Despre adevaratele valori - Alexandru Gavriliu

 Nu am avut modele de bărbați sănătoși emoțional. Nu am avut de la cine să învăț ce înseamnă să fiu un bărbat centrat, puternic interior, un bărbat în adevăratul sens al cuvântului. Am crescut cu modele de băieței răniți costumați în bărbați adevărați. Am preluat modele disfuncționale și măști de putere pe care le-am confundat cu masculinitate reală. Și le-am trăit și exprimat în viața mea și în lumea asta crezând că fac bine

Acum mai mulți ani am scris într-o agendă de-a mea în care îmi notam obiective, visuri și planuri:

“Vreau să fiu fiu iubit, apreciat și respectat ca și cum aș avea milioane de euro în cont și un BMW M5”

Am fost sincer când am scris asta. Așa credeam. Eram convins că acelea sunt condițiile necesare pentru a fi iubit, respectat și apreciat. Asta am auzit, văzut și perceput eu din jur. Aproape nu îmi vine să cred că așa gândeam la acel moment. Dar îmi vine să cred. Știu și accept din ce în ce mai mult traseul pe care încă îl parcurg.

Acum îmi dau seama că BMW-ul la care visam era pentru mine un scut în care băiețelul speriat s-ar fi simțit în siguranță. La volanul unui BMW mare și scump băiețelul rănit s-ar fi simțit mai protejat, ar fi simțit că înseamnă și el ceva pe lume, că are ceva valoare și e demn de respect. Că merită iubire pentru că are mașinuță mare și frumoasă. Chiar s-a simțit pentru scurt timp atunci când mi-am cumparat o mașină mare și frumoasă. Pentru foarte scurt timp. Apoi am simțit inevitabilul. Sentimentul de siguranță, respectul, iubirea nu vin dintr-o mașină. Nici măcar din BMW.

Am învățat de la băieței răniți în măști de bărbați puternici cum să fiu și eu un bărbat adevărat. I-am observat în relații, în discuții, în filozofii de viață la șprițuri. Am crezut că bărbatul adevărat domină femeia și lumea, o cumpără cu putere materială, o controlează și femeia îl iubește pentru că el este puternic în sensul material și fizic. Și lumea la fel. Toate aceste mituri mi s-au spulberat cel mai tare în relații. Nu am înțeles mult timp ce se întâmplă, dar la un moment dat am început să mă prind și să mă uit mai profund în interior. Și am reușit să văd acest băiețel extrem de rănit care încerca din răsputeri să fie bărbat fără să știe măcar ce înseamnă a fi bărbat. Am văzut acest băiețel ultrarănit care încerca să managerieze volumul uriaș de durere reprimată în timp ce se străduia să țină active măști grele și platoșe solide pentru a păstra aparențe de bărbat adevărat. Copleșit.

Am văzut cum încerca să construiască relații sănătoase de iubire. Pfai de capul meu. Ce misiune imposibilă. După mii de tone de suferință am început să înțeleg că durerea nu e din cauza celeilalte persoane din cuplu. Nu e nici măcar din relație, ci e durerea înmagazinată care se activează și se multiplică în relația de cuplu prin dinamici disfuncționale. Dinamici manevrate cu meșteșug de un băiețel rănit, privat de iubire dintotdeauna și care dorește să o obțină cum știe el mai bine. Și e clar cât de bine se pricepe băiețelul ăsta la iubire având în vedere că a fost privat de ea cam tot timpul. Rupe în domeniu.

Am văzut două mari strategii pe care le folosește băiețelul. Una e retragerea, evitarea. Nu se apropie prea mult ca să nu sufere. Lupta pentru iubire se desfășoară de la distanță mare emoțională. Iar cealaltă strategie e opusul. Codependența. Lupta la baionetă. Intră cu totul în relație și încearcă să forțeze și să stoarcă cu orice preț iubire, afecțiune sau orice pică de acolo. Nici una și nici alta nu funcționează. Obține orice altceva numai iubire nu.

În tot parcursul ăsta al meu de lucru cu mine, autocunoaștere și observare am început să mă întreb ce oare înseamnă un bărbat sănătos emoțional. Cum e un bărbat matur emoțional? Ce face el? Cum se comportă într-o relație cu o femeie, în lume, în profesie, în viață în general? Am început să-mi pun mult și des această întrebare. Am scris această întrebare cu stiloul pe hârtie în sesiunile mele de journaling. Fac asta: Scriu întrebări la care nu am încă răspuns. Pur și simplu le scriu pe hârtie și o fac din ce în ce mai des. Am observat că mai devreme sau mai târziu răspunsurile vin. Scrisul ajută.

Las mai jos niște idei de-ale mele scrise în jurnal acum ceva vreme. Scrise în procesele mele de vindecare emoțională și în căutarea unor înțelegeri despre mine, despre relații, despre ce înseamnă și cum relaționează un bărbat matur emoțional.

“Când era un mic băiețel, bărbatului nu i-au fost împlinite nevoile emoționale de bază. Și pentru că singurele persoane care îi puteau îndeplini nevoile emoționale erau părinții, bărbatul, pe atunci un băiețel de câțiva ani, nu avea autonomie și deci nu se putea muta într-un loc nou unde să fie iubit, validat, văzut, auzit. La 4 ani nu poți să îți faci bagajul și să pleci de acasă în căutarea altor părinți mai buni.

Deci băiețelul e un mic prizonier al contextului familial.

Tot ce poate face este să stoarcă îndeplinirea nevoilor sale de la acele persoane care îl cresc, cel mai probabil părinții. Deci acolo își face el de lucru pentru că înțelege intuitiv că supraviețuirea lui depinde de acei oameni. Și tot ce poate face este să încerce să obțină cât mai mult și cât mai bine astfel încât să își satisfacă nevoile prin acei oameni. Părinții. Mama.

Și intuitiv, organic și inconștient dezvoltă diverse strategii: Plânge, se îmbolnăvește, face giumbușlucuri, face crize de tantrum, se tăvălește pe jos, devine agresiv, varsă lăpticul, devine harnic sau foarte bun la învățătură, strânge pisoiul de gât, se retrage în sine, bate copiii la grădiniță, devine un copil model, sau un copil care face pe plac părinților și așa mai departe. În timpul ăsta păstrează și securizează legătura / conexiunea cu părinții pentru că e singura la care are acces și îi este esențială pentru supraviețuire. În esență dezvoltă o grămadă de mecanisme, de cele mai multe ori disfuncționale, pentru a primi iubire (atenție, îngrijire, afecțiune) de la părinți dacă aceștia nu i-o oferă într-un mod consistent și sănătos.

Ce se se imprimă în sistem e cam așa: “Ca să îmi îndeplinesc nevoile trebuie să fac orice e posibil ca să le obțin de la ăștia.” Și cine sunt ăștia? Persoanele de care sunt atașat. În cazul de față mama sau tata sau ambii părinți.

Și când băiețelul ajunge mare crede că trebuie să facă la fel pentru că așa s-a format sistemul lui interior. Și se atașează, dezvoltă atașament față de o parteneră. Și dacă nevoile nu îi sunt îndeplinite el face orice, dar în cadrul acelei relații. Face ce făcea când era băiețel. Se victimizează, se supără, sparge farfuria, varsă de data asta nu lăpticul ci berea, se înfurie, țipă și tot așa.

Pune presiune pe relație, pe persoană și încearcă prin diverse metode, de cele mai multe ori disfuncționale, să își îndeplinească nevoile (naturale și normele de altfel) de la o parteneră care de multe ori nu poate, nu știe cum sau nu vrea.

Ăsta e bărbatul disfuncțional agresiv (în mod direct sau în mod pasiv) care de fapt în interior este un băiețel rănit și disperat. Un copil îndurerat care privește neputincios cum iubirea îl ocolește și acum la fel ca în copilărie. Nu înțelege că în prezent are opțiuni, că acum este matur și că poate să meargă într-o zonă în care nevoile normale îi pot fi îndeplinite. El nu știe și nu a știut vreodată că are putere personală. El repetă relația disfuncțională pe care a avut-o cu părinții, spre nefericirea lui și a celor din jur. Cred că e valabil și la fetițe nu doar la băieței.

Pe de altă parte, bărbatul matur emoțional a vindecat aceste răni, a vindecat băiețelul rănit și disperat din interior, a înțeles jocul nesănătos pe care a fost obligat să îl învețe ca să supraviețuiască într-o familie disfuncțională. Sau poate că este un bărbat care a crescut într-o familie funcțională în care nevoile de baza i-au fost satisfăcute și astfel a învățat să fie atent la nevoile lui, a învățat că e ok să aibă nevoi și pe lume sunt mulți oameni bucuroși să te ajute să le îndeplinești într-un mod frumos și sănătos.

Bărbatul matur emoțional a înțeles că nu e treaba lui să scoată apă din piatră seacă.

A înțeles că e liber să se miște și merită să își îndeplinească nevoile și dorințele. Merită și e un lucru valoros și să își urmeze viziunea lui despre cum vrea să trăiască. Înțelege că ăsta e dreptul lui în viața asta, ba chiar o responsabilitate. Este în contact cu nevoile sale și este conștient dacă sunt îndeplinite sau nu. Nu se minte. Nu se mulțumește cu resturi, cu “hai că merge și așa”. Dacă nevoile sale nu sunt îndeplinite, un bărbat matur emoțional comunică acest lucru cu calm și își arată deschiderea către a conlucra la îndeplinirea nevoilor în cuplu. Dacă partenera nu dorește, nu poate, nu vrea, nu e dispusă să lucreze la subiectul respectiv sau chiar mai mult - nu aude și nu admite nevoile partenerului, un bărbat matur emoțional nu cred că rămâne pe loc în frustrare și încercări eșuate. Se mută într-un loc unde nevoile sale pot fi îndeplinite unde sunt persoane care vin cu bucurie către îndeplinirea nevoilor lui într-un schimb reciproc echitabil și sănătos.

Un bărbat matur emoțional nu forțează oamenii ca să primească ce are nevoie. Nu manipulează. Nu se victimizează ca să primească iubire pentru că știe că dacă se victimizează, maximul pe care poate să îl primească este milă. Bărbatul matur emoțional își comunică nevoile, dorințele și planurile pe care le are. Dacă cealaltă persoană rezonează și aderă la viziunea lui atunci sunt șanse de o conexiune reală. În caz contrar nu e nimic de forțat.

De asemenea cred că un bărbat matur emoțional nu minte, nu ascunde lucruri, nu caută să își îndeplinească anumite nevoi pe ascuns. Dacă are ceva de făcut o face asumat. Bărbatul matur emoțional nu se teme de parteneră sau de reacțiile acesteia la adevărul lui personal așa cum băiețelul, rănit în mod repetat, se temea de părinți.

Bărbatul matur emoțional este puternic. Dar nu prin forța cu care bate cu pumnul în masă ca să stoarcă ceea ce nu curge în mod natural dintr-un anumit loc. Este puternic prin faptul că înțelege că este liber deoarece este în contact cu nevoile lui. Asta e puterea lui - contactul cu sine și înțelegerea că poate alege. Este o superputere și asta îl face un om liber.

Cred că bărbatul matur emoțional înțelege și simte să ofere și e atent la nevoile celor din jur, înțelege că schimbul cinstit e sănătos. Bărbatul matur emoțional nu este egoist așa cum unii l-ar putea eticheta. Nu. Este fidel propriei persoane și viziunii sale despre cum vrea să trăiască, nu se trădează pe sine pentru a fi loial altcuiva. Este responsabil față de propria viață și față de propriile nevoi, este conectat și loial lui însuși și persoanelor cu care realizează conexiuni profunde și autentice. Este bine.”

Cred că cel puțin o parte dintre ideile de mai sus se potrivesc și în cazul femeilor mature emoțional.

De asemenea mai cred că un bărbat matur emoțional nu ține persoane la distanță din frica de intimitate sau din teama că va fi dezamăgit. Cred că în astfel de cazuri (din câte am trăit eu însumi, citit, auzit, văzut) acolo în interior e tot un băiețel rănit și copleșit de multiplele respingeri și dezamăgiri încasate în trecut (copilărie) de la cei care se presupune că ar fi trebuit să îi fie alături. A învățat astfel că statul la distanță și rezolvatul problemelor (inclusiv interioare) de unul singur este mult mai safe decât intimitatea.

Tot ce am scris în acest text reprezintă idei și cugetări personale din mintea și jurnalul meu. Observații din propriile mele experiențe de viață, din terapia mea ori din cărțile pe care le-am citit, ori din lume în general. Sunt gânduri și rânduri scrise în procesele mele de vindecare emoțională, în eforturile mele de a avea o viață mai frumoasă, o relație de cuplu sănătoasă și relații mai bune în general. Sunt credințe și presupuneri despre ce ar putea însemna un bărbat matur emoțional, integru, masculin și puternic interior - pe care mi-ar fi plăcut să îl am ca model în anii de dezvoltare. Sunt credințe, presupuneri și observații personale despre ce ar putea însemna un bărbat cu adevărat matur emoțional așa cum mi-ar plăcea să fiu într-o zi.