De la hipnoză la supraconștiență

 „Realitatea fizică şi cea spirituală pot fi cunoscute şi altfel decât prin starea de veghe conştientă. Aceasta este limitată datorită celor cinci simţuri fizice care culeg informaţii din mediul înconjurător. Mai există şi celelalte cinci simţuri subtile, care aparţin câte unui corp al aurei, prin intermediul cărora putem cunoaşte mult mai multe.

Ştiinţa modernă se află de abia la începutul descifrării secretelor corpului uman, cu predilecţie a misterelor creierului, această fabuloasă maşinărie vie. I se atribuie în mod eronat creierului mare inteligenţa, deoarece el nu face altceva decât să execute. Adevărata inteligenţă o are un singur organ din corp, şi anume inima. Pare bizar că, de exemplu, cu cât iubeşti mai mult şi ai mai multă empatie, cu atât capacităţile spirituale proprii cresc?

Cunoaşterea are două căi

Prin tot ceea ce facem, citim, scriem şi vorbim realizăm un vast proces de comunicare interumană. Toate acestea au rolul de a dezvolta funcţiile cerebrale. Dacă acestea se dezvoltă, atunci şi inima intră în acest proces determinând calitatea dezvoltării. În cazul în care asimilarea cunoaşterii se realizează doar prin mental şi creier, deci fără aportul sufletului şi al inimii, rezultă o dezvoltare lipsită de beneficitate.

Astfel de exemplu în cazul hipnozei, dacă este folosită doar cu intenţia de a afla anumite informaţii pentru un scop egoist sau un interes meschin, avem de-a face cu parcurgerea căii întunecate a cunoaşterii. Consecinţa este că se dezvoltă un mental avid de putere, dornic de a controla pe ceilalţi, de a-i domina cu orice preţ prin tot felul de tertipuri şi măşti comportamentale.

Un astfel de om dându-se chipurile smerit, se poartă în realitate ca un adevărat om fără scrupule. Asta e calea întunecată a cunoaşterii, în schimb pe calea luminoasă există scrupule şi sentimente, astfel că omul poate cunoaşte tot prin hipnoză, de exemplu, multe lucruri folositoare.

Însă mai există şi calea supraconştienţei, ca stare modificată de conştiinţă, cu ajutorul căreia se pot cunoaşte cauzele lucrurilor şi realitatea spirituală. Se spune că pe calea întunecată e mai uşor să cunoşti şi să obţii anumite puteri spirituale, decât pe calea luminoasă. Este adevărat şi explicaţia e simplă.

Calea întunecată nu are scrupule, acestea presupunând prin ele însele existenţa în conştiinţă a ceea ce numim morală, ori un om rău sau întunecat nu are moralitate. Nu-i pasă ce se întâmplă, el face orice pentru a-şi atinge rezultatul, chiar dacă ar muri oameni pentru asta.

Moralitatea – Cheia evoluţiei creatoare

Atunci când vrem să obţinem cunoaşterea spirituală, trebuie să ne întrebăm mai întâi la ce ne foloseşte. Dacă nu o punem în slujba semenilor noştri, o astfel de cunoaştere se întoarce automat împotriva oamenilor, căci oricine acţionează astfel în mod egoist şi separatist, determină o acţiune contra celor din jurul său.

Există la ora actuală mulţi aşa zişi maeştri spirituali, şi în lume, şi la noi în ţară, care acumulând suficientă cunoaştere, au nevoie de a fi recunoscuţi pentru asta. De aceea atrag în jurul lor prozeliţi cărora le împărtăşesc din această cunoaştere, însă la modul trunchiat.

Ceea ce este cel mai important din cunoaşterea dobândită păstrează doar pentru ei înşişi, deoarece se tem că elevii lor vor ajunge să ştie ce ştiu şi ei şi îi vor egala. Această atitudine vine doar din frică. Un adevărat Maestru transmite toată Cunoaşterea dobândită, etapizat şi cu multă compasiune, iar aceasta este atitudinea morală adevărată care deschide şi modifică mult conştiinţa pentru accesul la Adevărurile Superioare.

Între un fals maestru şi un Maestru adevărat există o diferenţă majoră şi importantă. În timp ce falsul maestru îşi ţine elevii într-o stare de semihipnoză, blocându-le accesul către Adevărul deplin, şi făcându-i să-l creadă atât de important şi de merituos, adevăratul Maestru permite elevilor săi orice întrebare, astfel lăsându-le liber accesul către Adevărata Cunoaştere, care presupune să-ţi pui mereu întrebări, să cauţi răspunsurile la ele şi în acest mod mentalul şi conştiinţa se dezvoltă prin acumulare de informaţie, determinând deschiderea centrilor superiori din creier şi din inimă.

Lipsa de iubire îl poate înălţa pe om către culmile cunoaşterii – prin Lumina Mentală, dar fără nicio moralitate şi predispus la autodistrugere pentru că e separat fără a se uni cu Creatorul- Sursa din el, iar iubirea manifestată îl poate înălţa pe om pe aceleaşi culmi ale Cunoaşterii, devenind prin moralitate un co-creator împreună cu Creatorul cu care se uneşte.