Originea și manifestarea vinovăției: cinci funcții ale culpabilității

 Hanyi Xu, Laurent Bégue și Rébecca Shankland (2011) descriu mai multe teorii cu privire la originea și manifestarea vinovăției, după cum urmează:

1. „Mă simt vinovat pentru că am încălcat un acord reciproc: reciprocitate morală.”

Vina funcționează în societățile înalt socializate ca o formă de reglementare a comportamentului față de celălalt, motivând comportamentul moral.

Aceasta apare ca urmare a încălcării normelor pe care societatea le prețuiește și are drept consecință comportamente care să restabilească reciprocitatea (de exemplu, reconsolidarea relației). Totuși, nu doar săvârșirea unei fapte regretabile duce la apariția acestui comportament, ci și asistarea la eveniment (calitatea de martor). O critică adusă acestei teorii suține că agresorul ar putea simți mai multă vinovăție dacă ar avea o relație cu victima, de vreme ce consecința faptei sale ar presupune afectarea relației.

2. „Mă simt vinovat pentru că mi-e frică să fiu exclus: ostracizare.”

În accepțiunea psihologiei dezvoltării, copilul se teme să încalce limitele impuse pentru că ar putea pierde iubirea părinților. Astfel, încălcarea regulilor ar duce la excluderea sau distrugerea relațiilor semnificative. Apare, însă, aceeași critică: intensitatea vinei ar fi direct proporțională cu nivelul de importanță pe care individul o acordă respectivei relații.

3. „Mă simt vinovat pentru că merit să fiu pedepsit.”

Această teorie se bazează pe credința oamenilor într-o lume corectă, în care comportamentele lor sunt recompensate sau pedepsite în funcție de „ce merită fiecare”. Dacă nu apare nicio consecință în urma încălcării normelor, atunci e amenințată această viziune despre o lume corectă.

4. „Mă simt vinovat pentru că îți simt durerea: empatie.”

Oamenii empatici sunt mai predispuși să fie altruiști și, totodată, să se simtă vinovați ca urmare a suferinței altcuiva. Însă, empatia este trăită mai des în relație cu oamenii pe care individul îi consideră asemănători lui și, din acest punct de vedere, empatia va fi mai scăzută pentru cei care fac parte dintr-un alt grup.

5. „Mă simt vinovat pentru că am pierdut controlul asupra mea: auto-control.”

În acest caz, vina îndeplinește funcția auto-controlului. Dacă o persoană se așteaptă să simtă vină în urma încălcării unei reguli sau a producerii de suferință altcuiva, această așteptare funcționează ca metodă de prevenție pentru săvârșirea unor comportamente de natură să inducă sentimentul de vinovăție.

Apariția sau neapariția vinovăției poate să aibă de-a face cu percepția individului despre cât de accesibilă ar fi repararea greșelii.

Cu cât e mai greu de reparat, cu atât se vede nevoit să elimine sentimentul de vinovăție fiindcă devine insuportabil. Lipsa vinovăției apare și ca urmare a scuzelor sau raționalizărilor care încearcă să justifice comportamentul individului și, deseori, sunt gândite anterior săvârșirii comportamentului, tocmai pentru a permite acest act. Astfel, accidentele pot să inducă mai mult vina decât actele premeditate. De asemenea, lipsa vinovăției apare ca urmare a negării responsabilității, a apărării / defensivei, a răzbunării sau ca urmare a dezumanizării victimei (Xu et al., 2011).