Cabinet Individual de Psihologie Popovici Mircea Petru

Profesorii nu sunt animatori, nici clovni. Credeți-mă, nu vreți entertaineri, vreți profesori buni. Copiii progresează doar provocați, cu rigoare, cu reguli, cu respect...cu dat de greu. Școala nu e locul unde copilul trebuie doar să râdă, să se distreze, să facă numai ce-i place, să dea pe "emisiunea" preferată. Observ un trend așa care îndeamnă, dictează chiar, să ne dăm peste cap noi adulții ca celor mici să le fie cald, ușor și bine. Să nu cumva să fie deranjați de vreo cerință care-i pune la treabă. Ba chiar indicat să le facem noi deja treaba pe jumătate și-apoi să continue ei ce mai e de continuat. Pe jumătate sau chiar pe de-a-ntregul, că, deh, se uită ei ca la spectacol și învăța. Că doar copiii din ziua de azi sunt muuult mai deștepți decât eram noi. Și, atenție, spectacolul trebuie să fie pe placul lor, musai pe placul lor. Deci dați-vă peste cap să găsiți mereu și mereu scene noi de spectacol. Că ei se plictisesc ușor, n-au răbdare. Și schimb

  Descoperiți reflecția lui Albert Camus care ne provoacă percepția asupra vieții. În centrul filosofiei existențialiste se află o imagine puternică și descurajantă: cea a regelui Sisif, condamnat să împingă o piatră uriașă în sus, doar pentru a o vedea rostogolindu-se din nou în jos, repetând această sarcină inutilă pentru eternitate. Acest mit, preluat din mitologia greacă și revitalizat de filosoful francez Albert Camus în eseul său "Mitul lui Sisif", a devenit un simbol durabil al luptei omului împotriva inutilității și absurdității existenței. În mitologia greacă, Sisif a fost un rege viclean și sfidător care i-a înșelat pe zei în mai multe rânduri. Viclenia și aroganța sa i-au adus în cele din urmă o pedeapsă eternă impusă de Zeus: trebuia să împingă un bolovan uriaș până în vârful unui deal, pentru ca apoi bolovanul să se rostogolească înapoi în jos, forțându-l să o ia de la capăt, într-un ciclu nesfârșit de efort și eșec. Albert Camus preia acest mit în eseul său pent

Descoperiți alegoria care ne provoacă percepția asupra lumii. În Cartea a VII-a din Republica, Platon prezintă una dintre cele mai faimoase și profunde alegorii ale filosofiei occidentale: Mitul Peșterii. Această poveste nu este doar o narațiune fascinantă, ci și un instrument puternic pentru înțelegerea teoriei cunoașterii și a percepției realității, concepte centrale în gândirea platoniciană. Imaginați-vă o peșteră întunecată în care un grup de prizonieri au fost înlănțuiți împreună încă de la naștere. Acești prizonieri sunt imobilizați în așa fel încât nu se pot uita decât la un perete din fața lor. În spatele prizonierilor se află un foc și, între foc și prizonieri, o potecă ridicată. Pe această potecă trec oameni care transportă obiecte și figuri de diferite forme, care aruncă umbre pe peretele pe care prizonierii îl pot vedea. Pentru acești prizonieri, aceste umbre sunt singura realitate pe care o cunosc. Umbrele din peșteră simbolizează ignoranța și percepția limitată a celor ca

  În anii 1970, artista sârbă Marina Abramovich a realizat un experiment CIUDAT: Stătea nemișcată într-unul din centrele expoziționale, iar lângă ea se aflau diverse obiecte, de la un ciocan cu pistol până la vopsele în acuarelă. În același timp, oamenilor li s-a permis să ia oricare dintre aceste obiecte și să facă ce vor cu Marina. Ideea din spatele EXPERIMENTULUIa fost foarte simplă: Abramovich a trebuit să stea nemișcat șase ore, în timp ce oamenii care veneau să o vadă puteau face orice voiau cu ea folosind oricare dintre cele 72 de obiecte pe care le pusese pe masa de lângă ea. Abramovich stătea în mijlocul camerei cu un semn pe piept pe care scria: „Instrucțiuni: pe masă sunt 72 de obiecte care pot fi aplicate după bunul plac. ȘI EU SUNT UN OBIECT. În această perioadă de timp, sunt pe deplin responsabilă pentru ce mi se întâmplă. Durata: 6 ore (8 pm - 2 am)". Pe masă erau „obiecte pentru plăcere” și „obiecte pentru distrugere”. Printre obiectele inofensive se numărau floril