Despre Constiinta Pura sau Energie si cum moartea corpului nu este sfarsitul

 “Psihicul (sufletul) îşi continuă existenţa dincolo de moarte, nefiind supus legilor spaţiului şi timpului”! Aşadar, moartea nu e sfârşitul! Stim că există aceste proprietăţi ciudate ale sufletului (psihicului) care nu se limitează la spațiu și timp în întregime. Puteți avea vise sau viziuni ale viitorului. Puteti vedea dincolo de colţuri si multe astfel de lucruri. Numai ignoranţii pot nega acest lucru. E destul de evident că ele există și au existat întotdeauna. Acum aceste fapte arată că psihicul, în parte, nu este dependent de aceste limitări. Și apoi? Atunci când psihicul nu se află în obligația de a trăi în timp și spațiu singur – și, cu siguranţă nu este – atunci psihicul nu este supus acestor legi și aceasta înseamnă o continuare practică a vieții dincolo de moarte, un fel de existență psihică dincolo de timp și spațiu. – Carl Jung (1875-1961)

Primul lucru pe care cineva trebuie să-l ştie în viaţă este de unde vine, încotro merge, care este scopul existenţei, pentru ce suntem aici…Fără îndoială, dacă vrem să ştim ceva în ceea ce priveşte destinul care ne aşteaptă, asupra propriei vieţi, este indispensabil deci, în primul rând, să ştim ceea ce suntem, asta este urgent şi de neînlăturat. Materia este numai energie condensată, de aceea Albert Einstein a spus: „Energia este egală cu masa înmulţită cu viteza luminii la pătrat”. El a spus de asemenea: „Masa se transformă în energie şi energia în masă”. Astfel, ca o sinteză, materia este energie condensată.

Corpul fizic posedă un fond organic vital. Condensarea bio-termo-electro-magnetică sau aura persoanelor. Acest corp este baza vieţii organice. Nici un organism nu poate trăi fără corpul vital. Fiecare atom al corpului vital pătrunde în fiecare atom al corpului fizic, şi în acest fel, îl face să vibreze. Toate fenomenele chimice, fiziologice şi biologice, orice fel de fenomen de recepţie, toate procesele metabolice, toate acţiunile calorice etc., îşi au baza în corpul vital. Acest corp este cu adevărat un fel de dublu organic. De exemplu, dacă un braţ al acestui dublu organic iese din braţul fizic, simţim cum mâna este amorţită. Fiecare atom al corpului vital intră în fiecare atom al corpului fizic, de aceea se produce o vibraţie; această vibraţie este cea pe care o simţim când braţul începe să-şi revină din amorţeală. Dacă am fi capabili să retragem complet corpul vital din corpul fizic al unei persoane, această persoană ar muri. Aceasta este foarte interesant. Acest corp nu este decât secţiunea superioară a corpului fizic. Este partea tetradimensională a corpului fizic. Studenţii Vedelor consideră corpul vital şi cel fizic ca fiind o unitate.

Dincolo de corpul fizic, cu baza sa vitală organică, găsim Egourile. Egoul este suma diferitelor elemente inumane pe care le avem în interiorul nostru. Aceste elemente le numim: Mânie, Lăcomie, Desfrâu, Gelozie, Orgoliu, Lene, Gurmandism, etc. Avem atât de multe defecte încât nici dacă am avea 1000 de limbi pentru a vorbi şi cerul gurii de oţel nu ne-ar ajunge niciodată să le enumerăm pe toate. Există persoane care întronează egourile în inimă şi le fac un altar pentru a le adora. Aceste persoane cred că Egoul este divin, dar ei se înşeală. Există persoane care divizează Eul în două: Eul superior şi Eul inferior. Ei vor ca Eul superior să controleze Eul inferior. Aceste persoane nu vor să realizeze că partea inferioară şi cea superioară sunt acelaşi lucru. Eul în sine este al timpului, eul este un roman cu multe volume. În Eu se găsesc toate defectele noastre, toate elementele care fac din noi adevărate animale intelectuale în sensul cel mai complet al cuvântului. Unii spun că „Alter Egoul” este divin şi-l adoră, acesta este un alt fel de a căuta o scăpare pentru a diviza Eul. Eul este eu şi asta-i tot. – Samael Aun Weor – Viata si Moartea

Toate religiile promit un fel de viață dincolo de moarte. Ne dorim o continuitate, vrem să fim siguri că ceva continuă atunci când trupul moare. Sperăm ca psihicul, ”Eu-l” care a experimentat, care a luptat, care a dobândit, a învățat, a suferit, s-a bucurat, ”Eu-l” care în Occident se numește suflet și are un alt nume în Orient – va continua. Deci, ceea ce ne preocupă este continuitatea, nu moartea. Nu dorim să știm ce este moartea, nu dorim să cunoaștem acest extraordinar miracol și această frumusețe și imensă profunzime a morții. Nu suntem interesați de ceva pe care nu-l cunoaștem. Ceea ce dorim este doar continuitatea. Spunem ”Eu care am trăit patruzeci, șaizeci, optzeci de ani; eu, care am casă, familie, copii, nepoți; eu, care am mers la birou zi de zi atâția ani, care am avut conflicte, dorințe sexuale etc. – vreau să-mi continui viața.” Asta e tot ceea ce ne preocupă. Știm că nu există moarte, că sfârșitul corpului fizic este inevitabil și astfel spunem ”Trebuie să mă asigur de continuitatea mea după moarte.” Deci avem credințe, dogme, înviere, reîncarnare – o mie de modalități de a evada din realitatea morții; și atunci când avem un război facem cruci pentru tinerii uciși. Asta se petrece de milenii. Moartea este un final – ca și finalul atașamentelor. Când ceva se termină, ca și atașament, începe ceva cu totul nou. Când cineva a fost obișnuit să fie furios toată viața, sau lacom, sau agresiv, și această ură, lăcomie etc. se termină, va avea loc ceva cu totul nou. Cineva poate să fi urmat un guru, acordându-i toată atenția; dându-și seama de această absurditate, îi pune capăt. Ce se întâmplă? Există un sentiment de eliberare de această inutilă povară. Moartea este ca un atașament care se termină, care ajunge la final. Ce anume a avut o continuitate de-a lungul vieții? Cine pune moartea în opoziție cu viața. Cine spune că moartea este sfârșitul vieții; sfârșit care este la 10 sau 50 de ani distanță – sau poimâine. Cineva speră să fie peste mai mult de 10 ani, dar asta este iluzia sa, dorința sa, un fel de impuls. Nimeni nu poate înțelege cum să se confrunte cu moartea, fără a înțelege și a înfrunta viața, deoarece moartea nu este opusul vieții. Mult mai important decât a pune întrebarea: cum să ne confruntăm cu moartea, sau ce este nemurirea, sau dacă această nemurire este o stare în care se poate trăi, este întrebarea cum să înfruntăm viața, cum să înțelegem acest lucru extraordinar numit viață. Cineva poate încerca să dea sens vieții, așa cum fac majoritatea oamenilor, spunând că viața este asta sau viața trebuie să fie asta, dar lăsând la o parte toate aceste romantice și iluzorii non-sensuri, viața este durerea zilnică, este competiția, disperarea, depresia, agonia – cu străfulgerări ocazionale de frumusețe și iubire. Asta este viața cuiva; poate acesta să se confrunte și să o înțeleagă pe deplin, complet, încât să nu mai aibă nici un conflict în viață? Pentru a realiza asta, el trebuie să moară pentru tot ceea ce a acumulat gândirea. Gândirea a creeat vanitatea afirmând: ”Trebuie să realizez, să devin cineva, să lupt, să concurez.” Iată ceea ce gândirea a adunat și asta este existența fiecăruia: toți zeii, bisericile, guru, ritualurile, întreaga activitate a gândirii, implicarea memoriei, experiența, stocarea cunoștințelor, un proces material. Și când gândirea domină activitatea cuiva, așa cum de obicei o face, atunci gândirea neagă iubirea. Iubirea nu este o amintire. Iubirea nu este o experiență. Iubirea nu este dorință sau plăcere. Viața, în acest fel dominată de gândire, a fost separată de acel lucru numit moarte, care este un sfârșit, și omul este speriat de aceasta. Dacă cineva respinge tot ceea ce a creat gândirea – și acest lucru necesită un curaj extraordinar – ce îi rămâne? Aceasta este moartea; viața este moarte și astfel reînnoirea. Suntem instruiți pentru a fi indivizi – eu deosebit de tine, ego-ul meu împotriva ego-ului tău. Dar realitatea este că întreaga umanitate este una. Fiecare trece prin ceea ce trec toate ființele umane: toate dorințele sexuale, privilegiile, tristețe, speranțe, frică, anxietate, imensul sentiment de singurătate – asta este ceea ce fiecare ființă umană are, asta este viața fiecăruia. Aceasta este viața întregii umanități, nu este individuală. Ne place să credem că suntem separați, dar nu este așa. Există o viață în care nu există nici un centru ca ”Eu”, prin urmare o viață în care merg mână în mână cu moartea; și dincolo de acest sentiment al sfârșitului total, timpul a luat sfârșit. Timpul este mișcare, mișcare este gândire, gândirea este timp. Atunci când cineva întreabă: ”Poate cineva trăi în acestă eternitate?” – el nu poate înțelege. Vedeți unde am ajuns. ”Vreau să trăiesc în eternitate, să înțeleg nemurirea” – ceea ce înseamnă că ”Eu” trebuie să fiu parte din aceasta. Dar ce este acest ”Eu”? Un nume, o formă și toate lucrurile pe care le-a adunat gândirea; ce este în realitate acest ”Eu” de care toată lumea se agață. Și atunci când moartea vine prin boală, accident, bătrânețe, cât de speriați sunt toți. Crezi că o frunză care cade la pământ se teme de moarte? Crezi că o pasăre trăiește cu frica de moarte? Ea moare atunci când vine moartea, dar nu este preocupată de moarte, ea este mult prea ocupată cu viața, să prindă insecte, să-și construiască cuibul, să cânte, să zboare chiar pentru bucuria de a zbura. Ați privit vreodată păsările ridicându-se în înălțimile cerului fără nici o bătaie de aripi, fiind ridicate doar de vânt? Ele nu sunt preocupate de moarte. Dacă vine moartea, este în regulă, acesta este sfârșitul, totul s-a terminat. Nu există nici un motiv de îngrijorare cu privire la ceea ce se va întâmpla, ele trăiesc clipă de clipă, de la un moment la altul, nu-i așa? Noi, ca ființe umane, suntem întotdeauna preocupate de moarte – deoarece noi nu trăim. Aceasta este problema; noi murim, nu trăim. Bătrânii sunt aproape de mormânt, iar tinerii nu sunt cu mult în urmă. Vezi tu, există o preocupare pentru moarte deoarece ne este teamă să nu pierdem cunoscutul, lucrurile adunate de-a lungul vieții… Noi nu vrem să părăsim acest cunoscut; așa că ne agățăm de cunoscut și acesta creează frica în noi, nu necunoscutul. Necunoscutul nu poate fi perceput prin cunoscut. Dar mintea fiind formată din cunoscut spune ”Mă voi sfârși” și prin urmare este speriată. Acum, dacă poți trăi din clipă în clipă fără a fi preocupat de viitor, dacă poți trăi fără gândul la ziua de mâine nefiind limitat la superficialitatea zilei de azi, ci conștientizând întregul proces al cunoscutului, există posibilitatea renunțării la cunoscut, și renunțând în totalitate la el, veți descoperi că ceva uimitor se petrece. Încercați pentru o zi – lăsați deoparte tot ceea ce știți, uitați și observați ce se întâmplă. Nu-ți duce grijile de la o zi la alta, dintr-o oră în alta, de la o clipă la alta; lasă-le pe toate deoparte și vei vedea că din această libertate vine o viață extraordinară, care cuprinde atât viața cât și moartea. Moartea este doar finalul a ceva, și chiar în moarte există reînnoirea. – Jiddu Krishnamurti – Ce este moartea?