Limba mielului (Borrago officinalis)



Limba mielului este o plantă anuală, după unii indigenă, după alții originară din Orient și nu de foarte multă vreme poposită pe meleagurile noastre.
Se afirmă că de acolo unde a picat nu mai poate fi izgonită.Această părere,nu lipsită de temei,se datorează faptului că semințele,de culoarea pământului, când se coc,se scutură singure, astfel încât în scurtă vreme în jurul unei plante apare o întreagă cultură.Se pare că și acesta este motivul pentru care dă impresia că este indigenă.
La noi ea își datorează numele aspectului frunzelor,ovale sau eliptice,cu suprafața gofrată și aspră, acoperită cu peri deși, rigizi, care îmbracă și restul plantei.Când sunt tinere, frunzele au o ușoară aromă ce amintește pe cea a castraveților,de unde își trage și numele de plantă-castravete.
Ce atrage în mod deosebit la această plantă țepoasă sunt florile,ca niște stele,cu cinci petale de un albastru ca cerul, alternând cu sepale verzi-argintii din cauza perișorilor transparenți cu care sunt presărate.
Limba mielului, atât de poetic botezată la noi, plantă iubită și căutată timp de secole,nu ocupă în bucătăria de azi locul care iese cuvine pentru aroma apetisantă și gustul fraged care o recomandă pentru multiple utilizări.
Florile sale,macerate în vin erau,cu secole în urmă,reputate pentru însușirea de a suscita voie bună și de a întări memoria.Ele dădeau,se spune, caracter răcoritor orcărei băuturi; mai mult,erau considerate un simbol al curajului.
Delicatele flori albastre ale limbii mielului continuă și azi să fie utilizate pentru decorarea băuturilor răcoritoare, deserturilor și salatelor.
La fel și frunzele,cu aroma lor ușoară,sunt bine venite, tăiate în fâșii sau tocate mărunt, în salate sau presărate pe sandvișuri mai ales pentru cei care nu suportă castraveții.
Plantele și frunzele tinere pot fi utilizate ca și spanac,singure sau împreună cu alte legume și verdețuri, deoarece perișorii aspri care le tapisează se înmoaie sau dispar prin fierbere. Adăugate frunzelor de mangold sau de scorțoneră dau un piure untos și delicat aromat.Împreună cu varza de frunze sau guliile conferă mâncărurilor preparate cu aceste legume o culoare verde foarte apetisantă și un gust extrem de plăcut.Tocate mărunt, frunzele de limba mielului pot fi utilizate pentru a da gust ghiveciurilor și tocanelor de legume, supelor-creme și omletelor.Frecate cu unt sau cu brânză de vaci sau smântână și puțin muștar constituie paste foarte apreciate pentru sandvișuri și umpluturi pentru ouă tari sau tomate și ardei serviți ca antreuri.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Trăsături de personalitate accentuate dupa Karl Leonhard

COMPEDIU. Chirurgia eterică și taierea cordoanelor. Simptome. Exemple. Sugestii. Invocări.

ÎMBRĂȚIȘAREA...