefantul”) și neocortexul (denumit de autor „Călărețul”), care au evoluat în etape filogenetice diferite și care ar avea funcții diferite. Ideea provine din teoria creierului triunitar, dezvoltată de medicul american Paul MacLean, începând din anii 1949-1952, teorie care a fost abandonată demult (a se vedea, de ex., Cesario, Johnson, & Eisthen, 2020) odată cu descoperirea omologiei dintre structurile nervoase de la diferite specii, care contrazice ipoteza unei evoluții în etape. De asemenea, separarea netă a proceselor emoționale și cognitive, inclusiv la nivel neurofiziologic, nu mai e susținută de descoperirile recente din neuroștiințe și psihologie (de ex., Lindquist, Wager, Kober, Bliss-Moreau, & Feldman Barrett, 2012; Okon-Singer, Hendler, Pessoa, & Shackman, 2015), scria în scrisoarea din octombrie 2021 a celor trei cercetători.