ALIN GAVRELIUC. CA SĂ ÎNȚELEGEM CE NE ȚINE PE LOC, TREBUIE SĂ ÎNȚELEGEM ACEASTĂ TRĂSĂTURĂ: INDIVIDUALISMUL AUTARHIC

 Alin Gavreliuc studiază și predă la Universitatea de Vest din Timișoara psihologie socială. Spune că încearcă să înțeleagă cine suntem, de ce suntem așa cum suntem și cum ne-am putea schimba. 

Există o caracteristică a culturii noastre pe care Alin a numit-o și a documentat-o în adâncime. Individualismul autarhic. Un fel de a fi pe care-l vedem peste tot. Pe care l-am recunoscut, cu îngrijorare, la mine. Este un soi de individualism egoist, bazat pe neîncredere, cinic și centrat pe sine și pe a-l doborî pe celălat, dacă de asta e nevoie. Dar și un soi de colectivism bazat pe gașcă și clan și pe a ne folosi de ele pentru a ne atinge scopurile. E o trăsătură istorică și greu de schimbat, pentru că are la bază valori despre lume, viață, aproapele nostru. Ceea ce este peste măsură de surprinzător, este că aceste valori tind să se transfere către noile generații, care par mai fataliste, cu o capacitate mai mică de a fi stăpâne ale propriului destin. 

Ne întrebăm de ce nu avem mai mulți antreprenori, aspirații mai mari sau capacitatea de a lucra împreună. Totul, spune Alin, pleacă de la încrederea noastră unii în ceilalți. Care e ridicol de scăzută. 

Avem, în a doua parte a discuției, și o perspectivă despre cum insulele de inovație, performanță și creativitate din România pot schimba o țară. O minoritate de 15% care gândește diferit și are valori diferite ar putea fi de ajuns. 

Alin este autorul a două cărți la editura Polirom – Psihologie interculturală și Psihologia socială și dinamica personalității.

Sper că la finalul acestei conversații ne vom înțelege mai bine. Pentru că nu putem schimba ce nu înțelegem și ce nu suntem dispuși să vedem. E o discuție inconfortabilă. Dar veți găsi în ea nu doar explicații, ci și ce am putea face fiecare dintre noi, începând de mâine. 

Idei principale

1. Comportamentul prosocial își are originea în încredere și reciprocitate, două resurse foarte importante ce asigură coeziunea unei societăți. Societățile caracterizate de încredere și reciprocietate sunt societăți care sunt mai funcționale, care sunt, în toate registrele, de la cel economic până la cel instituțional, mai bine așezate. La noi neliniștitor nu este faptul că există comportamente deviante, ci amploarea lor în ansamblul comportamental, naturalețea furtișagului reciproc care guvernează jocul social, lipsa vinovăției, a rușinii, a asumării responsabilității, din convingerea că, dacă ți se oferă oportunitatea să-i înșeli pe ceilalți pentru a câștiga, e răsplata pentru țepele pe care le-ai luat la rândul tău.
2. Studiile sociologice dovedesc persistența unui tipar de neîncredere funciară în raporturile interpersonale și instituționale din România contemporană. Calitatea democrației înseamnă nu doar ca o țară să aibă alegeri libere, pluralism politic, economie de piață etc., ci ca toate acestea să fie autentice, să funcționeze în beneficiul cetățeanului. Sunt o mulțime de indicatori care măsoară calitatea democrației, iar pentru noi e important de urmărit încrederea interpersonală și încrederea instituțională. Societățile care stau foarte jos pe acest indicator sunt societăți profund disfuncționale, chiar dacă formal au toate aceste achiziții ale democrației. 
3. Individualismul românesc este foarte diferit de individualismul american – este un individualism autarhic. Individualismul american clasic este unul competitiv, în care valorificarea resurselor personale se face într-un joc social cinstit, în care nu contează cine ești, de unde ești – dacă-ți urmezi visul, poți reuși. De asemenea, dacă cineva se abate de la regulă e imediat sancționat. Individualismul românesc este unul profund egoist, centrat pe sine, în care calci pe cadavrul celuilalt pentru a o scoate la capăt. Dacă la americani între actorii jocului social și cei aflați pe poziții de putere sunt cei care impun regula, la noi tiparul acesta egoist este cumulat cu valorizarea capitalului relațional, activarea „plasei de siguranță” a familiei, a clanului. Individualismul autarhic de la noi este un individualism în care fiecare e cu spatele către ceilalți, în care te arunci în jocul social încercând să-ți maximizeze oportunist resursele.
4. În alte țări, colectivismul se referă la coeziunea solidarității comunitare; la noi, colectivismul înseamnă folosirea grupului în scop instrumental. În societățile colectiviste marcate de ideea solidarității autentice grupul e mai presus decât individul, fiecare renunță pentru sine în favoarea grupului. În România, grupul este folosit oportunist de către individ, pentru a-și maximiza resursele individuale într-un joc social care aproape niciodată nu e cinstit și în care regula socială nu reglează cu adevărat jocul interpersonal.
5. În România, valorile centrate pe subzistență și valorile tradiționaliste sunt foarte pregnante. În general, în România, studiile specifice arată o dominanță a valorilor conservatoare, adică a valorilor care țin de securitate, tradiție, valorizarea familiei, înclinații obediente, și a unor atitudini fundamentale asociate acestor valori precum fatalismul, asistențialismul, dezangajarea publică, oportunismul comportamental (care exprimă un mod de a gestiona aceste resurse valorice într-o formă în care oamenii și comunitățile încearcă să o scoată la capăt, să supraviețuiască în confruntarea cu adversitățile istorice). 
6. Avem un tipar comportamental externalist – dăm vina pe alții pentru ce nu suntem în stare să facem. Dacă am avea un comportament internalist, în cazul unui eșec, am găsi în noi resurse care să explice onest eșecul și ne-am mobiliza mai bine pentru a reuși. Pe de altă parte, cei care au în mod rutinier experiența întâlnirii cu sarcini în care eșuează înclină să activeze ceea ce specialiștii în zona psihologiei sociale numesc „neajutorare învățată”. Acesta este un pattern atribuțional în care mereu dau vina pe alții, se derogă de orice fel de responsabilitate și în felul ăsta, chiar dacă provizoriu și pe termen scurt, își mențin un aparent echilibru identitar. Astfel de personalități se mint singure, iar pe termen mediu și lung perseverează în eșec. 
7. Valorile și atitudinile fundamentale înclină să se conserve și să se transmită intergenerațional. Studiile din România arată că între cohortele generaționale majore, despărțite de suficient de mulți ani ca să marcheze o identitate generațională distinctă, nu există nicio diferență statistic semnificativă în privința orientărilor valorice. Așadar, tinerii de azi, în structura lor valorică, de personalitate, pe orientările valorice fundamentale, sunt mai degrabă apropiați de părinții lor decât diferiți de ei. De exemplu, autodeterminarea, capacitatea oamenilor de a se ști și simți stăpâni pe viața lor, este la români precară indiferent de generație. Transferul intergenerațional al acestei structuri valorice și accentuarea pe fațeta fatalist-oportunist-cinică este preluată de tineri ca soluție comportamentală funcțională, validată.
8. Avem nevoie de „insule de normalitate”, de „insule de schimbare” care să producă soluții agregate – inclusiv politice. În toate societățile, schimbarea socială este impusă nu plebiscitar, ci de o minoritate activă care conștientizează un proiect de schimbare pe care și-l asumă și pe care, prin consistență comportamentală, îl susține până în pânzele albe pentru a-l împlini. Aceste „minorități critice” pot propaga în rețelele sociale, în viteze diferite, acest val al al schimbării. În România, ponderea unor țesuturi sociale mai dinamice nu e mare, e de aproximativ 15%, dar e foarte important ca aceste insule de normalitate, de schimbare, de reorientare valorică să se interconecteze, să nu rămână insulare, să intre într-o rețea care să fie capabilă să producă soluții agregate, chiar și la nivel politic.
9. România de la firul ierbii poate redirecționa întrega societate. România antreprenorilor, a celor care au inițiative curajoase, România creativă, inovatoare, pe deplin interconectată la curentele internaționale, dacă va fi capabilă să producă o soluție agregată, ar putea să genereze pe termen mediu și lung o schimbare de substanță, la fel cum, la începutul secolului XX, o altă elită intelectuală și politică a reușit să producă o asemenea schimbare generoasă.
10. Omul este o ființă fundamental instrumentală, care gândește în termeni de costuri și beneficii. Îmi cere cineva să fiu integru și să nu mă gândesc numai la mine? Ce-mi iese mie din asta? Societatea ar trebui să ofere alte soluții de succes: în care opțiunea pentru integritate, pentru performanță, pentru tot ce înseamnă onestitate interpersonală să fie cea câștigătoare. Asta înseamnă ca acolo unde suntem fiecare dintre noi, în profesiile noastre, în micile noastre nișe sociale, să încurajăm tiparul încrederii, tiparul responsabilității, tiparul onestității, tiparul generozității față de semeni. Pentru că resursa cea mai importantă care asigură sănătatea unei societăți este încrederea între oameni. Această investiție în încredere are beneficii uriașe, iar fără acest tipar vom persevera în același narativ păgubos.