Sindromul hipocondriac teama permanentă de a suferi de o boală gravă
Factorul
dominant în manifestarea sindromului hipocondriac (ipohondria) este teama de a
fi purtătorul unei boli, însoțită de o anxietate constantă care rezultă din
simțurile pacientului. În acest caz, pacientul poate avea cu ușurință
simptome dureroase, în funcție de boala pe care și-o atribuie el însuși,
asociate cu faptul că medicii nu detectează patologiile specifice în organele
țintă.
Prin urmare,
pacientul consideră drept lipsă de onestitate atunci când medicul îi comunică
faptul că nu suferă de respectiva patologie.
Sindromul
hipocondriac, definit ca o atenție exagerată asupra sănătății proprii, a
fost menționat de către Hippocrates și a primit numele datorită medicului roman
antic K. Galen, care credea că cauzele stării morbide sunt ascunse în regiunea
hipocondrială. De la începutul secolului al XIX-lea, psihiatrii din Franța au
concluzionat că sindromul astheno-hipocondriac nu este o boală a organelor, ci
o tulburare mentală. În plus, de la începutul secolului XX, medicii interniști
au stabilit în mod rezonabil că această tulburare se manifestă mai des pe
fondul nevrozelor: isteria și neurastenia sau ca o componentă a tulburării
obsesiv-compulsive. Medicii noștri au crezut că hipocondria este un sindrom, nu
o boală independentă. Într-un moment în care, de exemplu, autori germani și
englezi au definit hipocondria ca o nevroză, adică o unitate separată.
Frica
constantă pentru sănătatea oamenilor apare, de regulă, la persoanele cu un
depozit de caractere speciale. Acestea sunt personalități anxioase,
hipocondriene sau astenice, care sunt foarte îngrijorate de sănătatea lor.
Adesea, în această stare de lucruri este vinovat modul în care a fost educată
persoana: copilul este învățat să exercite o atenție excesivă pentru propria sa
bunăstare, care poate duce ulterior la hipocondrie. Motivul apariției acesteia
poate fi o poveste despre boala sau moartea cuiva, boala transferată sau
tulburările vegetative, cum ar fi transpirația, slăbiciunea, tahicardia etc.
Toate aceste experiențe la persoanele predispuse la hipocondrie provoacă în mod
firesc emoții constitutive ale fricii: gură uscată, greață, indigestie, tulburări
de somn. Și aceasta, ca regulă, devine motivul pentru o altă prelucrare
hipocondrială.
Coform unei
metanalize realizate de cercetătoarea ucraineană Inna Vizniuk în 2018,
cercetarea relațiilor reciproce fundamentale ale cortexului cerebral și organe
explică într-o oarecare măsură imaginea despre procesele dificile, care susțin
integritatea organismului. Prin urmare, prin prisma prezentărilor moderne cu
privire la mecanismele pozițiilor hipocondriale și principiile de bază ale
diagnosticului, se pot identifica mai ușor tulburările de personalitate de tip
hipocondrial.
Dacă o
persoană știe despre alta că este grav bolnavă, prima are de obicei un
sentiment de dor. Prin rememorarea fizonomiei persoanei bolnave, acest
sentiment revigorează ideea că boala este deja acolo. Prin urmare, pentru o
stare depresivă, ideile hipocondriale sunt, de asemenea, caracteristice, precum
și gândurile de inutilitate, vinovăție etc.
Atunci când
o persoană cu hipocondrie suferă asociat și de depresie, anxietate sau psihoză, aceste
suferințe trebuie tratate. Compasiunea și susținerea pot fi asociate cu terapie
antidepresivă sau antianxioasă sau antipsihotică. Persoanele cu hipocondrie
trebuie tratate de un medic psihiatru care înțelege natura acestei patologii.
Dacă medicul înțelege că aceste nemulțumiri ale pacientului nu se vor remite,
se va impune realizarea unui program de vizite medicale în care „problemele”
pacientului sunt evaluate minuțios. Acest program poate fi de ajutor în
ameliorarea anxietății pacientului. Dacă medicul limitează consultațiile
pacientului pe motiv că este agasant, anxietatea pacientului se poate agrava.
Psihoterapia simplă nu este eficientă, de obicei, la pacienții hipocondriaci.
Cei mai mulți oameni cu această patologie nu sunt dornici să consulte un
psihiatru sau un psiholog. Cu toate acestea, un terapeut priceput poate, mai
degrabă, ajuta pacientul să facă față acestor probleme decât să îl vindece.
Prof. Univ. Dr. Anamaria Ciubară, medic primar psihiatru
Comentarii
Trimiteți un comentariu