Atacul de panică: cauzele ce îi determină apariţia, cum poate fi depăşit

Atacul de panică reprezintă anticiparea greşită a viitorului, a lucrurilor spuse sau nespuse. A rezultatelor pe termen lung sau scurt. Subiectul simte greşit tot ceea ce ţine de anticiparea rezultatelor personale şi se pregăteşte de un război ce nu mai are loc.

Motivele care duc la apariţia atacului de panică

• Lipsa de importanţă.
• Lipsa de interacţiune la nivel de grup 3.
• Lipsa vieţii sexuale.
• Lipsa cuplului.
• Imaginea de sine scăzută.

"Subiectul ce este diagnosticat cu tulburare de panică are multiple frici ce înlocuiesc frecvent locurile 1,2 şi 3 din interiorul sistemului de valori.

Emoţional, subiectul călătoreşte în viitor, anticipând, de foarte multe ori greşit, un rezultat negativ ce îl poate pune în pericol. Dar când nu are ce te pune în pericol, ce faci? Nimic! Pacientul crede în continuare că o să se întample ceva rău, consideră că are dreptate şi se consumă emoţional intens’’, precizează psihologul Radu Leca pentru CSID.

Avem două exemple:

• Femeie, 35 de ani, divorţată, copil de 8 ani. În fiecare dimineaţă, imediat după trezire, subiectul simte intens atacul de panică. După 8 săptămâni de consiliere psihologică, la puţin timp după ce a înţeles că se teme de eşec şi de moarte, atât pentru ea, cât şi pentru copil, atacurile de panică se opresc. Acest caz este unul fericit. Pacienta a conştientizat friciile.
   
• Bărbat, 30 de ani, unic copil la părinţi, crescut cu grijă de o mama hiperprotectivă, are atacuri de panică (ciclice) de fiecare dată când la job cineva îl întreabă ceva sau înaintea sedinţelor din departament. Chiar şi în urma şedinţelor de consiliere spihologică, specialistul explicându-i în nenumarate rânduri că atacurile de panică au dublă sursa, una dintre ele fiind Mama, pacientul refuză să accepte existenţa acestui fapt. Acesta rămâne să lupte aproape singur cu atacurile de panică.

Cauzele ce îi determina apariţia?

''Oficial, răspunsul acceptat la nivel mondial este dezechilibrul între substanţele chimice ale creierelui. Noi putem îmbunătăţii acest răspuns, adaugând următoarele puncte: 

• Tot ceea ce simţim şi nu putem spune.
• Tot ceea ce gândim şi nu vrem să discutăm.
• Tot ceea ce auzim spunându-se despre noi şi nu putem combate.
• Tot ceea ce face negativ partenerul de cuplu sau copilul şi ne afectează în mod direct'', adaugă specialistul.

De asemenea, atacurile de panică pot fi determinate în mod direct de: 

• fumatul excesiv
• ingestia băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină
• întreruperea bruscă a consumului ciclic de alcool,
• întreruperea folosirii unor medicamente, evident folosirea drogurilor de mare risc (cocaină, heroină, marijuana),
• o operaţie realizată cu anestezie generală, un eveniment ce la prima audiţie poate părea fericit (naştere, botez, divorţ).

''În mod obişnuit, atacurile de panică pot fi asociate de către medici şi psihologi cu anumite disfuncţii medicale, cum ar fi: hipertiroidismul, epilepsia, astmul bronşic, stresul posttraumatic. Sunt anumite persoane mai predispuse să dobândească această afecţiune? Sigur. Primul răspuns contează, aşa că punctez următorul fapt:

Un minor ce a fost crescut de către părinţii care au dobândit în timpul vieţii tulburarea de panică, poate copia modelul , replicându-l identic sau îmbunătăţit. Exemplu: Dacă părintele are în timpul atacului de panică hiperventilaţie cu puls crescut, minorul poate avea atât hiperventilaţie şi puls crescut, cât şi dureri de cap sau de inimă’’, mai spune psihologul Radu Leca.

Cum se manifestă?

''Subiectul simte pregnant senzaţia de sufocare, durerea în piept (denumită popular angina pectorală), ameţeli şi nesiguranţă. De asemenea, acesta transpiră mult, îi ţiuie urechile, are frisoane sau valuri de căldură, Uneori simt că e total nenatural pentru noi toţi, dar natural pentru el, cum se detaşează de realitate sau de propria persoană’’, adaugă psihologul Radu Leca.

Ce cu se confruntă omul care traversează un atac de panică?

''Cu frica. O imensă frică neînţeleasă, despre care pacientul spune oricând îl intrebi că a apărut brusc şi că îi dă viaţa peste cap. Din momentul apariţiei fricii, pacientul se raportează altfel la realitate. Exemplu: Înainte mă simţeam puternic, acum mă simt inutil şi înspăimântat’’, susţine psihologul Radu Leca.

Pacienţii diagnosticati cu tulburare de panică au multe argumente ce vin să sprijine logica propriilor frici. De ce? Evident, tot din teamă.

Ce poate face subiectul ca să depăşească această stare?

,,Un singur lucru grozav, atât pentru el, cât şi pentru familie: să meargă la psiholog. Relaţia psiholog- pacient să funcţioneze minim trei ani. În acest timp, pacientul să se poată regăsi aşa cum crede el de cuviinţă. Psihologul nu îl poate influenţa pe pacient în direcţia anumitor credinţe, dar se poate erija într-o voce interioară ce adresează, doar atunci când trebuie, întrebări logice.

Un subiect atins de atacurile de panică poate reveni la normal, asta dacă găseşte un psiholog alături de care să simtă că reuşeşte să se facă bine, iar aici avem o completare extrem de importană, niciodată să nu piardă timpul vorbind cu alţi pacienţi despre tulburarea sa.