Procrastinarea - material preluat de la Adi Bratu

M-am distrat copios cu o glumă de pe facebook….
• Domnule psiholog, când putem discuta despre problema mea de procrastinare?
• Mai încolo…ceva mai încolo…

Dar ce este oare procrastinarea? Psihologii îl definesc ca fiind un comportament repetitiv caracterizat prin amânarea deliberată a acțiunilor sau a sarcinilor pentru mai târziu, prin înlocuirea acestora cu ”a face” ceva mult mai puțin important în schimb.

Abordarea comună suprapune deseori procrastinarea cu lenea. Totuși sunt foarte diferite: procrastinarea este un proces activ în care acea persoană alege să facă altceva în loc de sarcina pe care știe că ar trebui să o efectueze. În schimb, lenea sugerează apatie, inactivitate și o lipsă acută de acțiune.

Din punctul de vedere al specialiștilor (psihologi, analiști comportamentali, cercetători în neuroștiințe) procrastinarea are două mari abordări:
Conform unor teorii, procrastinarea e doar o problemă de gestionare a timpului: persoana respectivă nu apreciază cât de mult timp necesită un anumit obiectiv sau nu acordă o suficientă atenție timpului pierdut în alte acțiuni. Cu o programare mult mai bună și o abordare mai specifică a timpului, conform acestor teorii, persoana respectivă va înceta să amâne și își va crește raportul eficiență/timp. În plus, se subliniază faptul că amânarea, totuși, este o parte normală a comportamentului uman. Iar procrastinarea ar putea să derive dintr-un management defectuos în timp a unor amânări.

Totuși, din ce în ce mai mult, specialiști își dau seama că acest lucru este greșit. Ei consideră că procrastinarea este o problemă cu gestionarea propriilor noastre emoții și nu a timpului nostru. Sarcina pe care ar trebui să o îndeplinim ne face să ieșim din zona de confort sau chiar ne face rău: poate este prea plictisitoare, prea dificilă, prea de durată sau prea nouă. Sau pur și simplu, ne îngrijorăm dacă vom reuși sau nu să îndeplinim acel obiectiv. Și, ca atare, pentru a ne simți mai bine în cel moment, începem să facem altceva, total distinct de obiectivul inițial. Așadar, procrastinarea = ignorarea unei sarcini importante, dar probabil mai neplăcute, în favoarea uneia care este mai plăcută sau mai ușoară, dar nu prea de folos.

Această nouă perspectivă asupra acestui comportament începe să deschidă noi abordări tocmai pentru reducerea acestuia. Astfel putem interveni prin următoarele mijloace
◦ conștientizarea și creșterea dispoziției personale – o cercetare releva faptul că oamenii care se simt rău/care se simt triști, sunt semnificativ mai predispuși a amâna o activitate profeională de rutină, jucându-se sau urmărind materiale video.
◦ evitarea stărilor de anxietate – dacă o sarcină este importantă, neplăcută sau provocatoare, poate apărea anxietatea (și alte sentimente, cum ar fi plictiseala sau frustrarea; astfel procrastinarea poate fi văzută ca o modalitate de a evita aceste sentimente dificile pe termen scurt.
◦ creșterea capacității de organizare și decizie – oamenii care folosesc liste de priorități sunt mai confortabili în a face chiar și o activitate neplăcută pentru că știe că ulterior o să urmeze alte activități cu alte grade de satisfacție; în plus, dificultățile în procesul decizional, vor spori tendința de a debuta mai multe activități comcomitente.
◦ implicarea unor sisteme de mediere sau recompensă – iertarea de sine ne poate ajuta să ne simțim mai încurajator față de noi înșine și să reducem probabilitatea de amânare în viitor; stabilirea unor recompense la finalizarea unor sarcini (de la o cafea/prăjitură până la o seară cu prietenii sau o vacanță) ne vor face să privim altfel o anumită sarcină și momentul ei de finalizare; presiunea morală față de cineva apropiat, pe care l-am rugat să ne verifice periodic, ne poate determina să ne implicăm mai ușor într-o activitate.

În final, doresc să mai subliniez câteva observații: TOȚI amânăm în anumite situații anumite sarcini. Depinde foarte mult de variabilele personale ,dar și ale mediului sau ale sarcinii propriu-zise în multiplicarea sau reducerea acestui comportament. Nu ajutăm o persoană să își reducă acest tip de comportament prin acuze, pedepse sau presiune, ci tocmai printr-o abordare umană țintită tocmai pe specificul de acțiune al acesteia.
Și, în plus, în mod surprinzător perfecționiștii sunt adesea procrastinatori. Adesea, ei preferă să evite să facă o sarcină pe care ei nu simt că o pot face perfect, decât să o facă imperfect.