De la trauma propriei agresivitati la compasiune

In acest articol sunt informatii despre dezvoltarea psihicului, trauma propriei agresivitati, atitudinea de agresor fata de sine si fata de altii, strategii de a ne trata cu compasiune.

Dezvoltarea psihicului

Dintre toate mediile, cel care ne modeleaza cel mai profund psihicul este atmosfera emotionala in care traim in relatia cu primele figuri de atasament.

Starea de bine si sanatatea tin de calitatea relatiilor pe care le-am avut si le avem cu cei semnificati noua.

De foarte timpuriu, primim informatii si invatam despre sine din contactul vizual cu mama, din intensitatea privirii ei, din limbajul corpului, tonul vocii, din bucuria sau oboseala ei emotionala manifestate in prezenta noastra.

Suntem complet deschisi emotional in relatia cu figurile de atasament. Mediul emotional care ne inconjoara, incepand cu momentul conceptiei, pe parcursul copilariei si adolescentei, contribuie la modelarea noastra psihica. Starile emotionale ale parintilor si modul in care ei isi traiesc viata au un impact major asupra noastra. Suntem influentati atat de (dez)echilibrul emotional al fiecarui parinte, cat si de relatia lor de cuplu.

Un parinte traumatizat nu este constient de anxietatea din voce ori de tensiunea din corp cand isi tine in brate copilul. Sau, nu este constient de privirea furioasa aruncata catre copil ori de privirile sale in gol. Indiferent de intentiile parintilor, percepem emotiile reprimate si ne imbibam cu ele, fiind in diferite feluri invadati de hormoni de stres. Ceea ce ei ne transmit, inconstient, modul in care ne raspund nevoilor este definitoriu pentru dezvoltarea sau traumatizarea noastra. Langa parinti traumatizati, mediul emotional in care crestem este unul foarte agresiv.

Trauma propriei agresivitati

Cand nevoile psihice de baza nu sunt intampinate adecvat de catre parinti, psihicul intra in stare de stres sever pana la traumatizare. Din cauza dependentei noastre fata de parinti le suntem loiali si construim alte realitati. Ne asumam vina pentru ceea ce se intampla si negam raul facut asupra noastra.

In situatia  traumei psihice de relatie, ne identificam cu parintele agresor. Internalizam psihicul acestuia, la varsta de la momentul traumatizarii. Daca, de exemplu, mama nu ne-a vrut, poate s-a gandit la avort, internalizam energia respingerii ei extreme. Inconstient, ne respingem si avem tendinta de a ne distruge vrand sa ducem parca la indeplinire planul initial al mamei. 

Pe de alta parte, toate formele de traume duc, in diferite grade, la calitatea de agresor fata de sine si fata de ceilalti. Internalizam energia agresorului astfel incat aceasta face parte din psihicul nostru si o exprimam.

Gasiti informatii despre alte forme de trauma in Trauma de identitate, Trauma de iubire, Trauma de sexualitate.

Atitudinea de agresor presupune ignorarea trairilor traumatice (care se vor manifesta insa prin simptome fizice), violenta indreptata impotriva propriei persoane sau a altora.

A fi agresor fata de sine si fata de altii

Cand suntem copii nu ne permitem sa ne manifestem furia si agresivitatea fata de parintele agresor. Reprimam astfel de trairi. Ne adaptam la ceea ce este, indreptand mania si agresivitatea catre sine, uneori ca o forma de pedeapsa.

Regasim, de exemplu:

• ganduri negative despre sine, lipsa de valoare, perceptii negative despre sine. De exemplu o persoana ar putea spune: „Sunt un eșec, ce rost are sa continui psihoterapia?”
• sentimente puternice de vina si rusine, emotii dificil de gestionat
• consum de substante, alcool, tutun
• comportamente dezordonate, in exces sau de restricționare (legate de somn, hrana, sex, sport, bani, munca)
• comportament autovatamator (autoprovocarea de zgarieturi, arsuri, lovituri, tentativa de suicid)

Furia reprimata este indreptata, fatis sau ascuns, si impotriva celorlalti, care fac parte din propriul anturaj. In felul acesta devenim agresori, ajungand sa provocam un rau ireparabil, noua insine si celorlati. Un agresor nu traumatizeaza doar victima sa, ci si pe sine. Acest lucru se petrece pentru ca psihicul se rupe de vina si rusinea de a fi produs acel rau ireparabil. Cu fiecare rau facut siesi sau altora, se repeta trauma propriei agresivitati.

Cum sa ne tratam cu compasiune

In procesul de psihoterapie ne ajuta sa avem claritate in legatura cu ce ni s-a intamplat si sa identificam agresorii reali. Pe masura ce intram in contact cu durerea si trairile traumatice, scad apararile noastre si loialitatea fata de agresor. Devenim mai mult noi insine si din ce in ce mai putin identificati cu agresorii.  Aceasta conectare cu noi insine, cu ceea ce ni s-a intamplat, ne permite sa ne tratam cu compasiune.

Prin Metoda Propozitiei Intentiei ii sprijin pe clienti in a obtine astfel de clarificari. Totodata, in procesul de recuperare din trauma, inclusiv trauma propriei agresivitati, ii ajut pe clienti sa obtina insight-uri valoroase si sa se trateze cu compasiune fiind atenti la aspectele mentionate mai jos.

Sa ne amintim ca suntem oameni 

Adesea clientii au asteptari fata de sine care nu pot fi realizate. De exemplu, un client cu un istoric foarte traumatizant poate avea in minte sa se vindece mai repede. El isi propune diferite strategii de vindecare care nu tin cont de realitatea sa. Astfel de decizii nerealiste provin din partea supravietuitoare a psihicului care a decis ca trebuie sa reuseasca si nimic nu ii sta in cale. Din acest motiv, fiecare intarziere sau esec ii creste sentimentul de lipsa de valoare, de neputinta, de lipsa de speranta. Dar aceste atitudini sunt foarte agresive fata de sine.

Nu suntem obiecte care functioneaza riguros. Ne ajuta sa ne reamintim ca suntem oameni. Avem propriile vulnerabilitati și, intotdeauna, vor fi momente mai bune si momente mai putin bune in vietile noastre.

Sa gestionam gandurilor negative despre sine

O consecinta a traumelor, inclusiv trauma propriei agresivitati, este ca ne percepem foarte negativ. Faptul ca avem ganduri negative despre noi insine nu inseamna ca ele reflecta adevarul despre noi. Dandu-le importanta si crezare, traim mai multa rusine, vinovatie si ne agresam mai mult. Nu ne ajuta sa luptam impotriva lor ori sa ne prefacem ca nu exista.

Mindfulness poate fi o practica utila pentru a ne schimba perceptia si a ne trata cu compasiune. Putem spune „Stop” ori de cate ori observam ca alunecam in scenariile negative si ne identificam cu ele. Cu timpul, observam ca intensitatea lor scade și, in cele din urma, se reduce frecventa cu care apar.

Sa practicam grija de sine

In ciuda gandurilor negative sau a emotiilor puternice ne ajutam cand actionam ca si cum ne pasa de noi insine. Apropiindu-ne de trairile traumatice, stand cu ele, reusim sa recunoastem si sa ne oprim din a pune presiune pe noi. Reusim sa fim mai calmi, mai relaxati, mai iubitori.

Sa ne luam in seama emotiile

Emotiile noastre sunt modul de comunicare al corpului cu noi. Ele ne dau un feedback important despre interactiunea noastra cu mediul extern. Cand ne criticam, ne desconsideram pentru ca suntem vulnerabili, suntem agresivi cu noi. Ne tratam cu compasiune ori de cate ori suntem receptivi si ascultam ce ne spun emotiile.

Sa recunoastem comportamentele autodistructive

Aceste comportamente, pe termen scurt, pot reduce suferinta, dar pe termen lung intaresc rusinea, lipsa de valoare, neputinta. Dupa ce le recunoastem, pe masura ce ne apropiem de trauma, renuntam la ele. Rolul lor este sa ne protejeze de trauma, insa conectandu-ne cu trauma, nu ne mai sunt necesare.

Sa celebram reusitele

Ne tratam cu compasiune ori de cate ori ne bucuram de fiecare pas facut in procesul de vindecare. Cand avem un istoric traumatizant, nici o realizare nu e prea mica. Dimpotriva, toate sunt importante. Faptul ca suntem perseverenti, ca ajungem la terapie in ciuda programului incarcat sau a aglomeratiei de pe strazi. Constientizarile, chiar si fara sa schimbam ceva in comportamentele noastre, sunt realizari. Starea de bine, faptul ca am renuntat la obiceiuri daunatoare, iata alte exemple de reusite de care sa ne bucuram!